Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 18/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 18/A-

Ședința publică din 11 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elena Diana Ungureanu judecător

- - -, judecător

- -, grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta - SRL, cu sediul în Rm.V,-, județul V și de pârâtul CONSILIUL LOCAL MARI, cu sediul în Mari, str. -.-, nr.33, județul V, împotriva sentinței nr.853/C din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și contencios Administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat-pârât fiind ORAȘUL MARI - SERVICIUL PUBLIC DE GOSPODĂRIRIE ORĂȘENEASCĂ LOCALĂ- PRIN PRIMAR.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din 06 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pronunțarea asupra apelurilor s-a amânat pentru astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată la data de 30.10.2006 sub nr-, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta - - prin - SRL a chemat în judecată pârâții ORAȘUL MARI-SERVICIUL PUBLIC DE GOSPODĂRIRE ORĂȘENEASCĂ LOCALĂ prin Primar și CONSILIUL LOCAL MARI, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata sumei de 177.802,5 lei reprezentând c/v apă potabilă consumată și neachitată, precum și penalități de întârziere aferente, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâții au consumat în baza contractului de furnizare, apă potabilă la punctul de lucru de pe raza orașului Mari. Contravaloarea apei consumate nu a fost achitată la scadență, astfel că pârâții datorează suma de -,5 lei și penalități de întârziere în cuantum de 0,06% până la 01.08.2005, 0,05% până la 01.01.2006 și 0,1% până în prezent pentru fiecare zi întârziere calculate conform contractului.

Întrucât facturile emise nu au fost achitate la scadență, - - a mandatat societatea SRL conform contract mandat comercial nr. 9 din 13.09.2006, Anexa 1 înregistrat la - sub nr. de înregistrare 10847/15.09.2006, să recupereze în numele și pentru - creanța.

Deși debitorii au fost notificați, aceștia nu au achitat decât o mică parte din c/valoarea facturilor, astfel încât datorează, pe lângă penalitățile de întârziere, și comisionul mandatarului în cuantum de 4% din debitul de notificare și c/valoarea cheltuielilor poștale generate de corespondența poștală.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1073 Cod civil.

Prin întâmpinare, pârâtul ORAȘUL MARI - SERVICIUL PUBLIC DE GOSPODĂRIRE ORĂȘENEASCĂ LOCALĂ a solicitat respingerea cererii ca nefondată, întrucât, în realitate, Mari a achitat, în tranșe, în funcție de încasări, către - - o sumă de 92431, 81 lei, astfel că, atât suma pretins datorată cât și penalitățile calculate nu corespund realității, motiv pentru care consideră că cererea nu poate fi admisă în condițiile în care reclamanta este în eroare cu privire la suma ce i se datorează. Mai mult, în funcție de această sumă se stabilește și competența materială a instanței abilitate să judece cererea.

Prin sentința nr. 853/C/17.10.2007, Tribunalul Vâlceaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Orașul Mari prin primar, a admis în parte acțiunea astfel precizată și a obligat pârâtul Consiliul Local Mari la plata sumei de 127.011, 42 lei cu titlul de despăgubiri reprezentând c/v servicii ( furnizare apă) și la plata sumei de 35.924,14 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente.

Conform art.276 pr.civ. pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă proporțional cu admiterea acțiunii, cheltuieli constând în taxă de timbru calculată la suma acordată și onorariu expert.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată constând în onorariul mandatarului, instanța nu le-a acordat întrucât nu s-a făcut nici o dovadă cu privire la efectuarea lor în cauza dedusă judecății, din chiar contractul de mandat nr.9/13.09.2006 ( art.3-4 dosar) rezultând că acest onorariu nu a fost achitat.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Orașul Mari prin primar, că, în speță, fiind vorba de o răspundere derivând din contractul de furnizare, apă potabilă la punctul de lucru de pe raza orașului Mari nr.1074/2002, pârâtul Orașul Mari prin primar, nu are calitate procesuală pasivă, nefiind parte în contractul menționat anterior, astfel că nu poate fi angajată răspunderea sa.

Susținerile reclamantei în sensul că ar fi justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtului Orașul Mari prin primar, întrucât acesta recunoaște pretențiile prin întâmpinarea depusă la dosar, au fost apreciate ca nefondate prin întâmpinare nefiind recunoscute pretențiile, aspect care oricum ar fi fost irelevant atâta timp cât aceste pretenții derivă din contract, fiind vorba de o răspundere contractuală iar acest pârât nu este parte în contract.

Referitor la fondul cauzei, instanța a reținut în fapt că între reclamantă și pârâtul Consiliul Local Mari - Serviciul Public de Gospodărire Orășenească Locală s-a încheiat contractul de furnizare apă potabilă la punctul de lucru de pe raza orașului Mari nr.1074/2002 ( filele 15-26 dosar) pe o durată nedeterminată - art.57 lit. în baza căruia pârâtul a beneficiat de servicii de furnizare a apei potabile, fiind emise facturile depuse la filele 27-36.

S-a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză ( filele 149-155 dosar) rezultă că pârâtul nu a achitat decât parțial valoarea facturilor emise de reclamantă în baza contractului nr.1074/2002, nerespectând graficele de eșalonare încheiate la data de 10.09.2004 și acumulând un debit în cuantum de 127.011,42 lei, sumă la care au fost calculate potrivit art.49 din contract penalități de întârziere în cuantum de 35.924,14 lei.

La fila 264 dosar reclamanta și-a precizat cuantumul pretențiilor la suma de 170.135,68 lei.

Susținerile pârâtei formulate prin întâmpinare, în sensul că a achitat suma de 92.431, 81, astfel că reclamanta este în eroare cu privire la suma solicitată, a fost apreciată ca nefondată, atâta timp cât raportul de expertiză a stabilit pe baza înscrisurilor depuse de ambele părți sumele achitate și cele datorate de către pârât.

Împotriva sentinței au formulat apel Consiliul Local Mari și - SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma următoarelor motive de apel.

Consiliul Local Mari a susținut că nu are calitate procesuală pasivă pentru următoarele considerente:

de contract este Consiliul Local Mari - Serviciul Public de Gospodărie Orășănească Locală și nu Consiliul Local Mari, acesta figurând în contract numai pentru faptul că serviciul public nu are personalitate juridică.

este un serviciu care, deși nu are personalitate juridică, se autofinalizează, motiv pentru care este deținător de cod unic de înregistrare și cont în trezorerie, cont ce este precizat și în contractul încheiat între părți. În conformitate cu prevederile HCL nr.46/28.11.2003 de modificare și completare a Regulamentului de organizare și funcționare a, gestiunea mijloacelor bănești se asigură de către conducătorul serviciului. În acest sens stau dovada ordinelor de plată și extrasele de cont depuse la dosar.

Apelanta a mai susținut, pe fondul cauzei, că nici prin cererea de chemare în judecată și nici ulterior, reclamanta nu a înțeles să-și precizeze cererea cu privire la proveniența sumelor pretinse, în sensul că au considerat încasările curente în contul unor datorii anterioare și că procesul verbal de conciliere încheiat în data de 10.09.2004 cu privire la eșalonarea unor datorii anterioare, la care se face referire, a fost încheiat cu reprezentanți ai, șef sector și contabil șef și viceprimar, care nu aveau girul Consiliului Local Mari în vedere semnării acestuia.

- SRL a solicitat modificarea sentinței civile nr.853/C/17.10.2007, în sensul admiterii cererii de acordare a comisionului datorat societății apelante, în conformitate cu dispozițiile art.3 și 4 din contractul de mandat comercial nr.9/13.09.2006, pentru următoarele considerente:

La data de 13.09.2006, între mandant - - și societatea apelantă s-a încheiat un contract de mandat comercial prin care aceasta din urmă se obligă să întreprindă toate demersurile și să depună toate diligențele pentru a recupera sume de bani pe care debitorii mandantului le datorau acestuia.

Printre debitorii mandantului se află și Consiliul Local Mari.

Apelanta susține că, în lumina dispozițiilor art.274 din Codul d e procedură civilă, partea care cade în pretenții este datoare să achite și cheltuielile de judecată, astfel încât instanța trebuia să ia act de acest lucru și, atunci când a stabilit că pârâtul Consiliul Local Mari a căzut în pretențiuni, el trebuia obligat să plătească și comisionul datorat de mandant care constituia astfel cheltuiala de judecată făcută de mandant, conform contractului de mandat comercial.

Apelul Consiliului Local Mari va fi anulat ca netimbrat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.11 și 20 din Legea nr.146/1997 și art.1 din OG.nr.32/1995, astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr.123/1997 și prin OG nr.10/1999, cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și timbrului judiciar, care se plătesc anticipat, în cauză nefiind incidente dispozițiile art.17 referitoare la scutirea de taxă de timbru, având în vedere că nu este vorba de sume ce se fac venit la bugetul de stat.

Dacă plata nu a fost făcută în momentul înregistrării cererii, instanța trebuie să pună în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea cererii.

În speță, se constată că apelantul- pârât Consiliul Local Mari nu a plătit anticipat taxa judiciară de timbru în sumă de 2452 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.Ca urmare, achitarea sumelor respective i s-a pus în vedere prin citație, așa cum rezultă din dovada aflată la fila 299, precum și în ședința din 06 februarie 2008.Obligația legală nu a fost îndeplinită, astfel că apelul urmează a fi anulat.

În ceea ce privește apelul - SRL, Curtea apreciază că acesta este inadmisibil.

Astfel, potrivit art.294 proc.civ. în apel nu se poate schimba calitatea părților și nici nu se pot face cereri noi.

Apelanta - SRL a figurat ca parte în procesul de fond în numele și pentru mandanta sa - -, în temeiul unui contract de mandat.

Astfel, la data de 13.09.2006, între mandant - - și societatea apelantă s-a încheiat un contract de mandat comercial prin care aceasta din urmă se obliga să întreprindă toate demersurile și să depună toate diligențele pentru a recupera sumele de bani pe care debitorii mandantului le datorau acestuia.

Prin urmare, acțiunea nu a fost formulată de - SRL în nume propriu, ci în numele și pentru - -.

Această calitate procesuală nu putea fi schimbată în apel pentru că s-ar contraveni principiului enunțat de art.294 proc.civ. potrivit căruia în apel nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în primă instanță (tantum devolutum quantum judicatum).

Or, prezentul apel este formulat, după cum rezultă redactarea sa, (fila 290) de către - SRL în nume propriu, iar nu în numele și pentru - -.

Nu poate fi reținută precizarea din ședința publică a apelantei că este vorba doar de o eroare de redactare, întrucât apelul este nu doar făcut în nume propriu, ci chiar interesul pe care îl justifică apelanta este unul propriu, fiind vorba de plata comisionului său.

În consecință, apelul - SRL, formulat în nume propriu, este inadmisibil, aceasta având la îndemână calea unei acțiuni separate pentru a-și recupera acest comision.

Pentru aceste motive, în baza art. 296 proc.civ. apelul - SRL va fi respins ca inadmisibil, iar cel al pârâtului Consiliul Local Mari - Serviciul Public de Gospodărire Orășenească Locală va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de reclamanta - SRL, cu sediul în Rm.V,-, județul V și de pârâtul CONSILIUL LOCAL MARI, cu sediul în Mari, str. -.-, nr.33, județul V, împotriva sentinței nr.853/C din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat-pârât fiind ORAȘUL MARI - SERVICIUL PUBLIC DE GOSPODĂRIRIE ORĂȘENEASCĂ LOCALĂ- PRIN PRIMAR.

Anulează ca netimbrat apelul Consiliului Local Mari.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

Grefier,

Red.

TC/4 ex.

12.02.2008

jud fond.A

Președinte:Elena Diana Ungureanu
Judecători:Elena Diana Ungureanu, Ingrid Emina Giosanu, Polixenia Mincă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 18/2008. Curtea de Apel Pitesti