Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1074/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date - 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1074/

Ședința publică din data de 05 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

JUDECĂTOR 3: Anca Buta

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 217/09.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL Reșița prin lichidator judiciar, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura completă.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 217/09.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, Tribunalul C- a respins obiecțiunile formulate de reclamantele - creditoare AVAS B și C-S împotriva raportului final al debitoarei întocmit de lichidatorul; a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Reșița; a dispus, în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea și radierea acesteia din Registrul Comerțului de sub nr.J-.

A fost descărcat lichidatorul judiciar Reșița de orice îndatoriri și responsabilități și s-a dispus notificarea acestei sentințe debitorului creditorilor săi, C-S și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin acțiunea introdusă la dosar la data de 27.02.2009 (filele 74-76 dosar fond), reclamanta - creditoare AVAS Baf ormulat obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidatorul debitoarei, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună refacerea raportului final, în sensul continuării procedurii de lichidare cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare.

În motivarea acțiunii, reclamanta - creditoare AVAS Baa rătat că lichidatorul desemnat în cauză, în raportul final formulat și depus la dosar, a propus spre aprobare Adunării creditorilor admiterea propunerii de închidere a procedurii de lichidare a debitoarei -

În susținerile propunerii de închidere a procedurii insolvenței, lichidatorul a arătat că nu există elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către fostul administrator, care nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune la dosarul cauzei documentele contabile ale debitoarei.

Reclamanta-creditoare consideră că aprecierea lichidatorului judiciar de a nu formula cerere în temeiul dispozițiilor art.138 din legea nr.85/2006 este eronată întrucât acesta a evitat să precizeze persoanele din vina cărora nu au fost virate către C-S sumele reținute de la angajatul asigurat, pe care însă le-a folosit în alte scopuri. De asemenea, reclamanta - creditoare a mai arătat că întrucât această faptă constituie infracțiunea de deturnare de fonduri, pedepsită conform art. 454. penal, lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii, instituite de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/ 2006, întrucât debitoarea a ajuns în încetare de plăți ca urmare a faptului că a fost administrată cu rea credință sau cu neglijență iar creditorilor nu le-au rămas decât dispozițiile legii speciale pentru a-și recupera creanțele de la persoanele vinovate de starea de insolvență a pârâtei-debitoarei.

Prin acțiunea înregistrată la dosar la data de 27.02.2009 (fila 73 dosar fond) reclamanta-creditoare C-S a formulat obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidatorul Reșița privind pe debitoarea, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună lichidatorului desemnat în cauză să refacă și să completeze raportul final, în sensul de a se preciza dacă se impune antrenarea răspunderii materiale a administratorului societății debitoare și continuarea procedurii insolvenței cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare.

În motivarea acțiunii reclamanta-creditoare C-S a arătat că în raportul întocmit, lichidatorul judiciar s-a limitat să precizeze că debitoarea nu mai desfășoară activitate, că nu au fost identificate bunuri și că nu au fost depuse documentele contabile, conform prevederilor art. 35 din Legea nr.85/2006, evitând să precizeze atât persoanele vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, cât și motivele pentru care lichidatorul consideră că nu este posibilă formularea unei acțiuni întemeiată pe disp.art.138 din Legea nr.85/2006.

Față de aceste aspecte, judecătorul sindic a reținut că prin încheierea nr. 11159/2008 pronunțată de judecătorul delegat de pe lângă C-S, debitoarea Reșița a fost dizolvată de drept, iar prin încheierea nr. 1723/17.04.2006 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S în dosar nr. 11159/2008 a numit ca lichidator al Reșița, în baza Legii 359/2004, pe, după care, în baza Legii nr. 31/ 1990 art. 270, lichidatorul numit de judecătorul delegat de pe lângă Oficiul Registrului Comerțului C-S a formulat acțiune pentru deschiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare, conform Legii nr. 85/2006.

Judecătorul sindic, prin sentința comercială nr. 775/JS din data de 02 octombrie 2008, admis cererea lichidatorului Reșița și a deschis împotriva debitoarei, procedura simplificată a insolvenței. Lichidatorul a notificat creditorii bugetari, după care a depus la dosar tabelul preliminar al creanțelor (fila 38 dosar fond).

Judecătorul sindic, prin încheierea comercială din data de 15 ianuarie 2009, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, a desemnat Comitetul Creditorilor societății debitoare, compus din: C-S (președinte), B și C-S (membri).

Prin raportul final depus la dosarul cauzei de lichidatorul Reșița (filele 58- 59 dosar fond) s-a arătat că reprezentanții legali ai societății debitoare nu i-au predat documentele legale prev. de art.28 alin. (1) din legea nr. 85/2006, că societatea debitoare nu mai desfășoară activitate, întrucât a fost dizolvată conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 359/ 2004, și că în patrimoniul acesteia nu au fost identificate bunuri.

De asemenea, lichidatorul a mai arătat că pentru creanțele neachitate nu se poate atrage răspunderea administratorului debitoarei, conform prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la obiecțiunile formulate de reclamanta creditoare B la raportul final al debitoarei C, întocmit de lichidatorul, care nu ar fi găsit motive pentru formularea acțiunii prev. de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/ 2006, instanța de fond a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin.1 lit. e din Legea 85/2006, antrenarea răspunderii administratorului societății poate fi dispusă de judecătorul sindic împotriva persoanei care a cauzat starea de insolvență a debitoarei societăți comerciale prin deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Judecătorul sindic a apreciat că ai această faptă ilicită este o faptă care derogă de la dreptul comun în ceea ce privește forma de vinovăție cu care poate fi săvârșită, astfel că este necesar ca aceasta să fie săvârșită cu intenție.

Fapta de deturnare sau ascundere a unei părți din activul persoanei juridice prin intermediul căreia membrii organelor de conducere sau de supraveghere au diminuat activul patrimonial în interes propriu, însă în fraudarea creditorilor debitorului persoană juridică, se poate realiza scriptic sau faptic, prin înscrierea în contabilitate sau prin scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul societății și ascunderea lor; mărirea fictivă a pasivului debitorului persoană juridică se poate realiza prin înregistrarea în evidențele contabile a unor datorii inexistente, prin utilizarea unor acte false care să ateste astfel de datorii. În practică, această faptă ilicită se săvârșește, cel mai adesea,prin omisiunea membrilor organelor de conducere de a iniția demersurile necesare în vederea recuperării creanțelor pe care debitorul persoană juridică le are față de anumiți parteneri contractuali, creditorii înscriși la masa credală fiind prejudiciați prin nerecuperarea acestor creanțe.

În ceea ce privește săvârșirea faptei prev. de dispozițiile art. 138 alin 1 lit. f din Legea nr. 85/ 2006, s-a reținut că textul legal se referă la fapta persoanelor care au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți.

Această faptă ilicită poate fi săvârșită poate fi săvârșită prin contractarea unor împrumuturi cu dobânzi împovărătoare care întrec nivelul celor practicate pe piața interbancară, sau prin vânzarea unor active sub prețurile practicate pe piață sau la valori mai mici, pentru procurarea fondurilor bănești disponibile cu ajutorul cărora debitorul insolvent să achite anumite datorii exigibile, astfel că prin această prin această modalitate nu se face altceva decât amânarea apariției stării de insolvență.

Reclamanta creditoare a mai arătat că, prin neplata contribuțiilor la Fondul Național Unic pentru Asigurări de Sănătate, s-ar fi dobândit și s-ar fi folosit mijloace ruinătoare pentru procurarea de fonduri dar, așa cum rezultă din istoricul societății debitoare (filele 11-13 dosar fond), aceasta și-a încetat total activitatea la data de 04.05.2005, ca urmare a dizolvării de drept în temeiul art. 30 din Legea nr. 359/ 2004, astfel că aceste sume nu au fost folosite pentru întârzierea încetării de plăți, cum impun dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. f din Legea nr. 85/ 2006.

Judecătorul sindic a mai reținut că reclamanta creditoare nu a făcut însă dovada săvârșirii unor asemenea fapte, care nu se regăsesc nici în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, astfel că instanța găsește ca fiind neîntemeiate obiecțiunile formulate de reclamanta creditoare B la raportul final al societății debitoare C

Cu privire la obiecțiunile formulate de reclamanta creditoare C-S la raportul final, instanța de fond a constatat că din conținutul raportului final aflat la filele 58- 59 dosar fond, rezultă că lichidatorului nu i-au fost prezentate documentele contabile ale societății debitoare; că răspunderea civilă delictuală specială, întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/ 2006, fiind o răspundere atipică, trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o; iar pentru a se antrena răspunderea patrimonială a administratorilor societății debitoare este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art.138 din legea nr.85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumără.

Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale, conform art. 138 din Legea nr. 85/ 2006.

Nefiind întrunite aceste condiții, lichidatorul a considerat că nu se poate promova acțiunea în răspundere patrimonială a administratorilor societății debitoare.

Art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/ 2006 limitează atribuțiile judecătorului sindic la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar/ lichidatorului și la acele procese de natură judiciară aferente procedurii, nefiindu-i atribuite funcții care să determine sancționarea lichidatorului care nu găsește motive pentru promovarea acțiunii prevăzute de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/ 2006 sau obligarea acestuia la continuarea procedurii, prin măsuri care să asigure recuperarea totală a creanțelor creditorilor.

În speța dedusă judecății judecătorul sindic, prin încheierea din 15.01.2009, a dispus constituirea comitetului creditorilor debitoarei din următorii creditori: C-S (președinte), B și C-S, membri.

Deși reclamanta-creditoare C-S este președintele comitetului creditorilor, aceasta nu a folosit dispozițiile legale impuse de art. 138 alin. (3) din Legea nr.85/2006, ci a preferat formularea unor obiecțiuni la raportul final întocmit de lichidatorul desemnat în cauză prin care nu solicită însă judecătorului sindic să o autorizeze să introducă acțiunea în răspundere patrimonială împotriva foștilor administratori ai societății debitoare, astfel cum reglementează disp. art.138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 și nici nu arată motivele care ar impune promovarea unei asemenea acțiuni.

Mai mult, reclamanta creditoare C-S, deși a invocat prevederile art. 138, nu a indicat în mod concret prin care fapte săvârșite anterior deschiderii procedurii insolvenței de foștii administratori ai debitoarei s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare, ci a solicitat instanței doar obligarea lichidatorului la continuarea procedurii de lichidare cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare.

Pentru aceste motive, instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de reclamantele - creditoare AVAS B și C-S, împotriva raportului final al debitoarei întocmit de lichidatorul și nemaifiind alte bunuri de vândut în patrimoniul debitoarei, judecătorul sindic, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societății debitoare - din Registrul Comerțului C-

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică, cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se da posibilitatea Comitetul creditorilor să solicite judecătorului sindic avizul în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor sociali, iar în subsidiar să se dispună modificarea sentinței recurate, cu antrenarea răspunderii materiale a administratorului, în sensul obligării acestuia la plata către recurentă a sumei de 4.497 lei, reprezentând creanțe bugetare.

În motivarea recursului, creditoarea a arătat că are o creanță certă în sumă de 4.497 lei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Se mai arată că întrucât lichidatorul judiciar în mod corect prin raportul final, a identificat și a promovat acțiunea în atragerea răspunderii materiale prev. de art. 138 din Legea 85/2006, prin sentința atacată, în mod greșit instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul lichidator judiciar, pe motiv că acesta nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor unei asemenea răspunderi, în condițiile în care administratorul social nu a depus documentele contabile.

În drept, recurenta a invocat art. 299, 304, 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 12 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și continuarea procedurii de lichidare a debitoarei pana Ia recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea Ie are de achitat creditorilor.

În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară a debitoarei. Arată că în motivarea hotărârii s-a constatat că propunerea de închidere a procedurii făcută de lichidatorul judiciar este fondată, că în raportul final s-a arătat că în patrimoniul debitoarei nu mai sunt evidențiate bunuri valorificabile, iar instanța de fond a apreciat că acest context concură la concluzia că nu se impune aplicarea art. 138 din Legea 85/2006.

Creditoarea recurentă AVAS B susține că pornind de la izvorul creanței sale, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS C-S, aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 94 din OUG 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 302 Cod penal și art. 280 din Codul muncii. Astfel, consideră că Statul R, reprezentat in cauza de față prin a suferit un prejudiciu, a cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.

Această creditoare arată că judecătorul sindic, în motivarea hotărârii atacate a apreciat că faptele descrise nu au probate, AVAS considerând că proba cea mai elocventă sunt documentele contabile, din care reiese creanța datorată de către creditoare, dar mai alea, chiar înscrierea creditoarei cu suma solicitată, reprezentând creanța pe care debitoarea o datora CAS C-

Astfel, opinia recurentei AVAS este ca lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea 85/2006, fiind evident că aceste fapte trebuie privite in contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsita de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrata cu rea-credința sau cu neglijenta, creditorii nemaiputându-si recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care sa poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății in incapacitate de plata, atât in ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

Aceeași creditoare opinează în sensul că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constând în "examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, aceasta analiza realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.

În drept au fost invocate prevederile art. 129 din Legea 85/2006.

Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Prima instanță în mod corect a aplicat prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.

În ceea ce privește antrenarea răspunderii fostului administrator al debitoarei, Curtea constată că potrivit art. 138 al. 3 din Legea nr. 85/2006, "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".

Astfel, potrivit textului legal, comitetul creditorilor sau, în lipsa acestuia, unul dintre creditori, poate fi autorizat de către judecătorul-sindic să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar în două situații prevăzute limitativ la alin. (3), și anume:

a) dacă lichidatorul-judiciar a omis să indice în raportul său asupra insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică;

b) dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.(1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin.(1) amenință să se prescrie.

Curtea, la fel ca și prima instanță, constată că, prin raportul final, lichidatorul judiciar al debitoarei s-a pronunțat asupra problemei răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, arătându-se și motivul nepromovării unei cereri cu acest obiect, respectiv că nu s-a putut lua act cu administratorul social al acesteia și că lichidatorul judiciar nu a fost în posesia actelor debitoarei, astfel că nu a putut constata și dovedi vreuna din faptele prevăzute la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, pentru a fi în măsură de a promova o acțiune în răspundere patrimonială împotriva administratorului social al debitoarei.

În aceste condiții, în cauză nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 138 al. 3 din Legea nr. 85/2006, care să permită formularea unei cereri de autorizare pentru acțiunea în răspundere împotriva fostului administrator al debitoarei aflate în procedura insolvenței.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile creditoarelor AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței comerciale nr. 217/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05.10.2009.

Presedinte, Judecător, Judecător

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. /22.10.2009

Tehn. / 2 ex./26.10.2009

Instanța de fond - Tribunalul C-

Judecător -

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1074/2009. Curtea de Apel Timisoara