Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1290/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1290
Sedinta publica din 28.11. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Guranda
Grefier - -
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta debitoare SC EXPERT PROFESIONAL SRL, împotriva sentintei comerciale nr.3873/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SRL
La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă recurenta prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 20 dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții că nu s-a depus dovada consemnării cauțiunii.
Recurenta a depus prin serviciul registratură un set de acte.
Recurenta prin avocat depune declarație de renunțare la judecata cererii de suspendare.
Recurenta prin avocat solicită administrarea probei cu înscrisuri.
Curtea, deliberând încuviințează proba cu înscrisuri.
Recurenta prin avocat depune înscris cu hotărârea recurată și un bilanț prescurtat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului și depune concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 3873/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială, în Dosarul nr-, a fost admisă cererea creditoarei SC SRL împotriva debitoarei SC EXPERT PROFESSIONAL SRL și, în consecință s-a dispus în baza art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii generale a insolvenței cu privire la această debitoare, precum și măsurile corespunzătoare ca efect al deschiderii procedurii.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut în esență că debitoarea are datorii la creditoare într-un cuantum ce depășește pragul minim de 10.000 lei ( respectiv de 23.311,70 lei). Cum debitoarea nu a plătit la scadență aceste datorii, iar această împrejurare duce la concluzia că debitoarea este în incapacitate de plată, care durează de mai mult de 30 de ziler, Tribunalul a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată că sentința recurată este nelegală și netemeinică, deoarece neplata datoriei nu se datorează incapacității debitoarei de plată, ci refuzului justificat al acesteia de a plăti. Astfel, recurenta-debitoare susține că a fost facturată greșit suma pretinsă de creditoare deoarece marfa a fost livrată către două societăți comerciale diferite, care au fost beneficiari ai acestora, respectiv pe de o parte debitoarea SC EXPERT PROFESSIONAL SRL și SC EXPERT PATROL SRL. În acest sens, recurenta susține că era necesară emiterea a două facturi pentru cele două societăți diferite cu personalitate juridică distinctă. Deși a solicitat creditoarei acest lucru, aceasta nu a răspuns solicitării recurentei și nu a procedat la stornarea facturii emise greșit. Mai mult, susține recurenta, în momentul de față, întreaga creanță a fost achitată de către cele două societăți astfel încât nu este îndeplinită condiția incapacității de plată și nici aceea privind existența unei creanțe certe, lichide și exigibile.
În dovedirea acestor susțineri, recurenta depune înscrisuri ce atestă achitarea debitului, respectiv OP nr. 150/03.10.2008, prin care s-a achitat suma de 7865, 50 lei către creditoare și OP nr. 23/06.10.2008 care atestă achitarea sumei de 10.446,20 lei către creditoare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în recurs, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Creanța pe care creditoarea a pretins-o față de debitoarea sa, ca temei pentru deschiderea procedurii insolvenței a constat în suma de 23.311,70 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată către debitoare în baza comenzilor recepționate de la aceasta.
Din probele administrate în cauză rezultă că au fost exprimate două comenzi diferite de livrare de marfă constând în echipamente complete pentru angajații a două societăți comerciale (SC EXPERT PROFESSIONAL SRL și SC EXPERT PATROL SRL ), fapt ce rezultă din comenzile nr. 2236/08.11.2007 și nr. 01/11.01.2008 ( filele 5 și 6 din dosarul Tribunalului), astfel încât prețul mărfurilor livrate de către creditoare trebuia achitat de cele două societăți comerciale, iar nu doar de către debitoarea din cauza de față.
Sub acest aspect, motivul de recurs invocat de debitoarea SC EXPERT PROFESSIONAL SRL, este întemeiat, astfel că refuzul la plată este unul justificat, neplata nefiind rezultatul incapacității de plată a debitoarei, conform art. 3 pct. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006.
Mai mult, așa cum rezultă din Ordinele de plată depuse la dosar în faza de judecată a recursului, în prezent, cele două debitoare au achitat integral contravaloarea echipamentelor livrate, împrejurare recunoscută chiar de creditoare prin cererea de renunțare la judecată depusă la dosar în faza recursului, care nu rezultă că ar fi fost depusă și la Tribunal ( fila 51 din dosarul Curții de Apel).
De aceea, Curtea, constatând că la data pronunțării asupra prezentului recurs, creditoarea nu mai era titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile față de debitoare, de vreme ce această datoriefusese stinsă prin plata integralăși, prin urmare, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 alin. 1 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 și de art. 33 și urm. din aceeași lege, apreciază că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce potrivit art. 304 pct. 9 din pr. civ. atrage modificarea hotărârii.
Astfel, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței și va trimite dosarul judecătorului sindic în vederea închiderii procedurii, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-debitoare SC EXPERT PROFESSIONAL SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3873/24.09.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială, în Dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC SRL. Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge cererea creditoarei SC SRL de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, ca neîntemeiată.
Trimite cauza judecătorului sindic în vederea închiderii procedurii.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 28.11.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/TH.RED/ER/2 EX./29.12.2008
Sent. Com. nr. 3873/24.09.2008
Tribunalul București -Secția a VII a Comercială
Dosarul nr-Jud. fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Gabriela Vințanu, Georgeta Guranda