Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 244/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 244/
Ședința publică din data de 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanta - ROMÂNIA SRL împotriva încheierii de ședință din 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, având ca obiect obligație a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierii de ședință din 13.10.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 36 din Legea 85/2006, având în vedere cererea formulată de către pârâtă și dispozițiile acestui articol.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta - ROMÂNIA SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând să se constatate că nu se impune suspendarea cauzei față de temeiul legal invocat de către instanța de fond.
În motivarea recursului s-a arătat că soluția atacată este nelegală și netemeinică, reclamanta recurentă arătând că a solicitat instanței de fond să pronunțe o hotărâre prin care sa dispună obligarea paratei la: "restituirea unui număr de 15 butelii pentru gaze tehnice (acetilenă, argon, oxigen) proprietatea reclamantei ROMÂNIA, conform procesului verbal de inventariere". Ulterior, după înregistrarea cererii, pârâta a restituit un număr de 14 butelii, rămânând de restituit o butelie. Arată că indiferent de modul in care instanța de fond a calificat cererea: ca obligație de a face sau acțiune in revendicare mobiliara, ceea ce a urmărit prin acest litigiu a fost obținerea in natura a bunului societății reclamante.
Recurenta consideră că în mod eronat instanța de fond a reținut că prin cererea de obligare a pârâtei de restituire a buteliei, s-ar încerca valorificarea unui drept de creanța; că instanța de fond nu a făcut distincție între valorificarea unui drept de proprietate - cum este cazul în speță - și valorificarea unui drept de creanță, deși numai acțiunile judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale se suspendă de drept conform art. 36 Legea 85/2006, nu și acțiunile în revendicarea bunului propriu.
Se susține de asemenea, că cererea in revendicare are ca principal scop și efect restituirea bunului mobil - butelie de către posesorul nelegitim, în speță - prin lichidator, către adevăratul proprietar, respectiv către recurentă; că dreptul de proprietate are un caracter perpetuu, evidențiat de faptul că el nu se stinge prin neuz ori prin decesul titularului, astfel că, oricât ar pasivitatea proprietarului, acesta nu este decăzut din dreptul de a revendica bunul. Art. 480 din Codul Civil arată ca proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv si absolut, însă in limitele determinate de lege. Art. 475 alin. 1 din Codul civil arata ca "oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui", iar art. 481 din același cod, că "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despăgubire." Dreptul de proprietate reprezintă dreptul de a poseda un lucru, de a-l folosi si de a dispune asupra acestuia și asupra produselor sau veniturilor obținute din utilizarea lui, săvârșind prin putere proprie și în interes propriu fapte materiale sau încheind acte juridice, in condițiile prevăzute de lege.
Totodată, recurenta solicită să se rețină că este vorba despre un bun actual, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția CEDO, care spune ca "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional." Falimentul unui debitor nu constituie un impediment la restituire. Practic, recurenta consideră că i se refuză restituirea în natura a bunului său, și implicit a dreptului de a se folosi de acest bun până la finalizarea procedurii colective prevăzute de Legea 85/2006, iar pe de alta parte, societatea recurentă arată că nu este înscrisă in tabelul creditorilor in cadrul procedurii colective cu contravaloarea bunului său, motivat de faptul ca acest bun nu generează in sarcina debitorului o creanță certa, lichida si exigibila (bunul fiind dat in custodie și nu a emis factură cu contravaloarea acestuia anterior deschiderii procedurii, deoarece i-a vândut debitoarei doar gazul industrial și nu butelia în care era depozitat acesta și care reprezintă doar un ambalaj.
Mai arată că dreptul de creanța reprezintă dreptul patrimonial al persoanei fizice sau juridice (creditor) asupra altei persoane fizice sau juridice (debitor), de executare a unei obligații, a unei sume de bani, de realizare a unui serviciu, iar pentru valorificarea creanței, aceasta trebuie sa îndeplinească condițiile prevăzute de lege: sa fie certă, lichida și exigibila, fiind evidentă diferența dintre ceea ce înseamnă dreptul de proprietate și ceea ce înseamnă dreptul de creanță. Apreciază că instanța de fond a încadrat o acțiune în revendicare mobiliară ca fiind o acțiune "în pretenții pentru realizarea unei creanțe", greșind atunci când a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 36 al Legii 85/2006, deoarece societatea recurentă nu se poate înscrie la masa credală a debitoarei decât cu o creanța certa, lichida si exigibila, contravaloarea buteliei nefiind stabilită de vreo instanța pentru a fi înscrisă, recurenta arătând că a intenționat prin cererea introductivă obținerea reposesiei bunului a cărui proprietar este, și nu valorificarea unei creanțe. Mai mult chiar, suspendând cauza până la soluționarea dosarului de insolvență se riscă ca bunul să fie valorificat in cadrul procedurii colective, deși nu este proprietatea debitorului.
Reclamanta recurentă precizează că datorita specificului mărfii livrate - gaze tehnice industriale comprimate - aceasta necesită un tip aparte de ambalaj numit butelie sau recipient sub presiune, cu o construcție speciala, acest ambalaj fiind mult mai scump decât marfa însăși, motiv pentru care este dat în custodie/închiriat cumpărătorului pe o anumita perioada, pana când acesta consuma gazul achiziționat.
de toate aceste considerente, apreciază că dispoziția instanței de fond de a suspenda cauza in temeiul art.36 din Legea 85/2006 este eronată și nu se impune suspendarea cauzei în temeiul legal avut in vedere de către instanța de fond.
În drept, recurenta a invocat art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Art. 36 din Legea insolvenței nr. 85/2006 prevede într-adevăr, așa cum a reținut instanța de fond, că de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor supra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de către debitor, însă, acest articol nu este incident în speță, deoarece reclamanta recurentă a chemat în judecată pe pârâta intimată pentru restituirea unui bun.
Astfel, încă înainte de a se dispune declanșarea procedurii insolvenței împotriva pârâtei - SRL, reclamanta - ROMÂNIA SRL a chemat-o în judecată pentru a se dispune obligarea acesteia să restituie un număr de 15 butelii pentru gaze tehnice: argon, acetilenă și oxigen, proprietatea reclamantei, așa cum rezultă din procesul verbal de inventariere, depus la dosar.
Pe parcursul soluționării cauzei, pârâta a restituit un număr de 14 butelii, rămânând în litigiu restituirea unei singure butelii pentru gaze tehnice.
Aceste butelii au fost livrate pârâtei încărcate cu gaze tehnice, iar după utilizarea acestora, recipientele, respectiv buteliile, s-a solicitat a fi restituite proprietarului de drept.
În aceste condiții, acțiunea reclamantei nu poate fi considerată o acțiune judiciară pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor debitorului, în înțelesul art. 36 din Legea insolvenței, ci o acțiune care are ca obiect restituirea unui bun mobil aparținând reclamantei, motiv pentru care se constată ca nefiind incidente dispozițiile art. 36 din legea 85/2006, astfel că în mod netemeinic și nelegal s-a dispus suspendarea soluționării cauzei de către instanța de fond.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate mai sus, se va admite recursul formulat de reclamanta - ROMÂNIA SRL; se va modifica încheierea recurată și se va trimite cauza primei instanțe - Tribunalul Timiș, pentru reluarea judecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta - ROMÂNIA SRL împotriva încheierii din 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică încheierea recurată și trimite cauza primei instanțe - Tribunalul Timiș, pentru reluarea judecării cauzei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 februarie 2010.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./22.03.2010
Tehn. /5 ex./22.03.2010
Instanța de fond - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
