Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 305/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosarul nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 305
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
GREFIER: - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta - - C împotriva sentinței nr. 1305 din 26.06.2008 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, pentru apelanta - reclamantă - - C, avocat cu delegație la dosar și pentru intimatul - pârât, avocat cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat, pentru apelanta - reclamantă - - C, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii formulate de - -. Arată că reaua - credință a pârâtului reiese din faptul că nu are nici un act juridic privind darea în folosință sau dobândirea de către acesta a vreunui alt drept asupra suprafeței de teren în cauză. Mai arată că există o hotărâre definitivă și irevocabilă care a stabilit că pârâtul ocupă fără drept suprafața identificată. Totodată arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul - pârât, solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Arată că, fiind o acțiune în obligație de a face, poate fi promovată în termenul general de prescripție de 3 ani. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Prin sentința nr. 1305 din 26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-au respins acțiunea formulată de reclamanta - - C și cererea reconvențională formulată de pârâtul. S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în ceea ce privește cel de al doilea capăt al cererii introductive este autoritate de lucru judecat, prin sentința nr.11280/02.07.1997 pronunțată de Judecătoria Craiova soluționându-se aceeași cerere. Primul capăt de acțiune este nefondat, deoarece reclamanta nu a făcut dovada relei credințe a pârâtei. Din probele cauzei, reiese că imobilul a fost construit în anul 1985 de autorul pârâtului și acesta plătește impozit, chiar dacă nu posedă un act de proprietate. Ca urmare, nu se justifică ridicarea construcțiilor. Nici uzucapiunea invocată de pârât în cererea reconvențională nu poate fi reținută, câtă vreme acțiunea în revendicare a fost soluționată irevocabil în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta - - C, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia și a susținut că există deja o hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-a constatat că pârâtul ocupă fără drept o suprafață de 596,9 mp teren situată în C, str. - Apelor,-, jud. Pârâtul nu a avut nici măcar un drept de folosință pentru terenul ocupat, astfel încât reaua sa credință este demonstrată, pasivitatea autorităților neputând demonstra buna sa credință. Dreptul de accesiune imobiliară fiind un drept real și întemeiat pe dispozițiile art.494 civ. nu poate fi respins pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la consolidarea situației juridice a de rea credință. Nu s-a ținut seama de numeroasele notificări și recunoașteri ale dreptului său din partea intimatului, concretizate în încheierea contractelor de închiriere.
La data de 07.10.2008, intimatul a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că acțiunea ce formează obiectul dosarului este prescrisă, conform art.5 și următoarele din Decretul nr.167/1958. Cererea de ridicare a construcției nu se referă la un drept real, ci la o obligație de a face ce se putea promova odată cu cererea de revendicare sau în termen de 3 ani de la pronunțarea hotărârii în revendicare. B sa credință este demonstrată deoarece în anul 1985, când s-a construit casa, pârâta nici nu era înființată. Pentru acest imobil există rol la administrația financiară și s-au plătit impozitele și taxele. În speță, nu s-a răsturnat prezumția de bună credință, prevăzută de art.1899 civ.
Examinând actele și lucrările cauzei, prin prisma criticilor și a apărărilor formulate, Curtea găsește apelul nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.482 civ. proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra a tot ce produce lucrul și asupra a tot ceea ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod sau artificial. Acest din urmă drept se numește drept de accesiune.
Art.489 civ. reglementează dreptul de accesiune asupra bunurilor imobile, prevăzând că proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui.
Ca urmare, în principiu, proprietarul terenului pe care au fost edificate construcții de o altă persoană cu materialele sale devine proprietarul lor, prin accesiune.
Singura derogare de la regula înscrisă în art.482 și art. 489.civ. este cea a dreptului de superficie, drept ce ia naștere în ipoteza în care proprietarul construcției este o altă persoană decât proprietarul terenului. Dreptul de superficie este un drept real, ce constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări aflate pe terenul aparținând unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul un drept de folosință.
Distincția între dreptul de superficie și dreptul de accesiune imobiliară este dată de existența, în cazul superficiei, respectiv lipsa, în cazul accesiunii, acordului proprietarului terenului la edificarea construcției.
În speță, este necontestată lipsa acordului proprietarului terenului, astfel încât este neîndoielnic că dreptul de proprietate asupra construcțiilor din litigiu aparține apelantei reclamante - - C, drept dobândit pe calea accesiunii imobiliare.
Dreptul de proprietate este un drept real și perpetuu și, prin urmare, imprescriptibil. În consecință, nici acțiunea prin care proprietarul terenului și construcțiilor solicită ridicarea lucrărilor de către persoana care a construit pe terenul său nu este supusă prescripției extinctive, numai în acest mod proprietarul putându-se bucura de exclusivitatea tuturor prerogativelor dreptului de proprietate ( posesia, folosința și dispoziția).
acțiunii având ca obiect despăgubirea de bună credință conform tezei finale a art. 494.civ. argumentată de către intimat prin invocarea practicii judiciare, este lipsită de relevanță în cauză, deoarece instanța nu a fost investită cu o astfel de cerere.
Pe fond, Curtea reține că în cauză nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 1899.civ. deoarece acest text reglementează buna credință strict în materia prescripției achizitive, iar în speță apărarea referitoare la dobândirea unui drept de proprietate prin uzucapiune nu poate fi primită, fiind contrară dispozițiilor intrate în puterea lucrului judecat ale sentinței nr.11280 din 2 iulie 1997 pronunțate de Judecătoria Craiova, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - - C și a fost obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 596,9. teren situată în C str. - Apelor a 3-a, nr. 13.
Ca urmare, se aplică principiul de drept potrivit căruia buna credință se prezumă, reaua credință trebuind dovedită.
În această materie, reaua credință nu se poate deduce din faptul că cel care a construit, plantat sau executat lucrări pe un teren ce nu-i aparține nu are nici un titlu asupra terenului, fiind necesară cercetarea condițiilor în care s-au făcut construcțiile, plantațiile sau lucrările a căror desființare se cere.
Or, întrucât în cauză este necontestat faptul că imobilul s-a construit în anul 1985 pe un teren stăpânit în fapt, în mod netulburat, de către autorii intimatului pârât, nu se poate reține decât buna credință, în momentul edificării constructorul necunoscând faptul că terenul nu îi aparține. B sa credință reiese și din acțiunile ulterioare, respectiv înscrierea în evidențele administrației financiare și plata impozitelor și taxelor corespunzătoare, precum și din pasivitatea autorităților, respectiv a societății comerciale proprietare până în anul 1996, când - - a formulat acțiunea în revendicare.
Ca urmare, soluția de respingere a acțiunii având ca obiect desființarea construcțiilor și eliberarea terenului în suprafață de 596,9 mp cu motivarea că nu este dovedită reaua credință a este corectă, situația de bună credință fiind reglementată în teza a II - a art.494 civ. potrivit căreia proprietarul terenului devine proprietar al construcțiilor fără a putea cere dărâmarea sau ridicarea lucrărilor. Pentru că nu se poate îmbogăți pe seama, legea îi dă posibilitatea să opteze între achitarea contravalorii materialelor și a manoperei către constructorul de bună credință, respectiv plata unei sume de bani echivalentă creșterii valorii fondului, aspecte ce exced, însă, cadrului procesual al litigiului de față.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge apelul ca nefondat, potrivit dispozițiilor art.296 civ.
Cod PenalPENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - reclamantă - - C cu sediul în C, str.-, județul D, împotriva sentinței nr. 1305 din 26.06.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât, cu domiciliul în C, str. - Apelor,-, județul
Obligă apelanta - reclamantă - - C către intimatul - pârât la 500 RON cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red - /4ex.
Tehnored - RI/ 20 nov. 2008
Jud fond -
10 2008
Președinte:Angela RădulescuJudecători:Angela Rădulescu, Carmen Popescu
