Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.55/COM
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul comercial declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în M, Bd.- -,.A,.4,.15, județ C, împotriva sentinței civile nr. 3462/COM din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât BANK SA, cu sediul în B, sector 1, de nr.15, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic, pentru intimata pârâtă Bank SA, în baza mandatului nr. 791/ 18.03.2009, lipsind apelanta reclamantă - SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și urm. cod pr.civilă.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă Bank SA, precizează că nu mai are de administrat probatorii în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri sau cereri de formulat în cauză.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă Bank SA, solicită menținerea ca legală și temeinică a hotărârii Tribunalului Constanța, conform concluziilor expuse în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr- reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtele Bank SA B, Bank SA-Agenția C și Bank SA-Agenția M pentru ca pe cale de hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora la deblocarea contului său bancar deschis la Agenția Ma S. Bank SA, la completarea disponibilului său bancar cu suma de 22.911,81 lei și la plata dobânzii aferente acestui disponibil pentru perioada 20.12.2006-20.07.2007 precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sent.civ.nr.341/C din 14.02.2008 Judecătoria Mangaliaa admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat judecata în favoarea Tribunalului Constanța.
Prin sent.civ.nr.3462/COM din 23.10.2008 Tribunalul Constanțaa respins excepția calității procesuale pasive invocată de pârâta Bank SA și a respins ca nefondată acțiunea astfel promovată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză a reținut următoarele,
Urmare a cererii de aderare la sistemul de plăți prin carduri formulată de apelanta reclamantă - SRL și înregistrată la Agenția Ma S. Bank SA sub nr.989/06.07.2004 banca pârâtă a comunicat acordul său asupra încheierii și semnării unui contract de acceptare la plată a cardurilor.
unui echipament electronic la punctul de lucru al reclamantei situat în M- a fost urmată de efectuarea unui instructaj privind decontarea vânzărilor de mărfuri și a prestărilor de servicii prin utilizarea cardurilor.
În locul unui contract de acceptare la plată a cardurilor, menit să reglementeze condițiile efectuării vânzărilor de mărfuri și servicii prin acceptarea la decontare a cardurilor bancare de plată și ale procesării acestor tranzacții, - SRL și Agenția Mab ăncii pârâte au încheiat însă un alt tip de contract - privind emiterea și utilizarea cardurilor de debit Business Bank.
Măsurile blocării disponibilului aflat în contul curent al reclamantei și debitării contului acesteia cu suma de 56.210,3 lei au fost justificate de banca pârâtă prin efectuarea, în perioada 15.07.-03.08.2006, a unui număr de 46 de tranzacții considerate ulterior ca frauduloase.
Banca a invocat că tranzacțiile au fost realizate cu carduri ai căror titulari erau cetățeni italieni, care au notificat băncilor emitente din Italia că operațiunile în cauză nu au fost executate de ei.
Apreciind că nu îi incumbă nici o culpă în ceea ce privește efectuarea tranzacțiilor, reclamanta a solicitat prin acțiunea de față, obligarea băncii la deblocarea contului său, la completarea disponibilului cu suma de 56.210,30 lei și la plata de dobânzi.
Întrucât reclamanta tinde la angajarea răspunderii pârâtei Bank SA, iar verificarea întrunirii condițiilor antrenării acestei răspunderi, din perspectiva temeiurilor de drept ale acțiunii, vizează fondul raportului dedus judecății, s-a constat neîntemeiată și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de bancă.
Art.1073-1075 cod civil - indicate de către reclamanta - SRL drept temei juridic al acțiunii sale - sunt incluse în Capitolul VII intitulat Despre efectele obligațiilor, materie în cuprinsul căreia Codul civil reglementează răspunderea civilă contractuală și despăgubirile.
Or, premisa angajării răspunderii civile contractuale este existența unui contract între cel chemat să răspundă și cel față de care se răspunde.
Reclamanta - SRL a arătat în mod constant că nu a existat niciodată un contract de acceptare la plată a cardurilor, însușit de părți, apărare menită să evidențieze, între altele, culpa băncii în adoptarea unor măsuri întemeiate pe acest tip de contract.
Absența unui contract de acceptare la plată a cardurilor nu oferă însă nici reclamantei suportul pentru antrenarea răspunderii pârâtei pe tărâm contractual.
Alăturat dispozițiilor art.1073-1075 Cod civil, reclamanta a invocat ca temei al acțiunii și norma art.1092 Cod civil, analizată în legătură cu prevederile art.992-997 Cod civil, în materia faptului juridic licit al plății lucrului nedatorat.
În raport de împrejurările concrete în care au intervenit - din inițiativa băncii pârâte - blocarea disponibilului și debitarea contului reclamantei, nu s-a reținut nici întrunirea condițiilor plății nedatorate sub aspectul executării de bună-voie de către solvens a unei plăți, cu credința greșită că este debitor al accipiensului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta - SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că, apelanta reclamantă nu a negat raportul comercial cu intimata pârâtă ci doar existența contractului special de plată prin card ale cărui clauze sunt speciale derogând de la clauzele contractului general. Pe cale de consecință, în lipsa unui astfel de contract nu putem vorbi de o răspundere contractuală a acesteia întrucât necunoscând ce obligații îi reveneau nu avea cum să le respecte.
Chiar dacă s-a montat aparatul și la acel moment a fost instruită o persoană, în intervalul 2004-2006 nu s-a efectuat nici o tranzacție cu card, deși banca avea obligația potrivit acestui contract să instruiască personalul la fiecare 6 luni, lucru care nu s-a mai întâmplat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe, din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, Curtea consideră apelul nefondat motivat de următoarele rațiuni,
Potrivit criticilor aduse sentinței primei instanțe apelanta precizează că împotriva sa nu poate fi antrenată o răspunde contractuală din moment ce raporturile contractuale dintre cei doi parteneri nu au fost stabilite în mod riguros.
Astfel, părțile au încheiat contractul nr.7365/12.07.2004 privind emiterea și utilizarea cardurilor de debit Business Bank și nu unul de plăți prin carduri pentru ca apelanta să poată cunoaște toate clauzele contractuale specifice acestei ultime operațiuni.
Manifestările de voințe ulterioare ale părților precum și înscrisurile întocmite în vederea derulării raporturilor comerciale dintre ei vin să contrazică criticile apelantei.
Astfel la dosarul Judecătoriei Mangalia la fila 81 se află anexa 2 la contract în care se definesc termenii contractuali printre care și pe cel de, reprezentat de echipamentul automat de preluare, memorare și remitere în decontare a tranzacțiilor ce se efectuează cu utilizarea de carduri de la comecianți și/sau prestatori de servicii.
Mai mult decât atât la fila 88 se află în copie cererea apelantei reclamante de aderare la sistemul de plăți prin carduri înregistrată la Agenția M sub nr.989/06.07.2004.
Urmare a acestei solicitări intimata a parcurs fazele procedurale interne emitând astfel adresa nr.3573/19.07.2004 prin care s-a adus la cunoștință apelantei decizia departamentului de prevenire și combatere a fraudelor prin care s-a aprobat semnarea contractului de acceptare carduri, iar punctul comercial va fi dotat cu cu PIN-.
La data de 20.07.2004 s-a întocmit procesul verbal de predare/primire și punere în funcțiune a ( fila 84 ) precum și cel de instruire/reinstruire ( fila 83 ) fiind puse la dispoziția salariaților comerciantului instrucțiuni privind acceptarea cardurilor și s-au detaliat aspecte referitoare la verificarea validității cardurilor, a identității utilizatorului de card, procedurile de autorizare a tranzacțiilor prin card, modul de folosire a echipamentelor electronice -uri necesare acceptării la plată aac ardurilor.
Rezultă așadar că din cele prezentate mai sus apelanta nu mai poate susține că nu este beneficiara unui contract de plăți prin carduri, aceasta având la îndemână toată logistica pentru efectuarea acestor tipuri de plăți.
Faptul că părțile nu au semnat un contract care să aibă această titulatură nu înlătură răspunderea contractuală a acestora din moment ce clauzele unui astfel de contract au fost cunoscute și asumate de ambele părți.
Părțile au considerat esențial stabilirea obiectului convenției, respectiv tipul de activitate de comerț pe care și-l vor asuma pe viitor și nu titulatura contractului, respectându-se astfel art.963 civ, potrivit căruia obligația trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puțin în specia sa.
Astfel Curtea consideră deteminantă culpa apelantei prin faptul că aceasta nu a respectat una din regulile elementare în derularea tranzacțiilor prin intermediul aparatului, respectiv aceea de a obține semnăturile clienților care au efectuat tranzacții cu carduri pe chitanțele doveditoare emise de aparatul. În acest fel nu s-a putut dovedi că titularii cardurilor respective au efectuat acele tranzacții ceea ce a dus la declararea acestora ca fiind frauduloase, iar singura vinovată de acest lucru nu poate fi decât apelanta reclamantă în posesia căreia s-a aflat -ul.
Deși apelanta nu a avut nici un fel de vânzare prin carduri de la data încheierii contractului 12.07.2004, în perioada 15 iunie - 03 august 2006 au fost efectuate un număr de 46 de tranzacții considerate ulterior ca fiind frauduloase, în valoare totală de 72.201,31 lei. Tranzacțiile respective au fost efectuate cu carduri ai căror titulari sunt cetățeni italieni, aceștia au notificat băncile emitente din Italia cu privire la faptul că operațiunile respective nu au fost efectuate de către ei. În aceste condiții, băncile emitente au refuzat decontarea către bank SA, ca bancă a beneficiarului tranzacției, a sumelor astfel tranzacționate.
În baza art.30, 32, 33, 34 și 40 din Contactul de aceptare la plată a cardurilor intimata a blocat disponibilul aflat în contul curent la data de 10.08.2006, respectiv suma de 22.907,05 lei. S-a solicitat mai departe apelantei documentele justificative pentru toate cele 46 de tranzacții ( chitanțe de vânzare semnate de posesorul cardului, respectiv, facturi și orice document justificativ aflat în contabilitatea sa ).
Din cel 46 de tranzacții apelanta a prezentat doar 9 chitanțe semnate în valoare de 16.000 lei, pentru restul tranzacțiilor datorită faptului că nu au fost semnate, demersurile de recuperare a sumelor aferente acestor tranzacții au fost respinse, în final banca intimată procedând la debitarea contului apelantei cu suma de 56.210,3 lei.
Prin nejustificarea unui număr de 37 de tranzacții apelanta reclamantă a încălcat clauzele contractuale asumate astfel că oprațiunile de blocare a contului și debitarea acestuia în vederea acoperii prejudiciului creat devin justificate.
Față de cele reliefate, apreciem criticile formulate ca neîntemeiate, fapt pentru care, Curtea, în baza art.296 cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul comercial declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în M, Bd.- -,.A,.4,.15, județ C, împotriva sentinței civile nr. 3462/COM din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât BANK SA, cu sediul în B, sector 1, de nr.15, având ca obiect obligația de a face.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
25 Mai 2009
Jud.fond-
Jud.red--
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu