Ieșire din indiviziune. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 105
Ședința publică de la 09 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Saftiuc
Grefier șef secție comercială
La ordine a venit în pronunțare apelul comercial promovat de intimata - apelantăCOMprin lichidator judiciar INSOLVENȚĂ LPN împotriva sentinței civile nr. 488/COM/31 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 decembrie 2008.
CURTEA
-deliberând-
Asupra apelului declarat de L, împotriva sentinței civile nr. 488/2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, se reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 488/COM/31 iulie 2008, Tribunalul Neamța admis acțiunea.
A respins cererea reconvențională.
A constatat că părțile au în indiviziune bunuri mobile și imobile respectiv HOTELUL TURISTIC CASCADA situat în stațiunea, comuna -, județul N, în valoare totală de 3.217.343, 00 lei RON, reclamanta - pârâtă SC L având o contribuție la bunurile indivize echivalentă sumei de 2.535.115, 65 lei iar pârâta - reclamantă având o contribuție la bunurile indivize echivalentă sumei de 682.227,14 lei.
S-a dispus ieșirea părților din starea de indiviziune și în consecință:
S-a atribuit reclamantei - pârâte totalitatea bunurilor mobile și imobile aferente Hotelului Cascada.
A fost obligată reclamanta - pârâtă la plata sumei de 682.227, 14 lei către pârâta reclamantă cu titlu de sultă.
A fost obligată reclamanta - pârâtă la plata sumei de 700 lei către pârâta - reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a reținut de instanța de fond că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamanta C L,în contradictoriu cu pârâta C Com L, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune existentă asupra bunurilor mobile dobândite de părți în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 604 din 17.01.2002, imobile înscrise în la nr. 124/N al localității -, rămase, potrivit contractului de vânzare cumpărare, în proprietate indiviză în cota deVidin teren și construcții precum și a bunurilor mobile existente în aceste imobile, bunuri achiziționate de societatea reclamantă.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că la 17.01.2002, C L a cumpărat de la SC Com L -, cota de 1/2 din imobil în suprafață de 1000. teren curți construcții, împreună cu o casă, construită din bolțari pe fundație de beton și acoperită cu tablă, compusă din 28 camere în suprafață construită la sol de 381. conform documentelor anexate. Cei doi proprietari au convenit să definitiveze împreună construcția, care la terminarea lucrărilor trebuia să devină "HOTEL TURISTIC CASCADA". SC SRL a contribuit cu mijloace materiale la continuarea construcției, iar la 05.06.2002 a contractat de la. un credit de 60.000 euro, rambursat de reclamantă până la 24.05.2005. După definitivarea lucrărilor, SC Com SRL a început activitatea de turism, folosindu-se de întreaga construcție, fără a face reclamantei cota parte la profit. S-a încercat soluționarea pe cale amiabilă a situației, fără rezultat.
Ulterior, pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din starea de indiviziune, atribuirea bunului indiviz către pârâta-reclamantă reconvențional și obligarea pârâtei reclamante la plata unei sulte către reclamanta pârâtă, echivalentă cu cota de contribuție a acesteia la dobândirea bunului și contribuția acesteia. Se solicită atribuirea în exclusivitate către pârâta - reclamantă a tuturor bunurilor imobile accesorii bunului ca fiind bunuri proprii și nu dobândite în coindiviziune și obligarea reclamantei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, se arată că pârâta - reclamantă a dobândit prin act autentic,1a 08.10.2001,un imobil în faza de construire situat în comuna -, Stațiunea.La 17.01.2002 a înstrăinat cota deVidin imobil. După data de 17.01.2002, societatea pârâtă-reclamantă,prin aport exclusiv de aproximativ un milion euro, valoare reactualizată, a finalizat construcția, a utilat-o în scopul realizării unui obiectiv turistic, în prezent sub denumirea de "HOTEL CASCADA".Motivat de faptul că bunul imobil nu este comod partajabil în natură și motivat de aportul major al pârâtei - reclamante, aceasta apreciază că singura modalitate de încetare a indiviziunii este atribuirea către pârâta-reclamantă a imobilului, cu obligarea acesteia la plata unei sulte. Cu privire la contribuție se arată că în momentul dobândirii imobilului, acesta se afla într-o fază numită" la roșu", fiind edificați pereții exteriori, acoperișul și aducțiunile fără tencuieli,finisaje și accesorii, faze de construcție care au fost edificate cu contribuția exclusivă a SC Com SRL. Intre părți a existat inițial o înțelegere cu privire la contribuția în cote egale la finalizarea imobilului însă în cursul realizării construcțiilor reclamanta nu a contribuit cu fonduri proprii.
Instanța reținut următoarea situație de fapt.
În cursul anului 1998, familia și a început realizarea investiției, constând într-o casă de locuit compusă din parter plus două nivele,plus mansardă compusă din 28 camere în suprafață construită la sol de 351.
La 01.01.1999 între SC Com SRL reprezentată de și SC SRL, reprezentată de, s-a încheiat contractul de asociere în participațiune în vederea construirii unui hotel în desfășurarea de activități în domeniul hotelier și turism pe durată nelimitată.
În cursul anului 2001, soții au transferat dreptul de proprietate asupra imobilului către SC Com SRL, societate administrată de (C).
Ca urmare a finanțării parțiale a lucrărilor de construcție de către SC SRL, la 17.01.2002 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare cu
nr. 604/17.01.2002 prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobil către SC SRL.
În momentul transferului dreptului de proprietate, stadiul lucrărilor este C care reiese din imaginile foto (alb - negru), depuse la dosar și realizate în vederea obținerii unui credit (filele 7- 9 din. l).
În scopul continuării lucrărilor, SC SRL a contractat creditul de 60.000euro de la. pe termen mediu. Contractul a fost încheiat la 05.06.2002.
Anterior, 1a 18.01.2002 cele două societăți au încheiat cu C A, contractul de executare a investiției cu nr. 68/18.01.2002.
După 15.09.2002, C Com Lap reluat activitatea de administrare a hotelului intrat în funcțiune.
În cursul exploatării obiectivului turistic, din veniturile obținute a fost parțial acoperit și debitul către
debitului s-a făcut din două surse: veniturile obținute din activitatea hotelieră și venituri ale SC SRL.
În cursul anului 2005 între cele două societăți au survenit neînțelegeri.
Tot în cursul anului 2005a survenit divorțul soților.
Deși activitatea hotelieră era desfășurată de SC Com SRL, această activitate nu era înregistrată în evidențele Oficiului Registrului Comerțului.
În cursul lunii octombrie 2006, SC SRL a procedat la înscrierea la Oficiul Registrului Comerțului a deschiderii punctului de lucru la hotel Cascada.
Ulterior și SC Com SRL a procedat la deschiderea punctului de lucru, înregistrarea la. fiind efectuată în luna decembrie 2006.
În ce privește susținerile părților în legătură cu contribuția la finalizarea construcției, instanța a reținut:
Susținerea pârâtei - reclamante SC Com SRL din motivarea cererii reconvenționale referitoare la aportul său exclusiv de aproximativ un milion euro este într-o vădită neconcordanță cu realitatea. In primul rând, având în vedere concluziile din rapoartele de expertiză, referitoare la valoarea totală a investiției, suma de 1 milion de euro ar fi fost suficientă pentru construcția în totalitate a Cp uțin două hoteluri. În al doilea rând, dacă SC Com SRL ar fi dispus de astfel de sume, nu ar fi fost necesară colaborarea cu SC SRL în vederea finalizării investiției și nu s-ar explica necesitatea contractării vreunui credit. La urmă, dar nu și în ultimul rând, din susținerile părților rezultă că singura sursă de venituri pentru SC SRL a fost exploatarea hotelului, iar exploatarea a început după finalizarea investiției.
Ceea ce s- reținut, este că investiția a fost finalizată cu suma de 60.000 euro, obținută prin contractul de credit încheiat de SC SRL cu
Faptul că SC SRL întrunea condițiile pentru a obține un credit pe termen mediu, iar SC Com SRL nu întrunea condițiile pentru a fi creditată, constituie un argument în plus în favoarea susținerii că SC SRL avea și alte venituri decât cele ce urmau a fi realizate din exploatarea hotelului. Același lucru rezultă și din studiul de fezabilitate întocmit în vederea obținerii creditului.
Susținerea SC Com SRL referitoare la faptul că suma obținută de SC SRL cu titlu de credit a fost dată cu împrumut către SC Com și restituită, nu este susținută de probe. Nu există nici un înscris prin care să se facă dovada acestui împrumut acordat de SC SRL către SC Com SRL.
Având în vedere probatoriul administrat, instanța a reținut, în vederea stabilirii masei indivize, următoarele concluzii ale experților:
Valoarea totală a imobilului stabilită de expertul construcții este de 3.010.545,80 RON (fila 57 din. II).
Valoarea totală a bunurilor mobile stabilită de expertul evaluator este de 206.797 RON.
Valoarea totală a obiectivului turistic constituit din bunuri imobile (construcții și teren)+ bunuri mobile, este de 3.217.343,00 RON.
În ce privește construcția celor două societăți la constituirea patrimoniului comun, rapoartele de expertiză contabilă conțin concluzii diferite.
Potrivit concluziilor depuse de expertul, valoarea totală a investiției a fost de 13.663.466.812 lei ROL (1.366.346,68 RON). Contribuția SC SRL a fost de 12.092.471.813 lei (1.209.247,18 RON).Contribuția SC SRL a fost de 1.570.994.999 lei ROL (157.099,49 RON).
Procentual, din concluziile expertului, rezultă o contribuție de 88,3% adusă de SC SRL și o contribuție de 11,7 % adusă de SC Com SRL ( fila 314 din.l).
Potrivit concluziilor expertului, contribuțiile celor două societăți au fost următoarele: SC SRL a adus un aport de 61,5 %, iar SC Com SRL a adus un aport de 38,5 %.în cuprinsul acestui raport se arată că valoarea totală a investiției este de 8.138.496.839 lei ROL, SC Com SRL contribuind cu 3.133.518.628 lei ROL, iar SC SRL contribuind cu 5.004.978.211 lei ROL ( filele 177-178).
Față de concluziile diferite din cele două rapoarte instanța a înlăturat concluziile din raportul întocmit de expertul și a da eficiență concluziilor din raportul întocmit de expertul pentru următoarele motive:
Nu rezultă din cuprinsul raportului întocmit de ce documente au fost expertizate. în cuprinsul acestui raport s-a reținut că Reprezentantul legal (al SC Com SRL) a creditat societatea cu sume foarte mari, din alte venituri personale și din credite contractate ca persoane fizice,conform declarațiilor acesteia.". Rezultă că expertul și-a însușit declarațiile reprezentantului SC Com SRL în lipsa unor documente ( acte scrise) care să confirme aceste declarații. Nu rezultă ce venituri personale a realizat reprezentantul SC Com SRL, altele decât cele provenind din exploatarea hotelului( fila 176-.II).
În ce privește SC SRL, această societate a avut atât înainte, cât și după intrarea în funcțiune a hotelului, și alte surse de venituri. In acest sens, din studiul de fezabilitate depus la dosar reiese că SC SRL avea ca obiect de activitate: exploatare forestieră, recoltarea și exploatarea forestieră, restaurante, campinguri, hoteluri și moteluri cu restaurant, cafenele și baruri fără spectacole și transporturi rutiere de mărfuri( fila 85 din. 1).C puțin o parte din activitățile economice de mai sus erau cu certitudine exercitate și erau aducătoare de venituri,în caz contrar creditul neputând fi acordat dacă SC SRL nu ar fi prezentat în afara garanției imobiliare și sursa financiară de rambursare a creditului.
Pentru motivele de mai sus, instanța reținut contribuția SC SRL de 88,3 % și a SC Com SRL de 11,7 %.
Pentru a stabili valoarea patrimonială cuvenită părți, instanța a formulat următorul raționament:
În cursul realizării obiectivului turistic din 1998 și până în prezent, se disting două perioade:
Prima perioadă s-a finalizat la 17.01.2002.
Potrivit concluziilor expertului tehnic-specialitatea construcții, valoarea lucrărilor de construcții executate până la acea dată și actualizate în prezent, este de 399.428,30 lei( fila 51 din voi. II).
Valoarea terenului aferent este de 399.000 lei( fila 54 din. II).
Valoarea totală a clădirii și a terenului aferent este de 399.428,30 lei RON + 399.000 lei RON = 784.428,30 lei. La data de 17.01.2002 cele două societăți erau coproprietare în cote de câte 1/2 din valoarea totală mai sus - arătată. societăți i se cuvenea la acea dată câte o cotă de 1/2 din această valoare, adică o valoare patrimonială de 399.214,15 lei.
A doua perioadă a început după 17.01.2002 și a durat până la finalizarea obiectivului turistic.
Valoarea totală a obiectivului turistic este de 3.217.342,80 lei. Valoarea patrimonială dobândită după 17.01.2002 este de 3.217.342,80 lei RON -798.428,30 lei RON. Pentru sporul de valoare( valoarea patrimonială dobândită ) de 2.418.914,50 lei RON SC SRL a contribuit cu 88,3 %, iar C Com SRL a contribuit cu 11,7 %. Rezultă pentru C SRL o contribuție echivalentă sumei de 2.135.901,50 lei, iar pentru SC Com SRL o contribuție echivalentă sumei de 283.012,99 lei.
Aportul SC Com SRL este constituit din valoarea adusă în prima perioadă de până la 17.01.2002. respectiv suma de 399.214,15 lei la care se adaugă valoarea adusă în a doua perioadă, respectiv suma de 283.012,99 lei. în total SC Com SRL a contribuit cu 399.214,15 lei + 283.012,99 = 682.227,14 lei.
Aportul adus de SC SRL este constituit din valoarea adusă până la 17.01.2002, respectiv suma de 399.214.15 lei, la care se adaugă valoarea adusă ulterior, respectiv 2.135.901,5 lei. adică 2 535 115,65 lei.
Au fost examinate concluziile scrise depuse de părți se impun următoarele considerente ale instanței:
Atribuirea unei cote de 1/2 din valoarea imobilului, așa cum o propune SC Com SRL nu este corectă. întrucât contribuțiile celor două societăți la edificarea și punerea în funcțiune a hotelului sunt diferite.
Atribuirea conform propunerii făcută de SC SRL, în cote de 88,3 % din valoarea de 3.217.343,00 lei. respectiv 2.840.913,00 lei către SC SRL și 11,7 % din valoarea de 3.21 ".343,00 lei respectiv 376.429 lei către SC Com SRL este de asemenea greșită. O astfel de atribuire a sumei de 376.429,00 lei inferioară valoni de 399.214,15 lei, este vădit eronată. În acest sens SC Com SRL ar avea un patrimoniu inferior celui care 1-a avut la 17.01.2002. La 17.01.2002, SC Com SRL a avut un patrimoniu de 399.214,15 lei, respectiv 1/2 din hotel, iar în anul 2007 acest patrimoniu nu poate fi inferior celui inițial,în condițiile în care valoarea investiției a crescut și ambele societăți au avut contribuții la această creștere.
De asemenea, trebuie avut în vedere că ambele expertize contabile se referă la perioada ulterioară datei de 17.01.2002.Contribuția procentuală de 88,3 % și 11,7 % a celor două societăți este raportată la perioada ulterioară datei de 17.01.2002 și nu la cea anterioară.
Pentru partajarea bunului indiviz, instanța constatat că partajul în natură nu este posibil întrucât nu mai poate fi realizat obiectul de activitate al societăților. economică turistică nu poate fi atinsă în condițiile în care două societăți comerciale aflate în conflict ar desfășura activitate în același imobil.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamț, a promovat apel pârâta COM L, pentru următoarele motive:
- în mod nelegal i-a fost respinsă cererea reconvențională de către instanță, care nu s-a pronunțat nici cu privire la identificarea și evaluarea terenului aferent hotelului, teren pe care se află construcția case de vacanță, proprietatea sa exclusivă;
- deși au plătit onorar expert, în mod inexplicabil, expertiza nu a mai fost efectuată;
- creditul contractat la. N l-a achitat integral și nu intimata - pârâtă;
- greșit s-a înlăturat concluziile expertului precum cererea de suspendare executării, pe care au formulat-
Analizând motivele de apel, actele și lucrările dosarului precum și sentința apelată, instanța - Curtea de APEL BACĂU reține următoarele:
Instanța de fond a reținut corectă situație de fapt și de asemenea, a făcut o corectă aplicare prevederilor legale; motivele de critică invocate de apelantă sunt nefondate.
Astfel, prin cererea reconvențională formulată (fila 66. I), apelanta nu face nicio referire la terenul aferent hotelului și nici la căsuțele de vacanță; expertiza contabilă și suplimentul de expertiză s-au efectuat în dosarul cauzei -filele 42, 47, 122, 165 dosar fond. II).-
Prinobiectivelefixate s-au prinobiecțiunilela rapoartele de expertiză, apelanta, de asemenea, nu face nicio referire la teren și căsuțele de vacanță - fila 9 dosar fond. II.
A mai reținut apelanta că a încheiat onorar expert, însă lucrarea de specialitate nu s-a mai întocmit; susținerea este, nereținându-se deja efectuarea raportului de expertiză și supliment, iar cea care nu prezentat un termen util documentele, a fost acesta - fila 103, fond,. II.
În mod corect instanța de fond a înlăturat expertiza, deoarece cele obținute prin raportul de expertizănu are la bază vreo documentație,experta făcând aceleași susțineri ca și apelanta - pârâtă, fără trimitere la acte sau înscrisuri.
De asemenea, tot nefondată este și motivul de apel privind creditor; apelanta nu a depus nici-un act din care să rezulte că ea și nu intimata l-a achitat.
Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, instanța va respinge apelul și va păstra în totalitate sentința apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul comercial promovat de apelanta - pârâtă COM cu sediul în comuna -, str. -, Stațiunea,. 2,. 1,. 1,. 2, județul N, prin lichidator judiciar INSOLVEMNȚĂ P,-, -. A,. 27, județul împotriva sentinței civile nr. 488/COM/31 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă cu sediul în comuna, județul
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la09 decembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Grefier șef secție comercială, |
Red.
Red. Cl.
Tehnored. 5 ex.
22 dec. 2008
Președinte:Claudia PopescuJudecători:Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc