Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 129/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 2166,-
DECIZIA Nr. 129
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Urlețeanu Alexandrina
JUDECĂTOR 2: Nițu Teodor
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta- SRL, cu sediul în V de M,-, jud. P împotriva sentinței nr. 1658 din data de 26 noiembrie 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta- SRL, prin lichidator și SPPI, cu sediul în P,-,. 4.. 2, jud. P, cauza fiind trimisă spre rejudecare potrivit deciziei nr. 623 din data de 26.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-pârâtă - SRL reprezentată de avocat din Baroul Prahova potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei și intimata-reclamantă - SRL, prin lichidator și SPPI, reprezentat de avocat din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost comunicate înscrisurile depuse la termenul anterior de către intimata reclamantă - SRL apelantei pârâte - SRL, după care,
Reprezentantele celor două părți, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat, avocat pentru intimata-reclamantă - SRL făcând precizarea cu privire la competența de soluționare a litigiului, că ÎCCJ a stabilit că sunt incidente prevederile dreptului comun, cererea reclamantei intrând în categoria acțiunilor prevăzute de art. 77 din legea insolvenței care nu intră în competența judecătorului sindic. Aceeași intimată reclamantă depune la dosar o sentință prin care s-a soluționat contestația la tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei - SRL.
Curtea, luând act că în cauză nu se mai formulează alte cereri constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, urmând a se pune concluzii inițial pe excepția prescripției dreptului la acțiune, apoi pe fondul cauzei.
Avocat, având cuvântul pentru apelantă, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, susține că, în mod greșit instanța de fond a respins-o, deoarece societatea reclamantă - SRL nu a produs nicio dovadă din care să rezulte că au fost predate utilajele în vederea desfășurării în comun a unei activități. Dar și în acest caz, aceasta putea revendica utilajele în termenul de prescripție general de 3 ani, respectiv până în februarie 2005. Mai mult decât atât, susține apelanta, intimata reclamantă nu a produs vreo dovadă din care să rezulte că a fost întrerupt cursul prescripției, notificarea menționată neavând semnificația unui act începător de executare în sensul Decretului 167/1958, ci reprezintă o somație adresată anterior promovării cererii de chemare în judecată în vederea restituirii bunurilor. Față de acest aspect, apelanta susține certitudinea introducerii acțiunii după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, aceeași apelantă arată că utilajele ce reprezintă obiectul litigiului au fost predate de intimata reclamantă în contul unei datorii vechi pe care o avea față de aceasta, datorie ce se regăsește în facturile fiscale depuse la dosar.
Dovadă că facturile ar fi fost achitate sau că ar fi intervenit un ordin de compensare nu există.
Față de considerentele expuse solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și respingerea acțiunii ca prescrisă, iar în subsidiar respingerea ei ca neîntemeiată. Cu plata cheltuielilor de judecată.
Intimata-reclamantă - SRL, prin lichidator și SPPI, reprezentat de avocat, având cuvântul mai întâi asupra excepției, arată că s-au invocat prevederile Decretului 167/1958 care este actul normativ ce reglementează prescripția dreptului la acțiune cu obiect patrimonial, instanța supremă calificând obiectul cererii ca fiind obligație de a face.
Dar, susține intimata reclamantă, potrivit art. 21 din Decretul 167/1958 care statuează că dispozițiile prezentului act normativ nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie, incidență are dispozițiile Codului civil și anume art. 1890 care prevede că "toate acțiunile atât reale cat si personale pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescripție se vor prescrie prin 30 ani fără ca cel ce invoca aceasta prescripție sa fie obligat a produce vreun titlu si fără sa poată sa i se opună reaua-credința".
În continuare arată că, așa cum rezulta din probele administrate in cauza de către intimata reclamantă, respectiv din înscrisurile de care a înțeles sa se folosească, aceasta niciodată nu a înstrăinat către pârâta-apelanta dreptul de proprietate asupra bunurilor pe care le revendica prin cererea de chemare in judecată. De altfel, pârâta nici nu susține ca ar fi devenit proprietara acestor bunuri, ci susține ca ar fi preluat aceste bunuri pentru faptul ca reclamanta a dorit sa acopere cu acestea o datorie pe care o avea față de pârâtă.
In realitate, bunurile revendicate nu au trecut niciodată in proprietatea pârâtei, aceasta fiind un simplu detentor precar al acestora, fiind evident ca pârâta nu deține in baza vreunui titlu aceste bunuri, ci ca le deține in mod abuziv.
Deci, susține intimata reclamantă, acțiunea in revendicare, fie ea mobiliara sau imobiliara, este imprescriptibila extinctiv; de la principiul imprescriptibilității acțiunii in revendicare imobiliara existând câteva excepții, printre care si cele reglementate de art. 1909 alin. 2.civ. care se refera la revendicarea bunurilor pierdute sau furate de la terțul dobânditor de buna-credința. In speța de față pârâta deținând in mod abuziv bunurile, ca urmare a predării acestora de către proprietar in vederea desfășurării in comun a unei activități.
Având in vedere aceasta situație nu sunt aplicabile prevederile art. 1909 alin. 2.civ. acțiunea fiind o acțiune imprescriptibila extinctiv.
Față de aceste considerente solicită respingerea prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, arată intimata reclamantă că, se susține că apelanta pârâtă ar fi căpătat dreptul de proprietate asupra utilajelor în baza unei datorii pe care - ar fi avut-o către - SRL, în acest sens se impune atașarea la dosarul cauzei a sentinței prin care au fost soluționate contestațiile la tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei - SRL și din care reiese suma cu care aceasta figurează în tabel, din această sumă compensându-se circa 325 milioane lei.
Concluzionând, solicită să se respingă apelul deoarece apelanta nu invocă un drept care să fie dovedit cu probe ca fiind drept de proprietate asupra bunurilor. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința nr. 1658 din 26.11.2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta - SRL prin lichidator judiciar Societatea Civilă Profesională și SPPI, în contradictoriu cu pârâta - SRL V de M și a obligat pârâta să restituie reclamantei următoarele bunuri: mașina de găurit și scobit orizontal, strung, mașina de șlefuit, mașina universală de tâmplărie, abricht, mașina de rindeluit la grosime, circular și freza verticală, mașina de frezat orizontală, mașina circulară cu ax înclinat, mașină universală de tâmplărie, circular 2 bucăți, mașina de rindeluit pentru fețe și motostivuitor.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 19.02.2002, între reclamantă, în calitate de predător și pârâtă, în calitate de primitor, s-a încheiat un proces verbal de predare primire a mai multor utilaje de tâmplărie: mașina de găurit și scobit orizontal, strung, mașina de șlefuit, mașina universală de tâmplărie, abricht, mașina de rindeluit la grosime, circular și freza verticală, mașina de frezat orizontală, mașina circulară cu ax înclinat, mașină universală de tâmplărie, circular 2 bucăți, mașina de rindeluit pentru fețe, iar prin avizul de însoțire nr. -/19.09.2002, pârâta a primit de la reclamantă un motostivuitor în scopul reparării acestuia, bunuri ce reprezentau proprietatea reclamantei și care nu i-au mai fost restituite, susținerea pârâtei că aceste bunuri i-au fost predate în scopul stingerii unor datorii pe care reclamanta o avea față de pârâtă, nu este fondată, nerezultând din probatoriile administrate că ordinul de compensare a fost încheiat în baza înțelegerii dintre părți.
Reținându-se că pârâta deține bunurile enumerate în petitul acțiunii în calitate de detentor precar și fără nici un titlu valabil, prin sentință, instanța a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta la restituirea bunurilor proprietatea reclamantei.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta - SRL V de M, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
1.În primul motiv de apel invocă excepția necompetenței materiale
Tribunalului, arătând că, Tribunalul Prahova nu avea competența materială în soluționarea acțiunii cu care a fost investit, față de prevederile art. 2 pct. 1 lit. a pr. Civilă, deoarece acțiunea cu care a fost investită prima instanță avea ca obiect o cerere în materie comercială, în valoare de până la 1.000.000 lei vechi, situație în care competența de soluționare a cauzei aparținea judecătoriei potrivit dispozițiilor art. 1 din Codul d e procedură civilă.
În ipoteza în care cererea lichidatorului ar fi întemeiată pe prevederile art. 80 din Legea 85/2006, arată apelanta, competența de soluționare a cauzei aparținea judecătorului sindic.
În nici una din cele două situații, competența de soluționare a cauzei nu aparținea Tribunalului Prahova, astfel încât sentința pronunțată de către prima instanță este nelegală.
2.Prin al doilea motiv de apel, arată că în mod greșit instanța de fond, a
respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii de conciliere directă,întrucât acțiunea reclamantei este o acțiune evaluabilă în bani, valoarea bunurilor revendicate fiind de 259.776.253 lei ROL, conform expertizei - și fiind o acțiune evaluabilă în bani, reclamanta trebuia să efectueze procedura de conciliere, prevăzută de art. 720 indice 1. pr. Civilă, intimata nefăcând dovada efectuării acestei proceduri, astfel încât acțiunea trebuia să fie respinsă ca inadmisibilă.
3.Prin al treilea motiv de apel, arată că în mod greșit instanța de fond
respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, reclamanta pretinzând prin acțiune că
i-a predat utilajele revendicate în vederea desfășurării în comun a unei activități, fără să producă vreo dovadă în acest sens, adresa nr. 156/13.03.2003 emisă de către reclamantă către - SA B nefiind opozabilă apelantei deoarece este un act unilateral al reclamantei și în ipoteza în care susținerea reclamantei ar fi reală, aceasta putea revendica utilajele respective în termenul legal de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958, termen care s-a împlinit în anul 2005, astfel încât acțiunea trebuia respinsă ca prescrisă.
4.Prin al patrulea motiv de apel, arată că în mod greșit instanța de fond a
admis acțiunea și a obligat apelanta la predarea utilajelor în litigiu, întrucât aceste utilaje i-au fost predate de către reclamantă în contul unei datorii vechi în sumă de 325.187.087 lei, neexistând nicio dovadă din care să rezulte că reclamanta i-ar fi achitat contravaloarea facturilor fiscale menționate în întâmpinare, fiind greșită motivarea instanței de fond că pentru această sumă a intervenit un ordin de compensare la data de 20.08.2002, instanța luând în considerare doar susținerile reclamantei și respingând în mod nejustificat proba cu martori solicitată de apelantă pentru dovedirea faptului că reclamanta i-a predat bunurile revendicate în contul datoriei pe care o avea față de apelantă, astfel încât procedând în acest mod, prima instanța a încălcat apelantei dreptul la un proces echitabil.
Se solicită admiterea apelului în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă,
ca prescrisă, sau ca neîntemeiată, iar în subsidiar desființarea sentinței și trimiterea
cauzei spre judecare la Judecătoria Vălenii d Munte.
Prin Decizia nr 158/10 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploieștia respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei nr. 158/10 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs pârâta - SRL de M, care prin Decizia nr 623/26 februarie 2009 fost admis de ICCJ B, casată decizia si trimisă cauza spre rejudecare.
Prin considerentele deciziei de casare s-a reținut ca instanța de fond cât si cea de apel a stabilit corect competența materiala de soluționare a cauzei raportat la obiectul acestei acțiunii respectiv, obligație de a face, aceasta revenind tribunalului ca prima instanța.
Aceasta întrucât,chiar daca acțiunea este formulată de reclamantă, societate în insolvența, prin lichidatorul judiciar, aceasta prin obiectul său nu se încadrează în cazurile exprese prevăzute de art 80 din Legea 85/2006 care vizează acțiunile introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți,care atrage competența de soluționare a judecătorului sindic.
Pornind de la aceste considerente, având în vedere obiectul acțiunii, obligație de a face, neevaluabila in bani, reclamanta nu era obligata sa facă dovada încercării de conciliere în conformitate cu dispozițiile art 7201.pr.civ așa cum s-a stabilit atât de prima instanța cât si cea de apel.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune,ICCJ prin decizia pronunțata a stabilit ca aceasta trebuie reanalizata cu ocazia rejudecării, deoarece notificarea făcuta de lichidator la data de 7 iulie 2004 nu are semnificația unui act începător de executare care să ducă la întreruperea termenului de prescripție, așa cum s-a considerat în cele doua cicluri procesuale de către cele doua instanțe.
Nici sentința nr 469/17 decembrie 2004 nu are efectul întreruperii termenului de prescripție, așa cum a reținut instanța de apel, se arata in continuare in decizia de casare,deoarece reclamanta nu a fost parte în litigiul în care s-a pronunțat.
Pe fondul cauzei mai retine instanța de casare nu s-a făcut o cercetare reala atâta timp cât ordinul de compensare din 20 august 2002 in baza căruia s-a apreciat ca datoriile reciproce dintre părți sau stins nu se afla depus la dosar, situație ce impune incidenta dispozițiilor art. 312 alin 3.Pr.Civ.
Curtea, rejudecând apelul declarat de pârâtă prin prisma considerentelor Deciziei de casare pronunțată de ICCJ nr 623/26 februarie 2009, constată ca acesta este întemeiat, urmând a fi admis prin prisma analizei motivului privind excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se retine că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 30.03.2007 reclamanta - SRL prin lichidator a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unor bunuri mobile sau (c/valoarea lor_),mașini, utilaje pe care i le-a predat cu procesul verbal de predare primire din data de 19.02.2002,cu intenția, susține reclamanta, de a se asocia în vederea desfășurări unor activități economico-comerciale in comun.
Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin motivele de apel d e pârâtă si așa cum a dispus instanța de recurs se constata ca acesta este întemeiată având in vedere următoarele considerente.
Potrivit art. 3 din Decretul 167/1958 termenul de prescripției este de 3 ani si începe să curgă potrivit art. 7 din același act normativ de la data când se naște dreptul la acțiune.
In cauza dreptul la acțiune s-a născut la data de 19.02.2002 când s-a încheiat procesul verbal de predare a utilajelor, deoarece nu s-a făcut dovada că între parți a mai avut loc vreo asociere așa cum susține reclamanta.
Acțiunea în revendicare mobiliara introdusa de reclamanta la data de 30.03.2007 depășește termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958,ca atare aceasta urmează a fi respinsa ca prescrisă ca urmare a admiterii apelului.
In cauza nu poate fi reținuta instituția întreruperii termenului de prescripție pe motivul invocat de pârâtă si reținut de instanța de fond, cel prevăzut de art. 16 lit. c din Decretul 167/1958, în sensul ca reclamanta a fost notificata prin adresa nr. 148.07.07.2004 să restituie utilajele, deoarece aceasta notificare nu poate fi asimilata unui act începător de executare.
De altfel, aceasta calificare a notificării a fost dată cu autoritate de lucru judecata si de ICCJ B prin decizia de casare.
Tot prin decizia de casare s-a stabilit ca nici sentința civila nr 469/17.12.2004 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care s-a soluționat un litigiu între reclamanta si - B prin care s-a dispus anularea unor facturi,ce conțineau utilajele în cauza,nu a întrerupt cursul prescripției,deoarece pârâta apelantă nefiind parte în proces nu îi poate fi opozabila.
Față de toate considerentele de mai înainte, Curtea în raport cu art. 296 Cod proc. civ. va admite apelul pârâtei rejudecat după casare,va schimba în tot sentința și pe fond va respinge acțiunea reclamantei ca prescrisa.
In cauza urmează a se face si aplicarea art. 274.pr.civ în sensul că reclamanta urmează a fi obligată la 2006 cheltuieli de judecata față de pârâta în toate fazele de judecata
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta - SRL, cu sediul în V de M,-, jud. P, împotriva sentinței nr. 1658 din data de 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta- SRL, prin lichidator și SPPI, cu sediul în P,-,. 4.. 2, jud.
Schimbă în tot sentința și pe fond respinge acțiunea ca prescrisă.
Obligă intimata reclamantă - SRL la plata sumei de 2006 lei cu titlu de cheltuieli de judecată față de pârâta - SRL.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Red.
Dact./4 ex. 17. 11.2009
Dosar fond - al Trib. P
Operator de date cu caracter personal
Nr. noificare 3120/2006
Președinte:Urlețeanu AlexandrinaJudecători:Urlețeanu Alexandrina, Nițu Teodor
