Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 389/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.389

Ședința din Camera de Consiliu de la 09.10.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu

GREFIER: - -

Pe rol soluționarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul promovat de reclamanta - împotriva Sentinței comerciale nr.7788/28.09.2006, pronunțată de Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- (număr vechi 703/2005) ce a avut ca obiect constatare nulitate act, în contradictoriu cu intimata pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile se prezintă apelanta reclamantă personal, lipsind intimata pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care

La solicitarea instanței, apelanta solicită comunicarea actelor de procedura la adresa indicată în cererea de repunere pe rol a cauzei.

Curtea acordă cuvântul pe cererea de repunere pe rol formulată de apelanta reclamantă.

Apelanta reclamantă solicită repunerea cauzei pe rol.

Curtea, deliberând, admite cererea de repunere pe rol a cauzei, cauza fiind repusă pe rol în raport de data suspendării judecării, respectiv 08.11.2007 și de data formulării ultimei cereri de repunere pe rol - 26.06.2008.

Curtea pune în discuție excepția perimării cererii de apel.

Apelanta reclamantă solicită admiterea cererii de repunere în termen și în consecință respingerea excepției de perimare.

CURTEA

Asupra apelului comercial d e față.

Prin sentința comercială nr. 7788 din 28 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantei pentru 86 de acționari - persoane fizice ai SC SA.A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. A anulat cererea formulată de reclamantă în numele a 86 de acționari pentru lipsa dovezii calității de reprezentant și a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B pentru lipsa calității procesuale active.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel nemotivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 8 decembrie 2006 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

Motivele de apel au fost depuse în ședința publică de la 1 februarie 2007.

La termenul din 26 aprilie 2007, Curtea a suspendat judecata apelului în conformitate cu prevederile articolului 242 punctul 2 Cod procedură civilă, iar judecata a fost reluată urmare a cererii de repunere pe rol formulată de apelanta - reclamantă la 27 septembrie 2007.

La termenul din 8 noiembrie 2007, Curtea a suspendat din nou judecata apelului pentru lipsa părților, reținând că nici una dintre părți nu a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Apelanta-reclamantă a formulat la 17 decembrie 2007 cerere de repunere pe rol, cerere a cărei judecată a fost suspendată în temeiul articolului 242 punctul 2 Cod procedură civilă la termenul din 14 februarie 2008.

La 26 mai 2008, apelanta-reclamantă a formulat o nouă cerere de repunere pe rol a cauzei, a cărei judecată a fost suspendată în temeiul acelorași dispoziții legale la termenul din 26 iunie 2008.

În fine, la 26 iunie 2008 apelanta - reclamantă a solicitat din nou repunerea pe rol a cauzei, cererea fiind admisă la termenul din 9 octombrie 2008, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii.

La acest din urmă termen, Curtea a invocat ex oficio excepția perimării cererii de apel, excepție față de care apelanta-reclamantă s-a apărat solicitând repunerea în termen.

Cererea de repunere în termen, admisibilă de principiu în situația perimării, unde operează un termen de decădere, este în speță neîntemeiată, întrucât apelanta - reclamantă nu a indicat (și cu atât mai puțin a dovedit) care este împrejurarea mai presus de voința ei care a împeticat-o să îndeplinească actul de procedură, când a avut loc și când a încetat, această situație pentru a se verifica existența condițiilor impuse de articolul 103 alineat 1 Cod procedură civilă, inclusiv termenul prevăzut de alineat 2 al aceluiași articol. Pe cale de consecință, reținând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor articolul 103 Cod procedură civilă, cererea de repunere în termen va fi respinsă ca neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a indicat, raportat la această cerere, care este actul de procedură util efectuat pentru a se constata întreruperea sau suspendarea cursului perimării.

Prin urmare, Curtea apreciază că în cauză a operat perimarea. Nici încheierea de suspendare a judecății apelului de la 8 noiembrie 2007 și nici încheierile de suspendare a judecății cererilor de repunere pe rol de la 14.02.2008 și de la 26 iunie 2008 nu au fost atacate cu recurs.

Astfel, cursul perimării a început să curgă de la 8 noiembrie 2007 și s-a împlinit, conform articolului 101 Cod procedură civilă, la 8 mai 2008, în acest interval apelanta-reclamantă nefăcând nici un act de procedură valabil în vederea continuării judecății, astfel cum prevăd dispozițiile articolului 249 Cod procedură civilă, atâta vreme cât cererile de repunere pe rol nu au fost soluționate din pricina culpei apelantei - reclamante, care nu s-a prezentat la judecată și nici nu a cerut judecarea cauzei în lipsă, dovedind astfellipsa de intenție realăși de interes în soluționarea pricinii.

Pentru aceste considerente, Curtea a reținut că cele două cereri de repunere a cauzei pe rol, formulate la 17 decembrie 2007 și la 26 mai 2008, nu au vocație întreruptivă de curs al perimării, pentru a fi aplicabile dispozițiile articolului 249 Cod procedură civilă, întrucât nu sunt acte de procedurăvalabil îndepliniteîn vederea continuării judecății.

Reținând așadar, că la 8 mai 2008 s-a împlinit cursul perimării, în temeiul articolului 248 alineatele 1 și 3 și a articolului 252 Cod procedură civilă, Curtea va constata perimată cererea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termen ca neîntemeiată.

Constată perimată cererea de apel, formulată de reclamanta -, cu sediul în B,-,. 1,. 2,. 6,. 87 sector 2, împotriva Sentinței comerciale nr.7788/28.09.2006, pronunțată de Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- (număr vechi 703/2005) în contradictoriu cu intimata pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11 sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile libere de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex/3.11.2008

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Minodora Condoiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 389/2008. Curtea de Apel Bucuresti