Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1207/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITE ȘTI
SECȚIA COMERCIAL ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1207/R-COM
Ședința public din 13 noiembrie 2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judector
- - - judector
- - judector
- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurentDIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE A,cu sediul în Pitești B -dul -, nr. 118, județul A, îmnpotriva sentinței nr. 524/F/25.05.2009 pronunțat de Tribunalul Comercial Arge ș, în dosaarul nr-, în contradictoriu cu intimata- debitoare SC SRL - cu sediul în Pitești, str. -,. 4.. B,. 6, Județul A și lichidator - Pitești, str. - -, -. A,. 5, Județul
La apelul nominal, fcut în ședința public, au lipsit prțile.
Procedura, legal îndeplinit.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a fcut referatul cauzei, de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Curtea faț de actele și lucrrile de la dosar constat recursul în stare de judecat și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de faț:
Constat c, prin cererea înregistrat la 19.08.2008, - în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL Pitești - a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța în cauz s se dispun deschiderea procedurii simplificate a insolvenței faț de debitoarea SC SRL în conformitate cu prevederile art.2701din Legea nr.31/1990-R, pentru recuperarea creanței de 11.412 lei.
În motivarea cererii, s-a artat c prin încheierea nr.58944/23.11.2006, pronunțat de judectorul delegat al ORC de pe lâng Tribunalul Arge ș, s-a constatat dizolvarea de drept a acestei societți, potrivit prevederilor art.30 din Legea nr.359/2004.
Astfel, acesta a fost numit în calitate de lichidator, pentru recuperarea creanțelor înregistrate de aceast debitoare.
Tribunalul Comercial Arge ș - prin sentința nr.756/F/6.10.2008 - a admis cererea și, în temeiul art.107 din Legea nr.85/2006, a dispus începerea procedurii simplificate a falimentului debitoarei SC SRL Pitești, a desemnat lichidator judiciar pe cu atribuțiile prevzute de art.25 din lege, a dispus notificarea hotrârii luate, a fixat termen pentru verificarea, întocmirea și afișarea tabelului preliminar și definitiv al creanțelor, a dispus întocmirea raportului de ctre lichidatorul judiciar, în temeiul art.59 din lege, fixând termen în continuarea procedurii, la 17.11.2008.
La data de 14.11.2008, s-a depus tabelul preliminar al creanțelor (24), iar la 14.01.2009, tabelul definitiv al creanțelor, afișat la ușa instanței.
Ulterior, la 19.02.2009, lichidatorul judiciar, a depus la dosar raportul asupra cauzelor și împrejurrilor ce au dus la apariția insolvenței debitorului (58-60), precum și tabelul definitiv al creanțelor, afișate la ușa instanței (62-64).
Tribunalul Comercial Arge ș - prin sentința nr.524/F/25.05.2009 - a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei, în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, iar, în temeiul art.136, a descrcat administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilitți, a dispus notificarea sentinței pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenț, precum și plata sumei de 3.000 lei din fondul de lichidare al ORC A, pentru lichidatorul judiciar.
Pentru a se pronunța în sensul artat, instanța de fond a reținut c, din rapoartele lichidatorului judiciar, rezult c în patrimoniul debitoarei nu se gsesc bunuri mobile sau imobile, așa cum confirm și procesele verbale ale Primriei și OCPI
Lichidatorul judiciar a depus lista actelor și operațiunilor efectuate dup deschiderea procedurii insolvenței, inclusiv lista cuprinzând numele și adresa creditorilor, concretizat prin tabelul de creanțe, îndeplinind atribuțiile date în competența acestuia de lege.
S-a mai reținut c, în patrimoniul debitoarei nu exist bunuri, precum și c niciun creditor nu se ofer s avanseze sumele de bani, corespunztoare continurii procedurii, astfel c, se solicit aplicarea disp. art. 131 din legea nr. 85/2006.
De asemenea, având în vedere disp. art. 131 din legea menționat, instanța de fond a reținut c "în orice stadiu al procedurii prevzute de prezenta lege, dac se constat c nu exist bunuri în averea debitorului ori c acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de administrare și nici un creditor nu se ofer s avanseze sumele corespunztoare, judectorul sindic va putea da o sentinț de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul din care este înmatriculat", dispoziție pe deplin aplicabil prezentei cauze.
Ca urmare a acestei msuri, urmeaz a se dispune și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva acestei hotrâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de ctre creditoarea A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civil, astfel:
- în mod greșit, s-a dispus închiderea procedurii de ctre instanța de fond, fr a se ține seama de principiul maximizrii valorii averii debitoarei, principiu de aplicare general și care vizeaz toate stadiile procedurale, fiind în acord cu dispozițiile art.2 din lege, în sensul c scopul procedurii este plata debitelor;
- au fost înclcate drepturile și interesele creditorilor, prin aceea c nu s-au recuperat integral creanțele;
- s-au înclcat dispozițiile art.4(4) din lege, prin aceea c nu s-au utilizat sumele din fondul de lichidare constituit la Registrul Comerțului, pentru continuarea procedurii și recuperarea creanțelor.
Examinând global criticile recurentei, pe temeiul invocat, dar și în raport de dispozițiile art.3041Cod pr.civil, curtea reține c acesta este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare:
Într-adevr, scopul procedurii, așa cum este el exprimat în termenii art.2 din lege, este plata pasivului debitorului în insolvenț, pentru acoperirea integral a debitelor acestuia.
Principiul maximizrii valorii averii debitoarei, deși, nu este consacrat explicit în actul normativ ce reglementeaz procedura falimentului, se poate deduce din textele ce prevd acțiunile în anularea transferurilor frauduloase, a operațiunilor încheiate în dauna creditorilor, dar și acțiunile în antrenarea rspunderii personale a membrilor organelor de conducere.
În speț, în procedura falimentului debitoarei, așa cum rezult din înscrisurile aflate la dosar și reluate în rapoartelor întocmite de ctre lichidatorul judiciar, se constat c s-au fcut toate demersurile necesare identificrii bunurilor susceptibile de executare silit în patrimoniul debitoarei, îns acțiunile lichidatorului nu s-au putut finaliza pozitiv.
În raportul întocmit de ctre lichidatorul judiciar (57-60) s-a reținut c societatea a fost dizolvat de drept prin încheierea judectorului delegat, în conformitate cu prevederile art.30 din Legea nr.359/2004, aceasta figurând în evidențele organului fiscal A cu un debit de 11.412 lei.
De asemenea, s-a mai reținut c societatea în cauz a mai fcut în ultimii 5 ani obiectul unei lichidri judiciare și c, prin sentința nr.241/F/08.12.2008, judectorul sindic a dispus închiderea procedurii, îns, nu și radierea debitoarei din registrul comerțului.
În același raport se menționeaz c, informațiile culese din documentele aflate la dosarul cauzei, nu au putut conduce la stabilirea faptului c administratorul societții a contribuit la starea de insolvenț prin faptele prevzute de art.138 din Legea nr.85/2006, împrejurare în raport de care s fi putut iniția acțiuni întemeiate pe acest articol.
În sfârșit, s-a precizat c atât relațiile solicitate primriei cât și OCPI A au dovedit c nu exist bunuri în averea debitoarei suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative.
De asemenea, se constat c împotriva raportului final întocmit de lichidator nu s-au formulat obiecțiuni și c prin reprezentantul su legal recurenta-creditoare a declarat c nu înțelege s avanseze sumele necesare continurii procedurii.
Or, lipsa de interes și pasivitatea manifestat de recurenta-creditoare, nu poate fi suplinit prin imputarea rolului activ al judectorului sindic sau lichidatorului judiciar, care, în mod corect, datorit lipsei bunurilor în patrimoniul debitoarei au aplicat corect dispozițiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Deși, creditoarea DGFP Aac riticat înclcarea de ctre judectorul sindic a drepturilor și intereselor creditorului, nu a precizat în ce constau actele și faptele prin care ar fi adus atingere acestuia, pentru ca instanța de control s verifice temeinicia susținerilor sale.
În sfârșit, nici critica vizând înclcarea dispozițiilor art.(4) alin.4 din lege, nu poate fi primit, deoarece destinația fondului de lichidare constituit la ORC A, este cu totul alta decât cea invocat în recursul
Faț de cele ce preced, neexistând motive care s conduc la modificarea hotrârii atacate, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civil, coroborat cu dispozițiile Legii nr.85/2006, urmeaz s resping recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE A, cu sediul în Pitești-, județul A, îmnpotriva sentinței nr. 524/F/25.05.2009, pronunțat de Tribunalul Comercial Arge ș în dosaarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SRL - cu sediul în Pitești, str. -,. 4.. B,. 6, județul A și lichidator - Pitești, str. - -, -. A,. 5, Județul
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public astzi, 13 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITE ȘTI - Secția comercial și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judector, Judector,
- - - - -
Grefier,
-
Red.IB/18.11.2009
EM/5 ex.
Jud.sindic.Gh.
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Dumitru, Magdalena