Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 106/A/2009

Ședința publică de la 27 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Irimie

JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de pârâtele (fosta ) H și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI H împotriva Sentinței nr. 1035/CA din 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând că la dosar s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei din partea pârâtei apelante Primăria Municipiului H, prin avocat.

S-a precizat că apelul declarat de pârâta H nu este timbrat.

S-a constatat, de asemenea, că pârâta apelantă Had epus la dosar o adresă de înaintare a tranzacției încheiată la data de 24.09.2009 între și - prin care acestea au înțeles să renunțe la judecată și să înceteze litigiul ce face obiectul prezentului dosar, solicitând judecarea și în lipsă. Tranzacția a fost anexată, în copie fax.

Curtea, având în vedere actele dosarului și cererea de judecare în lipsă, lasă cauza în pronunțare, pe excepția netimbrării în ce privește apelul declarat de pârâta

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor de față:

Constată că prin Sentința nr. 1035/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei - H și, în consecință, a fost obligată pârâta să pună la dispoziția reclamantei cantitatea de 150.000 mc structură în vederea demolării conform contractului nr. 451/11.03.2008.

A fost respinsă ca prematur formulată cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.477.715 lei.

A fost anulată ca insuficient timbrată cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională - SA H împotriva pârâtei reconvenționale - SRL H.

A fost respinsă cererea de arătare titularului dreptului formulată de - SA în contradictoriu cu Primăria municipiului H.

A fost obligată pârâta - SA la 3850 lei cheltuieli de judecată către reclamanta - SRL.

Au fost respinse cheltuielile de judecată solicitate de Primăria municipiului

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut:

In speță, reclamanta a transmis pârâtei convocarea la conciliere directă în data de 14.11.2008, stabilind ca termen în vederea soluționării amiabile data de 3.12.2008 (10) anterior datei stabilită pentru conciliere.

Însă, la data de 21.11.2008 reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată a pârâtei încălcând astfel prevederile alin. 3 și 5 ale art.7201pr.civilă.

Procedând în acest fel, reclamanta nu a respectat revederile art. 7201.pr.civilă și nu a probat că ar fi încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă cu pârâta. Cele două notificări comunicate pârâtei nu prezintă relevanță în condițiile în care nu întrunesc cerințele textului de lege invocat.

Cum convocarea la conciliere este imperativ necesar să aibă loc înaintea sesizării instanței de judecată și cum reclamanta nu respectat în totalitate dispozițiile legale, excepția prematurității acțiunii s-a constat că este întemeiată și a fost admisă pentru cererea având ca obiect plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.477.715 lei.

Asupra excepțiilor invocate de Primăria municipiului instanța a reținut următoarele:

Conform art.65 pr.civilă cererea de arătare a titularului dreptului se depune cel mai târziu odată cu întâmpinarea, obligația respectată în cauză de pârâtă care a depus cererea la prima zi de înfățișare, respectiv 28.01.2009, astfel că excepția tardivității s-a constatat că este neîntemeiată și a fost respinsă.

Primăria nu este o instituție publică cu personalitate juridică ci doar o structură funcțională menită să aducă la îndeplinire hotărârile Consiliului Local și dispozițiile Primarului, astfel că nu are capacitate procesuală neavând folosința drepturilor sale pentru a sta ca parte în judecată.

S-a constata că este întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive în condițiile în care obiectul dosarului îl constituie emiterea vreunei autorizații sau aviz ci obligația rezultând din contractul nr.451/2008 încheiat între reclamantă și pârâta - SA.

Asupra excepției insuficientei timbrări a cererii reconvenționale formulate de pârâta - SA ridicată de instanță, s-a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 acțiunile sunt suspuse taxelor de timbru și se taxează în mod diferențiat conform art. 2, ale art.11, al art.2 introdus prin OUG nr. 212/4 decembrie 2008 arată că dispozițiile alin. 1 se aplică corespunzător și cererilor privind declararea nulității, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial.

Pârâtei prin reprezentant i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru la valoarea contractului a cărei reziliere se solicită însă aceasta nu a dat curs dispoziției instanței.

În ședința publică din 3.06.2009, reprezentantul pârâtei declarat că nu înțelege să timbreze cererea reconvențională, astfel că în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 A, tribunalul a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin contractul de prestări servicii nr. 451/11.03.2008 încheiat între reclamanta - SRL în calitate de prestator și - SA în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul având ca obiect demolarea a 150.000 mc din supraedificatele aflate pe teritoriul - SA în vederea valorificării acestora.

La art. 5.2 lit. "d" din contract se prevede, printre obligațiile beneficiarului, și aceea de a pune la dispoziția prestatorului întreaga cantitate de 150.000 mc de structură în vederea demolării.

Până în prezent pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, motivând refuzul respectării actului juridic prin faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a prezenta autorizația de desființare lucrări necesară desfășurării activității de demolare, obligație prevăzută de art. 5 lit. n din contract.

Însă conform dispozițiilor legale în materie obligația obținerii autorizației de demolare incumbă pârâtei în calitate de proprietar al supraedificatelor și nicidecum reclamantei în calitate de prestator.

Astfel, conform art. 1 din Legea nr. 50/1991 A executarea lucrărilor este permisă numai pe baza unei autorizații de desființare, emisă la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil.

Prin urmare cum titularul dreptului real este pârâta, acesteia îi revine sarcina obținerii autorizației de desființare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta H și Primăria Municipiului H, primul apel fiind nemotivat și netimbrat, iar în ce privește apelul Primăriei Municipiului H s-a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată motivat de faptul că factura fiscală semnată de partea care se obligă, face dovada deplină a efectului cheltuielilor de judecată raportându-se și la contractul de asistență juridică.

Examinând apelul declarat de L, curtea de apel reține următoarele:

Potrivit art. 11 alin. 1 coroborat cu art. 3 lit. b din Legea nr. 146/1997, apelanta a fost legal citată pentru termenul de judecată din data de 27.11.2009 cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, datorat potrivit art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995, cu modificările și completările ulterioare (fila 18 din dosar).

Art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede că "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii."

Întrucât apelanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței referitoare la timbraj, nefăcând dovada achitării taxei de timbru, urmează ca, în baza art. 20 alin. 3, să fie anulat ca netimbrat apelul promovat de aceasta.

Instanța nu poate lua act de tranzacția intervenită între și întrucât tranzacția nr. 1/24.09.2009 nu a fost însușită de o parte din proces, respectiv Primăria municipiului H, se referă la alte dosare, respectiv - și nr- aflate pe rolul Tribunalului Hunedoara și nu reglementează situația creată prin sentința nr. 1035/CA/2009 care are forță executorie, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pronunțării unei hotărâri de expedient.

Curtea constată că apelul declarat de Primăria municipiului H este nefondat față de următoarele considerente:

Raportat la dispozițiile art. 129 din Statutul profesiei de avocat, susținerile apelantei privind greșita respingere a cheltuielilor de judecată în măsura în care contractul de asistență juridică încheiat cu avocatul său este titlu executoriu sunt nefondate, întrucât acest contract învestit cu formulă executorie constituie titlu executoriu doar între părțile actului, cu privire la restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului.

Factura fiscală nr. 392/6.06.2009 (fila 9) emisă conform contractului nr. 3192/2009 nu reprezintă un document de plată, ci așa cum rezultă din Anexa nr. 3 Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 2226/2006, factura servește ca document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a serviciilor prestate, inclusiv cele de asistență juridică.

Întrucât apelanta nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor reprezentând onorariul avocatului cu chitanță, ordin de plată, etc. împrejurare care să-i fie opozabilă reclamantei aflată în culpă procesuală, curtea apreciază că, în mod temeinic, au fost interpretate și aplicate de către prima instanță dispozițiile art. 274.pr.civ.

Pentru considerentele expuse, în condițiile în care motivul invocat de pârâtă nu subzistă, în temeiul art. 296.pr.civ. cutea va respinge ca nefondat apelul pârâtei.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâta H împotriva sentinței nr. 1035/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Respinge ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului H împotriva aceleiași sentințe.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.11.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Th.

Ex.5/16.12.2009

Jud fond

Președinte:Marius Irimie
Judecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 106/2009. Curtea de Apel Alba Iulia