Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.107

Ședința publică de la 31.01.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Bucur

JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu

JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.3381/20.09.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare SC R SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:

Prin sentința comercială nr. 3381/20.09.2007, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului SC R SRL în contradictoriu cu creditorul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut că nu există bunuri în patrimoniul debitorului care să poată fi valorificate în scopul acoperii creanțelor.

S-a reținut totodată că unicul creditor al debitorului deși a fost legal citat pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii, nu a avansat sumele necesare continuării procedurii și nu a formulat cereri pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor, drept pentru care s-au aplicat dispozițiilor articolului 131 din Legea nr.85/2006 privind închiderea procedurii, articolul 136 din lege privind descărcarea de îndatoriri a lichidatorului judiciar și articolul 107 alineat 2 litera b coroborat cu articolul 4 alineat 4 din lege, privind plata onorariului lichidatorului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, criticile vizând nelegalitatea hotărârii atacate și fiind întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 4 cod procedură civilă și articolului 3041cod procedură civilă.

În esență recurenta, susținând că nelegal instanța a închis procedura insolvenței neacordând unicului creditor posibilitatea de a-și exercita drepturile conferite de lege, susține că nu a fost citată în vederea discutării închiderii procedurii așa cum s-a menționat în sentința atacată.

În plus, recurenta consideră că se impunea citarea SECTOR 2, în calitatea sa de unic creditor, în vederea punerii în discuție a prevederilor articolului 138 alineat 3 din Legea nr.85/2006, necitarea în acest sens încălcându-i dreptul de a-și formula apărările.

Examinând recursul în raport de actele, lucrările cauzei, motivele invocate și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.

Rezultă din actele dosarului că, prin cererea de înscriere a creanței înregistrată la Tribunalul București - Secția a VII a Comercială la 7.03.2007, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 Bas olicitat judecata cauzei în lipsă potrivit articolului 242 punctul 2 (fila 55) și în consecință nu s-a prezentat la termenele de la 31.05.2007 și de la 20.09.2007 (filele 83 și 86 dosar fond) deși a fost legal citată potrivit articolului 7(1) din legea nr.85/2006.

Potrivit articolului 7(1) din Legea nr.85/2006, citarea părților precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar potrivit alineatului 9 al aceluiași text de lege, publicarea actelor de procedură în Buletinul procedurilor de insolvențăînlocuiește, de la data publicării acestora,citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual,față de participanții la proces,acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.

Așa fiind, câtă vreme SECTOR 2 fost citată pentru termenul de la 31.05.2007 prin Buletinul procedurilor de insolvență (fila 74), iar în ședința publică de la 31.05.2007 s-a acordat termen la 20.09.2007 "pentru a da posibilitate creditoarei să-și exercite drepturile conferite de lege și pentru discutarea cererii de închidere a procedurii" fiind citată conform articolului 7(1) din Legea nr.85/2006 (filele 83 și 84 dosar fond), susținerile recurentei privind nelegalitatea hotărârii sunt nefondate.

Argumentul recurentei privind impunerea citării acesteia în vederea punerii în discuție a prevederilor articolului 138 alineat 3 din Legea nr.85/2006, este fără suport legal, legea insolvenței stabilind modalitatea în care părțile se citează, nici unul din textele legale neprevăzând citareacreditorului în mod specialcu motivele avute în vedere de judecătorul sindic pentru amânarea cauzei.

De altfel, creditoarea recurentă nu a fost de nimic împiedicată să urmărească soluționarea propriei declarații de creanță și nici să-și exercite drepturile conferite de lege inclusiv sub aspectul aplicării articolului 138 alineat 3 din Legea nr.85/2006.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu subzistă motive de casare sau modificare a hotărârii atacate în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă.

Cât privește aplicarea articolului 304 punctul 4 invocat de recurentă, Curtea reține că în cauză nu este incidentă această dispoziție care privește strict incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța de fond nesăvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

În aceste condiții și cu aceste considerente, Curtea apreciază recursul nefondat și în temeiul articolului 312 (1) Cod procedură civilă urmează să-l respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.3381/20.09.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata debitoare SC R SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

3.03.2008

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Adriana Bucur
Judecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Bucuresti