Somație de plată. Decizia 70/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 70/R-
Ședința publică din 30 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
Judecător - -, președinte secție
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea INTERNATIONAL. cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 991/C din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind debitoarea, cu sediul în G, șoseaua B,. 103,. A,. 21, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-creditoare și avocat pentru intimata-debitoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, achitată conform chitanței nr. -/10.11.2008, emisă de Trezoreria municipiului Pitești și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-creditoare depune la dosar împuternicire avocațială nr. 173/29.01.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Apărătorul intimatei-debitoare depune la dosar împuternicire avocațială nr. -/26.01.2009, precum și întâmpinare, un exemplar al acesteia comunicându-i-se apărătorului recurentei.
Instanța califică întâmpinarea depusă la dosar ca fiind concluzii scrise, în raport de momentul depunerii acesteia la dosar.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, învederează instanței că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
În raport de această împrejurare, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentei-creditoare solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii excepției necompetenței teritoriale. Arată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 4 Cod procedură civilă, potrivit cărora competența aparține Tribunalului Comercial Argeș, în raport de locul încheierii contractului și de locul plății.
În ceea ce privește locul încheierii contractului, menționează că acesta este Pitești, astfel cum rezultă din mențiunile efectuate pe prima pagină a acestuia, respectiv numărul de înregistrare din registrul societății creditoare și mențiunea "încheiat la Pitești la 28.05.2008". Cu toate că societatea intimată a afirmat contrariul, această ultimă mențiune a fost însușită de reprezentantul părții adverse prin aplicarea semnăturii acestuia în josul paginii.
Referitor la locul plății, precizează că aceasta se va efectua la sediul băncii creditorului, nefiind incidente dispozițiile legii speciale a CEC-ului.
Fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei-debitoare solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată potrivit facturii fiscale și extrasului de cont pe care le depune la dosar.
Arată că intimata nu își însușește contractul, că acest act nu este dincolo de orice dubiu, ci este un simplu înscris pe care au fost aplicate semnături care nu aparțin reprezentanților societății debitoare. Contractul nu a fost semnat, ci doar vizat spre neschimbare, neexistând în fapt un contract, ci o variantă de lucru, aspecte învederate și în fața instanței de fond. Mai mult, a depus în fața primei instanțe specimene de semnături din bancă, pentru a se constata că acestea sunt diferite față de semnăturile aplicate pe înscrisul în cauză.
Mai artă că instanța nu se poate raporta la dispozițiile art. 10 Cod pr. civ. ci la prevederile art. 7 pct. 1 din același act normativ.
În replică, apărătorul recurentei arată că la ultimul termen de judecată în fața instanței de fond, în urma interpelării instanței cu privire la persoana care a semnat contractul din partea debitoarei, s-a afirmat că semnătura a fost executată de către administratorul societății, însă cu forma scurtă a acesteia.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la 19 septembrie 2008, creditoarea INTERNATIONAL a chemat în judecată pe debitoarea pentru emiterea unei ordonanțe de plată a sumei de 300.000 lei.
În motivare s-a arătat că între părți s-a încheiat la 28 mai 2008 un contract de furnizare prin care creditoarea se obliga să livreze debitoarei un număr de 1.252 bucăți anvelope. În același contract părțile au convenit că în cazul în care achizitorul va cumpăra anvelopele de la un alt furnizor, va plăti actualei creditoare 300.000 lei cu titlu de penalitate.
Cum această clauză penală a devenit operantă, iar creanța creditoarei este certă, lichidă și exigibilă sunt incidente dispozițiile nr.OUG119/2007 pentru emiterea unei ordonanțe de plată.
La 16 octombrie 2008, debitoarea a formulat întâmpinare prin care a invocat atât apărări de fond, cât și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial Argeș, susținând că obligația nu a luat naștere în Pitești și nu sunt incidente prevederile art.10 pct.4 din Codul d e procedură civilă.
Prin sentința comercială nr.991/C/2008, Tribunalul Comercial Argeș și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Giurgiu reținând ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale.
În susținerea acestei concluzii s-a arătat că pârâta are sediul la G, mențiunea potrivit căreia contractul s-a încheiat la Pitești nu este semnată și ștampilată de debitoare, iar locul plății nu este nici el la Pitești în condițiile în care plata urma să se facă prin filă, deci banca plătitoare se afla la sediul debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea, pentru motive încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
- în conformitate cu prevederile art.5 din nr.OUG119/2007, competența de soluționare a cererilor de această natură revine instanței ce urmează să judece fondul pricinii;
- în cauză sunt incidente prevederile art.10 alin.1 pct.4 din Codul d e procedură civilă, atât sub aspectul locului nașterii obligațiilor dintre părți, cât și al locului plății. Mențiunea potrivit căreia contractul dintre părți s-a încheiat la Pitești, este însușită prin semnătura reprezentantului debitoarei, semnătură ce se află în josul paginii, iar atitudinea de negare a acestei realități, motivat de faptul că semnătura nu ar corespunde semnăturii din bancă, nu poate fi reținută. Potrivit art.11 pct.2 din contract, plata se face cu filă, iar regula într-o astfel de situație este aceea că locul plății este considerat ca fiind locul sediului băncii creditorului, deoarece numai prin creditarea contului acestuia se încheie operațiunea de plată.
Examinând criticile formulate, se constată că ele sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Raporturile invocate de reclamantă drept cauză juridică a pretențiilor sale sunt raporturi de drept comercial decurgând dintr-un contract intitulat ca fiind de furnizare, dar care are caracteristicile unui contract de vânzare-cumpărare, în care ambele părți au calitatea de comercianți, iar bunul ce face obiectul convenției ține de activitatea desfășurată de acestea (art.3 și 56 din Codul comercial ).
Fiind un raport de drept comercial, ce își are izvorul într-un contract, creditoarea a înțeles să invoce dispozițiile nr.OUG119/2007 și judecata să se facă după regulile instituite de acest act normativ.
Potrivit art.5 din ordonanță, "Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță".
Așadar, competența de soluționare a unei cereri întemeiată pe dispozițiile nr.OUG119/2007 revine instanței care ar fi avut competența să soluționeze fondul pricinii.
În conformitate cu prevederile art.5 din Codul d e procedură civilă, de principiu, sub aspect teritorial competența se stabilește în raport de domiciliul pârâtului, regulă de la care actul normativ prevede că se poate deroga potrivit altor prevederi legale, printre care și cele de la art.10 unde în alin.1 la pct.1 se dispune că cererile privitoare la executarea sau desființarea unui contract revin instanței locului prevăzut în contract pentru executarea obligației. La pct.4 din același articol, se arată că în cazul cererilor privitoare la obligații comerciale, competența revine instanței locului unde obligația a luat naștere sau cea a locului plății.
Alegerea atunci când mai multe instanțe sunt deopotrivă competente revine reclamantului, așa cum prevede art.12 din Codul d e procedură civilă.
Se impune, așadar, să se stabilească dacă Tribunalul Comercial Argeș era competent teritorial să soluționeze cauza de față în raport de locul nașterii obligației, al executării acesteia sau al plății.
În materie comercială executarea obligațiilor este parțial diferită de cea reglementată de Codul civil.
În dreptul civil potrivit art.1104 Cod civil, plata se face la locul arătat în contract sau la domiciliul debitorului, deci ea este cherabilă, iar în materie de vânzare se face la locul predării obiectului convenției.
Aceste reguli, așa cum s-a arătat, au suferit în dreptul comercial modificări adaptate și impuse de nevoile, tradiția și uzurile traficului comercial, modificări ce se regăsesc în art.59 din Codul d e comerț.
Potrivit acestui text de lege, orice obligațiune comercială trebuie să fie executată la locul arătat în contract, la cel care rezultă din natura operațiunii ori din intenția părților contractante. "În lipsă de o clauză expresă, contractul trebuie să fie executat în locul unde cel ce s-a obligat își avea stabilimentul său comercial sau cel puțin domiciliul ori reședința la formarea contractului".
În concluzie, atunci când părțile nu convin nimic cu privire la locul executării contractului sub ambele lui aspecte, acesta se determină în funcție de sediul debitorului.
Cum în cauză, contractul invocat nu conține clauze privind locul executării contractului, se impune să se aplice dispozițiile art.59 alin.2 din Codul comercial, deci acesta să se determine după sediul furnizorului-vânzător.
Această statuare este susținută de faptul că el este debitorul obligației reglementate din contract, aceea de livrare a unor anvelope, iar celelalte clauze printre care și cea de plată a unor penalități sunt numai accesorii ale obligației principale.
Față de toate aceste elemente, reținând că sediul debitoarei este în Pitești, că părțile nu au convenit expres asupra locului de executare a obligațiilor, că sunt incidente dispozițiile art.59 alin.2 din Codul comercial, iar valoarea pretențiilor este de peste 100.000 lei, se apreciază că Tribunalul Comercial Argeș era una din instanțele competente teritorial să soluționeze cauza.
În concluzie, se apreciază că recursul este fondat și el urmează a fi admis, reținând ca inutilă analiza celorlalte aspecte invocate și în baza art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, va fi casată sentința și trimisă cauza pentru continuarea judecății la această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de creditoarea INTERNATIONAL. împotriva sentinței comerciale nr.991/C din 6 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind debitoarea
Casează sentința și trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./3.02.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Ingrid Emina Giosanu
