Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1257/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1738/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1257
Ședința publică de la 24.11.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 3: Iulica
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA AGRICOLĂ GRAȚIA - prin lichidator judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ, împotriva sentinței comerciale nr.249/23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că părțile solicită judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față.
Prin sentința comercială nr. 249 din 23.06.2008 Tribunalul Teleormana admis cererea formulată de lichidatorul judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ și în temeiul articolului 131 din Lege anr.85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SOCIETATEA AGRICOLĂ "GRAȚIA" și radierea acesteia din Registrul Societăților Agricole, precum și măsurile ce decurg din aceste dispoziții.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că la data de 26.05.2008 lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii debitoarei, neavând bunuri în averea sa.
Procedura falimentului a fost deschisă prin sentința comercială nr. 376 din 9.11.2007 și s-a constatata că debitoarea nu mai desfășoară nici un fel de activitate din anul 1996, ca urmare a retragerii terenurilor de către membrii asociați, iar bunurile deținute de către debitoare în patrimoniu - un autocamion, o magazie și un grajd, au fost executate silit de, nemaiexistând alte bunuri în averea debitoarei, situație ce rezultă din raportul administratorului judiciar depus la 7.01.2008.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială sub nr- din 4.09.2008.
În motivarea recursului, creditoarea a susținut că închiderea procedurii falimentului debitoarei s-a făcut cu aplicarea greșită a legii, în sensul că, lichidatorul judiciar nu a arătat în raportul efectuat care sunt persoanele care se fac vinovate de starea de faliment și ce fapte au săvârșit, obligație ce-i revine potrivit articolului 59 alineat 1 din Legea nr.85/2006.
Greșeala instanței de fond constă în aceea că, a aprobat raportul depus de lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii, reținând că debitoarea nu deține bunuri în averea sa, fără a elucida aspectele vizând posibilitatea atragerii răspunderii foștilor administratori ai debitoarei, pentru partea de pasiv rămasă nerecuperată.
A mai susținut recurenta că raportul lichidatorului judiciar nu i-a fost comunicat, afișarea raportului la ușa instanței nesuplinind lipsa comunicării în condițiile articolului 7 din Legea nr.85/2006, coroborat cu articolul 921Cod procedură civilă.
Este vina instanței de fond, a arătat recurenta, că nu a pus în vedere lichidatorului judiciar să convoace Comitetul Creditorilor pentru a solicita punctul de vedere față de prevederile articolului 138 din Legea nr.85/2006.
În drept: articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Debitoarea GRAȚIA, prin lichidator judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
Astfel, raportul pretins de către recurentă, întocmit de către lichidatorul judiciar în baza articolului 59 coroborat cu articolul 25 din Legea nr.85/2006, a fost depus la 10.03.2008, lichidatorul judiciar exprimându-și punctul de vedere în ceea ce privește incidența articolului 138 din lege, în sensul că nu se impune efectuarea unei asemenea cereri.
De asemenea, nu se prevede în lege discutarea în prealabil, în cadrul unei ședințe a Comitetului Creditorilor, convocată în acest sens de lichidatorul judiciar, a necesității formulării unei asemenea cereri de către Comitetul Creditorilor, acesta având această abilitate în conformitate cu articolul 138 alineat 3.
A mai arătat intimata că raportul întocmit de lichidatorul judiciar a fost comunicat recurentei, conform dovezii de primire din 2.06.2008.
Nu au fost solicitat probe în recurs.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Procedura insolvenței s-a deschis la cererea creditoarei, prin sentința comercială nr. 376 din 19.11.2007.
Prin raportul întocmit de administratorul judiciar la 10.03.2008 (filele 80-81) s-a propus intrarea debitoarei în procedura simplificată a falimentului, conform articolului 1 alineat 2 litera c punctele 1 și 4 din Legea nr.85/2006, reținându-se că societatea nu mai desfășoară nici un fel de activitate din anul 1996 și că a ținut evidența contabilă până în anul 2001.
De asemenea, societatea a funcționat în perioada 1993-1995, după care și-a încetat activitatea datorită retragerii membrilor asociați (și a terenurilor aduse în asociație), practic, societatea nemaiavând obiect,
S-a mai arătat că singurul debit al societății este față de Banca Agricolă și a fost preluat de, care a și executat silit societatea în contul creanței, nemaiexistând bunuri în averea debitoarei,
Singura persoană contactată care a colaborat cu administratorul judiciar și i-a pus la dispoziție parte din actele contabile ale societății, ștampila, etc. celelalte fiind dispărute într-un incendiu, a fost dl. care a fost notificat în calitate de administrator special.
Acest raport a fost comunicat (fila 84), conform borderou expediere "recomandate".
La data de 10.01.2008 a depus declarație de creanță și T pentru o creanță în valoare de 1.521 lei provenită din TVA - 199 lei și impozit pe venituri din salarii - 1322 lei.
La data de 4.02.2008 administratorul judiciar a depus raportul întocmit în baza articolului 20 alineat 1 litera b din Legea nr.85/2006 și articolului 59 din lege, menționându-se drept cauze și împrejurări ce au determinat starea de insolvență a debitoarei:
-lipsa terenului care să fie lucrat;
-lipsa mijloacelor cu care a fost lucrat terenul întrucât datorită lipsei de fonduri a fost reziliat contractul cu fostul GRAȚIA;
-neplata datoriilor scadente față de Banca Agricolă;
-conjunctura economică defavorabilă.
Nu au fost identificate la acea dată motive de aplicare a articolului 138 (filele 88-90).
La propunerea administratorului judiciar, prin sentința comercială nr. 115 din 31.03.2008 în baza articolului 107 litera d din Legea nr.85/2006 s-a dispus trecerea la procedura simplificată a falimentului debitoarei Grația.
Raportul depus de lichidatorul judiciar la 26.05.2008 (filele 118-119), nu identifică existența unor fapte săvârșite de persoanele prevăzută la articolul 138 alineat 1 din lege de natură a justifica efectuarea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale, lichidatorul solicitând închiderea procedurii în temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006.
Ultimul raport întocmit de către lichidatorul judiciar la 20.06.2008 (filele 147-148) reiterează cererea de închidere a procedurii în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 și descărcarea de sarcini a lichidatorului judiciar, debitorului și a celor ce au contribuit la efectuarea procedurii de lichidare conform articolului 136 din Legea nr.85/2006, radierea societății debitoarei și plata lichidatorului judiciar.
Acest raport a fost comunicat creditoarei recurente (filele 149-150), potrivit dovezilor existente la dosarul cauzei, la 27.05.2008, creditoarea nefăcând obiecțiuni la raport.
Se constată, din actele dosarului că recurenta, deși legal citată pe tot parcursul procedurii insolvenței, nu s-a prezentat niciodată în instanță, având o atitudine pasivă.
Potrivit dispozițiilor articolului 7 alineat 7 din legea nr.85/2006 "Creditorii care au înregistrat cereri de admitere a creanțelor (cum este cazul recurentei care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței asupra debitoarei) sunt prezumați că au în cunoștință termenele prevăzute la articolul 62 ori la articolele 107, 108 sau 109, după caz, și nu vor mai fi citați".
Curtea apreciază că în speță au fost parcurse toate etapele prevăzute de lege cu privire la desfășurarea procedurii și s-a constatat absența bunurilor în averea falitei, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, astfel încât, față de dispozițiile articolului 131 din legea nr.85/2006, în mod corect judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii pentru lipsa de resurse.
Omisiunea formulării acțiunii în antrenarea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere nu poate determina respingerea cererii de închidere a procedurii insolvenței atâta timp cât cei îndreptățiți să introducă acțiunea nu au optat pentru promovarea acesteia.
Astfel potrivit dispozițiilor articolului 138 alineat 3 din Legea nr.85/2006, în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei, ori a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alineat 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alineatul 1 amenință să se prescrie, Comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alineatul 1.
Rezultă că judecătorul - sindic autorizează introducerea acțiunii prevăzută de articolul 138 din legea nr.85/2006 numai pe baza unei cereri formulate în acest sens, care trebuie depusă la dosarul de insolvență, deoarece nu este vorba despre un simplu aviz cu caracter formal, ci despre încuviințarea unei cereri judiciare prevăzute de lege.
Instanța nu se poate pronunța cu privire la autorizarea introducerii acțiunii prevăzută de articolul 138 din lege, fără să fi existat o cerere cu care să fi fost sesizată, după cum nici nu se poate autosesiza sau învesti din oficiu, cu angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
În speță, cum nu a fost constituit un comitet al creditorilor, datorită numărului restrâns al creditorilor (doi creditori: și T), creditorii înscriși în tabelul creanțelor debitoarei puteau exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, concluzie care se desprinde din decizia nr. 549/2007 a Curții Constituționale, Curtea reținând că orice altă interpretare a legii ar priva creditorii de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai mare a creanțelor, doar pentru că nu sunt un număr suficient pentru a forma un comitet.
Așa fiind, nimic nu împiedica pe recurenta creditoare ca urmare a omisiunii lichidatorului judiciar de a formula o cerere de atragere a răspunderii în baza articolului 138, să formuleze o cerere de autorizare în baza dispozițiilor articolului 138 alineat 3 din Legea nr.85/2006, în vederea formulării unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere, în măsura în care ar fi considerat întemeiată o asemenea cerere.
Cum o atare cerere de autorizare nu a fost formulată nici de către recurentă, nici de cealaltă creditoare, T, iar lichidatorul judiciar nu a înțeles să formuleze o astfel de cerere, față de faptul că nu a identificat elemente de natură a impune aceasta, starea de insolvență a debitoarei fiind determinată de cauze obiective, potrivit raportului întocmit de lichidator la 10.03.2008 (conjunctură economică defavorabilă) și judecătorul sindic nu se putea autosesiza sau învesti cu o astfel de cerere, în mod legal și temeinic, față de constatarea absenței oricărui bun în averea debitoarei, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei conform articolului 131 din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă, respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA AGRICOLĂ GRAȚIA - prin lichidator judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ, împotriva sentinței comerciale nr.249/23.06.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
19.12.2008
Tribunalul Teleorman -Secția Civilă
Judecător fond:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica