Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 350/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 350/2008
Ședința publică de la 20 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva Sentinței civile nr. 87/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat avocat pentru reclamanta recurentă și domnii și, în calitate de administratori pentru pârâtele intimate - și respectiv pentru -, lipsă fiind pârâta intimată -.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat iar d-na avocat solicită acordarea cuvântului în dezbateri sub rezerva că va achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar până la sfârșitul dezbaterilor.
Instanța având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat solicită în principal admiterea recursului, casarea hotărârii de declinare a competenței în favoarea Judecătoriei Blaj și stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Alba - Secția de contencios administrativ.
În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba - Secția civilă întrucât terenurile din litigiu fac obiectul Legii nr.10/2001.
Mai arată că la instanța de fond au fost depuse mai multe acte care fac dovada că terenurile din litigiu fac obiectul Legii nr.10/2001, dar că aceste acte nu au fost cusute la dosar și insistă pentru verificarea acestora.
Administratorul societății arată că lasă la aprecierea instanței.
Administratorul societății lasă la aprecierea instanței.
După dezbaterea cauzei avocat depune la dosar chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Constată că prin Sentința nr.87/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- s-a dispus declinarea judecării cauzei privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Societatea Agricolă, Societatea Agricolă Voința și Societatea Agricolă prin care a solicitat:
1. Să se constate nulitatea absolută parțială a protocolului încheiat la data de 12.02.1992 între Comisia de lichidare a fostei CAP și societățile agricole pârâte, precum și a memoriului justificativ încheiat de ing.G, respectiv doar în ceea ce privește următoarele imobile:
- imobilul înscris în CF 1269 nr.top. 613 și 614, casă, curte și grădină, în suprafață totală de 1690. în cotă de 171 părți proprietatea reclamantei;
- imobilul înscris în CF 624, nr.top.615 și 617, casă, curte și grădină în suprafață de 1924 mp. în cotă de părți proprietatea reclamantei.
2. Să se dispună restabilirea situației anterioare de CF în sensul reîntabulării pe vechii proprietari.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că potrivit art.1 pct.1 Cod pr.civilă judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
Din modul cum a fost formulată acțiunea de către reclamantă rezultă că prin aceasta se urmărește anularea titlurilor deținute de pârâte și recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF 1269, nr.top.613 și 614 și în CF 624, nr.top.615 și 617 aflate în prezent în posesia pârâtelor.
Așa fiind, s-a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă este o veritabilă acțiune în revendicare iar cum imobilul în litigiu este situat în circumscripția teritorială a Judecători B s-a apreciat ca fiind competentă această instanță.
Actele a căror nulitate a solicitat reclamanta să se constate, respectiv Protocolul din 12.02.1992 și Memoriul justificativ întocmit de ing.G, s-a apreciat că nu sunt acte administrative în sensul prevăzut de art.2 din legea nr.554/2004 întrucât nu au fost emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii ori executării în concret a legii, astfel că nu există nici un temei legal pentru ca acțiunea să fie soluționată de instanța de contencios administrativ.
Toate cele trei societăți chemate în judecată ca pârâte sunt societăți agricole înființate în baza Legii nr.36/1991.
S-a apreciat de asemenea, că de vreme ce, în conformitate cu dispozițiile art.5 alin.2 din legea nr.36/1991 societatea agricolă nu are caracter comercial nici prezentul litigiu, privitor la spațiile deținute de acestea nu poate avea caracter comercial.
S-a mai reținut, de asemenea că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legii nr.10/2001 întrucât în cauză nu s-a urmat o atare procedură în legătură cu imobilele în litigiu.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta solicitând a se stabili că Tribunalului Alba - Secția civilă îi revine competența de soluționare a cauzei în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001 iar în subsidiar instanței comerciale.
În motivarea recursului se susține că societățile pârâte deși desființate în baza Legii nr.36/1991 privind societățile agricole au în administrare terenuri aparținând foștilor membrii CAP printre care și reclamanta.
Imediat după înființarea acestora ca și societăți agricole au încheiat cu fostul CAP din localitate un așa-zis Protocol de predare - primire la data de 12 februarie 1992 prin care ar fi avut loc transferul obiectelor de inventar, a terenurilor și al construcțiilor aflate anterior abuziv în perimetrul fostului CAP. Dat fiind că anterior terenul făcuse obiectul legii nr.10/2001 și chiar a fost restituit reclamantei, ulterior s-a revenit, datorită interpretării greșite a dispozitivului unei sentințe judecătorești a Tribunalului Alba, iar în prezent dosarul se află din nou pe rolul acestei instanțe.
Terenurile aparțin de drept proprietarilor inițiali, dreptul acestora figurând ca atare în cărțile funciare și făcând ulterior obiectul unor legi speciale de reparații.
În speță există hotărâre definitivă, la Legea nr.10/2001, a Tribunalului Alba, prin care entitea deținătoare este obligată la emiterea Dispoziției, conform acestui act normativ, în favoarea recurentei.
Reprezentanții acestor firme au procedat la o nouă confiscare a averilor prin predarea odată cu inventarul bunurilor mobile și a terenurilor fost proprietatea foștilor membrii CAP și includerea dreptului de proprietate în patrimoniul acestor societăți așa - zise agricole.
Pârâtele au dorit intrarea în legalitate și din punct de vedere al intabulării dreptului de proprietate, sens în care au încheiat și un memoriu justificativ, de care pârâtele încearcă să se prevaleze într-un alt proces înregistrat sub nr-, cu termen la 10.06.2008 la Tribunalul Alba.
Față de împrejurarea că litigiul înregistrat sub dosar nr- la Tribunalul Alba este un litigiu civil, instanța anulând hotărârea Judecătoriei Blaj și reținând cauza spre rejudecare în fond, prezentul litigiu s-a impus a fi formulat separat, mandatarul fiind angajat în cauză doar la termenul din 13 mai 2008, nemaifiind posibilă formularea unei acțiuni reconvenționale, cauza fiind pe rol, după soluționarea regulatorului de competență din anul 2006, judecata pentru această cauză trenând din anul 1999.U ca ulterior, eventual, să se formuleze cerere de conexarea celor două cauze pentru o mai bună administrare a justiției și a vând în vedere legătura indisolubilă dintre obiectul celor două cauze.
În acest context, stabilindu-se competența de soluționare a primei cauze, definitiv în favoarea Tribunalului Alba, având ca obiect valorificarea acelui Protocol, pe a contrario, și acțiunea pentru anularea acestui Protocol, revine tot Tribunalului, măcar ca in stanță civilă, și în vederea conexării, precum și pentru competența specială care revine Tribunalului, în cauză având ca obiect imobile la Legea nr.10/2001.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată că recursul nu este fondat.
Într-adevăr, în mod întemeiat a reținut prima instanță că reclamanta urmărește, în fapt, anularea titlurilor deținute de către pârâtele societăți agricole și recunoașterea dreptului său de proprietate în detrimentul pârâtelor societăți agricole asupra imobilelor înscrise în CF 1269, nr.top 613 și 614 și nr. CF 624 cu nr.top.615 și 617.
Așa fiind, acțiunea îndeplinește toate condițiile unei acțiuni în revendicare de competența instanței de drept comun, în speță Judecătoriei d e la locul pârâtelor, respectiv a Judecători
Reclamanta nu a făcut dovada unei alte jurisdicții speciale, care să atragă competența altei instanțe fiind evident că, în speță, nu se solicită anularea unui act emis în condițiile legii nr.10/2001 ori refuzul de a se emite un asemenea act pentru deveni competentă secția civilă a Tribunalului Alba, iar pe de altă parte, actele a căror anulare se cere nu s-au încheiat în contextul unor raporturi comerciale expres prevăzute de art.3 Cod comercial ori considerate ca atare în temeiul art.4 și 7 Cod comercial pentru a atrage competența instanței comerciale.
Așa fiind,se apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică care se va menține prin respingerea recursului declarat de reclamantă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.87/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact. - 2 ex./05.08.2008
Jud.fond.
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie