Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 172/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 172
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta - - Internațional Com SRL Reșița împotriva sentinței civile nr. 942/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu pârâții - Energie - T, Gaz România - T, - - T, - - T și - - GAZ ROMÂNIA - Târgu M, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în substituirea avocatului pentru pârâta intimată - - T și consilier juridic în reprezentarea pârâtei intimate - - T, lipsă fiind celelalte părți.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea apelului.
Reprezentanta pârâtei intimate - - solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimat - - T pune concluzii de respingere a apelului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 942/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei - INTERNATIONAL COM Reșița în contradictoriu cu pârâții - - T, - - GAZ ROMANIA - Târgu M prin Sucursala T T, - - T și - - în T și s-a respins acțiunea pentru lipsa calității procesual active reclamantei.
În considerente prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.4895/30/13.06.2008 reclamanta - Al Internațional Com SRL a chemat în judecată pârâții - Energie -, - Gaz România - și - - solicitând instanței să dispună obligarea la încheierea cu reclamanta a contractelor de prestări servicii, respectiv pentru furnizarea energiei electrice, apă menajeră și gaz metan pe toată durata existenței contractului de închiriere încheiat cu - -, pe care de asemenea o cheamă în judecată întrucât, a debranșat-o de la serviciile arătate mai sus, în caz contrar, hotărârea ce se va pronunța să suplinească consimțământul pârâtelor la încheierea respectivelor contracte.
Prin întâmpinarea formulată în cauză Energie - invocă în principal excepția lipsei calității sale, procesual pasive, față de scopul urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii pendinte, acela de obținere a acordului proprietarului imobilului în care își desfășoară activitatea cât și față de faptul că, între pârâtă și reclamantă nu există raporturi contractuale. Pe fondul cauzei, învederează instanței că, în situația în care reclamanta va obține acordul proprietarului imobilului în cauză, nu se opune încheierii contractului de furnizare a energiei electrice, în concordanță cu dispozițiile HG 1007/2004 și HG 90/2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - - Internațional Com SRL Reșița solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii privind obligația de a face.
În motivare se arată că în fapt - Internațional Com SRL Reșița a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților la încheierea cu reclamanta a contractelor de prestări servicii, respectiv pentru furnizarea energiei electrice, apă menajeră și gaz metan pe toată durata existenței contractului de închiriere cu - -.
Apelanta precizează că utilitățile au fost achitate la zi, acestea fiind incluse în factura pentru chirie. Pentru ultimele două luni - - Tar efuzat să mai emită factura, deși în contractul de închiriere se stipulează clar că acesta este încheiat până la data de 01.11.2009, când încetează de drept.
Apelanta solicită obligarea pârâtelor la încheierea contractelor de prestări servicii, având în vedere faptul că societatea apelantă este în imposibilitate de aș-i mai desfășura activitatea.
Examinând apelul astfel formulat prin prisma motivelor invocate și devolutiv conform disp. art. 294 - 298. Curtea de apel constată că recursul este fondat pentru motivele ce urmează:
Astfel prima instanță a soluționat cauza dedusă judecății prin efectul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei apelante - Internațional Com SRL Reșița ceea ce rezultă în mod expres din dispozitivul sentinței atacate cu apel și din considerentele acesteia.
Curtea constată însă că această excepție nu a fost formulată de vreuna dintre părțile în cauză, așa cum se arată în practicaua sentinței și nici din oficiu de către Tribunal.
Excepția ridicată de către - Energie -, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 18 dosar primă instanță, precum și din răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă la fila 49 din același dosar se referă la lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte și nicidecum la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Curtea mai constată că excepția lipsei calității procesuale pasive nu a fost soluționată de către Tribunal.
Rezultă că Tribunalul pe de o parte s-a pronunțat asupra altei excepții decât cea ridicată în cauză de către pârâta - Energie -, iar pe de altă parte că în mod greșit aceeași instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Această modalitate de soluționare a cauzei este sancționată de dispozițiile art. 297 alin. 1. cu desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, care cu prilejul rejudecării se va pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - Energie -, iar în raport de celelalte părți, reclamantă și pârâte ( - Gaz România -, - - și - -) pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul reclamantei - Internațional Com SRL Reșița împotriva sentinței civile nr. 942/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Desființează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Timiș
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 05 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR- - - Dr. - -
GREFIER,
- -
Red../04.12.2009
Dact. /11.12.2009
Prima instanță - Trib.
Judecători -
7 ex/5 com.
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș