Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 99/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2168/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 99

Ședința publică de la 24 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Diana Manole

JUDECĂTOR 2: Roxana Popa

GREFIER - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta - MUNTENIA A și de apelanta - SERV împotriva sentinței comerciale nr. 10595 din data de 06.07.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - 93, - SA, - DISTRIBUȚIE MUNTENIA A, TRANSF. A, SERV - MUNTENIA SUD, SERV SA și - MUNTENIA

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 17.02.2010, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 24.02.2010, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor comerciale de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 10595 din 6 iulie 2009 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtele - SA, - MUNTENIA SA, SERV SA și SA; a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele - SERV SRL și - - în contradictoriu cu pârâtele, SA, DISTRIBUȚIE MUNTENIA SA, TRANSF. SA, SERV SA, SERV SA - MUNTENIA SUD și MUNTENIA SA.

În considerente, judecătorul a reținut ca nefiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză, raportat la prevederile art. 17 din Hotărârea Guvernului României nr. 90/2008.

Pe fondul cauzei a reținut că reclamanta - SERV SRL a solicitat racordarea la rețeaua electrică a imobilului situat în șos. - nr. 74, sector 2; în același timp, - - solicitat și ea racordarea la rețeaua electrică a unui alt imobil, situat în șos. - nr. 120, cele două societăți încheind contracte separate de proiectare. întocmit nu a primit avizul CAT al ST B SA, iar în urma concilierii, încheiată prin proces verbal la data de 14.08.2008, părțile au ajuns la soluția montării unei singure celule 20kV în stația -, fiindu-le comunicat că pentru stabilirea soluției de racordare este necesară elaborarea unui studiu de soluție de către un proiectant atestat ANRE. Ulterior, în urma elaborării studiului, acesta a fost avizat, pentru executarea lucrărilor reclamantele trebuind să obțină avizul tehnic de racordare () pentru conectarea cablului în stația electrică -.

S-a reținut că - DITRIBUȚIE MUNTENIA SA a comunicat reclamantei - SERV SRL un contract cadru de racordare, conform art. 30-33 din Hotărârea Guvernului României nr. 90/2008, contract față de care reclamata a formulat obiecțiuni, uzând de procedura medierii.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamantele au solicitat:

- obligarea pârâtei - DISTRIBUȚIE MUNTENIA SA să racordeze cele două imobile și să colaboreze cu celelalte pârâte pentru racordare;

- obligarea pârâtei MUNTENIA SA să racordeze cele două imobile și să colaboreze cu celelalte pârâte pentru racordare;

- obligarea pârâtei TRANSF. SA să avizeze studiul de soluție pentru alimentarea celor două mobile

- obligarea pârâtei SERV SA să elaboreze studiul de soluție pentru alimentarea celor două imobile

- obligarea pârâtei SERV SA - MUNTENIA SUD să elaboreze studiul de soluție pentru alimentarea celor două imobile

- obligarea pârâtei SA să colaboreze cu celelalte pârâte în vederea racordării imobilelor.

Potrivit art. 21 din Hotărârea Guvernului României nr. 90/2008 operatorul de rețea are obligația să emită și să transmită solicitantului avizul tehnic de racordare, în maxim 30 de zile de la înregistrarea documentației complete depusă de utilizator. De asemenea, potrivit art. 7 din același act normativ, pentru realizarea racordării unui utilizator la rețeaua electrică de interes public trebuie parcurse următoarele etape: etapa preliminară de documentare și informare a viitorului utilizator; depunerea cererii de racordare și a documentației aferente pentru obținerea avizului tehnic de racordare; emiterea avizului tehnic de racordare de către operatorul de rețea; încheierea contractului de racordare între operatorul de rețea și utilizator; încheierea contractului de execuție între operatorul de rețea și un executant și realizarea instalației de racordare și punerea în funcțiune a instalației de racordare, punerea sub tensiune a instalației de utilizare.

Judecătorul fondului a constatat că reclamantele nu au parcurs etapele prevăzute de Hotărârea Guvernului României nr. 90/2008, astfel încât cererea acestora a fost apreciată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta - SERV SRL și pârâta MUNTENIA SA.

Apelanta reclamantă - SERV SRL a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.

Apelanta reclamantă a criticat sentința pronunțată de judecătorul fondului sub aspectul greșitei rețineri a situației de fapt, arătând următoarele:

- nu le aparține culpa în neparcurgerea etapelor prevăzute de Hotărârea Guvernului României nr. 90/2008, culpa revenind pârâtelor care nu au efectuat demersurile ce le reveneau în vederea efectuării procedurii de racordare, acestea începând să acționeze abia după efectuarea concilierii și introducerea cererii de chemare în judecată:

- procedura de racordare a fost începută anterior intrării în vigoare a nr.HG 90/2008, culpa aparținând proiectantului care nu a predat lucrarea la termen;

- termenele de racordare au fost depășite cu mult;

- s-a reținut greșit situația de fapt raportată la modificarea contactelor de proiectare, actele adiționale nefiind semnate de apelantă;

- s-a reținut greșit că îi revenea obligația de a obține avizul al St B, această obligație revenind proiectantului; de altfel, acesta a efectuat demersurile pentru obținerea acestui aviz, fără intervenția apelantei.

Apelanta pârâtă MUNTENIA SA a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

Apelanta pârâtă a criticat soluția pronunțată de judecătorul fondului cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că prevederea art. 17 din Hotărârea Guvernului României nr. 90/2008 nu îi este aplicabilă, obiectul său de activitate fiind acela al comercializării energiei electrice, ea neavând atribuții ori calitatea de operator de rețea.

Intimatele au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea apelului declarat de apelanta reclamantă, arătând, în principal, că aceasta nu a respectat obligațiile ce îi reveneau cu privire la depunerea documentației complete pentru realizarea operațiunii de racordare.

Părțile au administrat proba cu înscrisuri.

Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se rețin următoarele:

Apelul declarat de apelanta reclamantă este apreciat ca nefondat, pentru următoarele considerente: astfel cum rezultă din actele dosarului, și cum a reținut și judecătorul fondului, apelanta reclamantă nu a depus eforturile de parcurgere completă a etapelor prevăzute de lege pentru obținerea racordării imobilului la rețeaua de energie electrică: se reține sub acest aspect, faptul că racordarea solicitată de apelanta reclamantă presupunea o documentație specifică, rezultată din faptul că stația de transformare din zona în care este amplasat imobilul nu mai dispune de rezerva de putere necesară pentru a alimenta noi utilizatori; se reține totodată, că apelantei reclamante i s-a propus un contract de racordare, acesta formulând obiecții, aspect care a condus la tergiversarea soluționări dosarului de racordare în termenul legal, ceea ce a atras consecința pierderii valabilității avizului tehnic de racordare.

Se reține faptul că actul normativ (Hotărârea Guvernului României nr. 90/20089 reglementează în mod detaliat procedura ce trebuie urmată, având în vedere importanța și consecințele racordării utilizatorilor la rețeaua publică de energie electrică. În aceste condiții, având în vedere obiectul acțiunii cu care a fost investit judecătorul fondului, apare la lipsită de relevanță stabilirea culpei în nefinalizarea procedurii de racordare, câtă vreme indiferent de motivele pentru care s-a depășit termenul de finalizare, legea impune reluarea procedurii și parcurgerea tuturor etapelor. Din această perspectivă chiar și o soluție favorabilă dată litigiului, ar fi lipsită de finalitate pentru că punerea sa în executare ar conduce inevitabil, la reluarea punctuală a tuturor etapelor prevăzute de actul normativ.

În speță, totuși, nu se poate reține culpa intimatelor în nefinalizarea operațiunii de racordare, actele administrate dovedind lipsa de reacție a apelantei reclamante față de soluțiile tehnice oferite de forurile în drept, față de inexistența rezervei de putere la nivelul stației de alimentare. Acest aspect a condus la depășirea termenelor prevăzute de hotărârea de guvern, iar nu nefinalizarea proiectului, așa cum susține apelanta reclamantă.

Criticile apelantei reclamante referitoare la greșita reținere de către judecătorul fondului a modificării contractului de proiectare, în condițiile în care actele adiționale nu au fost semnate, precum și cele referitoare la persoana abilitată să obțină avizul tehnic de racordare nu au relevanță în schimbarea sentinței pronunțată în fond, față de cele reținute referitoare la necesitatea, în orice condiții, a parcurgerii etapelor obligatorii prevăzute pentru racordarea la rețeaua publică de energie electrică.

În consecință, pentru considerentele reținute, apreciază că sentința judecătorului fondului este temeinică și legală, sub aspectele de fond criticate de apelanta reclamantă, astfel încât în baza art. 296.pr.civ. apelul acestei părți va fi respins ca nefondat.

Apelul apelantei pârâte este apreciat ca fiind întemeiat. Astfel, se reține greșita trimitere de către judecătorul fondului la prevederile art. 17 din Hotărârea Guvernului României nr. 90/2008 în ce privește pe această parte, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive. Textul legal menționat are în vedere operatorii de distribuție și operatorul de transport și de sistem. Or, prin probele administrate, apelanta pârâtă a dovedit că nu se încadrează în nici una din categoriile vizate de textul legal, obiectul său de activitate fiind reprezentat de comercializarea energiei electrice.

În consecință, se apreciază greșita soluționare de către judecătorul fondului a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de apelanta pârâtă.

Pentru considerentele reținute, în conformitate cu art. 296.pr.civ. apelul declarat de această parte va fi admis, iar sentința pronunțată de judecătorul fondului va fi schimbată în parte în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și respingerii acțiunii formulată în contradictoriu cu aceasta pentru lipsa calității procesuale.

Va menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGIIÎ

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelanta - SERV SRL, cu sediul în B, sector 2, șos. - nr. 74 împotriva sentinței comerciale nr. 10595 din 6 iulie 2009 pronunțată de judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.

Admite apelul declarat de apelanta - MUNTENIA SA, cu sediul în B, sector 1, bd. - - nr. 41-43, -orp A în contradictoriu cu apelanta - SERV SRL, cu sediul în B, sector 2, șos. - nr. 74, și intimatele - -, cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 36-40,. A,. 1, EC SA, cu sediul în B, sector 1,-, - DITRIBUȚIE MUNTENIA SA, cu sediul în B, sector 1, bd. - - nr. 41-43, TRANSF. SA, cu seidul în B, sector 1, bd. -. G nr. 33, SERV SA - MUNTENIA SUD, cu sediul în B, sector 1, bd. - - nr. 41-43, SERV SA, cu sediul în B, sector 1, bd. - - nr. 41-43 și - MUNTENIA SA, cu sediul în B, sector 1, bd. - - nr. 41-43, -orp A împotriva sentinței comerciale nr. 10595 din 6 iulie 2009 pronunțată de judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta MUNTENIA SA și respinge acțiunea formulată împotriva acesteia pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red. RP/12 ex.

22.03.2010

Jud. fond

Tribunalul București Secția a VI-a Comercială.

Președinte:Diana Manole
Judecători:Diana Manole, Roxana Popa

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 99/2010. Curtea de Apel Bucuresti