Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1071/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.1071

Ședința Publică de la 28.09.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Alina Pănescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 3: Izabela Dolache

GREFIER - - -

.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta creditoare, împotriva sentinței comerciale nr.2486 din 08.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC INTERNAȚIONAL MANAGEMENT SRL.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta creditoare, reprezentată de avocat dna., lipsă fiind intimata debitoare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Recurenta creditoare depune la dosar P nr.01/28.09.2009 de achitare a taxei judiciare de timbru în sumă de 19,50 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei stabilite prin rezoluție, arătând totodată, că nu mai are alte cereri de formulat și înscrisuri de solicitat.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri noi de solicitat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta creditoare solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei, arătând că în mod greșit, prima instanță a reținut că societatea nu este titulara unui drept de creanță împotriva debitoarei. Așa cum rezultă din actele depuse la dosar, între părți există raport juridic obligațional reprezentat de contractul de cesiune de creanță încheiat. Întrucât, dintr-o greșeală materială în contract calitățile părților au fost inversate, acesta a fost modificat prin anexa la contract, atașată la dosarul cauzei, în cuprinsul căreia calitățile părților din contract au fost menționate în mod corespunzător.

CURTEA:

Asupra recursului de față, deliberând, constată:

Prin sentința comercială nr. 2486/08.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de creditorul împotriva debitorului INTERNAȚIONAL MANAGEMENT

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială creditorul a solicitat deschiderea procedurii de faliment împotriva debitorului INTERNAȚIONAL MANAGEMENT, cu motivarea că acesta se află în stare de insolvență și că are împotriva lui o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 1.771.282,66 lei. A arătat că între părți s-a încheiat contractul de cesiune de creanță cu nr. 260/29.10.2008 prin care creditorul, în calitate de cedent a cesionat creanțele deținute către debitor, în calitate de cesionar. Deși valoarea contractului este de 3.542.565,33 lei, părțile au convenit ca prețul contractului să fie de 1.771.282,66 lei, urmând a fi achitat în termen de 3 luni de la data semnării anexei. Deoarece debitorul nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului cesiunii, creditorul a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței.

Cererea de deschidere a procedurii a fost comunicată debitorului care nu a contestat starea de insolvență în sensul art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Din analiza probatoriului administrat, instanța a constatat că potrivit contractului de cesiune de creanță cu nr. 260/29.10.2008 societatea creditoare, în calitate de cesionar, a transmis creanțele deținute împotriva ELECTRONISC către INTERNAȚIONAL MANAGEMENT

S-a arătat că, deși în cuprinsul cererii introductive, creditorul precizează că deține calitatea de cedent și că obligația de plată a prețului cesiunii revenea societății debitoare în calitate de cesionar, din cuprinsul contractului de cesiune invocat drept temei al creanței, rezultă că părțile au calități contractuale inverse.

Față de prevederile art. 31, art. 3 alin. 1 pct.1 lit. a, pct. 6 și pct. 12 din Legea nr. 85/2006, instanța a reținut că nu se poate reține ca fiind probat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, deoarece din termenii contractului rezultă că obligația de plată a prețului cesiunii revine cesionarului precizat în contract ca fiind, iar nu societății debitoare INTERNAȚIONAL MANAGEMENT

Constatând neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art.3 alin. 1 pct. 6 din legea insolvenței, judecătorul sindic a apreciat că, în temeiul contractului de cesiune nr. 260/29.10.2008, astfel cum a fost redactat de către părți, nu este un creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, deci cererea a fost respinsă.

Împotriva sentinței comerciale nr. 2486/08.05.209 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a declarat recurs creditoarea.

Aceasta a criticat sentința arătată invocând faptul că greșit a stabilit judecătorul sindic calitatea părților în cadrul contractului de cesiune de creanțe. În raport de anexa 1 la contractul de cesiune de creanțe, calitatea de cedent o are, iar calitatea de cesionar o are Internațional Management Obligația de plată îi revine cesionarei care are calitatea de debitor și se află în stare de insolvență prezumată față de creditoare.

Deși recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. critica formulată de către aceasta se încadrează în prevederile art. 304 pct. 8.pr.civ. respectiv instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.

Analizând recursul prin prisma motivului de recurs expus, se constată că este fondat.

Prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul de cesiune de creanță nr. 260/29.10.2008 deoarece a stabilit greșit calitatea părților actului.

Astfel, a avut în vedere numai clauzele contractului de cesiune de creanță și nu a observat modificarea acestora prin anexa 1 la contract prin care s-a îndreptat eroarea strecurată în contract cu privire la calitatea părților.

Calitatea corectă a părților contractului de cesiune de creanță este aceea că are calitatea de cedent, iar Internațional Management are calitatea de cesionar.

Prin anexă s-a modificat și obiectul prețul cesiunii ca fiind "50% din valoarea debitului cedat, reprezentând suma de 1.771.282,66 lei și se achită de către cesionar cedentei în termen de 3 luni de la data încheierii prezentei anexe", respectiv de la data de 29.10.2008.

De altfel, Internațional Mangement a recunoscut creanța reclamată de creditoarea and prin cererea depusă la dosar la data de 08.05.2008.

Față de cele arătate, se apreciază că prima instanță a considerat greșit că and nu face dovada calității de creditoare, întrucât nu dace dovada existenței unei creanțe certe împotriva debitoarei Internațional Mangement

Pentru aceste considerente, se constată că recursul este fondat și, în baza art. 312 alin. 1-3.pr.civ. va fi admis și, întrucât instanța de fond a judecat cauza fără a intra în cercetarea fondului cererii de declanșare a procedurii de insolvență, va fi casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Admite recursul declarat de recurenta creditoare, împotriva sentinței comerciale nr.2486 din 08.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC INTERNAȚIONAL MANAGEMENT SRL.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 28.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. /2 ex/27.10.2009

Președinte:Alina Pănescu
Judecători:Alina Pănescu, Cristina Scheaua, Izabela Dolache

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1071/2009. Curtea de Apel Bucuresti