Spete procedura insolventei. Decizia 246/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 246/
Ședința publică din data de 22 februarie 2010
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 3629/23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar ACTIV, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin fax-ul instanței la data de 22.02.2010, întâmpinare formulată de către lichidatorul debitoarei și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3629/23.11.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - SRL și radierea debitoarei din registrul comerțului; descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
De asemenea, a mai dispus plata sumei de 3500 lei reprezentând remunerație și cheltuielile de procedură în cuantum de 125,7 lei, din fondul de lichidare, către lichidatorul judiciar Activ Grup.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 26 octombrie 2009, lichidatorul judiciar Activ Grup A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei - SRL, a sesizat judecătorul sindic, în baza art. 20, litera i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu incidența în cauză a art. 131 din aceeași lege, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei, propunând închiderea procedurii ca urmare a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
A mai constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința Comercială nr. 1851/06.07.2009; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței și că s-a întocmit tabelul preliminar al creanțelor; că primăria în a cărei rază teritorială își are sediul debitoarea a comunicat că acesta nu figurează cu bunuri în rolul financiar al comunei; că în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii nu au avansat sume de bani pentru eventuala continuare a procedurii, deși li s-a transmis de către lichidator notificare în acest sens, iar judecătorul sindic a acordat termen pentru a-și exprima poziția față de sesizarea incidenței în cauză a art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
S-a mai constatat că art. 131 corelat cu art. 20, litera i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prevede închiderea procedurii în orice stadiu al acesteia, singurele condiții fiind inexistența bunurilor și lipsa unor oferte de avansare de sume de bani de către creditori, astfel că în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.
Judecătorul sindic a reținut că legiuitorul a prevăzut soluția închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al acesteia, în cazul în care în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și creditorii nu avansează sumele corespunzătoare acoperirii acestor cheltuieli, pentru a evita, efectuarea de cheltuieli din fondul de lichidare în condițiile în care creditorii, persoanele direct interesate în continuarea procedurii, nu își asumă riscul efectuării unor astfel de cheltuieli. doar creditorilor rămânându-le opțiunea de a analiza șansele de pierdere sau câștig.
Conform art. 20. aliniatul 1), litera i) din Legea nr. 85/2006, practicianul în insolvență trebuie să sesizeze de urgență judecătorul sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului.
Legea nr. 85/2006, prin mai multe articole, prevede că practicianul în insolvență va fi retribuit, pentru activitatea depusă, ca și regulă din averea debitorului și cu titlu de excepție din fondul de lichidare.
Din corelarea acestor articole, judecătorul sindic a reținut că fondul de lichidare este destinat doar pentru acoperirea cheltuielilor procedurii anterior stadiului în care practicianul în insolvență ajunge la concluzia că în averea debitorului nu există fonduri pentru continuarea acesteia. Din acest stadiu procedura poate continua doar cu susținerea materială a creditorilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare, precum și să se dispună lichidatorului judiciar continuarea procedurii de lichidare și formularea unei acțiuni de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 4 din Legea 85/2006: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic", apreciind că motivarea judecătorului sindic referitor la plata practicianului, și anume că numai în mod excepțional aceasta se face din fondul de lichidare, nu se susține.
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se consideră că faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, recurenta afirmând că nu s-au făcut cercetări la OCPI privind eventualele bunuri înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci pentru eventualele conturi bancare.
Creditoarea recurentă consideră că nedepunerea documentelor contabile ale societății atrage incidența prevederilor art. 147 din lege, iar pentru ajungerea societății în stare de faliment, în virtutea mandatului conferit de adunarea generală a acționarilor, vina îi incumbă fostului administrator, așa încât concluzia care se impune este că sunt incidente prevederile art. 138 din Legea 85/2006.
De asemenea, recurenta apreciază că potrivit doctrinei și practicii, titularul cererii de atragere a răspunderii este practicianul în insolvență, precizând totodată că nu are cunoștință ca în cadrul procedurii să se fi desemnat Comitetul creditorilor - art. 16 pct. 3, sau un administrator special care să semneze inventarul și să primească notificări - art. 18, și nici nu a luat la cunoștință de raportul privind cauzele ajungerii în insolvență - art. 20 lit.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 131, 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei pana Ia recuperarea tuturor datoriilor pe care aceasta Ie are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, prin sentința atacata, instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară a debitoarei. Arată că instanța de fond a apreciat că această soluție este fondată, deoarece lichidatorul a arătat că în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile și nu dispunea de sumele necesare continuării procedurii de lichidare, sume pe care creditorii au refuzat să le avanseze.
Creditoarea recurentă AVAS B susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor legale, deoarece dacă ar fi existat sumele necesare, chiar și prin avansarea acestora de către creditori, continuarea procedurii s-ar impune, aspect spre care tinde atât Legea 85/2006, prin etapele și metodele prevăzute, cât și interesul creditorilor.
Se consideră că închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 apare ca o sancționare a creditorilor care nu pot avansa sumele necesare continuării procedurii, ceea ce excede cadrului prevăzut de Legea insolvenței, ce are ca principal obiectiv, îndestularea creditorilor debitoarei și reprezentanții săi. Față de lipsa fondurilor, AVAS consideră ca aceste puteau fi obținute făcându-se aplicarea art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, modificata, care prevăd in mod explicit ca "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic". Se arată că în condițiile in care această recurentă ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificila si la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind si mai greu de recuperat.
De asemenea, arată că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii, nu trebuie să fie amendată cu "închiderea procedurii" în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, care nu prevede acest aspect, considerând că procedura trebuie să continue cu formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori.
Creditoarea recurentă susține că pornind de la izvorul creanței sale, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 94 din OUG 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați, constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 302 Cod penal și art. 280 Codul muncii.
Astfel, consideră că Statul R, reprezentat în cauza de față prin a suferit un prejudiciu, a cărui existenta certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Se susține că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Se arată că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Astfel, art. 25 din Legea nr. 85/2006 prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în "examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt si întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvența, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila", această analiză realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, analizând global criticile recurentelor, rezultă că, în cauză, închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic.
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții.
În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi, eventual, angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
De aceea, din interpretarea textului art. 138 din nr. 85/2006 rezultă că cele două creditoare nu mai au calitatea procesuală activă să formuleze o cerere de atragere a răspunderii persoanelor responsabile, în primă instanță, și, cu atât mai mult, nu poate face obiect al recursului o astfel de cerere.
De asemenea, în actuala reglementare, lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă acesta consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Nici susținerea creditoarei A privind utilitatea, eventuală, a formulării unei plângeri penală întemeiată pe disp. art. 147 din aceeași lege, nu poate fi reținută din aceleași considerente cu cele mai sus expuse privitor la dreptul de dispoziție, în principal, al practicianului în insolvență desemnat să administreze procedura.
Ca urmare, atât criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei, cât și cele subsidiare, relativ la formularea unei plângeri penale.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr. 3629/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 3629/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.02.2010.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./05.03.2010
Tehn. /5 ex./05.03.2010
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
