Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1171/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1171
Ședința publică de la 30.10.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 3: Iulia Prelipcean I -
GREFIER - - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice I, pentru Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii, împotriva sentinței comerciale nr. 256F/06.06.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ART, prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrucât nu sunt alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat, iar recurenta a solicitat judecata cauzei și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 256F/06.06.2008, Tribunalul Ialomițaa dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței debitorului ART, radierea acestuia din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și creditori, notificarea hotărârii către debitoare, I și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița, precum și plata către lichidator a sumei de 500 lei, din fondul de lichidare administrat de - Filiala
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a constatat că în patrimoniul societății debitoare nu există bunuri care să poată fi valorificate pentru îndestularea creditorilor și nici unul dintre aceștia nu a înțeles să avanseze sume de bani pentru continuarea procedurii, așa încât, în aplicarea art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii, luând și măsurile subsecvente, reglementate de lege.
Împotriva acestei sentințe, Direcția Generală a Finanțelor Publice I, pentru Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii a declarat recurs, solicitând casarea sa și trimiterea dosarului instanței de fond, pentru continuarea procedurii.
În motivare, recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut că prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 au aplicabilitate la închiderea procedurii simplificate, deschise datorită lipsei bunurilor, în sensul art. 1 alin. 2 lit. c) din aceeași lege, precum și la închiderea procedurii generale - în situația în care valoarea bunurilor identificate este insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor administrative ale procedurii. Pe de altă parte, a mai arătat că dispozițiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, prevăd că procedura de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final. În acest context, invocând practica judiciară, dar și dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006, recurenta a precizat că raportul final și situația financiară generală nu i-au fost comunicate, dar nici afișate la ușa instanței.
Totodată, recurenta a mai arătat că, în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, lichidatorul a arătat că a identificat creanțe neîncasate în valoare totală de 4.176.644 lei, dar nu a întreprins nici o măsură pentru recuperarea lor.
De asemenea, cu toate că lichidatorul a indicat managementul defectuos al administratorului, drept una dintre cauzele intrării societății debitoare în stare de insolvență - ceea ce ar face să devină incidente dispozițiile art. 138 lit. d) și e) din Legea nr. 85/2006 -, tot acesta a arătat că administratorul este străin de administrarea falitei, astfel încât faptele care ar fi condus la apariția stării de insolvență ar fi imputabile unui administrator de fapt, ale cărui date de identificare nu au fost indicate, motiv pentru care nu a putut formula acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138. În aceste condiții, recurenta a precizat că, la cererea sa, judecătorul-sindic a pus în vedere lichidatorului să convoace adunarea creditorilor, în vederea adoptării unei hotărâri privind promovarea acțiunii în răspundere, însă adunarea nu a putut adopta nici o hotărâre, din pricina lipsei de cvorum. Recurenta a mai arătat că, ulterior acestui moment, lichidatorul nu a mai întreprins nici o măsură, pentru a identifica administratorul de fapt, dar a îndemnat statul să-și recupereze creanța în cadrul dosarului penal aflat la. Cum nu s-a demonstrat existența unei identități între persoanele cercetate de către organele de urmărire penală și administratorul de fapt din acest dosar, recurenta a pus la îndoială afirmația lichidatorului, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 85/2006 nu înlătură posibilitatea promovării acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 138 în condițiile în care există premisele aplicării legii penale pentru faptele care sunt infracțiuni.
În aceste condiții, recurenta a arătat că lichidatorul nu a depus diligențe pentru identificarea bunurilor urmăribile ale debitoarei, întrucât a cerut închiderea procedurii cu toate că nu intrase în posesia documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 și nici nu a precizat dacă organele de conducere ale falitei puteau fi trase la răspundere pentru apariția stării de insolvență și dacă nu se impunea formularea unei acțiuni în anularea eventualelor transferuri frauduloase, încheiate de debitoare în dauna intereselor creditorilor; de asemenea, a mai precizat că lichidatorul nu a supus judecătorului-sindic raportul final, prevăzut de art. 129 din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Afirmația recurentei potrivit căreia prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 au aplicabilitate la închiderea procedurii simplificate, deschise datorită lipsei bunurilor, în sensul art. 1 alin. 2 lit. c) din aceeași lege, precum și la închiderea procedurii generale - în situația în care valoarea bunurilor identificate este insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor administrative ale procedurii, pe când dispozițiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 vizează închiderea procedurii de faliment, nu este susținută de argumente legale.
Dimpotrivă, art. 131 acordă dreptul judecătorului-sindic de a dispune închiderea procedurii "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege" - fără a distinge după cum procedura este generală sau simplificată -, în situația în care se constată că nu există bunuri în averea debitorului sau că acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative, iar nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În schimb, separat de această ipoteză - a lipsei bunurilor -, art. 132 alin. 2 reglementează o altă ipoteză de închiderii a procedurii de faliment, atunci când au existat bunuri în averea debitorului, care au fost lichidate.
Doar într-un asemenea caz, care nu este însă incident în speță, lichidatorul are obligația de a supune judecătorului-sindic un raport final, însoțit de situațiile financiare finale, ale căror copii trebuie comunicate tuturor creditorilor și debitorului și afișate la ușa tribunalului.
Cum însă în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, care să fi fost valorificate, în mod legal nu s-a procedat la închiderea procedurii în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, așa încât nu era necesară parcurgerea prealabilă a etapelor reglementate de art. 129 și 130 din aceeași lege.
Pe cale de consecință, în condițiile în care nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, în mod legal judecătorul-sindic și-a întemeiat măsura de închidere a procedurii pe dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Stabilind, așadar, corecta motivare în drept a soluției instanței de fond, Curtea va examina oportunitatea măsurii de închidere a procedurii, prin prisma criticilor formulate de către recurentă.
În acest context, apreciază ca lipsite de relevanță nu doar faptul că, în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, lichidatorul a arătat că a identificat creanțe neîncasate în valoare totală de 4.176.644 lei, fără a întreprinde vreo măsură pentru recuperarea lor, dar și împrejurarea că lichidatorul a cerut închiderea procedurii cu toate că nu intrase în posesia documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Dispozițiile art. 131 își găsesc aplicarea nu numai în situația în care examinarea documentelor contabile relevă lipsa unor bunuri, dar și în situația obiectivă, în care nu sunt identificate, în fapt, bunuri din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele înscrise în tabel.
Așa fiind, este irelevantă identificarea în patrimoniul debitoarei - în bilanțul aferent anului 2006 - a unei creanțe în valoare de 4.176.644 lei, deoarece, în condițiile în care nu s-a putut identifica debitorul debitoarei, lichidatorul s-a aflat în imposibilitate de a întreprinde vreo măsură pentru recuperarea sa.
Într-o altă ordine de idei, independent de cauzele care l-au determinat pe lichidator să nu formuleze acțiunea în răspundere, întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, sau o acțiune în anularea unor eventuale transferuri frauduloase, Curtea constată că legea acordă în subsidiar calitate procesuală activă și comitetului creditorilor, în formularea unor astfel de acțiuni, sub rezerva autorizării de către judecătorul-sindic. Așa fiind, lipsa unei hotărâri adoptate de către comitet în acest sens, datorită lipsei cvorumului, este imputabilă exclusiv creditorilor, care nu au înțeles să manifeste preocupare pentru buna desfășurare a procedurii, dar ea nu se poate constitui într-un impediment legal, de natură să împieteze asupra atributului judecătorului-sindic de a închide procedura, cu atât mai mult cu cât art. 131 din Legea nr. 85/2006 îi îngăduie acestuia să ia o astfel de măsurăîn orice stadiual procedurii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. și art. 8 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, pentru Administrația Finanțelor Publice a Contribuabililor Mijlocii, împotriva sentinței comerciale nr. 256F/06.06.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ART, prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - I -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./04.11.2008
Judecător-sindic -
Tribunalul Ialomița
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean
