Spete procedura insolventei. Decizia 1058/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1058/COM

Ședința publică din 1 octombrie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea T împotriva sentinței comerciale nr. 911/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu creditoarea intimată FARM T, intimatul & T, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în reprezentarea debitoarei recurente T, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul debitoarei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecarea cauzei să se respingă acțiunea formulată împotriva debitoarei, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 911/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea SC -Farm SRL, cu sediul social în T,-, jud.T, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL, cu sediul social în T, Calea, nr. 146, jud.

A numit administrator judiciar pe, cu sediul în T,-,. 2/B, jud. T, pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 20 din lege.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că cererea formulată la 06.03.2009 de creditoarea SC -Farm SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului și că nu s-a formulat contestație, potrivit art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței; că debitorul se află în încetare de plăți, creditorul are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului într-un cuantum superior valorii-prag prevăzută de lege, dovedită cu copie după Contract de vânzare-cumpărare nr. 335/16.03.2007, bilete la ordin emise la 03.05.2007 și la 24.05.2007, refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil, adresele nr. 35/02.4.2008 și nr. 39/09.06.2008 emise către debitoare.

Împotriva sentinței comerciale nr. 911/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a formulat recurs debitoarea T, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii, rejudecarea cauzei de fond și respingerea acțiunea formulată împotriva SC SRL.

În motivare, a arătat că intimatul a chemat-o în instanță pentru a solicita deschiderea procedurii insolvenței, acțiune care a fost admisă prin sentința civilă nr. 911 din data de 04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Contestă caracterul cert al creanței în cuantum de 14 005,69 lei și, prin urmare, atingerea nivelului de prag al creanței de 10 000 lei, conform dispozițiilor art.12 din Legea nr. 85/2006, din cauză că:

Nu a luat cunoștință de existența unui contract de vânzare-cumpărare cu intimata SC Farm SRL. Pe contractul de vânzare-cumpărare anexat la cererea de declanșare falimentului înregistrată la ribunalul Timiș în 06. 03.09, nu apare niciun număr de înregistrare din partea SC SRL (actualmente numită SC SRL) care să ateste faptul că contractul a fost însușit conform uzanțelor pentru închiderea contractelor comerciale.

Pe contractul de vânzare - cumpărare este trecut numele d-lui, la cap. I, art. 2 Părți Contractante, care la aceea dată îndeplinea funcția de administrator și manager general fiind singura persoană abilitată să semneze contractele și instrumentele de plată conform Hotărârii AGA Extraordinare a SC SRL din 27.02.2007 (anexa nr.7) dar la cumpărător deși există ștampila SC SRL nu apare nici un nume și există o semnătură total diferită de cea a d-lui.

SC SRL a lucrat de mai mulți ani cu partea intimată (prin SC SA- punctul de lucru T) fără a exista un Contract încheiat între părți.

Pe facturile emise de partea intimată în format electronic nu se face nicio referire la existența vreunui contract așa cum este uzanța în relațiile comerciale.

Mai mult, în contractul contestat și neînsușit la cap. IV, art. 6 se specifică că "plata se face la factura următoare, pe tot parcursul contractului, prin instrumente legale bancare și chiar numerar". Prin urmare, contractul anexat de intimata Farm SRL este valabil și în momentul de față, conform cap. V, art. 9-Durata Contractului-neexistând niciun act adițional care să certifice rezilierea lui pe motiv de neplată a facturilor menționate.

Pentru ca penalitățile să fie însușite și achitate de SC SRL, ele trebuiau facturate de intimată, așa cum prevede legislația în vigoare din România în relațiile dintre partenerii comerciali.

SC SRL nu putea face plata penalităților și înregistrarea plății în contabilitate pe baza comunicării unui simplu calcul oricum eronat și fără bază legală, pentru că în contractul (contestat și neînsușit) prezentat de partea intimată la Cap IV art. 8 se specifică doar simplu: "în cazul întârzierilor de plată se vor calcula penalizări de 0,15%/zi fără a se preciza un termen anume. Spre exemplu, în anul 2007 au fost luate în calculul prezentat în cerere de partea intimată 185 de zile față de 135 cât au fost în realitate, în anul 2008 au fost luate în calcul 346 de zile în loc de 259 cât au fost în realitate, în anul 2009 în calcul au fost luate 59 de zile, în realitate fiind numai 49 de zile, iar valoarea celor două facturi în calculul prezentat a fost comasată, deși cele două facturi erau emise la date diferite.

În concluzie, consideră drept creanță certă lichidă și exigibilă suma de 7438,69 lei recunoscută de partea intimată în Convenția de Renunțare la Dreptul de Creanță și a înțelegerii de Plată (anexa nr. 1 la prezenta), încheiată între cele două părți în data de 24. 06. 2009 care în momentul de față, la data depunerii Cererii de recurs este de 6438,69-lei avându-se în vedere că s-a efectuat deja o plată de către SC SRL, în valoare de 1000 lei, conform înțelegerii de Plată.

emisă de Tribunalul Timiș în dosarul cu nr- a primit-o cu mare întârziere din două motive, care au împiedicat-o pe debitoare să depună contestație în termen de 10 zile conform prevederilor art. 33 din Legea 85/2006 arătate în continuare:

Întârzierea mare cu care a sosit corespondența (citația a fost emisă în 20 martie 2009, ajuns la în data de 27. 03. 2009, ea fiind avizată și reavizată în mai multe rânduri, intrând în posesia sa abia pe data de 16. 04. 2009, prin prezentare la ghișeul nr. l al Oficiului Poștal din. (anexa nr.4)

În această perioadă, d-l a fost bolnav, fapt atestat de Scrisoarea Medicală (Bilet de, prezentat în anexa nr. 3), care arată că în perioada 24.03.2009 - 26.03.2009 a fost internat la Institutul de boli Cardiovasculare T, Unitatea, iar după externare, la recomandarea medicului, a luat o săptămână de pauză totală, fiind în convalescență după tulburările cardiovasculare și care au generat internare în spital.

Astfel, termenul pentru depunerea Contestației, conform 32 din Legea 85/2006 a fost cu mult depășit.

De îndată ce a primit citația, a contactat telefonic partea intimată și a început tratativele pentru stingerea litigiului, având și două întâlniri la sediul societății SRL, în urma cărora partea intimată a promis că își va retrage cererea, urmând să fie semnat un acord în această privință. Din nefericire, acest acord a fost finalizat abia în data de 24.06.2009, prin încheierea unei Convenții de Renunțare la Dreptul de Creanță în baza unei înțelegeri de Plată (anexa nr. 1) din următoarele motive:

SC SRL nu poate fi în stare de insolvență, atâta timp cât pe parcursul anului 2009 făcut o sumedenie de plăți, fapt confirmat cu chitanțe și alte instrumente de plată (ordine de compensare/procese verbale de compensare, etc) prezentate în anexa nr. 5"Chitanțe și alte Instrumente de Plată pe 2009. Atâta timp cât SC SRL are un venit sigur și garantat prin contractele de închiriere încheiate cu SC SRL, SC SRL și SC SRL T, nu are cum să ajungă în incapacitate de plată.

Luând în considerare cele de mai sus, dar mai ales Convenția încheiată pentru Retragerea Dreptului la Creanță și înțelegerea de Plată încheiată în acest sens pe 24.06. 2009 și prezentată în anexa nr. 1 prin care părțile recunosc o creanță de recuperat de numai 7438,69 lei, din care, la momentul recursului a mai rămas doar 6438,69 lei, suma de 1000 lei fiind achitată conform chitanței nr. -/25. 06. 2009.

Motivul de recurs, este cel prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din Cod. Proc. Civ. și neîndeplinirea dispozițiilor potrivit art. 6 și 12 din Legea nr. 85/2006.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cu aplicarea art. 3041.proc.civ. Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed:

În recurs, debitoarea a făcut dovada că a încheiat cu creditoarea - FARM o convenție prin care creditoarea renunță la dreptul de creanță recunoscut prin sentința atacată, fiind de acord cu stingerea prezentului litigiu, iar debitoarea se angajează să îi plătească suma de 7.438,69 RON.

Curtea constată, pe de o parte, că creditoarea nu mai poate justifica un interes legitim în susținerea cererii de declanșare a procedurii de insolvență, iar pe de altă parte constată că nu mai există o creanță exigibilă, astfel că nu mai sunt întrunite condițiile art. 31 din Legea 85/2006, rap. la art. 3, pct. 6 din aceeași lege.

Procedura insolvenței are ca scop, potrivit art. 2 din Legea 85/2006, acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.

Având în vedere că la dosar nu există declarații de creanță și ale altor creditori sociali, procedura insolvenței nu-și mai găsește justificarea.

Față de aceste considerente, în baza art. 312, alin. 1-3.proc.civ. Curtea va admite recursul formulat de debitoare și va modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii cererii de declanșare a procedurii insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de debitoarea T împotriva sentinței comerciale nr. 911/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, modifică în tot hotărârea atacată în sensul că respinge cererea creditoarei - FARM T pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 01.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

DR. - - DR. - - - -

GREFIER,

Red. /16.10.2009

Tehnored /16.10.2009/2 ex.

Instanță fond: Tribunalul Timiș

Jud.

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Dorin Ilie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 1058/2009. Curtea de Apel Timisoara