Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1243/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1243
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea recurentă L împotriva sentinței civile nr.650/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar IT Management T, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.650/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - SRL, radierea debitorului din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, descărcarea lichidatorului judiciar IT Management, de orice îndatoriri și responsabilități, iar în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, notificarea prezentei sentințe debitorului, creditoarei Administrația Finanțelor Publice L, - SRL, precum și Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că prin raportul depus la data de 09.04.2009 a lichidatorul judiciar IT Management desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului; că procedura concursuală a fost deschisă prin Sentința civilă nr. 1406 pronunțată în ședința publică din data de 03.07.2008; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței; că notificarea a fost publicată și în ziarul din data de 22.07.2008, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței.
Văzând că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare acoperii cheltuielilor administrative, judecătorul sindic a constatat că în cauză sunt incidente disp art.131 din Lg. 85/2006, astfel că în temeiul acestui text de lege, a dispus închiderea procedurii declanșate fata de debitoare, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs creditoarea L, solicitând admiterea recursului și, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de închidere a procedurii și autorizării instituției sale în vedere introducerii cererii de antrenare a răspunderii administratorului, arătând că în conformitate cu prevederile art.3041Cod procedură civilă, prezentul recurs fiind îndreptat împotriva unei hotărâri ce nu poate fi atacată cu apel, solicită examinarea cauzei sub toate aspectele.
Recurenta arată că în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii insolvenței în condițiile în care prin adresa nr.47928/07.04.2009 a solicitat instanței de fond aplicarea prevederilor art.138 alin.3 din Legea insolvenței, în sensul autorizării instituției sale în vedere introducerii acțiunii în antrenarea răspunderii administratorilor. A arătat în acest sens, prin cererea de înscriere a creanței, că administratorul societății a fost condamnat penal pentru fapte săvârșite în administrarea societății prin sentința penală nr.81/2008 a Judecătoriei Lugoj, iar judecătorul sindic nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
Se mai arată că prin hotărârea atacată s-a dispus închiderea procedurii insolvenței în condițiile în care administratorul societății nu și-a îndeplinit obligația de depunere a actelor prevăzute de art.28 din Legea insolvenței, deși a fost notificat în acest sens. La art.147 din Legea insolvenței se prevede că refuzul debitorului de a pune la dispoziție aceste înscrisuri constituie infracțiune și în cauză trebuia formulată sesizare penală pentru cercetarea acestor aspecte, în condițiile art.11 lit.g) din Legea insolvenței.
Se mai arată de către recurentă că în lipsa registrelor obligatorii prevăzute de Legea contabilității nr.82/1991 este imposibil de urmărit situația datoriilor și a obligațiilor societății debitoare, precum și a modului de organizare și desfășurare a activităților comerciale de către organele de conducere.
De asemenea, creditoarea recurentă susține că închiderea procedurii în aceste condiții este de natură a prejudicia interesele sale în calitate de creditoare fiind practic în imposibilitatea de recuperare a debitului.
Examinând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza raportului prezentat de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei nu poate fi probată, lichidatorul judiciar nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.
Susținerea creditoarei recurente că era obligatoriu ca lichidatorul judiciar, conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, este nefondată, având în vedere că, în lipsa actelor contabile ale debitorului, lichidatorul judiciar nu putea să întocmească un asemenea raport, iar creditorii nu au fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii insolvenței. În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, lichidatorul judiciar neputând fi obligat să formuleze plângere penală conform art. 147 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică sentința recurată și pentru motivul că nu a fost soluționată cererea sa de autorizare în vederea formulării acțiunii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea L împotriva sentinței civile nr.650/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./16.11.2007
tehn./ 2 ex./17.11.2007
Primă instanță: Tribunalul Timiș,
judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu