Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1056/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1056/COM

Ședința publică din 1 octombrie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 849/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată ROMÂNIA, prin lichidator judiciar, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic, în reprezentarea creditoarei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registraturii întâmpinare de către lichidatorul judiciar al debitoarei, se comunică un exemplar creditoarei recurente, prin reprezentant, care arată că nu solicită termen pentru a studia conținutul întâmpinării.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul creditoarei recurente solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, ca fiind netemeinică și nelegală, pentru motivele prezentate pe larg în cererea de recurs.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 849/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, judecătorul sindic a admis contestația formulată de către debitoarea SC Romania SRL cu sediul procesual ales în A,--7,. A,.26, jud. A, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. J-, având CUI -, prin lichidator judiciar cu sediul în A, str. -. -, nr.7,.1, jud. A, și în consecință:

A respins cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A cu sediul în A-, jud.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că creditoarea ANAF, prin Administrația Finanțelor Publice a mun. A, pretinzând o creanță de 95.575 lei certă, lichidă, exigibilă, mai veche de 30 de zile, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC România SRL, arătând că această creanță este constituită din datorii către bugetul de stat și penalitățile și majorările de întârziere aferente.

Împotriva acestei cereri debitoarea a formulat contestație prin lichidator A prin care a solicitat respingerea cererii, deoarece creanța pretinsă de creditoare nu are un caracter cert și exigibil la data formulării cererii, în legătură cu această creanță purtându-se un litigiu mai vechi, îmbrăcând formă penală, litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești și încă nesoluționat irevocabil.

Analizând probele de la dosar, judecătorul sindic a constatat că, potrivit înscrisului de la fila 31 dosar, rezultă că societatea nu desfășoară activitate la sediul său și conform adresei nr. -/19 iunie 2008 emisă de Primăria mun. A reprezentată prin Primar - prin Direcția venituri (fila 32), societatea debitoare nu deține bunuri impozabile.

De altfel, judecătorul sindic a constatat că, potrivit adresei nr. 3984/23.01.2009, emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, societatea debitoare este în lichidare, fiind desemnat lichidator societatea profesională în insolvență, (fila 75-77).

Judecătorul sindic a constatat că părțile se află în litigiu cu privire la creanța pretinsă de creditoare, litigiu dovedit cu copia citației emise la 27 februarie 2009, deci ulterior înregistrării prezentei acțiuni, procesul aflându-se în faza recursului la Curtea de Apel Timișoara, Secția Penală, în dosarul nr-, latura civilă a procesului având ca obiect cuantumul despăgubirilor pretinse de creditoarea ANAF- A în sumă de 95.575 lei, conform copiei recursului (fila 131 dosar).

Judecătorul sindic a mai constatat că, față de data comunicării citației - 10.03.2009 (fila 123) și data înregistrării contestației - 23.03.2009, prin calculul termenului, conform disp. art. 33, alin. 2, rap. la art. 101, alin. 1 cod procedură civilă, având în vedere și faptul că zilele de 21 și 22 martie 2009 au fost sâmbătă și duminică, rezultă că această contestație a fost formulată înăuntrul termenului legal.

Față de considerentele de mai sus, rezultă că creditoarea nu are calitatea de creditor îndreptățit, în sensul art. 3 punctul 5 din Legea 85/2006, să solicite deschiderea procedurii, creanța sa împotriva patrimoniului debitoarei nefiind certă și exigibilă. În plus, această creanță a fost solicitată și pe calea unei acțiuni civile într-un proces penal, iar față de situația că debitoarea deține disponibilități lichide în conturi, conform extraselor de cont, nimic nu demonstrează că creanța nu s-ar putea stinge prin plată benevolă, cu atât mai mult cu cât această societate se află în stare de lichidare voluntară și nu mai desfășoară activitate.

Întrucât debitoarea dispune de suma de 146.509,89 lei, debitoarea nu este în insolvență așa cum ea este definită de art. 3 punctul 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și nici în stare de insolvență vădită respectiv iminentă, în sensul definițiilor cuprinse la punctele 2 și 3 ale aceluiași articol.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

Administrația Finanțelor Publice A, prin cererea înregistrată la ribunalul Arad în data de 18.01.2009, a solicitat deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată, față de SC ROMÂNIA SRL din A, pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 95.575 lei, cu îndeplinirea tuturor condițiilor de fond și formă cerute de lege.

Față de această cerere, lichidatorul judiciar numit în baza Legii nr. 31/1990 (este o lichidare administrativă și nu una judiciară în baza Legii nr. 85/2006) a făcut contestație la deschiderea procedurii falimentului, motivând că societatea nu se află în insolvență, creanța de 95.575 lei nu este exigibilă, suma cerută este în litigiu și face obiectul dosarului penal -, având ca reclamant pe, obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC ROMÂNIA SRL, pe rolul Curții de Apel Timișoara, suma nu este exigibilă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a situației litigioase ce poartă asupra acestei obligații.

Instanța de judecată, în motivarea sentinței, apreciază că Administrația Finanțelor Publice A nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă, debitoarea nu este în insolvență pentru că dispune de sume de bani în conturi în cuantum de 146.510 lei, iar suma pretinsă de A se află în litigiu în dosar nr-.

Față de această stare de fapt, învederează că cererea de deschidere a procedurii reglementată de Legea nr. 85/2006, se adresa SC ROMÂNIA SRL A și nicidecum persoanei fizice, ca fost asociat, situație în care atât contestația, cât și respingerea de către instanță a cererii A de deschidere a procedurii sunt inadmisibile. Debitorul este SC ROMÂNIA SRL.

În ceea ce privește exigibilitatea creanței, chiar și în situația prezentată de și de prima instanță, învederează că în dosarul penal nr.-, la data de 23.03.2009, s-a respins ca nefondat recursul formulat de către inculpatul, situație în care motivarea din sentința atacată era netemeinică și nelegală, cererea de deschidere a falimentului în formă simplificată fiind conformă cu legislația insolvenței.

În concluzie, având în vedere că cererea de deschidere a procedurii era față de SC ROMÂNIA SRL, creanța de 95.565 lei este certă, lichidă și exigibilă pentru că dosarul penal nr- a fost soluționat irevocabil.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 3, pct. 1 din Legea 85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.

În speță, creanța invocată de recurenta creditoare este de 95.575 lei, însă debitoarea, care se află în lichidare voluntară, are în cont suma de 146.509,89 lei, astfel că nu se poate vorbi de starea de insolvență. Așadar, fondurile bănești disponibile ale debitoarei asigură plata integrală a creanței creditoarei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, singura fiind, la data pronunțării sentinței atacate, caracterul incert al creanței, dat de faptul că sentința penală prin care ea fusese stabilită nu era încă definitivă.

Nu are nicio relevanță că inculpat, în procesul penal, este Loca, întrucât acesta a fost obligat în solidar cu debitoarea SC ROMÂNIA SRL, ca parte responsabilă civilmente, la plata sumei de 95.575 lei, iar latura civilă a procesului penal a avut ca obiect tocmai stabilirea cuantumului sumei respective.

În prezent însă, această incertitudine a dispărut, sentința rămânând definitivă. Având în vedere că una din obligațiile lichidatorului este de a efectua cu prioritate plățile către creditorii sociali, Curtea observă că creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A va avea acum posibilitatea de a se îndestula integral din sumele deținute de debitoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr.849/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

DR. - - DR. - - - -

GREFIER,

Red. /16.10.2009

Tehnored./16.10.2009//2 ex.

Instanță fond: Tribunalul Arad

Jud.

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Dorin Ilie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1056/2009. Curtea de Apel Timisoara