Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE NR.55/

Ședința publică de la 11 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de către reclamanta - SRL G, cu sediul social în G, II, str. -, - Leagănul de Copii, județul G, împotriva sentinței civile nr. 378/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, in contradictoriu cu intimata-pârâtă G, cu sediul social în G,- A, județul G, cauza având ca obiect constatare nulitate act.

La apelul nominal facut în ședința publică răspunde intimata pârâtă reprezentată prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind apelanta reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este motivat, timbrat corespunzător, cu 7,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, iar la data de 05 iunie 2008 apelanta reclamanta a înaintat la dosarul cauzei contractul de închiriere nr. 13/2.12.2005 certificat cu mentiunea de conformitate cu originalul, așa cum s-a dispus la termenul anterior. Se referă, de asemenea că prezenta cauză a fost repusă pe rol, după rămânerea în pronunțare, pentru ca părțile să-și completeze probatoriile și să prezinte originalul contractului nr. 13/2.12.2005 încheiat între părți.

Apărătorul intimatei pârâte depune, cu opis, înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior, precum și originalul contractului comercial existent între părți.

Curtea, după confruntarea copiei existente la dosar constată că aceasta corespunde cu originalul care i se restituie părții prezente, și nefiind alte cereri de formulat în cauză, constată dosarul în stare de judecată.

Apărătorul intimatei pârâte solicită respingerea apelului ca nefondat, pentru motivele expuse oral la termenul anterior. în completarea acestora invocă art. 9 din contractul existent între părți privind pactul comisoriu.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 378/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- s-a respins ca nefondată acțiunea comercială având ca obiect constatare nulitate act formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr. 13 din data de 02. 12.2005 prin care Gaî nchiriat lui - "" SRL G imobilul spațiul comercial pentru desfășurarea activității de alimentație publică, iar chiriașul și-a asumat obligația de a achita chiria și contravaloarea utilităților.

În contract s-a prevăzut la art. 9 că în caz de nerespectare a termenelor de plată proprietarul imobilului care este reclamanta va percepe o penalizare de 0,8% pentru fiecare zi de întârziere calculată la valoarea chiriei în lei.

Respectivul contract de închiriere a fost semnat și ștampilat de către ambele părți, iar conform art. 969 cod civil acesta reprezintă legea părților.

In cauză nu s-a făcut dovada neîndeplinirii vreunei obligații prevăzută în contract care să atragă rezilierea acestuia. De asemenea, tot din probele de la dosar nu rezultă vreun motiv de nulitate absolută a acestei clauze de penalitate de 0.8% nici nu s-a făcut dovada că prin aceasta se încalcă normele morale prevăzute de art. 5 Cod civil.

Reclamanta nu a fost obligată să încheie acest contract și nici să accepte această clauză de penalizare, și avea posibilitatea să negocieze iar in caz contrar să refuze încheierea acestuia.

Ori, prin semnarea acestuia reclamanta și-a asumat toate obligațiile prevăzute, aceasta având capacitatea de exercițiu deplină pentru a încheia valabil acest contract. Motivele de nulitate trebuie să existe la momentul încheierii unui contract și nu ulterior, deoarece a apreciat că această clauză este disproportională.

Impotriva menționatei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta, j criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Principiulpacta sunt servandanu este unul rigid și nu trebuie aplicat in sensul ] strict al fortei legii părților, ci trebuie avut in vedere spiritul dispozițiilor art. 969 Cod civil. Adică, au forță obligatorie doar acele convenții care nu contravin reglementărilor în materie.

In analiza motivelor de constatare a nulității contractuale nu trebuie avute in vedere doar dispozițiile generale ale Codului civil, ci și celelalte reglementări interne, precum și dispozițiile comunitare, relevantă în acest sens fiind Directiva 13/ 1993 a CEC potrivit căreia, o clauză contractuală care nu a format obiectul unei negocieri individuale este considerată ca abuzivă atunci când, cu încălcarea exigenței de bună-credință, creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ [litre drepturile și obligațiile părților ce decurg din contract (art. 3).

Privită prin prisma dispozițiilor normelor comunitare și interne, clauza prin

care s-au impus penalități de 0,8% /lună nu poate fi decât una abuzivă, existența unei

vădite disproporții între prestațiile reciproce reclamând aplicarea sancțiunii nulității.

Pentru motivele expuse sintetic mai sus, reclamanta-apelantă a solicitat

schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și a anulării clauzei referitoare la penalități.

Intimata-pârâtă, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză, dar a solicitat, prin apărător, la termenul dezbaterii în fond a apelului respingerea acestuia, ca nefondat.

Apelul de față este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Hotărârea criticată este una legală și temeinică în raport de cuprinsul contractului perfectat între părți, semnarea contractului semnificând achiesarea pârâtei la toate clauzele contractuale, inclusiv cea privitoare la penalități.

Actele normative incidente domeniului protecției consumatorilor sunt Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor (reglementare generală) și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori (reglementare specifică). Normele din primul act normativ au suferit modificări de substanță prin Legea nr. 37/2002 menite să creeze un drept comun cu cel cuprins în celălalt act normativ. din ambele acte normative se inspiră din textul Directivei CEE nr. 93/13 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori respectivele texte legale putându-se corobora cu cele din dreptul comun ( in principal art. 970 alin. 1 Cod civil, dar și art. 977-985 Cod civil sau 966-968 Cod civil).

Dacă în privința comercianților nu sunt de făcut discuții, categoria consumatorilor include doar persoana fizică sau grupul de persoane fizice constituite în asociații care încheie un contract în afara activității lor autorizate, profesionale sau comerciale (art. 2 din Lege).

Cum, însă, pârâta nu se încadrează sferei consumatorului definit de lege (prin reproducerea fidelă a directivei comunitare), nu se poate aplica legea și nici directiva in speță.

De altfel, nu este acesta singurul aspect ce reclamă excluderea aplicării normelor vizând clauzele abuzive, pentru că nici chiar clauza în discuție nu este una abuzivă în înțelesul legislației la care am facut referire.

O clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, in detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților (art. 4 alin. 1 din Lege -echivalentă textului art. 3 alin. 1 din Directiva).

Clauza referitoare la penalități se activează doar pentru ipoteza întârzierii în efectuarea plății chiriei ca un mijloc de constrângere a chiriașului in executarea corespunzătoare a respectivei obligații.

Pentru considerentele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, urmează a fi menținută hotărârea criticată cu consecința imediată a respingerii apelului de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanta - SRL G, cu sediul social în G, II, str. -, - Leagănul de Copii, județul G, împotriva sentinței civile nr. 378/13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă G, cu sediul social în G,- A, județul G, cauza având ca obiect constatare nulitate act.

Obligă apelanta-reclamantă la 700 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 iunie 2008.

Președinte Judecător

dr. - -

Grefier

-

Red.

Tehno:

4 ex./07 iulie 2008

Fond:

Președinte:Sarmisegetuza Tulbure
Judecători:Sarmisegetuza Tulbure, Gina Ignat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 55/2008. Curtea de Apel Galati