Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1249/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1249
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea recurentă - - T împotriva sentinței comerciale nr.784/14.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL T, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru creditoarea recurentă, avocat, lipsă fiind debitoarea intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul creditoarei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială, taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei, arătând că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul creditoarei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.784/14.05.2009, pronunțată în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de debitoarea - SRL și, în consecință s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței prevăzută de Legea 85/2006, formulată creditorul - -, în contradictoriu cu debitoarea - SRL.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 03.11.2008 creditoarea - - a chemat în judecată pe debitoarea - SRL pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se deschidă procedura insolvenței împotriva debitoarei, invocând o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 42.772,46 lei la care se adaugă penalități de întârziere în valoare de 42.772,46 lei.
În motivare a arătat că părțile au încheiat un contract de închiriere la data de 23.06.2004, având ca obiect spațiul proprietatea creditoarei în suprafață de 320 mp, situat în mun. T,-, iar prin sentința civilă nr. 9/09.01.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar - a fost reziliat contractul încheiat de părți, pârâta recunoscând în acel dosar că, din luna iunie 2005 nu și-a mai respectat obligația de plată a chiriei convenită prin art. 7 din contract la 2 /mp.
Cu privire la penalități creditoarea a învederat că au fost calculate în baza aceluiași articol, respectiv 0,5 % pe zi de întârziere, cuantumul total fiind de 113.006,97 lei, dar în lipsa unei clauze contractuale exprese a limitat obiectul cererii la penalități în valoare egală cu debitul propriu-zis.
La cererea formulată debitoarea a răspuns prin contestație, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată pentru neîntrunirea condițiilor prev. de art. 3 pct. 1 lit. a din Legea insolvenței.
În motivare a arătat că, deși a încheiat un contract de închiriere cu creditoarea nu s-a aflat în posesia extrasului CF în care este înscris spațiul comercial închiriat, extras ce era absolut necesar debitoarei pentru a efectua cuvenitele mențiuni la ORC T, cu privire la sediul și locația în care își desfășoară activitatea de producție.
A mai arătat că după încheierea contractului și până la data de 31.01.20058 a achitat cu regularitate chiria deși a fost în imposibilitate de a-și desfășura legal activitatea comercială, mai mult, a adus îmbunătățiri spațiului, dar la această dată a intrat în posesia numărului de CF a imobilului, constatând că nici la data încheierii contractului și nici la data emiterii extras CF 19201 T - - nu a fost proprietara spațiului.
În continuare, a arătat că, începând cu această dată, 31.01.2005, când a aflat că a fost înșelată de societatea creditoare, a refuzat plata chiriei, spațiul nemaifiind folosit de debitoare, a părăsit cu acordul reclamantei spațiul închiriat, astfel că la data judecării dosarului - nu mai ocupa spațiul respectiv, deși reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei.
A învederat de asemenea, că la soluționarea dosarului - având ca obiect constatarea rezilierii contractului de închiriere nr. 26/23.04.2004 între părți a intervenit o înțelegere în baza căreia pârâta a fost de acord cu rezilierea contractului și cu evacuarea "în drept" din imobil, pe care nu l-a mai avut în posesie din urmă cu un an din culpa reclamantei, iar aceasta a promis că nu va percepe chiria aferentă perioadei în care pârâta nu a mai avut folosința imobilului, respectiv iunie 2005 și până la rezilierea contractului.
Astfel, a mai arătat debitoarea prin contestație, reclamanta nu a solicitat contravaloarea chiriei aferentă perioadei iunie 2005 și până la data rezilierii contractului, în virtutea faptului că pârâta, din culpa reclamantei nu a putut folosi spațiul închiriat, iar pârâta nu s-a apărat în nici un mod, considerând că se va soluționa litigiul pe cale amiabilă.
A arătat de asemenea că la Judecătoria Timișoaraa fost judecată acțiunea de drept comun formulată de reclamanta - - împotriva pârâtei - SRL pentru obligarea acesteia la plata sumei de 42.772,47 lei reprezentând debit restant plus penalități de întârziere în același cuantum, acțiune respinsă prin sentința civilă 14960/26.11.2008 și, de asemenea a formulat o cerere pentru somație de plată, admisă prin Ordonanța 499/2008 în dosar - al Judecătoriei Timișoara, care însă, pe calea acțiunii în anulare a fost anulată de aceeași instanță.
Examinând cererea formulată de creditoare, văzând apărarea debitoarei prin contestație, actele în probațiune atașate de ambele părți, sentința civilă nr. 14960/2008 a Judecătoriei Timișoara, făcând aplicarea art.137 alin. 1 Cod Procedură Civilă, art. 3 pct. 1 lit. a precum și pct. 6 și 12 din Legea insolvenței judecătorul sindic a constatat că în speță, excepția tardivității depunerii contestației nu este incidentă, iar creditoarea nu a făcut dovada că este îndreptățită să solicite deschiderea procedurii în sensul prevăzut de lege, și totodată că debitoarea se află în insolvență prezumată, astfel că a admis contestația formulată de debitoare și a respins cererea creditoarei, conform următoarelor considerente:
Excepția tardivității formulării contestației invocată de creditoare prin concluziile scrise conform art. 33 alin. 2 din Legea insolvenței nu a fost reținută, având în vedere că procedura cu debitoarea pentru termenul din 05.02.2009 a fost îndeplinită prin afișare, iar potrivit art. 33 alin. 2 din Legea insolvenței "în termen de 10 zile de la primirea copiei debitorul trebuie fie să conteste fie să recunoască existența stării de insolvență ".
În ședința publică din 05.02.2009 creditoarea nu s-a prezentat, delegatul debitoarei a cerut acordarea unui termen pentru a studia dosarul, iar până la această dată creditoarea cu nici un mijloc de probă nu a făcut dovada că a comunicat cererea de deschidere a procedurii debitoarei - prin procedura specială prev. de art. 720 ind. 8 Cod Procedură Civilă sau în altă modalitate, astfel că termenul de 10 zile de decădere pe care îl invocă, nu a putut fi reținut împotriva acesteia din urmă.
Creditoarea a invocat o creanță certă, lichidă și exigibilă în baza unui contract de închiriere depus în xerocopie la dosarul cauzei pentru chirii afirmativ datorate și neachitate și penalități de întârziere calculate conform art. 7 din contract, fără însă a atașa în probațiune facturile fiscale emise și acceptate la plată pentru chiria lunară datorată și calculată conform art. 6 din contractul 26/23.06.2004 încheiat de părți, cu modificările aduse prin actul adițional nr. 1 anexat.
Contractul depus în probațiune prezintă numai generic obligațiile reciproce asumate de părți, modul de calcul al chiriei, condițiile de plată, fără a constitui în exclusivitate un element în stabilirea cuantumul chiriei datorate în perioada în care se pretinde că nu a fost achitată, sau a penalităților cuvenite.
Din sentința civilă nr. 9/09.01.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș rezultă că pârâta a fost de acord cu rezilierea contractului, fără însă ca instanța să fie sesizată cu o cerere pentru obligarea pârâtei la plata chiriei restante, și cu atât mai puțin la penalitățile de întârziere calculate conform contractului.
Prin urmare, sentința comercială nr. 9/09.01.2007 prezintă efectele autorității lucrului judecat prev. de art. 1201 -1202 cod civil numai în ce privește rezilierea contractului de închiriere nr. 26/23.06.2004 și evacuarea pârâtei din imobilul închiriat.
De la Arhiva Tribunalului Timiș apare mențiunea "definitivă și irevocabilă de la 05.09.2007".
Ca efect al rezilierii contractului de închiriere reclamanta nu mai are temei legal și contractual pentru obligarea pârâtei la chirie restantă sau la penalități de întârziere, întrucât relațiile contractuale dintre părți au încetat conform sentinței.
În cererea de deschidere a procedurii insolvenței creditoarea de altfel nu a precizat pe ce perioadă a calculat chiria de 42.772,46 lei și, cu toate că la dosar este depusă în xerocopie "situația facturilor în sold 22.10.1999-31.10.2007" nu este atașată nici o factură pentru a fi comunicată debitoarei și respectiv acceptată la plată, întrucât numai în acest mod își asumă obligația legală de plată a echivalentului folosinței spațiului închiriat conform contractului.
Prin urmare, judecătorul sindic a constatat că suma de 42.772,46 lei reprezentând afirmativ contravaloarea chiriei datorate nu este o creanță certă în sensul prev. de art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței, și cu atât mai puțin penalitățile estimate la aceeași sumă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea - - T solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL.
În motivarea recursului, creditoarea recurentă a invocat excepția tardivității contestației formulate de debitoare, în temeiul art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, arătând că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 03.10.2008, iar debitoarea a formulat contestație doar la termenul de judecată din data de 02.04.2009, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de lege.
Pe fondul cauzei, recurenta creditoare arată că are o creanță în sumă de 42.772,46 lei la care se adaugă penalități de întârziere în valoare de 42.772,46 lei, fiind depășită astfel valoarea prag prevăzută de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006, respectiv 10.000 lei, creanță fiind generată de contractul de închiriere încheiat între părți. Pentru stabilirea cuantumului creanței recurenta susține că a avut în vedere prevederile contractuale, dar și susținerile exprese ale societății debitoare, care cu ocazia judecării acțiunii a recunoscut expres neplata chiriei începând cu luna iunie 2005 și a fost de acord cu rezilierea contractului și evacuarea din spațiul pe care îl folosea în mod abuziv.
Recurenta creditoare susține că, creanța este certă, existența ei fiind reflectată de contractul de închiriere încheiat între părți, lichidă întrucât cuantumul acesteia este precis determinat potrivit dispozițiilor contractuale și exigibilă deoarece data scadenței este depășită.
Examinând recursul declarat de creditoare prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Astfel, cu privire la faptul dacă cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare este sau nu întemeiată, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă de prima instanță această cerere, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 în acest sens.
Astfel, potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform art. 3 pct. 1 din aceeași lege insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Art. 31 din Legea nr. 85/2006 prevede că "(1) Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:
a) cuantumul și temeiul creanței;
b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;
c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.
(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții".
Curtea reține că creanța creditoarei nu este certă, întrucât existența ei nu rezultă din înscrisurile depuse de creditoare în susținerea cererii sale, înscrisuri care să fie acceptate de către debitoare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute la art.379 alin.3 din Codul d e procedură civilă, în condițiile în care chiar debitoarea nu recunoaște debitul invocat de creditoare, invocând prescripția și neînțelegeri contractuale.
Creanța nu este lichidă, întrucât câtimea ei nu este determinată prin actele depuse de creditoare la dosar, nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute la art.379 alin.4 din Codul d e procedură civilă.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că în cauză nu s-a făcut dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile deținute de creditoare împotriva debitoarei, creanță care să îndeplinească condițiile pretinse de art. 31 rap. la art. 3 din Legea 85/2006.
În aceste condiții, nu mai are relevanță dacă contestația formulată de debitoare a fost sau nu depusă în termenul legal, având în vedere că prin această contestație debitoarea putea contesta numai starea de insolvență. Nefiind întrunite condițiile cerute de lege pentru cererea creditoarei, în mod corect prima instanță a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare, fiind obligată, chiar în lipsa unei apărări a debitoarei, să analizeze îndeplinirea condițiilor cerute de Legea nr. 85/2006 pentru creanța pretinsă de creditoare împotriva debitoarei.
Așa fiind, neexistând motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge recursul declarat de creditoare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea - - T împotriva sentinței comerciale nr.784/14.05.2009, pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./17.11.2009
tehn./ 2 ex./18.11.2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș,
judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
