Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 481/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 2068/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 481

Ședința publică de la 17 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase

JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță

Grefier ---

**************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de reclamantul împotriva Sentinței comerciale nr.7845/21.05.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul prin avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și intimata prin avocat, care depune împuternicire avocațială de substituire.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că nu au fost depuse la dosar relații privind noul al apelantului, după care:

Apelantul, prin avocat, susține că are același dar solicită comunicarea actelor de procedură la sediul ales, al avocatului.

Având cuvântul pe cereri, apărătorul apelantului solicită admiterea probei cu înscrisurile din dosar și învederează că nu are alte acte de depus.

Reprezentantul intimatei susține că nu are cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în apel.

Apelantul reclamant, prin avocat, solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținere, arată că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, dar pentru motive de nulitate absolută a nu sunt excluse persoanele interesate.

Se mai arată faptul că instanța de fond a apreciat că reclamantul nu are motive, respectiv interes pentru invocarea nulității absolute, dar prin hotărârea nelegală a Adunării generale ordinare a acționarilor a fost revocat din funcția de administrator și președinte al consiliului de administrație și dezvoltă pe scurt motivele de nulitate absolută invocate la fond.

Solicită cheltuieli de judecată.

Intimata pârâtă, prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat conform motivelor arătate în întâmpinare, a concluziilor scrise ce le depune la dosar și a practicii judiciare.

Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

CURTEA,

Asupra apelului de față, deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 7845 din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pe capetele de cerere privind nulitatea absolută a procesului verbal al Adunării generale ordinare a acționarilor din data de 23.01.2009 și nulitatea absolută a Hotărârii nr.2/23.01.2009. A fost admisă excepția lipsei de interes pe capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a hotărârilor nr. 1 și 3 din data de 23.01.2009. Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a procesului - verbal al Adunării generale ordinare a acționarilor Companiei Naționale Poșta Română și a Hotărârii nr.1 din 23.01.2009 ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă în cauza privind pe reclamantul în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA. Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a hotărârii nr.1 și nr.3 din 23.01.2009 ca fiind lipsite de interes.

S-a luat act că pârâta înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.

Analizând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, tribunalul a reținut următoarele:

În ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Companiei Naționale poșta Română SA din data de 23.01.2009 au fost adoptate hotărâri și anume Hotărârea nr. 1/23.01.2009 prin care s-a aprobat modificarea remunerației membrilor consiliului de administrație, în conformitate cu prevederile HG nr. 1715/2008 și stabilirea acesteia la suma de 6691 lei, Hotărârea nr.2/23.01.2009 prin care s-a aprobat revocarea din funcția de administrator și președinte al consiliului de administrație a reclamantului, revocarea altor persoane din funcția de administrator al consiliului de administrație și numirea în consiliul de administrație a altor persoane și Hotărârea nr. 3/23.01.2009 prin care au fost împuterniciții membrii Consiliului de Administrație de a renegocia clauzele contractului de mandat încheiat la data de 14.04.2008 cu directorul general în sensul stabilirii unei remunerații lunare brute în cu antum de 6691 lei conform OUG nr. 222/2008, s-au împuternicit membri consiliului de administrație să realizeze o analiză a societății CN poșta Română SA și a modului de conducere a acesteia și să dispună toate măsurile în consecință.

Prin toate cele trei hotărâri, poșta Română a fost împuternicită să efectueze toate demersurile necesare înregistrării hotărârilor la registrul comerțului.

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății.

Conform prevederilor art. 132 alin 4 din Legea nr. 31/1990, republicată cu modificările ulterioare, membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la evocarea lor din funcție.

Având în vedere prevederile legale mai sus enunțate, tribunalul a apreciat că reclamantul, în calitate de membru și Președinte al Consiliului de Administrație al CN Poșta Română SA nu are calitate procesuală activă pentru a ataca Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Companiei Naționale Poșta Română SA nr. 2/23.01.2009 prin care a fost revocat din funcția de administrator și Președinte al Consiliului de Administrație.

În ceea ce privește Procesul verbal al Adunării Generale Ordinare Acționarilor CN Poșta Română SA din data de 23.01.2009 tribunalul a reținut că acesta constituie un element esențial pentru valabilitatea deciziei adunării generale. Prin urmare, în condițiile în care reclamantului nu-i este reD.ă prin lege calitatea procesuală activă pentru a ataca hotărârea adunării generale prin care a fost revocat din funcția de administrator și președinte al consiliului de administrație, în mod corespunzător nu poate avea nici calitate procesuală activă pentru a ataca procesul verbal al adunării generale, deoarece în cazul anulării acestuia nici decizia luată prin hotărârea atacată nu ar mai exista mai există.

Cât privește Hotărârea nr. 1/23.01.2009 și nr. 3/23.01.2009, tribunalul apreciază că reclamantul are calitate procesuală activă, având în vedere că au fost invocate motive de nulitate absolută, or, potrivit act. 132 alin 3 din Legea nr. 31/1990, când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.

Pentru considerentele mai sus expuse tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pe capetele de cerere privind nulitatea absolută a Procesului-verbal al Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 23.01.2009 și nulitatea absolută a Hotărârii nr.2 din 23.01.2009 și în consecință a respins aceste capete de cerere ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă.

Cât privește excepția lipsei de interes, tribunalul a apreciat că în contextul admiterii excepției lipsei calității procesuale active pe primele două capete de cerere, urmează a fi analizată excepția lipsei de interes doar cu privire la capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a Hotărârilor nr.1 și nr.3 din data de 23.01.2009.

Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Interesul trebuie să întrunească să fie legitim, să fie născut și actual să fie personal și direct.

Analizând excepția lipsei de interes prin prisma motivelor de fapt invocate în susținerea nulității absolute a hotărârilor nr. 1 și 3 din data de 23.01.2009 Tribunalul a apreciat că în speța de față reclamantul nu justifică un intere legitim deoarece acțiunea în anularea hotărârilor adunării generale anterior menționate are caracterul unei acțiuni sociale, fiind exercitată exclusiv în folosul societății și a acționarilor, iar nu în scopul valorificării de către reclamant a unui interes personal, chiar dacă implicit ar și avea consecințe de această natură. În atare situație interesul în promovarea acțiunii derivă doar din calitatea de acționar. Ori, în cauza de față, reclamantul nu avea calitatea de acționar și prin urmare nici interesul de a formula o acțiune în anularea Hotărârilor nr.1 și nr.3 din data de 23.01.2009.

În ceea ce privește interesul personal al reclamantului derivând din contractul de mandat încheiat cu pârâta la data de 14.04.2008, acesta poate fi valorificat printr-o acțiune în pretenții și nu prin anularea hotărârilor.

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis excepția lipsei de interes pe capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a hotărârilor nr. 1 și 3 din data de 23.01.2009 și în consecință a respins aceste capete de cerere ca fiind lipsite de interes.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal, a declarat apel reclamantul care a solicitat desființarea în tot a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond conform articolului 297 Cod procedură civilă.

În motivarea apelului s-a arătat în esență că instanța de fond a omis să facă aplicarea condițiilor și principiilor condițiilor absolute, pronunțând hotărârea în lumina dispozițiilor articolului 132 alineat 4 din Legea nr.31/1990 care vizează atacarea hotărârii AGA pentru motive legate de revocarea fără justă cauză a administratorilor.

Apelanta a arătat că dreptul la acțiune este imprescriptibil întrucât administratorii invocă nelegalitatea hotărârii pentru aspecte de ordine publică și au interes în formularea acțiunii întrucât hotărârea a condus la revocarea lor.

Numai dacă instanța ar fi constatat că se invocă motive de nulitate relativă a hotărârii ar fi putut să respingă cererea pentru lipsa calității procesuale active.

În același sens au fost invocate și dispozițiile articolului 132 alineat 6 din legea nr.31/1990 conform cărora, dacă hotărârea este atacată de către toți administratorii, societatea va fi reprezentată în justiție de persoana desemnată de președintele instanței. În consecință, s-a apreciat că administratorii au posibilitatea atacării hotărârilor AGA pentru motive de nulitate absolută, această soluție fiind susținută și de practica judiciară.

Chiar dacă motivele acțiunii vizează o nulitate absolută pentru care proba prejudiciului nu este necesară, iar dreptul la acțiune nu este limitat cu privire la persoana îndreptățită, interesul fiind public, general, prin hotărârea atacată reclamantul este direct prejudiciat datorită revocării acestuia din funcția de președinte al, fără ca aceasta să fie hotărâtă de acționarii și prin reducerea indemnizației acestuia.

Apelantul reclamant a reiterat motivele de nulitate absolută invocate la fond, arătând că au fost încălcate prevederile articolului 125 alineat 3, 129, 130 din Legea nr.31/1990 și că nu au fost respectate prevederile articolului 10 alineat 6 ale actului constitutiv.

S-a mai invocat și faptul că numirea administratorilor s-a făcut fără respectarea condițiilor de formă prevăzute de articolul 15312din Legea nr.31/1990 și articolului 15 alineat 6 din Actul constitutiv al

Apelul a fost legal timbrat.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea apelului.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate și în lumina dispozițiilor articolului 295 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele aspecte:

Potrivit dispozițiilor articolului 132 alineat 4 din Legea nr.31/1990, membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere nu pot ataca hotărârea Adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.

În consecință, președintele consiliului de administrație nu are calitate procesuală activă în cauză, acest aspect fiind reglementat chiar de legiuitor în considerarea faptului că mandantul este îndreptățit să revoce oricând mandatul acordat mandatarului.

Susținerile apelantului referitoare la invocarea unor motive de nulitate absolută care i-ar conferi calitate procesuală activă în promovarea acțiunii urmează să fie înlăturată de curte întrucât dispozițiile articolului 132 alineat 4 din legea societăților comerciale au un caracter special și derogator, aplicându-se cu prioritate față de celelalte dispoziții legale inserate chiar în cuprinsul aceluiași articol.

Față de împrejurarea că alineatul 4 al articolului 132 este poziționat după dispoziția legală cuprinsă în același articol care îndrituiește orice persoană interesată să atace hotărârile AGA pentru motive de nulitate absolută conduce indubitabil la concluzia că administratorul nu are calitate procesuală activă în atacarea hotărârilor care privesc revocarea sa din funcție, indiferent de motivele de nulitate invocate.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor articolului 132 alineat 6 din Legea nr.31/1990, curtea apreciază că acesta se referă la celelalte hotărâri AGA pe care administratorii le pot ataca, mai puțin cele prin care administratorii au fost revocați din funcție față de prevederea legală specială și derogatorie evocată mai sus.

Referitor la problema interesului manifestat de reclamant în promovarea acțiunii, curtea apreciază că instanța de fond a soluționat în mod corect această excepție, întrucât folosul practic urmărit în declanșarea procedurii judiciare nu aparține celui care recurge la acțiune, ci Poșta Română SA, companie care nu a înțeles să atace în justiție hotărârile AGA.

Întrucât curtea apreciază că interesul reclamantului trebuie să fie personal și direct, iar nu un interes public, constată că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada unui astfel de interes.

Față de considerentele expuse mai sus, curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul, cu ultimul în B, Str.-. - nr.13 și ales în B, la Cabinetul de Avocatură #. -, --2,.22, sector 1, împotriva Sentinței comerciale nr.7845/21.05.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA, cu sediul în B,-, sector 2.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

--- -

Grefier,

---

Red.Jud.

Tehnored.

5 ex.

Com. 3 ex/

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Tatiana Gabriela Năstase
Judecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 481/2009. Curtea de Apel Bucuresti