Spete pretentii comerciale. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Oradea

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA 257/2009-RC

Ședința publică din 25 iunie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona JUDECĂTOR 2: Boța Marilena

JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela

Judecător: - -

Grefier: - -

Pe rol fiind judecarea recursului comercial formulat de reclamantul domiciliat în, nr.223, jud. B în contradictoriu cu intimații pârât-domiciliat în, nr.482, jud. B și-" ASIGURĂRI"SA Pcu sediul procedural ales la Cabinet Avocat - C N, nr.3A, biroul 9, jud. C împotriva deciziei nr.27/R din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar -, având ca obiect - pretenții -.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, recurentul a depus la dosar cerere de amânare, motivată de faptul că se află cu soția operată la spital, intimata pârâtă de rând II a depus la dosar întâmpinare la recursul formulat, cauza este la primul termen de judecată în recurs, precum și că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:

Instanța respinge ca neîntemeiată cererea de amânare, invocă din oficiu excepția inadmisibilității recursului, în baza art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra excepției.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului comerciale, constată următoarele:

Prin decizia nr.27/R din 13 februarie 2009, Tribunalul Bihora respins excepția autorității de lucru judecat invocat de recurenta părâtă - ASIGURĂRI SA.

A fost admis recursul formulat de recurenta - ASIGURĂRI SA cu sediul în Pitești, bd.-, -B,.B, jud.A, nr. de ordine în Registrul Comerțului J- CUI - cu sediul procedural ales - cabinet avocat -, mun.C N, nr.3/A, biroul 9, jud.C în contradictoriu cu intimații domiciliat în loc. nr.223, jud.B și domiciliat în com. nr.482, jud.B, împotriva Sentinței civile nr.782/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosarul nr- pe care o modifică în sensul că:

S-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul domiciliat în loc. nr.223, jud.B împotriva recurentului părâtă - ASIGURĂRI SA cu sediul în Pitești, bd.-, -B,.B, jud.A, nr. de ordine în Registrul Comerțului J- CUI - cu sediul procedural ales - cabinet avocat -, mun.C N, nr.3/A, biroul 9, jud.C, ca inadmisibilă.

A fost casată Sentința civilă nr.782/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș în ceea ce privește pe reclamantul împotriva pârâtului, dispunând trimiterea spre rejudecare ținând cont de considerentele prezentei hotărâri, cheltuielile de judecată avându-se în vedere cu ocazia judecării.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, prin sentința nr. 782/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș, a fost admisă acțiunea precizată, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și - ASIGURĂRI SA și au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 4500 lei reprezentând despăgubiri rezultate în urma accidentului produs la data de 09.09.2006, daune moratorii de 25 lei/ zi de întârziere de la data producerii accidentului și până la plata integrală a pagubei și 912,3 lei cheltuieli de judecată. Totodată, instanța de fond a respins excepția prematurității introducerii acțiunii formulată de pârâta - ASIGURĂRI SA.

In ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de recurentă, instanța de recurs a reținut că, în conformitate cu disp. art. 163.pr.civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.

Sub acest aspect, în conformitate cu Decizia civilă nr. 724/R/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- prin care s-a respins ca nefundat recursul recurentului în contradictoriu cu pârâtul, împotriva încheierii nr. 118/22.02.2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd, instanța de fond, prin încheiere a luat act de renunțare reclamantului la judecarea cererii.

Pentru a opera autoritatea de lucru judecat, este necesar identitate de obiect între cele două cerere de chemare în judecată și prima instanță să fi soluționat litigiile pe fond, și, de asemenea, identitate de părți.

In concret, prima instanță nu a soluționat litigiul pe fond ci doar, în temeiul art. 246. pr. Civilă a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii și, de asemenea, litigiul inițial a fost soluționat fără coparticiparea procesuală a recurentei, considerente față de care în cauză nu sunt incidente disp. art. 162.pr.civilă, motiv față de care instanța de recurs, în baza art. 137.pr.civilă, a respins excepția autorității lucrului judecat invocată de recurentă, ca neîntemeiată.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii invocată de recurentă în condițiile art. 720 ind. 1.pr.civilă, instanța a reținut că, în conformitate cu acest act normativ, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, cu respectarea procedurii prevăzute în alineatele 2-5 din același act normativ, iar în conformitate cu art. 109 alin. 2.pr.civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.

Reclamantul, persoană fizică, cheamă în judecată în calitate de pârâtă societatea de asigurare pentru a fi obligată în solidar cu persoana fizică autoare a prejudiciului cauzat prin evenimentul rutier.

Pârâta, în calitate asigurat, prin efectul legii, dobândește calitatea de comerciant întrucât art. 13, pct. 17 și 18 din Codul Comercial, sunt considerate obiecte de comerț, asigurările contra daunelor, prin urmare și asigurarea obligatorie de răspundere civilă, iar în considerarea disp. art. 56.Comercial, dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, în prezența acestui act, legii comerciale.

Susținerile intimatului, conform cărora litigiul are natură civilă, guvernat de răspunderea civilă delictuală reglementată de disp. art. 998-999 și art. 1088.civil, temei de drept susținute și de către instanța de fond, sunt neîntemeiate, deoarece, în conformitate cu disp. art. 1.Comercial, sunt aplicabile dispozițiile Codului Comercial și a legii speciale în materie, iar acolo unde legea nu dispune, se aplică în completare dispozițiile Codului civil.

Prin urmare, chiar dacă partea și instanța își fundamentează pretențiile pe dispozițiile legii civile prin efectul legii, în condițiile disp. art. 3 pct. 17 și 18, raportat la disp. art. 56.Comercial, litigiul cu natură comercială deținută faptelor obiective de comerț ale pârâtei și în baza cărora poate fi antrenată răspunderea, fapt confirmat și de Decizia civilă nr. 1395/16.04.1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secția Civilă.

Având în vedere natura juridică comercială a litigiului, văzând contractul patrimonial al acestuia constând în despăgubirile solicitate în lipsa procedurii prealabile efectuate de reclamant față de societățile comerciale, în condițiile art. 720 ind. 1.pr.civilă, în baza art. 137.pr.civilă a apreciat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta - ASIGURĂRI SA și pe cale de consecință, a modificat hotărârea instanței de fond în sensul respingerii acțiunii precizate față de pârâta - ASIGURĂRI SA.

In ceea ce privește examinarea pe fond a recursului, instanța de recurs reține că instanța de fond, prin sentința nr. 782 din 29 martie 2008, admis acțiunea în condițiile disp. art. 998-999.civil, reținând dosarul fila 17 de la dosar, deviz care deși se referă la autoturismul reclamantului implicat în evenimentul rutier, acesta nu este dotat sau înregistrat la societatea comercială prestatoare anterior și nu stabilește valoarea prejudiciului suferit de către reclamant, urmare a evenimentului rutier.

In baza art. 36 alin. 2 din Ordinul 3104/2004 care era în vigoare la data producerii evenimentului rutier, instanța de fond era obligată să dispună efectuarea unei expertize în vederea stabilirii valorii reale a autoturismului și de stabili dacă pretențiile reclamantului nu depășesc diferența dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă.

Având în vedere că instanța de fond a soluționat litigiul în condițiile art. 304 pct. 9.pr.civilă, cu încălcarea și aplicarea legii vizând disp. art. 312 alin. 3.pr.civilă, având în vedere că în recurs nu pot fi aduse probe noi decât înscrisuri, pentru efectuarea expertizei în condițiile art. 36 alin.2 din Ordinul 3108/2004, instanța a dispus casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare ținând cont de considerentele prezentei decizii.

Împotriva deciziei nr. 27/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bihora formulat recurs recurentul, solicitând desființarea deciziei, în sensul menținerii ca legală și temeinică a sentinței nr. 782/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș.

În motivare, recurentul a arătat că toate actele și dovezile de la dosar erau în favoarea respingerii apelului declarat de pârâtă. Persoana vinovată de producerea accidentului nici nu a declarat recurs. Numitul fost de acord cu sentința pronunțată de Judecătoria Beiuș, astfel asigurările trebuiau să se îndrepte numai împotriva acestuia pentru a restitui paguba suferită în accident. Mai arată că și-a dovedit pretențiile încă de la Judecătorie când a depus devizul de reparații al autoturismului înmatriculat sub nr. -, deviz care nu a fost contestat de către pârâtă, care nu a propus nici alte probe pentru combaterea acestui deviz. Nu s-a cerut expertiză pentru a se dovedi valoarea reparațiilor, valoarea reparațiilor este specificată și în procesul verbal de contravenție care a fost contestat de numitul, care se consideră vinovat.

Solicită ca instanța să se pronunțe asupra naturii litigiului, deoarece la Judecătoria Beiușa fost apreciat ca litigiu civil.

Recursul nu a fost motivat în drept.

La termenul de judecată din data de 25.06.2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar deliberând asupra acesteia, se rețin următoarele:

Reclamantul a sesizat Judecătoria Beiuș cu o acțiune în pretenții împotriva pârâtului, valoarea obiectului acțiunii fiind de 4.500 lei. Ulterior reclamantul a solicitat introducerea în cauză ca și pârâtă și a Asigurarea, actualmente Asigurări

Prin sentința civilă nr. 782/29.05.2008, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat în solidar pârâtele la plata sumei de 4.500 lei, precum și la daune moratorii de 25 lei/zi de întârziere de la data producerii accidentului - 09.09.2006 și până la plata integrală a pagubei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta Asigurări, Tribunalul Bihor soluționând recursul prin decizia nr. 27/R/COM/2009, irevocabilă.

Exercitarea căii de atac a recursului împotriva deciziei irevocabile nr. 27/R/COM/2009 este inadmisibilă, întrucât potrivit art. 299 alin. 1 cod procedură civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. O hotărâre pronunțată în recurs este irevocabilă, potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă, ceea ce înseamnă că împotriva ei nu se mai poate declara recurs, ci eventual o altă cale extraordinară de atac, în condițiile în care este incident vreunul din motivele prevăzute expres de Codul d e procedură civilă.

Prin urmare, cum decizia atacată de recurent nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea recursului, potrivit art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1, rap. la art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca inadmisibil.

Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECI DE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul domiciliat în, nr.223, jud. B în contradictoriu cu intimații pârât-domiciliat în, nr.482, jud. B și -" ASIGURĂRI"SA P cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat - C N, nr.3A, biroul 9, jud. C împotriva deciziei nr.27/R din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar -, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 25 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.M/15.07.2009

jud fond. -I-

Dact./15.07.02009

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Oradea