Spete ordonanta presedintiala in drept comercial. Decizia 1553/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1794/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1553
Ședința publică de la 17 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Judecător - -
Grefier -
****************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de pârâta SC SRL B împotriva Sentinței comerciale nr.10625/09.07.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimații reclamanți S și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 29 și intimații reclamanți prin avocat, cu împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 30.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dispus ca intimații să prezinte în instanță originalului Procesului-verbal de ședință din data de 27.04.2009, după care:
Avocatul intimaților susține că nu poate prezenta originalul înscrisului.
Recurenta, prin avocat, susține că nu mai insistă în această cerere.
Având cuvântul pe alte cereri, reprezentanții părților susțin că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.
Recurenta pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate.
Susține că nu este îndeplinită condiția urgenței față de consecințele admiterii cererii de dizolvare care limitează mandatul administratorului și poate face doar gestiune curentă, astfel că societatea nu poate fi prejudiciată.
Solicită cheltuieli de judecată.
Intimații, prin avocat, solicită respingerea recursului conform motivelor arătate în întâmpinare și subliniază faptul că urgența o reprezenta menținerea acțiunilor având în vedere faptul că societatea recurentă gestiona un pachet de acțiuni, la dosar este depus și un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, iar intimații au solicitat revocarea administratorului, dar acesta și-a prelungit mandatul în lipsa lor, ceea ce reprezintă o modificare a actului constitutiv care trebuie hotărâtă cu majoritate de voturi.
Solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar notă și facturi referitoare la onorariul avocațial.
În replică, apărătorul recurentei susține că privitor la legalitate se amestecă lucrurile și vânzarea imobilului a fost făcută cu acordul asociaților iar operațiunile cu acțiuni sunt efectuate înaintea acțiunii de dizolvare și sunt contestate formal la acest termen.
În replică, apărătorul intimaților susține că acțiunile nu au fost justificate, acționarii locuiesc în Canada și respectiv, motiv pentru care au făcut cerere de împiedicare a tranzacționărilor.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 10625 din 9.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a fost admisă cererea formulată de reclamanții S și în contradictoriu cu pârâta SC SRL și s-a dispus suspendarea executării hotărârii Adunării Generale a Asociaților SC SRL din 30.04.2009 până la soluționarea acțiunii ce face obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială.
Tribunalul a reținut că prin Hotararea Adunarii Generale a Asociatilor SC SRL din 30.04.2009, s-a decis prelungirea mandatului administratorului societatii in persoana domnului, pentru o perioada de 4 ani, incepand cu data de 14.05.2009 si pana la data de 14.05.2014. Totodata s-a hotarat adoptarea actului constitutiv actualizat al societatii, conform deciziei de prelungire a mandatului admnistratorului, fiind imputernicit sa semneze actul constitutiv actualizat si sa indeplineasca toate cerintele legale si sa ia toate masurile necesare in legatura cu inregistrarea si publicarea prezentei hotarari.
In cuprinsul hotararii se mentioneaza faptul ca adunarea generala a asociatilor s-a intrunit ca urmare a convocarii din data de 11.04.2009 emisa de asociatii S si, la a doua convocare, avand in vedere faptul ca la prima convocare nu a fost intrunit cvorumul prevazut de lege pentru adoptarea hotararii.
In opinia instantei s-a considerat că sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru a se dispune suspendarea executarii acestei hotarari, pe calea ordonantei presedintiale.
Astfel, tribunalul a retinut ca reclamantii au calitatea de asociati in cadrul societatii parate, S detinand 10% din capitalul social, iar HA detinand 40% din capitalul social. Acestia au facut dovada promovarii unei actiuni in anulare a hotararii a carei executare se solicita a fi suspendata, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului B-Sectia a VI-a Comerciala sub nr-.
Urgenta masuri ce se solicita a fi dispusa este justificata prin prisma neintelegerilor grave existente intre asociati cu privire la modul de derulare a activitatii societatii, neintelegeri care au determinat pronuntarea dizolvarii societatii de catre Curtea de Apel B- Sectia a VI-a Comerciala in dosarul nr-, prin decizia comerciala nr. 131/19.03.2009, la cererea asociatilor S si, existand, in opinia tribunalului, pericolul ca administratorul societatii, in virtutea atributiilor conferite de actul constitutiv, sa ia decizii de natura a afecta in mod irevocabil patrimoniul/societatii fara acordul celorlalti asociati.
Totodata, in speta, este indeplinita cerinta vremelniciei din moment ce masura suspendarii va fi limitata in timp pana la solutionarea dosarului de fond nr-.
Tribunalul a constatat și că, prin admiterea cererii de suspendare, nu se prejudeca fondul pricinii, motivele de nulitate ale hotararii AGA criticate pentru nelegalitate urmand a fi cercetate de catre instanta investita cu actiunea in anulare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs intimata SC SRL, care a solicitat modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanți.
În esență, în motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt considerată relevanță de către recurentă, s-a arătat că la data de 30.04.2009 a avut loc ședința Adunării generale în baza convocării din data de 11.04.2009 emisă chiar de reclamanți. Adunarea a fost constituită legal, la a doua convocare, având în vedere faptul că la prima convocare nu a fost întrunit cvorumul prevăzut de lege pentru adoptarea unei hotărâri prin neprezentarea asociaților reclamanți.
În temeiul articolului 193 alineat 3 din Legea nr.31/1990 și a actului constitutiv al societății, adunarea a fost declarată legal și statutar constituită, procedându-se la discutarea chestiunilor aflate pe ordinea de zi.
Ținând cont de faptul că societatea este condusă de un singur administrator, pentru evitarea unei situații absurde în care societatea putea să rămână o perioadă de timp fără administrator, domnul a menționat că cea mai bună soluție era prelungirea mandatului actualului administrator pentru încă o perioadă de 4 ani, urmând ca, în cazul în care se va dovedi necesar, într-o viitoare ședință AGA să se voteze cu privire la numirea unui alt administrator.
Recurenta a arătat că aparența dreptului este favorabilă acesteia întrucât hotărârea a fost adoptată în mod legal, prin respectarea tuturor dispozițiilor aplicabile, atât legale cât și statutare, chiar și la cererea și la data stabilită chiar de reclamanți prin convocatorul transmis la data de 11.04.2009.
În ceea ce privește urgența, nu s-a făcut dovada vreunei gestiuni frauduloase din partea administratorului, cererea de suspendare fiind lipsită de interes față de incidența dispozițiilor articolului 233 alineat 2 din Legea nr.31/1990.
În ceea ce privește vânzarea unui imobil din patrimoniul societar în anul 2004, recurenta a arătat că intimații nu au contestat vreodată această operațiune, iar acțiunile societății nu pot fi tranzacționate decât pe piața reglementată, nici o tranzacție în afara acestei piețe sau pe un alt preț decât cel stabilit prin mecanismul cererii și ofertei nefiind permise.
De altfel, o altă cerere de ordonanță președințială promovată de reclamanți a fost respinsă de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr. 9285, la data de 17.09.2008, deoarece nu s-a făcut dovada tranzacționării cu rea credință de către administratorul a acțiunilor deținute.
În prezent mandatul administratorului este limitat la gestiunea curentă a societății, neexistând posibilitatea sau riscul înstrăinării oricărui activ în detrimentul celorlalți asociați.
S-a arătat cică suspendarea efectelor Hotărârii AGA ar conduce la o situație de neacceptat, nelegală, întrucât societatea ar rămâne pe o perioadă nedeterminată fără reprezentat legal.
În drept au fost invocate dispozițiile articolelor 582 și 3041Cod procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat.
Prin întâmpinare intimații au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând întreaga cauză sub aspectul motivelor de recurs invocate și în lumina dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, curtea reține următoarele aspecte:
Societatea comercială recurentă a fost dizolvată prin decizia comercială nr. 131 din 19.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a comercială, constatându-se că neînțelegerile asociaților sunt grave, serioase și de natură a afecta interesul social, ducând la împiedicarea reală a funcționării societății.
Curtea a constatat, în considerentele deciziei comerciale menționate, că domnul, asociindu-se cu intimații reclamanți în anul 2005, s-a bucurat de deplina încredere a acestora, preluând în fapt și puterea decizională în societate, dar a confundat mandatul de administrare cu puteri depline cu dreptul la decizie univocă. S-a reținut și că adunările generale nu au mai avut loc din anul 2006 datorită lipsei asociatului.
În consecință, în prezenta cauză, existând premisa neînțelegerilor grave între asociați și dorința intimaților - reclamanți (care reiese din convocatorul AGA) de a revoca administratorul societății și de a numi un nou administrator, coroborate cu împrejurarea că AGA a fost convocată chiar de către aceștia, curtea constată că aparența este în favoarea intimaților, în ceea ce privește susținerea acestora că nu au avut acces în sediul social al apelantei.
Cu privire la motivele concrete pentru care s-a solicitat anularea hotărârii adunării generale, curtea apreciază că nu se poate pronunța în prezenta cauză, dată fiind procedura de cercetare a cauzei specifică ordonanței președințiale și imposibilitatea de a se substitui instanței de fond în această cercetare.
Chiar dacă susținerile apelantei referitoare la imposibilitatea în care se află administratorul societății de a întreprinde noi operațiuni într-o societate comercială dizolvată sunt reale din perspectiva aplicării art. 233 alineat 2 din, curtea apreciază că întreaga conduită a administratorului, reflectată în considerentele deciziei comerciale prin care s-a dispus dizolvarea societății, acordă legitimitatea demersului procesual al reclamanților de a preîntâmpina riscul continuării unei conduite nelegale a acestuia.
În ceea ce privește condițiile urgenței și vremelniciei cererii de ordonanță președințială, tribunalul a apreciat în mod corect că acestea sunt îndeplinite întrucât măsura suspendării subzistă numai până la soluționarea dosarului nr- privind anularea hotărârii AGA din 30.04.2009, iar istoricul relațiilor dintre părți justifică temerea ca administratorul să ia decizii de natură a afecta în mod irevocabil societatea fără acordul celorlalți asociați.
Se mai constată că și aparența dreptului este în favoarea reclamanților, în sensul că măsura prelungirii mandatului administratorului nu apare în convocatorul adunării, motivele reale care au dus la adoptarea unei astfel de decizii, susținute în cuprinsul cererii de apel, urmând însă a fi cercetate pe fond de tribunal.
Față de considerentele expuse, curtea apreciază că recursul este nefondat și, conform art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, îl va respinge.
În ceea ce privește cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea urmează să o respingă, având în vedere faptul că facturile fiscale au fost emise de avocat la data de 23.09.2009 iar extrasele de cont confirmă efectuarea unor plăți în luna mai 2009, deci anterior emiterii facturilor fiscale pentru plata onorariului de avocat.
În lipsa unor dovezi pertinente referitoare la încasarea onorariului aferent contractului de asistență juridică nr.- din 3.08.2009, Curtea nu poate acorda eficiență notei depuse de apărătorii intimaților în sensul că au primit de la intimați suma de 2.102,90 ron.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva Sentinței comerciale nr.10625/09.07.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimații reclamanți S și.
Respinge cererea intimaților de acordare de cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2009
Președinte, - - - | Judecător, --- - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
23.11.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță