Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1247/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date - 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1247/

Ședința publică din data de 26 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 3: Petruța Micu

Grefier: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 1482/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar EXPERT A, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1482/22.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a închis procedura insolvenței debitoarei - SRL și a dispus: radierea acesteia din registrul comerțului; descărcarea lichidatorului judiciar A de orice îndatoriri și responsabilități; plata onorariului lichidatorului în sumă de 3.500 lei, de la data deschiderii procedurii până la data închiderii acesteia, din fondul de lichidare, și a cheltuielilor efectuate cu procedura și avansate de către lichidatorul judiciar în cuantum de 51,6 lei, din fondul de lichidare; notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 22 iunie 2009, lichidatorul judiciar A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL, a relevat incidența în cauză a art. 131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței întrucât, în averea debitorului nu există bunuri.

Judecătorul sindic a mai constatat că deși incidența prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 a fost dezbătută în adunarea creditorilor din data de 28.05.2009, nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, deși procedura se derulează în scopul acoperirii pasivului debitorului, deci creditorii sunt cei interesați la mărirea averii debitorului în vederea satisfacerii cât mai complet a creanțelor acestora; că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 128 din data de 02 februarie 2009; că potrivit art. 20 al. 1 lit. i raportat la art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței închiderea procedurii în condițiile în care nu există bunuri în averea debitorului și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii este obligatorie,

Astfel, judecătorul sindic, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoareu cu consecințele prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar continuarea procedurii de lichidare judiciară și formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006, cu motivarea că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.

(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".

Conform art. 4 din Legea 85/2006: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".

Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.

Se consideră că faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, recurenta afirmând că nu s-au făcut cercetări la OCPI privind eventualele bunuri înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci pentru eventualele conturi bancare.

Se mai consideră că nedepunerea documentelor contabile ale societății atrage incidența prevederilor art. 147 din lege, iar pentru ajungerea societății în stare de faliment, în virtutea mandatului conferit de adunarea generală a acționarilor, vina îi incumbă fostului administrator, iar concluzia care se impune este că sunt incidente prevederile art. 138 din Legea 85/2006.

De asemenea, recurenta A solicită reanalizarea onorariului acordat pentru patru luni, perioada supusă procedurii, în sumă de 3.500 lei, care în opinia recurentei, este nejustificat de mare în raport cu diligențele și rezultatul lor.

În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.

Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.

Susținerea creditoarei recurente A că lichidatorul judiciar, conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, trebuie să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, este întemeiată, însă acest raport se regăsește la dosarul cauzei, fiind întocmit de lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile legale.

În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții.

Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.

În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.

Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.

Cu privire la solicitarea recurentei de a se reanaliza onorariul acordat lichidatorului judiciar pentru perioada derulării procedurii insolvenței debitoarei, onorariu pe care îl consideră nejustificat de mare în raport de diligențele depuse de lichidatorul judiciar și de rezultatele obținute de acesta, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

- Aaf ost desemnat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei - SRL la 2 februarie 2009 prin sentința comercială nr.128, astfel că perioada în care acesta și-a desfășurat atribuțiile prevăzute de lege a fost de circa 5 luni, respectiv până la data de 22 iunie 2009. toată această perioadă jucătorul sindic i-a acordat un onorariu total de 3500 lei care să fie plătit din fondul de lichidare constituit la nivelul ORC de pe lângă Tribunalul Timiș, astfel că suma stabilită drept onorariu nu este exagerată și nici nu o prejudiciază în nici un fel pe creditoare care nu s-a oferit să avanseze cheltuielile necesare continuării procedurii. Pe de altă parte, obligațiile lichidatorului judiciar au fost îndeplinite, acesta făcând toate demersurile necesare pentru realizarea scopului procedurii insolvenței și acestea nu sunt obligații de rezultat, așa cum greșit susține recurenta, astfel că plata onorariului nu depinde de rezultatele obținute ci de îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de Legea insolvenței și date în sarcina sa de către judecătorul sindic prin încheierea de declanșare a procedurii insolvenței.

De asemenea, susținerile recurentei sunt nefondate și pentru faptul că așa cum reiese din procesul verbal al Adunării creditorilor debitoarei - SRL din data de 28.05.2009, depus la fila 247 dosar fond, la punctul 2 al ordinii de zi s-a pus în discuție stabilirea onorariului lichidatorului judiciar, acesta solicitând un onorariu de 3500 lei pentru toată perioada de desfășurare a procedurii, iar reprezentantul creditoarei recurente a arătat că este de acord cu plata acestui onorariu.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 1482/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. 10.11.2009

Tehn. /2 ex./10.11.2009

Instanța de fond - Tribunalul Arad

Judecător -

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1247/2009. Curtea de Apel Timisoara