Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 174/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIE CIVILĂ NR. 174 /2008
Ședința publică din 29 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul, după recalificarea căii de atac din recurs în apel, împotriva sentinței civile nr. 1102 pronunțată în data de 16.05.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal, făcut în cauză s-a prezentat avocat pentru reclamant și intimatul, lipsă fiind intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul promovat este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar in valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul după care, reprezentantul apelantului depune la dosar dovezile ce atestă achitarea taxelor de timbru și timbru judiciar ( 18), arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
Intimatul arată că nu mai are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului și desființarea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute oral în fața instanței de judecată. În susținere se arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, cuprinzând motive străine de natura pricinii deduse judecății. Pe fondul pricinii se arată că sunt întrunite condițiile nulității absolute a celor două acte juridice, respectiv au fost întocmite cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii - semnarea celor două acte juridice de către o persoană neautorizată; s-au încheiat fără consimțământul persoanei prevăzute de lege și a lipsit capacitatea de exercițiu a persoanei care a semnat ordinele de plată.
Intimatul solicită respingerea apelului, arătând că recunoaște că a semnat acele ordine de plată, dar avea împuternicire depusă la bancă din partea societății cu respectarea tuturor procedurilor cerute de o bancă.
În replică reprezentantul apelantului susține că intimatul avea împuternicire pentru societatea unde acesta este acționar majoritar, respectiv SC SA și nu pentru SC SA.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1102 din 16 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului împotriva pârâților și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul a avut calitatea de administrator la SC SA.
În urma unui control tematic și fiscal efectuat de câtre pârâta S s-a constatat că unitatea de mai sus avea o creanță față de bugetul statului în sumă de 352.442.000 lei, sumă cu care S s-a înscris la masa credală în procedura de faliment a societății, deschisă la data de 28.11.2001.
Inițial Saf ormulat cererea pentru angajarea răspunderii administratorului atât în contra reclamantului cât și a pârâtului.
Cererea față de pârâtul a fost respinsă cu motivația că acesta nu avea calitatea de membru în organele de conducere.
Această stare de fapt rezultă din întâmpinarea pârâtei S și nu a fost contestată de reclamant.
Prin sentința civilă nr.786/23.04.2003 a fost admisă acțiunea promovată de Direcția Generală a Finanțelor Publice S și s-a dispus ca o parte din pasivul SC SA, în valoare de 352.442.498 lei să fie suportată de către reclamantul din prezenta cauză.
Ordinele de plată nr.4 și 12 din data de 09.03.2000, a căror nulitate absolută s-a solicitat a se constata reprezintă plata de către SC SA a sumelor de 299.000.000 lei și respectiv 268.000.000 lei în favoarea SC SA. Referitor la aceste ordine, reclamantul a susținut că: au fost semnate de către pârâtul care, la data respectivă - 09.03.2000 - nu era îndreptățit să efectueze o astfel de operațiune întrucât nu putea să angajeze societatea; la data semnării ordinelor de plată pârâtul nu avea capacitatea specială cerută pentru tipul de act încheiat, respectiv nu era administrator sau director al societății astfel că nu avea drept de semnătură în bancă; pentru semnarea ordinelor de plată, pârâtul nu a avut consimțământul reclamantului și nici nu a fost delegat de către reclamant pentru a efectua operațiunea.
Pentru o analiză pertinentă a aspectelor invocate de către reclamant se are în vedere temeiul de drept care reglementează ordinul de plată pe suport de hârtie.
Acesta este Norma-Cadru nr.15 din 19.08.1994 și a fost dată pentru aplicarea Regulamentului
Potrivit acesteia ordinul de plată pe suport de hârtie este reprezentat de orice dispoziție necondiționată dată în formă scrisă unei societăți bancare de a plăti o anumită sumă de bani unui beneficiar.
În art.3 lit."a" - "i" ale Normei sunt prezentate cerințele de validitate ale ordinelor de plată.
Referitor la semnătura de pe ordinul de plată, art.3 lit."f" din Normă prevede: "Elementul care să permită autentificarea emitentului de către societatea bancară inițiatoare este semnătura emitentului sau a unei persoane recunoscute de societatea bancară receptoare ca împuternicită a emitentului; semnătura trebuie să fie autografă, manuscrisă ".
Așadar, față de precizările de mai sus, lipsa calității speciale de exercițiu invocată de reclamant a fost fără relevanță.
Pe de altă parte, potrivit art.5 din norme, emitentul era obligat să convină cu banca receptoare a ordinului de plată persoanele pe care emitentul le autorizează să semneze.
Prin urmare, în relația cu banca, derularea oricăror operațiuni financiare bazate pe instrumentul de plată denumit ordin de plată pe suport de hârtie, presupun acordul reglementat de textul de lege invocat mai sus, ceea ce implicit înseamnă exprimarea consimțământului.
Mai mult decât atât art.6 alin.5 din Normă prevede: "O societate bancară nu poate refuza recepția transmise de emitenți decât dacă poate face dovada că există vicii de redactare și semnare în conformitate cu prevederile prezentelor norme-cadru" Nulitatea absolută a Ordinelor de plată nr.4 și 12 din 09.03.2000 ca sancțiune a acestor instrumente de plată se poate invoca cu succes numai cu condiția încălcării unor prevederi imperative ale legii care le reglementează regimul juridic.
În speță nu s-a făcut dovada unor astfel de încălcări.
Neregulile relevate în motivarea acțiunii reclamantului reprezintă cerințe generale pentru valabilitatea actelor juridice și nu cerințe specifice ordinului de plată.
De altfel reclamantul face vorbire despre încălcarea unor dispoziții legale, dar nu le nominalizează.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul-apelant a arătat că a solicitat să se constate nulitatea absolută a două acte juridice deoarece acestea au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii respectiv cu lipsa capacității speciale de exercițiu a drepturilor acționarului care a dispus cerută pentru titlul de act încheiat care, fie prin calitatea de administrator, fie prin delegarea de competență acordată valabil și fără consimțământul cerut de lege al celui ce îl putea dispune valabil.
Cererea în constatarea nulității absolute a unui act juridic are ca rațiune însăși validitatea actului indiferent dacă acesta atestă drepturi patrimoniale sau drepturi personale iar acțiunea în constatarea sau cenzurarea validității sau invalidității actului nu apare ca fiind evaluabilă.
Hotărârea primei instanțe susține apelantul cuprinde motive străine de natura instituției nulității absolute și proprii altor instituții de drept.
Apelantul mai susține că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât în considerentele hotărârii s-a reținut că în mod corect nu s-a antrenat răspunderea pârâtului deoarece acesta nu era membru în organele de conducere având doar calitatea de acționar iar pârâtul a recunoscut că a întocmit și decontat instrumentele de plată.
Temeiurile nulității absolute invocate de apelant sunt încălcarea unor dispoziții imperative ale legii la încheierea celor două acte juridice, lipsa capacității speciale de exercițiu a drepturilor a acționarului care a dispus necesare pentru titlul de act încheiat, încheierea actului fără consimțământul cerut de lege.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și având în vedere actele atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul prin acțiunea introductivă de instanță formulată în contradictoriu cu pârâții și DGFP Sas olicitat să se constate nulitatea absolută a ordinului de plată nr. 4 din 9 martie 2000 și a ordinului de plată nr. 12/9 martie 2000 emise de SC SA la trasul BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că reclamantului în calitatea sa de administrator al SC SA în cadrul procedurii falimentului i-a fost antrenată răspunderea materială. Judecătorul sindic a reținut că prin ordinele de plată a căror nulitate absolută o solicită reclamantul a efectuat plăți nejustificate care au mărit fără drept pasivul societății ori în realitate aceste instrumente de plată nu au fost semnate de reclamant în calitatea sa de administrator, acesta pierzându-și calitatea în baza hotărârii AGA din data de 4 septembrie 2000, așa cum rezultă din procesul-verbal al adunării generale.
Reclamantul susține că actele juridice emise au fost lovite de nulitate absolută întrucât au fost emise cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii privitoare la condițiile de valabilitate ale instrumentelor de plată dar și capacitatea de exercițiu a drepturilor persoanei care ar semna instrumentele.
Prin sentința civilă nr. 2210/8 noiembrie 2007 fost respinsă acțiunea formulată de reclamant reținându-se că apare ca total nefondat și neadmisibil a se solicita anularea a două ordine de plată din care derivă răspunderea reclamantului câtă vreme există hotărâri judecătorești irevocabile care au stabilit în mod cert răspunderea reclamantului și obligația acestuia de a acoperi prejudiciul.
Prin decizia civilă nr. 12 din 25 ianuarie 2008 Curtea de APEL CLUJa admis apelul declarat de reclamant, arătând că prima instanță a reținut probabil puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în materia falimentului însă nu există nici un impediment procedural care să împiedice analiza în fond a cererii reclamantului care a invocat nulitatea absolută a unui act juridic prejudiciabil pentru sine și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță aceleiași instanțe.
Tribunalul Sălaj în rejudecare, a reținut că în raport de norma cadru nr. 15 din 19 august 1994 nu pot fi reținute apărările reclamantului, astfel s-a reținut că referitor la semnătură norma prevede că acesta reprezintă elementul care să permită autentificarea emitentului de către societatea bancară inițiatoare care este semnătura emitentului sau a unei persoane recunoscută de societatea bancară receptoare ca împuternicită a emitentului.
Semnătura trebuie să fie autografă și manuscrisă.
Prima instanță a reținut că nulitatea absolută a ordinelor se poate invoca cu succes numai cu condiția încălcării unor prevederi imperative ale legii care le reglementează regimul juridic, ori neregulile relevate de reclamant reprezintă cerințe generale pentru valabilitatea actelor juridice și nu cerințe specifice ordinului de plată.
Ordinul de plată ca instrument de plată utilizat ca atare trebuie să respecte exigențele oricărui act juridic iar doar în subsidiar se ajunge la verificarea respectării condițiilor specifice.
Apărările apelantului vizând încălcarea unor norme imperative însă nu pot fi reținute.
Pârâtul a acționat ca mandatar al SC SA iar pentru ipoteza în care acesta a depășit limitele mandatului răspunderea poate fi antrenată ca atare.
Probatoriul administrat a relevat că pârâtul fusese mandatat tocmai în scopul semnării ordinelor de plată împrejurare confirmată de faptul că banca nu a procedat la aplicarea dispozițiilor din norma cadru nr. 15 referitoare la refuzul recepției ordinelor de plată transmise de emitenți neapreciind că există vicii de redactare și semnare.
Lipsa consimțământului entității juridice acordate persoanei fizice reprezentante alegată de apelant de asemenea nu poate fi reținută având în vedere probatoriul administrat, calitatea pârâtului și poziția băncii.
Considerentele relevate anterior au confirmat că apelul declarat de apelant apare ca nefondat și în consecință în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă constatând că prima instanță a determinat în mod corect starea de fapt și a aplicat judicios normele incidente, va respinge apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul domiciliat în B- la cab.avocat județul B împotriva sentinței civile nr. 1102/16 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - G - - -
Red./
4 ex./28.10.2008
Jud.fond.-
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Gheorghe Cotuțiu
