Poprire asiguratorie. Decizia 811/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 811/COM
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Nastasia Cuculis
Grefier - - -
S-a luat în examinarea recursul comercial promovat de recurentul terț poprit CĂLĂTORI SA - REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C - cu sediul în C,-, județul C, împotriva Deciziei civile nr.12/COM din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare GENERALE SA PRIN SUCURSALA - cu sediul în C,-, județ C și intimatul debitor - domiciliat în C,-, județ C, având ca obiect poprire asiguratorie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul terț poprit prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar și intimata creditoare Generale SA prin Sucursala C reprezentat prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.03020/2008 depusă la dosar, lipsind intimatul debitor.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul învederează obiectul litigiului, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual; că recursul este motivat și netimbrat; intimata debitoare a depus întâmpinare.
Reprezentantul legal al recurentului terț poprit depune la dosarul cauzei OP 1835/24.10.2008 reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, 0,15 lei timbru judiciar și concluzii scrise.
Curtea pune în discuția părților termenul de declarare a recursului în raport de data comunicării hotărârii atacate.
Apărătorul intimatei creditoare învederează instanței că nu a verificat dacă recursul a fost declarat în termenul legal, solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru studiul dosarului.
Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La reapelarea cauzei în ședință publică răspunde recurentul terț poprit prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar și intimata creditoare Generale SA prin Sucursala C reprezentat prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.03020/2008 depusă la dosar, lipsind intimatul debitor.
Reprezentantul legal al recurentului terț apreciază că recursul a fost declarat în termenul legal, respectiv la data de 15.08.2008, astfel cum rezultă din tichetul recomandate cu care a fost expediat pin poștă recursul formulat, înscris pe care îl depune la dosarul cauzei.
Apărătorul intimatei creditoare apreciază că recursul formulat în cauză este declarat în termenul legal, decizia recurată fiind comunicată recurentei la data de 30.07.2008 iar recursul a fost expediat prin poștă la 15.08.2008, într-o zi de vineri.
Întrebate fiind, părțile prezente prin reprezentanți precizează că nu mai au cereri prealabile de formulat, probe de administrat și, apreciind cauza în stare de judecată, solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri asupra cauzei.
Curtea, luând act că nu sunt cereri prealabile de rezolvat, probe de adminiustrat și socotindu-se lămurită, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Reprezentantul legal al recurentului terț,având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea acțiunii de validare a popririi ca fiind prematur introdusă. Recurul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, problema de drept soluționată de instanța de apel nu este concursul dintre o normă generală și una specială ci de modificare și completare a codului d e procedură civilă, respectiv a art.453. Modificarea și completarea acestui articol prin Ordinul Ministerului Justiției nr.2628/C/1999 nu este posibilă, întrucât acesta nu are forța juridică necesară, potrivit legii, astfel că executorul bancar nu are competența de a înființa poprirea, iar dacă în calitate de reprezentant al creditoruluui alege această modalitate de executare silită, ar fi trebuit să se adreseze executorului judecătoresc, astfel cum prevede fătă echivoc art.453 Cod proc. civilă.
Apărătorul intimatei creditoare, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei apelate ca fiind legală și temeinică. Motivele de recurs ale recurentului terțului poprit nu vizează fondul cauzei ci competența executorului bancar de a întocmi acte de executare silită.
Învederează cadrul legal în care funcționează executorii bancari și că banca a procedat în concordanță cu dispozițiile art.460 alin.1 Cod procedură civilă solicitând instanței validarea popririi conform creanței izvorâte din titlul executoriu.
Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în comercial d e față;
1.Obiectul litigiului și părțile în proces
Prin cererea înregistrată la 12.03.2007 sub nr- la Judecătoria Constanța creditoarea BRD Generale SA,prin Sucursala C, a solicitat în contradictoriu cu debitorul și terțul poprit CFR Călători C validarea popririi asupra veniturilor nete ale debitorului până la concurența sumei de 4.121,14 lei și dobânzile și comisioanele contractuale conform titlului executoriu ce îl reprezintă contractul de credit nr. -/11.04.2003.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că prin adresa nr.146/14.02.2007 executorul judecătoresc bancar a înființat poprirea în mâinile terțului poprit CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar Călători C pentru datoria constatată prin titlul executoriu contractul de credit nr. 1- din data de 11.04.2003 datorată de salariatul.
Terțul poprit avea obligația de a consemna suma de bani din veniturile salariale ale angajatului pe seama și la dispoziția executorului bancar al BRD.
Terțul poprit a adus la cunoștința creditoarei că nu poate înființa poprirea întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale și s-ar încălca prevederile art. 164 din Codul muncii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă.
2.Întâmpinarea
Terțul poprit CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar - Călători Cad epus întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității acțiunii motivat pe faptul că poprirea se înființează de executor judecătoresc și nu de către executorul bancar, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.
În drept, se invocă dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, art. 418 și 422 din OG nr. 99/2006.
La termenul din 11.05.2007 creditoarea și-a modificat cererea în temeiul art. 132 alin.1 Cod proc. civilă, solicitând și amendarea terțului poprit cu suma de 10.000.000 lei Rol.
La data de 22.06.2007 instanța a respins excepția prematurității acțiunii ca neîntemeiata.
3.Hotărârea Judecătoriei
Prin Sentința civilă nr. 13095/02.11.2007 pronunțată de Judecătoria Constanțaa fost admisă în parte cererea creditoarei, dispunându-se validarea popririi asupra venitului net al debitorului în cuantum de 1/3 până la concurența sumei de 4.121,14 lei și dobânzi și comisioane contractuale în continuare, sumă reprezentând credit nerambursat, dobânzi restante, creanțe atașate, cheltuieli de judecată și de executare conform titlului executoriu constând în contract de credit nr. 1- din 11.04.2003.
Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de amendare a terțului poprit.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat, pe fondul cauzei, că cererea creditoarei este în parte întemeiată, a admis-o în sensul că a dispus validarea popririi asupra venitului net al debitorului în cuantum de 1/3 până la concurența sumei de 4.121,14 lei și dobânzi și comisioane contractuale în continuare, suma reprezentând credit nerambursat, dobânzi restante, creanțe atașate, cheltuieli de judecată și de executare conform titlului executoriu - contractul de credit nr. 1-/11.04.2003.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la amendarea terțului poprit, instanța a reținut că prin dispozițiile art. 460 alin. 2 Cod procedură civilă se prevede că terțul poprit, care cu rea-credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea poprii, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 2.000.000 lei și 10.000.000 lei.
Refuzul de a aduce la îndeplinire dispozițiile care contravin cerințelor legale, în accepțiunea terțului poprit, până la soluționarea cauzei de către o instanță judecătorească, nu constituie rea credință.
4.Apelul
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel terțul poprit CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători C, relevând pe de o parte că în mod eronat a fost soluționată excepția în sensul respingerii, motivat pe dispozițiile art. 422 din OUG 99/2006 și 406 Cod procedură civilă;
În opinia apelantei, nu este admisibilă înființarea popririi dispusă de către creditor întrucât se încalcă prevederile art. 453 Cod procedură civilă cu eludarea intervenției executorului judecătoresc.
Totodată, a mai relevat că hotărârea primei instanțe nu cuprinde considerentele pe care se sprijină, neexpunându-se argumentele de ce a fost considerată valabilă poprirea înființată de executorul bancar, câtă vreme dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă stipulează că poprirea se înființează de către executorul judecătoresc.
Prinîncheierea din data de 04.03.2008, urmare faptului că apelul a fost înregistrat pe rolul Secției civile din cadrul Tribunalului Constanțas -a constatat natura comercială a cauzei și a fost trimis dosarul spre soluționare Secției Comerciale a Tribunalului Constanța.
S-a reținut că titlul executoriu îl constituie un contract de credit încheiat între un comerciant și o persoană fizică, contract comercial supus regulilor de procedură specifice, inclusiv pentru faza de executare a sentinței.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția comercială sub nr-.
5.Hotărârea tribunalului
Prin Decizia civilă nr. 12/COM din 2 iulie 2008 Tribunalul FORMDROPDOWN a respins ca nefondat apelul formulat de terțul poprit CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători C împotriva Sentinței civile nr. 13095/02.11.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că excepția prematurității nu subzistă atât timp cât OUG nr. 99/2006 prin articolele 418 alin. 2, 3 preluat reglementările din Legea 58/1998, în prezent abrogate, consacrând organizarea în cadrul instituțiilor de credit un corp propriu de executori, a cărui activitate este strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii.
Dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă constituie norma de drept comun în materie de înființare poprire, în speță având prioritate legea specială (OUG 99/2006) în acord cu principiul derogării specialului de la general.
Atât timp cât legea specială le-a conferit instituțiilor de credit posibilitatea legală de a-și organiza propriu corp de executori bancari, instrumentarea executării contractelor de credit de către aceștia are caracter legal, indiferent de caracterul dispozitiv al normei reglementate de art. 418 alin. 2 și 3 din OUG 99/2006.
Cât privește cea de-a doua critică a apelantei prima instanță a expus în fapt și în drept considerentele care au concurat spre admiterea în parte a cererii de validare a popririi.
S-a constatat că terțul poprit, în speță apelanta, nu și-a respectat obligația instituită de dispozițiile art. 456 Cod procedură civilă și în mod legal instituția de credit prin proprii executori a sesizat instanța de executare și a solicitat validarea popririi.
De altfel, dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă conferă legitimare procesuală activă, în a sesiza instanța de executare, creditorului, debitorului sau organului de executare, prin această ultimă sintagmă înțelegându-se o competență alternativă, respectiv atât a executorilor judecătorești cât și a executorilor bancari și nu una exclusivă care să determine invalidarea executării.
6.Recursul
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs terțul poprit CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar - Călători C, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art.304 pct. 7 Cod procedură civilă, considerând că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii în sensul ca instanța de apel nu a motivat de ce este legala poprirea înființate de către executorul bancar.
În susținerea recursului se invocă că prin adresa nr. 146/14.02.2007 executorul bancar a dispus înființarea popririi in mâinile terțului poprit pentru creanța constata prin titlu executoriu - contractul de credit nr. 1- din 11.04.2003 - datorata de salariatul nostrum.
Urmarea acestei adrese recurenta susține că a adus la cunoștința creditoarei ca nu putem înființa poprirea întrucât nu sunt îndeplinite cerințele legale și astfel s-ar încălca norma imperativa prevăzuta de art.164 din Codul muncii și anume:" nici o reținere din salariu nu poate fi operata in afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege."
In accepțiunea recurentei sintagma "lege "din art. 164 din Codul muncii am interpretat-o in sensul ca ea conține norme juridice cu putere de lege. Raportat la aceasta prevedere Instituția Executorilor Bancari este aprobata prin Ordin al Ministrului,deci prin act administrativ si nu exista in OUG nr.99/2006 privind Instituțiile de Credit o reglementare prin care sa se menționeze ca organizarea corpului de executori face parte din lege. Intr-o atare situație poprirea înființata de executorul bancar are caracter administrativ ci nu legal.
Intimata creditoare BRD Generale prin Sucursala C, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală, apreciind că susținerile recurentei nu vizează fondul cauzei, motivele vizează aceeași nelămurire a terțului poprit în ceea ce privește competența executorului bancar de a întocmi acte de executare silită.
7.Curtea
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă" modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate:
7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum cele de: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Ori, așa cum rezultă din examinarea hotărârii tribunalul și-a expus considerentele pentru care a apreciat apelul ca nefondat, răspunzând punctual criticilor aduse de apelantă, arătând motivele de fapt și de drept care stau la baza soluției pronunțate, astfel că în raport de motivul de recurs invocat critica hotărârii este neîntemeiată.
În speță însă, deși recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.7 din Codul d e procedură civilă, criticile aduse hotărârii vizează motivul prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, considerându-se că poprirea nu a fost înființată legal și ca atare nu se poate purcede la validarea acesteia, deoarece singurul abilitat de lege să dispună înființarea unei popriri este executorul judecătoresc nu cel bancar.
Și din acest punct de vedere hotărârea este legală deoarece legiuitorul le-a conferit instituțiilor de credit posibilitatea legală de a-și organiza propriu corp de executori bancari, instrumentarea executării contractelor de credit de către aceștia are caracter legal, indiferent de caracterul dispozitiv al normei reglementate de art. 418 alin. 2 și 3 din OUG 99/2006.
Potrivit acestui text instituțiile de credit pot să-și organizeze un corp propriu de executori, a cărui activitateeste strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparținând instituției de creditși altor entități care aparțin grupului acesteia și care desfășoară activități financiare. Statutul acestui corp de executori se aprobă prin ordin al ministrului justiției, iar activitatea acestuia se desfășoară în conformitate cudispozițiile în materie din dreptul comun,respectiv Codul d e procedură civilă, astfel că nu se încalcă norma prevăzuta de art.164 din Codul muncii.
Executorul bancar poate efectua deci toate actele de executare silită, așa cum sunt ele reglementate de dispozițiile codului d e procedură civilă, inclusiv executarea silită prin poprire - concretizata, în speța dedusă judecații în adresa de înființare a popririi din 14.02.2007.
Instituția popririi este reglementata expres de dispozițiile Secțiunii a Va - Poprirea - art.452 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
Obligația terțului poprit este prevăzuta de dispozițiile art. 456 Cod pr.civ. respectiv aceea de a consemna sumele de bani sau de a indisponibiliza bunurile mobile incorporale și să trimită dovada executorului în termen de 15 zile de la comunicarea popririi.
Întrucât terțul poprit nu si-a respectat aceasta obligație, banca a procedat conform dispozițiilor art. 460 al. l din Codul d e procedură civilă și a solicitat instanței de judecata validarea popririi, conform creanței izvorâte din titlul executoriu.
Concluzionând, curtea reține că hotărârea tribunalului este legală, criticile aduse de recurentă nefiind de natură a atrage modificarea sau casarea acesteia motiv pentru care în temeiul art.312 din Codul d e procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursulcomercial promovat de recurentul terț poprit CĂLĂTORI SA - REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C - cu sediul în C,-, județul C, împotrivaDeciziei civile nr.12/COM din 2 iulie 2008pronunțată de Tribunalul Constanța - secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare GENERALE SA PRIN SUCURSALA - cu sediul în C,-, județ C și intimatul debitor - domiciliat în C,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
jud.fond:
jud.apel: -
red.dec.jud.
2 ex./ 17.12.2008
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis