Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1230/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1230/R-COM

Ședința publică din 18 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

: - -, JUDECĂTOR 2: Gina Achim

: - -, JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu

: - -, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 389/F din 08 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr- (nr. în format vechi 727/2005), în contradictoriu cu intimata-creditoare PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, intimata-debitoare SC SRL, cu sediul în str. -, -.C,.17, județul A, administrator judiciar fiind, domiciliată în P, str. --.A,.15, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, constatând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă potrivit dispoz. art. 242 pct. 2 cod.pr.civilă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 10.08.2005, Direcția Generală a finanțelor Publice a formulat cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și falimentului, împotriva SC SRL P, pentru creanțele bugetare datorate.

În cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva SC SRL P prin sentința nr.562/F/19.09.2005 (filele 43-44), debitorul nu și-a declarat intenția de reorganizare și niciuna dintre celelalte părți îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare în condițiile art.94 din Legea privind procedura insolvenței.

Au fost întocmite comunicările prevăzute de lege și raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului împotriva SC SRL P (filele 60-67).

În ședința din data de 17.01.2007 (fila 167), creditorii au propus intrarea în procedura falimentului a debitorului SC SRL

Prin sentința nr. 73/F din 22.01.2007 (fila 172), judecătorul sindic a constatat că sunt îndeplinite condițiile intrării în faliment a debitorului prevăzute de art.107 alin.1 lit.b din Legea 85/82006 și constituie unica soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor.

Prin sentința comercială nr.195/F/11.02.2009, a fost respinsă cererea formulată de lichidator pentru angajarea răspunderii personale a administratorului (filele 263-265).

La data de 06.04.2009 (fila 267), administratorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL P, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului și a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Prin sentința nr.389/F/8.04.2009, judecătorul sindic, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL P str. -r, -.C,.17, jud.

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat administratorul judiciar de orice îndatorire și responsabilitate, iar în temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice A, Oficiului registrului Comerțului sau altor registre în care este înregistrat debitorul, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvență.

S-a dispus totodată plata sumei de 7000 lei din fondul de lichidare al ORC A, cu titlu de remunerație pentru lichidatorul judiciar.

Judecătorul sindic a constatat că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.61 din Legea privind procedura insolvenței și că prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 sunt îndeplinite, deoarece debitorul nu are bunuri și niciun creditor nu se angajează să avanseze cheltuielile de procedură.

Împotriva sentinței de mai sus, a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice

În motivare Direcția Generală a Finanțelor Publice Aai nvocat disp. art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întemeiat de faptul că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 2, art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, deoarece nu s-a respectat principiul maximizării valorii bunurilor din averea debitorului și nu s-a realizat scopul prevăzut de lege, respectiv acoperirea pasivului, continuarea procedurii fiind posibilă prin utilizarea fondului de lichidare.

Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Susținerile recurentei nu pot fi negate, însă aplicarea lor nu poate fi făcută dincolo de aspectele specifice fiecărei cauze, întrucât, în condițiile în care în averea debitorului nu există bunuri care să poată fi valorificate, disponibilități bănești ori creanțe de recuperat, este imposibil de aplicat regula maximizării.

Continuarea procedurii nu ar avea drept urmare decât creșterea pasivului fără nici o perspectivă de acoperire, cel puțin a cheltuielilor ce s-ar prilejui în acest mod.

Art.131 din Legea nr.85/2006 prevede expres că procedura insolvenței poate fi închisă dacă s-a aprobat raportul final și dacă nu există bunuri în averea debitorului care să fie valorificate și astfel să se acopere cheltuielile de lichidare, iar nici unul dintre creditori nu se oferă să avanseze sumele necesare.

În ce privește posibilitatea utilizării fondului de lichidare invocată, pretențiile recurentei sunt nefondate, deoarece potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, acest fond poate fi utilizat în lipsa disponibilităților în contul debitorului, avându-se în vedere situația că în averea acestuia există bunuri valorificabile, ceea ce nu este cazul în speță.

În raport de aceste considerente, în temeiul disp.art. 312.proc.civ. rap. la art. 8 din nr. 85/2006 curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoareaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A -cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței nr. 389/F/08.04.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr- (nr. în format vechi 727/2005), în contradictoriu cu intimații: creditoarea PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în P,-, jud. A, debitoarea SC SRL, cu sediul în P, str. -r, -. C.17, jud. A și administratorul judiciar, cu sediul în P, str. -, -. A,.15, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

/6 ex/19.11.2009

Jud. fond Gh.

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1230/2009. Curtea de Apel Pitesti