Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 183/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosarul nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 183
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008
PREȘEDINTE: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu
GREFIER: - -
Pe rol judecarea apelului declarat de petentul, împotriva încheierii din 02 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - - B, - SRL C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată că din eroare intimatul a fost conceptat și citat în calitate de primar al Municipiului C, deoarece în cauză nu a fost acționat în această calitate, astfel încât dispune modificarea corespunzătoare a conceptei.
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea a trecut la soluționarea apelului.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin încheierea din 2 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Comercială în dosarul nr- formulată de petentul, în contradictoriu cu intimații - - B, - SRL C, - PRIMARUL MUNICIPIULUI C și. Totodată, s-a dispus amendarea petentului cu suma de 700 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în speță nu se pune problema unei erori în sensul prevăzut de art. 281.pr.civ. Totodată, constatând că petentul și-a exercitat cu rea credință drepturile procesuale, prin formularea de cereri de îndreptare eroare materială vădit neîntemeiate și prin limbajul indecent și insultător folosit, a făcut aplicarea sancțiunii amenzii judiciare, conform dispozițiilor art. 108 indice 1 alin.1 pct.1 lit.a pr.civ.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel petentul.
Cererea este redactată în același limbaj, inadecvat, Curtea desprinzând drept critici cu privire la hotărârea atacată nemulțumirile ce vizează: consemnarea greșită a datei la care s-a pronunțat încheierea în care se susține că s-a strecurat eroarea materială, soluționarea cererii în ședință publică, interpretarea greșită a dispozițiilor art.281 pr.civ. ignorarea hotărârilor instanțelor superioare referitoare la prevederile art. 95.pr.civ. și citarea pârâtului la adresa indicată de către pârâta - SRL C și nemotivarea corespunzătoare măsurii de amendare.
În finalul cererii, apelantul a formulat și a solicitat disjungerea plângerii penale privind pe judecătorul și pe președintele instanței de fond și înaintarea acesteia către DNA
Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din 28 septembrie 2006 ( consemnarea datei de 26 septembrie în considerentele hotărârii atacate fiind rezultatul unei simple erori materiale) Tribunalul Dolja dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a preciza domiciliul pârâtului sub sancțiunea anulării acțiunii conform art.155 indice 1.pr.civ. și amânarea cauzei pentru lipsa de procedură cu acest pârât.
Nemulțumirea părții cu privire la măsurile dispuse prin această încheiere, respectiv aprecierea referitoare la oportunitatea citării pârâtului prin publicitate, conform art.95 pr.civ. nu poate fi valorificată - așa cum corect a reținut tribunalul - pe calea procedurii reglementate de art. 281.pr.civ. deoarece nu se referă la erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul,ori alte asemenea erori materiale.
Încheierea din 28 septembrie având caracter preparatoriu, nu poate fi atacată pe cale separată, ci doar odată cu calea de atac exercitată împotriva încheierii de suspendare a cauzei, din 26 octombrie 2006, ori cu calea de atac asupra fondului, respectiv încheierea din 7 iunie 2007, prin care s-a constatat intervenită perimarea, potrivit dispozițiilor art. 282 alin.2 și, respectiv, art.316 pr.civ.
Apărările referitoare la amendarea pentru introducerea cu rea-credință a unei cereri vădit netemeinice nu pot fi primite în apel deoarece, potrivit art. 108 indice 5.pr.civ. împotriva acestei măsuri nu se poate face decât cerere de reexaminare, adresată instanței care aplicat sancțiunea.
Soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale în ședință publică nu atrage nulitatea încheierii atacate, partea nearătând în ce mod a fost prejudiciată prin faptul că cererea sa nu a fost soluționată în camera de consiliu deoarece, potrivit dispozițiilor art. 105 alin. 2.pr.civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura altfel.
Potrivit dispozițiilor art. 294 alin.1 pr.civ. în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Ca urmare, Curtea nefiind legal investită cu plângerea penală inserată în cuprinsul cererii de apel, în cauză nu își găsesc aplicarea prevederile art. 165.pr.civ. referitoare la posibilitatea disjungerii pricinilor, partea putând să adreseze această plângere, pe cale separată și directă, organului de urmărire penală competent.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge apelul ca nefondat, potrivit art. 296.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul cu domiciliul în C,-, județul D, împotriva încheierii din 02 aprilie 2008 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - - B cu sediul în B,-, -A, 2, 5, - SRL C cu sediul în C,-, -emina, județul D, cu domiciliul în C, lui, - 1, 2, județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 iunie 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red - CP/7/ex/
Tehnored- RI/19.06.2008
Jud fond -
16 Iunie 2008
Președinte:Carmen PopescuJudecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu