Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 22/2008
Sedința publică din data de 7 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - pentru pronunțare - apelul formulat reclamanta SRL împotriva sentinței comerciale nr.2601 din data de 02 mai 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu pârâții intimați și, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă încheiat la 22.11.2002.
pelul este legal timbrat cu 19 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Se constată că în data de 22.01.2008, respectiv 24.01.2008, s-au înregistrat la dosar din partea apelantei, concluzii scrise
În data de 24.01.2008, s-au înregistrat la dosar și din partea intimaților concluzii scrise.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 2.601 din 2 mai 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluja fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta "" în contradictoriu cu pârâții și și s-a respins prescripția dreptului de a cere anularea contractului ca neîntemeiată, prescripție formulată de către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în 22 noiembrie 2007, prin încheierea de autentificare nr. 3.088 întocmită de - a fost autentificat contractul de ipotecă încheiat între pârâții și, în calitate de creditori ipotecari și reclamanta, în calitate de debitor ipotecar. Obiectul contractului l-a constituit încheierea unei garanții reale imobiliare asupra imobilului proprietatea persoanei juridice, situat în loc., jud. H, ipoteca fiind constituită pentru suma de 150.000 euro, pentru garantarea împrumutului acordat societății de către creditorii ipotecari, până la lichidarea împrumutului.
A constatat instanța de fond că ipoteca fiind un drept real accesoriu însoțește și garantează un drept principal, care este dreptul de creanță, iar în speță, din conținutul contractului de ipotecă rezultă că garanția reală a fost înființată "pentru garantarea împrumutului acordat societății de către creditorii ipotecari până la lichidarea împrumutului"
Coroborând această împrejurare cu răspunsurile pârâților la interogatorii dar și cu prezumțiile simple potrivit art. 1.203 Cod civil, tribunalul a ajuns la concluzia că există o creanță principală a creditorilor, iar această creanță este egală cu valoarea sumei pentru care a fost constituită ipoteca. Numai în acest mod, a apreciat tribunalul se poate explica faptul că prezentă în fața notarului public, reclamanta nu a înțeles să invoce lipsa unui contract de împrumut care să justifice constituirea ipotecii.
În ceea ce privește cauza de anulare a contractului constând în vicierea consimțământului prin dol, tribunalul a constatat că în condițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial nu s-a stins. Astfel, potrivit art. 9 alin. 2 din același act normativ, partea interesată trebuie să constate existența dolului într-un interval de 18 luni de la data încheierii actului. În acest context a constatat instanța de fomd că termenul de 18 luni, care a început să curgă de la data încheierii contractului s-a împlinit la data de 22 mai 2004, dată care marchează începutul termenului de prescripție și nu sfârșitul lui.
Cererea având ca obiect anularea actului juridic pe temeiul dolului a fost respinsă de către instanța de fond ca neîntemeiată, deoarece nu au fost probate susținerile din acțiunea introductivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.
La pct. 1 din motivarea apelului, reclamanta a susținut că hotărârea a fost soluționată la Tribunalul Hunedoara, cu lipsa de procedură, respectiv la data de 25 aprilie 2007, procedura de citare nu a fost îndeplinită cu reclamanta.
La pct. 2 din motivele de apel, apelanta a arătat că în încheierea din 2 mai 2007 se menționează că s-a făcut apelul nominal în ședință publică și s-a constatat lipsa părților, cu toate că în data de 25 aprilie 2007 s-au încheiat dezbaterile, iar pentru termenul din 2 mai 2007 existat doar amânarea pronunțării.
În privința fondului, la pct. 3 din motivele de apel, reclamanta a arătat că ar fi solicitat în probațiune audierea unor martori, însă cauza fiind soluționată cu un viciu de procedură, nu a putut formula o astfel de cerere.
În ceea ce privește cererea având ca obiect nulitatea relativă a actului juridic pentru vicierea consimțământului, reclamanta susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată excepția prescripției.
A arătat reclamanta că cele 18 luni menționate de art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 nu reprezintă termenul de prescripție pentru exercitarea acțiunii în anulare, ci este termenul limită de la care începe să curgă termenul de 3 ani, iar acțiunea introductivă a fost formulată în acel interval de timp. Ulterior, reclamanta și-a precizat motivele de apel, arătând în privința fondului ( 13) că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu există motive de nulitate absolută a contractului de ipotecă atacat.
A susținut reclamanta că principiile ce guvernează contractul de ipotecă sunt cele ale accesorialității și al specializării, condiții care nu sunt îndeplinite în cazul actului autentic atac de reclamantă.
După cum rezultă chiar din titulatura actului a susținut reclamanta, acesta este doar un contract de ipotecă și nu un contract de împrumut și dacă s-ar fi dorit de către părți ca el să cuprindă și o convenție de împrumut, dacă nu în titulatura lui, cel puțin în conținutul actului s-ar fi menționat expres clauze cu privire la împrumut, clauze care lipsesc cu desăvârșire.
Pentru realizarea celor două condiții ale ipotecii, a susținut reclamanta, era absolut necesar ca în contractul de ipotecă să se indice în mod ferm, clar și fără echivoc izvorul obligațional, respectiv să se individualizeze fără putință de dubiu contractul de împrumut garantat.
A mai arătat reclamanta că din interogatoriile luate pârâților în fața Judecătoriei Hunedoara rezultă că la data semnării contractului de ipotecă nu a fost acordat împrumutul, astfel încât, față de cele menționate expres în act, nu există nici măcar confirmarea din partea pârâților.
Pârâții s-au opus admiterii apelului arătând că procedura cu reclamanta a fost corect îndeplinită prin afișare la sediul indicat de către aceasta.
Referitor la nulitatea încheierii din ședința din 2 mai 2007, pârâții au susținut că acel motiv de nulitate nu se regăsește în condițiile art. 105.pr.civ.
în privința fondului, pârâții au arătat că în baza probelor administrate și făcând aplicarea prezumțiilor instituite de art. 1.203 Cod civil, instanța de fond în mod corect a ajuns la concluzia că există o creanță principală a pârâților față de reclamantă, iar această creanță este egală cu valoarea sumei pentru care s-a constituit ipoteca.
În privința nulității relative, pârâții au cerut să se constate că din probele administrate în fața instanței de fond nu rezultă că ar fi acționat cu viclenie cu prilejul încheierii contractului.
Analizând apelul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
A rezultat cu certitudine din probele administrate în fața instanței de fond, că părțile au încheiat un singur înscris intitulat "contract de ipotecă" și din conținutul acestuia rezultă cu certitudine un singur fapt, respectiv că reclamanta a consimțit la înscrierea unui drept de ipotecă în favoarea pârâților pentru suma de 150.000 euro.
Restul clauzelor din conținutul contractului de ipotecă sunt specifice naturii juridice a acestuia și nu se referă la împrumutul propriu-zis.
Singura dispoziție din conținutul contractului de ipotecă care ar putea avea, eventual, legătură cu ipoteticul contract de împrumut încheiat de părți, este următoarea: "subscrisa debitor-ipotecar, . pentru garantarea împrumutului acordat societății de către creditorii - ipotecari, până la lichidarea împrumutului."
, se recunoaște de ambele părți contractante că încă de la data semnării contractului de ipotecă, respectiv 22 noiembrie 2002, între părți exista deja contractul de împrumut.
În condițiile art. 287 al. 3.pr.civ. constatând că reclamanta a solicitat în apel suplimentarea probațiunii și Curtea apreciind că acest lucru chiar este necesar pentru stabilirea adevărului în cauză (art. 292 al. 1, teza a II -a ), s-a procedat la audierea, în calitate de martori, a persoanelor care, pe lângă părți, au fost de față la data încheierii contractului de ipotecă, precum și a unor persoane care în prezența cărora s-au desfășurat acțiuni legate de împrumut sau care au cunoștință de acesta..
Referitor la înmânarea propriu-zisă a pretinsei sume împrumutate anterior încheierii contractului de ipotecă, atât martorii propuși de către reclamantă, cât și martorii audiați la solicitarea pârâților, au arătat că suma nu a fost predată efectiv nici înainte și nici la data semnării contractului de ipotecă. Astfel, martorul ( 71) și martora ( 74) au arătat, primul că suma a fost dată ulterior încheierii contractului de ipotecă, iar cea de-a doua că cel puțin, în prezența sa, în biroul notarului public la care s-a autentificat contactul de ipotecă, nu a fost înmânată suma de către pârâți reprezentatului reclamantei.
Fată de ceea ce s-a reținut anterior se poate constata că cele consemnate în contractul de ipotecă, sub aspectul unei eventuale recunoașteri a existenței unui împrumut anterior sau cel mai târziu concomitent cu data semnării contactului de ipotecă, nu sunt conforme cu realitatea.
S-a putut stabili din probele administrate că pretinsul împrumut nu a fost acordat până cel mai târziu la data semnării contractului de ipotecă. Cele menționate în contractul de ipotecă sunt deci nedovedite și nu au suport probator în probele administrate de către instanță.
În ipoteza în care cele menționate în contractul de ipotecă pot fi interpretate ca o eventuală intenție ulterioară a părților de acordare a împrumutului și chiar de predare propriu-zisă a sumei, dacă părțile ar fi convenit totuși că între ele există deja un contract de împrumut, Curtea constată următoarele.
Contractul de împrumut este un contract real, care ia naștere ca urmare a predării efective a bunului împrumutat de către împrumutător împrumutatului. ( art. 1576.civ. )
S-a încercat, atât cu probele administrate în fața instanței de fond cât și prin intermediul probațiunii testimoniale administrată în apel, a se dovedi că faptul remiterii efective a banilor ar fi avut loc. Martorul susține că a participat personal la numărarea și predarea banilor către reprezentanta reclamantei,. Aceasta nu confirmă faptul primirii banilor, împrejurare reținută de către instanță din cuprinsul dosarului de urmărire penală nr. 13.540/2004 al H și din declarațiile altor martori.
La propunerea pârâților a fost audiat martorul A ( 76) însă acesta a relatat lucruri cunoscute din discuțiile purtate cu pârâții și deci nu a fost un martor ocular la presupusul moment al predării efective a sumei împrumutate. Sub acest aspect deci, declarația acestui martor nu poate fi apreciată ca susținând poziția procesuală exprimată de către pârâți.
Declarația martorei ( 74) este relevantă sub aspectul faptului că la data semnării contractului de ipotecă, pârâții nu ar fi predat suma împrumutată, aspect reținut ulterior ca atare de către
Martorul, propus de către reclamantă, ( 75) a relatat aspectele pe care le cunoștea în privința raporturilor comerciale dintre părți, însă nu cunoaște nimic în concret despre faptul predării efective a sumei împrumutate.
Martora -, notarul public ce a instrumentat încheierea contractului de ipotecă nu s-a mai prezentat în fața Curții în vederea audierii acesteia, însă din dosarul de urmărire penală menționat anterior ( 319) rezultă că în fața sa nu au fost numărați și predați banii ce ar fi reprezentat împrumutul.
Față de situația de fapt expusă anterior, Curtea face apel la prezumțiile instituite de art. 1.203 cod civil și la normele de interpretare a clauzelor neclare din contractele încheiate de părți.
Astfel, art. 977. civ. impune în primul rând regula interpretării contractelor din prisma voinței reale a părților și nu în raport de cuvintele în care acest acord a fost exprimat. Această regulă de interpretare nu poate fii însă reținută ca dovedind existența contractului de împrumut deoarece pârțile în cuprinsul contractului de ipotecă, pentru a se referi la eventuala sumă împrumutată au utilizat timpul trecut, rezultând că împrumutul s-a dat deja, deși ambele părți au susținut că la data încheierii contractului de ipotecă suma nu a fost predată. Luînd naștere numai după predarea bunului împrumutat este cert că la data încheierii contractului de ipotecă contractul de împrumut nu exista, așa încât, prin regula instituită de art. 977.civ. nu se poate trage o concluzie fermă în privința voinței reale a părților.
Clauza contractuală menționată anterior, respectiv ""subscrisa debitor-ipotecar, . pentru garantarea împrumutului acordat societății de către creditorii - ipotecari, până la lichidarea împrumutului."are valoarea uneiclauze îndoielniceîn cuprinsul contractului de ipotecă.
Interpretarea acestei clauze din prisma dist. art. 979.civ. ( interpretarea clauzei în sensul care reiese din natura contractului ) nu este suficientă pentru a dovedi existența contractului de împrumut. Atât contractul de împrumut cât și cel de ipotecă sunt contracte numite, reglementate de dispozițiile Codului civil și cuprind anumite clauze specifice. Clauza în discuție este specifică unui contract de împrumut însă s-a dovedit în speță că un astfel de contract nu a fost încheiat de părți până cel mai târziu la semnarea contractului de ipotecă.
Art. 978. civil ( interpretarea clauzei în sensul în care poate produce un efect ) nu este suficient pentru a lămuri pe deplin conținutul acelei clauze contractuale.
Astfel, s-a stabilit deja că banii nu au fost predați în ziua semnării contractului de ipotecă.
Faptul predării efective a sumei împrumutate este susținut de către pârâți doar prin intermediul unui singur martor. Restul martorilor audiați nu au participat la presupusul moment al predării sumei. Declarația acestui martor este deci singulară și nesusținută de alte probe ale cauzei. Dacă voința părților ar fi fost să încheie în viitor contractul de imprumut (deși în conținutul actului este folosit timpul trecut ), așa cum s-a arătat anterior nu s-a dovedit cu certitudine faptul predării banilor.
Singura regulă ce poate fii reținută de către instanță este cea instituită de disp. art. 983. civ. ( art. 983 - "Când este indoiala, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obliga").
Incertitudinea ce planează asupra faptului predării sumei profită reclamantei, în calitatea sa de debitoare.
Este cert că reclamanta nu și-a asumat prin intermediul unui înscris obligația de restituire a unei eventuale sume împrumutate, astfel încât incertitudinea rezultată din lipsa înscrisurilor și din declarațiile martorilor, nu poate fi interpretată decât numai în favoarea ei, în calitatea sa de debitoare.
Instanța de fond a avut în vedere pentru a constata existența împrumutului conținutul contractului de ipotecă.
A omis însă să constate instanța de fond, întrucât nu a administrat probele necesare, că pârâții au recunoscut și dovedit că dacă s-a acordat un împrumut, atunci suma a fost predată numai după încheierea contractului de ipotecă.
Contractul de ipotecă nu confirmă, prin el însuși, existența contractului de împrumut pentru motivele arătate anterior.
Răspunsurile pârâților la interogatorii nu constituie prin ele însele o probă în dosar, ci reprezintă poziția procesuală exprimată de către aceștia și consolidată prin intermediul interogatoriului luat.
Susținerile pârâților pentru a dovedii autenticitate este necesar a fi confirmate de probele administrate în cauză. Singura probă directă în favoarea poziției procesuale exprimată de către pârâți este declarația martorului.
Declarația acestui martor nu poate fi reținut de către instanță deoarece este singulară și îi lipsește caracterul de obiectivitate necesar unei declarații de martor.
De asemenea, instanța de fond a aplicat greșit prezumțiile instituite de art. 1.203 Cod civil. Este necesar în cauză a se apela la prezumții, deoarece actul ce ar constata existența presupusului contract de împrumut este ambiguu, iar restul probelor administrate în cauză nu confirmă în totalitate susținerile nici uneia dintre părți.
Instanța de fond nu a interpretat însă clauza în discuție din contractul de ipotecă, constatând astfel ambiguitatea actului și a omis să constate că acest lucru îi profită reclamantei, în calitatea sa de debitoare și nu creditorului, în speță pârâților.
Referitor la motivul de apel având ca obiect nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la citarea părților, Curtea constată că pentru termenul din 25 aprilie 2007, reclamanta a fost legal citată prin afișare la sediul indicat ( 3). citare ar fi împiedicat reclamanta să ceară administrarea probei testimoniale, însă acest eventual viciu a fost imediat remediat de către aceasta prin solicitarea administrarea probei cu martori în actul procedural imediat următor, respectiv apelul.
Nulitatea hotărârii atacate, în considerarea mențiunilor cuprinse în practicaua sentinței pentru ședința publică din 2 mai 2007, nu poate fi primită, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, cauza a rămas în pronunțare la data de 25 aprilie 2007, iar practicaua sentinței din 2 mai 2007 cuprinde doar elemente obișnuite existente în preambulul oricărei hotărâri judecătorești.
Față de cele menționate anterior, în temeiul art. 296.pr.civ. se va admite apelul formulat și se va schimba hotărârea atacată în sensul că constată nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3.088/22.11.2002 la. -.
Contractul de ipotecă are doar un caracter subsidiar, accesoriu contractului de împrumut pe care îl garantează, constatând deci că nu există actul juridic principal, contractul de împrumut, existența contractului de ipotecă este lovită de o cauză de nulitate absolută. (art. 1746.civ. )
Capătul de cerere subsidiar va fi respins având în vedere că în apel s-a reținut existența temeiniciei și legalității capătului de cerere principal având ca obiect constatarea nulității absolute.
Excepția prescripției raportat la art. 1 și art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 a fost respinsă de către instanța de fond. Astfel, potrivit textului legal menționat, în interiorul termenului de 18 luni prescris de lege, partea interesată are posibilitatea să constate motivul de nulitate relativă și de la data acelei constatări începe să curgă termenul de 3 ani pentru formularea acțiunii în justiție.
În temeiul art. 274.pr.civ. deoarece s-au aflat în culpă procesuală, pârâții au fost obligați să achite reclamantei 55,30 lei cheltuieli de judecată la fond și în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Reclamanta nu a depus dovezile necesare pentru determinarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta "" împotriva sentinței comerciale nr. 2.601 din 2 mai 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea și în consecință:
Constată nulitarea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3.088/22.11.2002 la Biroul Notarului Public -.
Respinge capătul de cerere subsidiar.
Obligă pârâții și să achite reclamantei 55,30 lei, cheltuieli de judecată la fond și în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - -
red.
dact./6 ex./04.03.2008.
jud.fond:.
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur
