Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 94/R-

Ședința publică din 30 ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu

JUDECĂTOR 3: Gina Achim

Judecător: - -

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea pentru soluționarea, recursului declarat de recurentul-contestator, domiciliat în Pitești, str. -, -.2,.A,.17, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.911/F din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimate fiind SC SRL prin lichidator și lichidator., domiciliată în Pitești, str. -,.52,.A,.2, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 23 ianuarie 2009, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Constată că la data de 10.07.2008 numitul a formulat, în contradictoriu cu SRL prin lichidator judiciar, contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 21/F pronunțată la 14 ianuarie 2008 de Tribunalul Comercial Argeș, solicitând desființarea acesteia pentru motivul prevăzut de art. 317 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.

In motivare, petentul arată că "instanța nu a observat că pârâții sunt persoane fizice străine de procedura insolvenței iar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare au fost întocmite conform legii și de natură a proba că știam de acest proces".

Susține contestatorul că soluționarea acțiunii s-a făcut în lipsa sa, fiind în imposibilitate de a-și dovedi nevinovăția prin propunerea de probe.

S-a atașat la prezenta cauză dosarul nr- al Tribunalului Comercial Argeș, în care s-a pronunțat sentința nr. 21/F/14.01.2008.

Prin sentința comercială nr. 911/F/27 octombrie 2008 Tribunalul Comercial Argeșa respins contestația în anulare, formulată de, domiciliat în Pitești, str. -, - 2,. A,. 17, județul A,în contradictoriu cu SRL, prin lichidator judiciar, domiciliată în Pitești, str. -,. 52,.A,. 2, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.21/14 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că a fost învestită atât cu cerere de suspendare a executării cât și cu o contestație în anulare.

Prin încheierea din 06 octombrie 2008 Tribunalul Comercial Argeșa respins cererea de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere, respectiv, sentința comercială nr. 21/F pronunțată la 14.01.2008 de Tribunalul Comercial Argeș.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit art. 319/1 Cod procedură civilă, instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere sub condiția depunerii unei cauțiuni, urmând ca dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 să se aplice în mod corespunzător, însă în cauză petentul nu a plătit cauțiunea de 10 % din valoarea obiectului cererii, care este de 170.451 lei, potrivit art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă, disp. art. 319/1 Cod procedură civilă nu pot fi interpretate în sensul că nu mai este necesară dovedirea unor motive care să justifice această măsură.

S-a reținut că solicitarea suspendării executării nu este motivată în vreun fel, iar motivele care îndreptățesc instanța să suspende executarea nu se confundă cu motivele contestației în anulare prevăzute de art. 317 Cod procedură civilă.

În privința cererii de contestație în anulare instanța a reținut că potrivit art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat și pe calea apelului sau recursului.

S-a reținut că la 16 octombrie 2007, printr-o cerere de chemare în judecată, reclamanta, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SRL, a solicitat angajarea răspunderii personale a numiților și, în calitate de asociați.

La 14 ianuarie 2008 Tribunalul Comercial Argeșa pronunțat sentința comercială nr. 21/F/ prin care admite cererea lichidatorului judiciar și obligă pe pârâții și să aducă la masa credală a societății debitoare suma de 170.451,25 lei înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor.

Instanța a reținut că pe parcursul acestui proces, contestatorul a fost legal citat, inclusiv cu mențiunea chemării la interogatoriu, însă nu s-a prezentat la instanță și nu a depus nici un înscris. Sentința i-a fost și ea legal comunicată și nu a exercitat calea de atac a recursului.

Celălalt pârât - a declarat recurs, însă acesta a fost respins ca tardiv formulat.

De asemenea instanța a reținut și faptul că nu s-a exercitat de către contestator calea de atac a recursului și nu se susține că ar fi fost citat în altă parte decât la adresa de domiciliu, neinvocând vreun viciu în procedura respectivă. Orice problemă legată de citarea acestuia trebuia invocată în calea de atac a recursului și, cum aceasta nu a fost exercitată, contestația în anulare este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și admiterea cererii de contestație în anulare.

În motivare s-a arătat că sentința este nelegală, necuprinzând motivele pe care se sprijină, instanța arătând greșit că citarea s-a făcut corect, deși rezulta din actele dosarului că între domiciliul la care a fost citat și cel real al contestatorului exista diferență.

Se mai arată că hotărârea este lipsită de temei legal deoarece instanța nu a ținut seama de faptul că nu a declarat recurs împotriva sentinței nr.21/F/14.01.2008, tocmai datorită faptului că nu a fost citat corect.

Cu privire la cererea de suspendare se susține că aceasta a fost greșit soluționată, instanța reținând că nu s-a plătit cauțiunea deși aceasta nu fusese pusă în vedere.

Se susține admiterea contestației, schimbarea sentinței concomitent cu modificarea încheierii de respingere a cererii de suspendare și dispunerea suspendării până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța constată că acesta este fondată.

Potrivit art. 317 alin. 1 pct.1C.pr.civ. otărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Instanța constată că recurentul a formulat cerere de contestație în anulare împotriva hotărârii prin care s-a stabilit angajarea răspunderii sale abia după declanșarea executării silite în temeiul acestei sentințe, procedură în cadrul căreia a fost avut în vedere domiciliul său din str. - (32 dosar -).

În fața primei instanțe și în fața instanței de recurs acesta a fost citat în P, 3-5,. A,.11, jud. A, deși la fila 32 dosar recurs se află somația emisă în dosarul nr. 69/2008 al executorului judecătoresc, din care rezultă că asociatul contestator, domicilia în Pitești -, -. A,. 17, jud.

Totodată, contestatorul nu a fost prezent la nici un termen de judecată nici personal și nici prin mandatar.

Într-adevăr, instanța, față de datele din dosarul de faliment, a citat părțile în raport de datele existente în registrul comerțului, care nu au mai fost actualizate. Insă, potrivit art. 21 lit. b) din nr. 26/1990 în registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la numele, cetățenia, data și locul nașterii împuternicitului iar la lit. h) se arată că se vor menționa orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate. Ca atare, schimbarea domiciliului unuia dintre asociați, nemenționată expres în art. 21 din nr. 26/1990, nu poate să atragă consecințe împotriva asociatului, cu atât mai mult cu cât, pe tot parcursul procesului acesta a fost citat la altă adresă deși în dosar existau suficiente date din care rezulta că acesta domiciliază în alt loc.

Mai mult, chiar în raportul lichidatorului judiciar (4-6 dosar fond) a fost făcută mențiune că asociatul are adresa de domiciliu la Pitești, -, -2,.6,.17, jud. A, însă nu a fost citat la acesta.

Totodată, din înscrisurile depuse la fila 12 dosar fond coroborat cu cele din dosarul de recurs, rezultă că asociatul și-a schimbat domiciliul încă din anul 2001, iar cererea de deschidere a procedurii a fost formulată ulterior.

Pentru aceste considerente, în temeiul dis part. 317 alin. 1 pct. 1 instanța va admite contestația în anulare și va

Cu privire la cererea de suspendare a executării, se constată că aceasta a fost soluționată prin încheierea din 6.10.2008 în care se reține că nu a fost plătită cauțiunea prevăzută de art. 403 alin. 3 și 4 de 10 % din valoarea obiectului cererii, care este de 170.451 lei.

In condițiile în care contestația în anulare se relevă a fi fondată, ipoteză în care lipsește însuși titlul executoriu - sentința nr.21/F/14.01.2008, executarea nu se mai poate desfășura, astfel că cererea de suspendare va fi respinsă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 rap.la art.317 pct.1 proc.civ. instanța va admite recursul, va modifica sentința nr.911/F/27 octombrie 2008, în sensul că va admite contestația în anulare, va anula sentința nr.21/F/14.01.2008 în ceea ce-l privește pe recurent, va trimite cauza spre soluționarea cererii de angajare a răspunderii personale a lui în condițiile art.138 din Legea nr.85/2006, la aceeași instanță și va respinge cerere de suspendare a executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de, domiciliat în Pitești, -, -2,.A,.17, județul A, împotriva sentinței nr.911/F/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimate fiind SC SRL prin lichidator și lichidator.

Modifică sentința în sensul că admite contestația în anulare și anulează sentința nr.21./F/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr.1095/12559/2007, în ceea ce-l privește pe recurent și trimite cauza spre soluționarea cererii de angajare a răspunderii personale a lui, la Tribunalul Comercial Argeș.

Respinge cererea de suspendare a executării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

02.02.2009

Red.AT

EM/4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Pitesti