Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 346/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 961/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 346
Ședința publică de la 27 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
GREFIER ---
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta CONSTRUCTII DE FERATE SI ALTE DE COMUNICAȚIE SA împotriva sentinței comerciale nr. 4318 din data de 25.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele SC SA și SC 2000 SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. - din 26.06.2006, intimatele SC SA prin consilier juridic, cu delegație la dosar, SC 2000 prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. - din 12.06.2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar au fost depuse de către intimate întâmpinări, în câte trei exemplare.
Curtea, în temeiul art. 96 proc.civilă comunică reciproc întâmpinările formulate de intimate.
Apelanta prin avocat depune la dosar taxa de timbru legal datorată și timbrul judiciar aferent.
Apelanta prin avocat arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinări.
Apelanta prin avocat solicită în susținerea apelului proba cu înscrisuri și depune la dosar acte, respectiv extrasul eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului privind societatea intimata SC 2000. Se comunică și intimatelor câte un exemplar al înscrisului depus.
Reprezentanții intimatelor arată că sunt de acord cu proba solicitată de către apelantă.
Intimata SC 2000 prin avocat învederează instanței aspectul că sunt fapte recunoscute, respectiv componența SC 2000 - aspecte necontestate de intimată.
Curtea, în baza art.292 proc.civilă încuviințează apelantei proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată.
La interpelarea instanței - dacă s-a încasat prețul cesiunii,apărătorul apelantei arată că nu a încasat prețul cesiunii.
Apelanta prin avocat arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat solicitând cuvântul pe apel.
Reprezentanții intimatelor arată că alte cereri nu mai au de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apelul declarat.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței apelate și anularea contractului de cesiune. cu cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru, depunând și concluzii scrise.
Intimata SC SA prin consilier juridic susține întâmpinarea formulată și solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat.
Intimata SC 2000 prin avocat susține întâmpinarea formulată și solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 20.07.2007, reclamanta construcțiI de căi ferate și alte căi de comunicație a chemat în judecată pe pârâtele și 2000, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea contractului de cesiune de creanță încheiat între reclamantă, în calitate de cedent, 2000, în calitate de cesionar și, în calitate de debitor cedat, și obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de 190.302,84 RON, reprezentând garanție de bună execuție a contractului pentru executarea lucrărilor de construcții, efectuate de reclamantă, garanție ce a făcut obiectul contractului de cesiune menționat.
Prin sentința comercială nr.4318/25.03.2008, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că la data încheierii contractului de cesiune de creanță, astfel cum reiese din relațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, G avea calitatea de administrator al reclamantei și al pârâtei 2000, fapt ce echivalează cu dubla reprezentare, iar nu cu mandatul cu sine însuși, reglementat de art.1308 alin.2 cod civil și la care face referire reclamanta.
Tribunalul a mai reținut că, în ipoteza dublei reprezentări, se poate cere anularea actului astfel încheiat, doar în ipoteza în care se face dovada că i s-a produs mandantului, în speță, reclamanta, o vătămare, aspect nedovedit în cauză, atâta timp cât prin contractul de cesiune s-a cedat o creanță de 1.900.000.000 ROL, pentru o sumă egală.
Ca urmare a respingerii capătului de cerere principal, tribunalul a respins și al doilea capăt de cerere relativ la obligarea pârâtelor la plata în solidar a creanței reprezentând garanție de bună execuție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 19.05.2008.
În motivarea apelului declarat, apelanta a arătat că instanța de fond nu a analizat art.149 alin.1 și 2 și art.272 alin.2 din Legea nr.31/1990, care interzic administratorului să se pronunțe asupra unor operațiuni între societate și sine însuși sau persoana în care are un interes direct, precum și folosirea abuzivă a bunurilor și creditelor societății.
Mai mult, a arătat apelanta, societatea era administrată de un Consiliu de Administrație, iar în speță, nu s-a verificat dacă G avea un mandat dat de către societate în vederea încheierii acestui contract.
Ca atare, contractul de cesiune de creanță este lovit de nulitate, fiind încheiat de o persoană ce nu era reprezentant legal al societății.
În plus, persoana în cauză a semnat atât pentru cedent, cât și pentru cesionar, fără să aibă mandat special pentru încheierea unui antecontract, încălcând dispozițiile art.1308 alin.2 Cod civil.
Apelanta a arătat că a încheiat cu pârâta o asociere în vederea realizării unor lucrări de construcții, beneficiar fiind - B, contractul de executare lucrări fiind încheiat de, în calitate de lider al societății.
Apelanta a arătat că a executat toate lucrările în regim de subantrepriză, iar îi datorează garanția de bună execuție, reprezentând 10% din prețul contractului, întrucât a expirat termenul de garanție de 24 luni prevăzut în contract.
Apelanta a învederat că a aflat de plata creanței către 2000 abia cu ocazia concilierii, când pârâta a informat-o despre existența contractului de cesiune.
S-a arătat că al doilea capăt de cerere a fost respins în mod nefondat, deoarece chiar în ipoteza în care instanța ar fi reținut că este valabil contractul de cesiune de creanță, ar fi trebuit să oblige cesionarul, în baza acestui contract, la plata prețului cesiunii.
Intimatele au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, văzând și dispozițiile art.296, Cod procedură civilă, Curtea reține că apelul declarat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Conform art.143 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată: "Consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general. Directorii pot fi numiți dintre administratori sau din afara consiliului de administrație -", iar conform art.1432alin.4 din menționata lege: "În cazul în care consiliul de administrație deleagă directorilor atribuțiile de conducere a societății în conformitate cu art. 143,puterea de a reprezenta societatea aparține directorului general-".
Din examinarea materialului probator administrat în cauză, Curtea reține că la data semnării contractului de cesiune de creanță (filele 30-31 din dosarul de fond), G avea calitatea dedirector generalal societății reclamante, aspect ce rezultă și din acordul de garanție bancară nr.554/26.09.2005 (filele 70-73 din dosarul de fond) și din contractul de garanție (filele 74-75 din dosarul de fond) și necontestat de către reclamantă.
Ca atare, întrucât la data încheierii contractului de cesiune de creanță - 05.09.2005, G avea calitatea de director general al societății reclamante, conform art.143 și art.1432alin.4 din Legea nr.31/1990, republicată, avea calitatea de a reprezenta legal societatea la încheierea contractului, astfel încât motivul invocat cu privire la lipsa calității de reprezentant a semnatarului actului, nu poate fi reținută de instanța de apel.
Curtea nu poate reține nici motivul invocat relativ la încălcarea dispozițiilor art.149 din Legea nr.31/1990, în vigoare la data semnării contractului de cesiune de creanță, privind obligația administratorului de a-i înștiința pe ceilalți administratori, pe cenzori sau pe auditorii financiari și de a nu lua parte la nici o deliberare, în cazul în care este vorba despre operațiuni în care administratorul are, direct sau indirect, interese contrare intereselor societății, întrucât, pe de o parte, textul de lege menționat prevedea această obligație pentru administratori în cazul în care o atare operațiune era votată în cadrul adunării generale, textul de lege menționat vizând participarea la deliberare și la vot a administratorilor, iar pe de altă parte, articolul menționat privește operațiunile în care administratorul și societatea au interese contrare,aspect neprobat în speța de față, întrucât contractul a cărui nulitate se solicită a fost încheiat cu titlu oneros.
Nici invocarea dispozițiilor art.272 din Legea nr.31/1990, republicată, nu poate fi primită de instanța de apel, întrucât are în vedere sancționarea penală a administratorilor, textul fiind de strictă interpretare și aplicare. Ca atare, nu poate fi primită susținerea apelantei în sensul că textul de lege din art.272 ar include și o prezumție de culpă în materie comercială a administratorului pasibil de o atare faptă, cu atât mai mult cu cât nu s-a probat, în speță, sancțiunea penală a persoanei în cauză.
Curtea reține ca temeinică și legală motivarea instanței de fond privind existența în speță a dublei reprezentări, iar nu a situației prevăzute de art.1308 alin.2 Cod civil, privind mandatul cu sine însuși, pentru următoarele motive:
În ipoteza în care mandantul încheie actul juridic ce formează obiectul mandatului cu o terță persoană pe care tot el o reprezintă, ca în cazul de față, este vorba de dublă reprezentare, caz în care mandantul, în speță, apelanta, poate cere anularea actului astfel încheiat pentru dol prin reticență, doar în ipoteza în care se dovedește motivarea intereselor mandantului prin încheierea unui atare act, probă ce nu a fost făcută în fața instanței, în condițiile art.1169 Cod civil.
Mai mult, Curtea reține că actul de cesiune cuprinde clauze care exclud vătămarea intereselor apelantei-mandant, respectiv, art.2 din cap.III al contractului de cesiune, care prevede că prețul cesiunii este de 1.900.000.000 lei vechi, fiind echivalent cu valoarea creanței pretinsă de către apelantă în prezentul litigiu.
Curtea nu poate reține nici ultimul motiv de apel invocat, relativ la nepronunțarea instanței pe capătul de cerere privind obligarea cesionarei la plata prețului cesiunii, întrucât instanța nu a fost învestită cu un atare capăt de cerere. Astfel, din analiza petitului cererii de chemare în judecată și a motivelor invocate în susținerea acțiunii de fond, se reține că reclamanta a formulat și motivat capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata în solidar a creanței, ca pe un capăt de cerere accesoriu cererii principale privind anularea contractului de cesiune, reclamanta neînțelegând să învestească instanța cu o acțiune în despăgubiri, având ca obiect executarea contractului de cesiune și obligarea cesionarului la plata prețului cesiunii, astfel cum susține în motivele de apel. Ca atare, Curtea reține ca temeinică și legală calificarea capătului al doilea de cerere ca fiind un capăt de cerere accesoriu, și respingerea acestuia pe principiul accesorium sequitur principalae.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.297 Cod procedură civilă coroborat cu art.1169 Cod civil raportat la principiulidem est non esse non probarae, văzând și dispozițiile art.143 și 1432din Legea nr.31/1990, republicată, Curtea va respinge apelul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta CONSTRUCTII DE FERATE SI ALTE DE COMUNICAȚIE cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței comerciale nr.4318 din data de 25.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele cu sediul în B,-, sector 1, și 2000 cu sediul în B,-, sector 4.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.06.2008.
Președinte, Judecător,
Dr. I - - alecsandrina
Grefier,
- -
Red.Jud. - 30.06.2008
Tehnored. - 3.07.2008
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu
