Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1290/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1290
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 1835 din 6 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentantă prin lichidator judiciar ACTIV GRUP UR.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic, pentru creditoarea recurentă, lipsă fiind debitoarea intimată.
Procedura este completă.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul creditoarei recurente arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentantul creditoarei recurente consilier juridic solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței recurate, pentru continuarea procedurii, formularea unei plângeri penale și a unei acțiuni în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în scris.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1835 din 6 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei și radierea acesteia din registrul comerțului.
Totodată, în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, instanța a dispus descărcarea lichidatorul judiciar ACTIV GRUP UR. A de orice îndatoriri și responsabilități.
De asemenea, în baza dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus plata onorariului lichidatorului în sumă de 3.500 lei de la data deschiderii procedurii la data închiderii acesteia din fondul de lichidare și a cheltuielilor efectuate cu procedura și avansate de către lichidatorul judiciar în cuantum de 98 lei, din fondul de lichidare.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, instanța a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice A și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
De asemenea, judecătorul sindic a dispus afișarea tabelului definitiv al creanțelor debitoarei la ușa instanței.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că la data de 6 iulie 2009, lichidatorul judiciar ACTIV GRUP UR. A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului relevat incidența în cauză a art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, întrucât în averea debitorului nu există bunuri; că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, deși procedura se derulează în scopul acoperirii pasivului debitorului, deci creditorii sunt cei interesați la mărirea averii debitorului în vederea satisfacerii cât mai complet a creanțelor acestora; că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 487 din data de 16 martie 2009; că potrivit art. 20 al. 1 lit. i raportat la art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, închiderea procedurii în condițiile în care nu există bunuri în averea debitorului și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii este obligatorie,
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
De asemenea, în baza art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a dispus plata din fondul de lichidare a cheltuielilor aferente continuării procedurii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, continuarea procedurii deschise și implicit obligarea lichidatorului de a proceda la continuarea măsurilor prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Potrivit art. 4 din Legea nr.85/2006 "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic. "
De asemenea, se apreciază că trebuie analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.
Se consideră că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajunându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii nr. 85/2006.
Faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri si că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment. Nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea v funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventuale conturi bancare.
S-a susținut că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, mandatul fiind cuprins în actul constitutiv al societății. De asemenea, recurenta apreciază că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerearea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imutabilă și, evident de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii, potrivit autorului citat, având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
Întocmirea raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolventă a societății, cu conținutul arătat mai sus este o cerință imperativă a legii, nu una facultativă.
De asemenea, în aplicarea art. 147 din lege, instituția recurentă consideră că o plângere penală împotriva fostului administrator al societății se impunea, întrucât acesta nu a depus documentele financiare ale societății, acest fapt fiind o dovadă a relei credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, de fapt prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și ca atare este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri. Evidențele contabile sunt documente de natură să-i fundamenteze orice argumentație a lichidatorului, lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, această solicitare pe motivul lipsei de documente are doar o valoare declarativă si nicidecum una probantă.
Creditoarea recuerentă mai arată că în derularea procedurii de lichidare judiciară nu a fost desemnat administratorul special de către adunarea generală a asociaților, care să poată primi raportul final si situațiile financiare finale ale procedurii. Același raport final si bilanțul de închidere, trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării în mod legal a adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final, (art.129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la acest raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii. Dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății, în cadrul acestei adunări, recurenta apreciază că avea posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii sale la închiderea procedurii, în situația dată, face aceste precizări în calea de atac legală.
Față de cele arătate, creditoarea recurentă solicităm instanței, în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea cu trimitere, iar în subsidiar modificarea sentinței recurate, în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea unei plângeri penale în condițiile art. 147 din Legea nr. 85/2006, și acțiunii în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006, republicată.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, art. 131, 138 și 147 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Examinând recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar ACTIV GRUP UR. A prin raportul de activitate depuse la dosarul de primă instanță, în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei A întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea menționată, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat, în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate, statua fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că niciunul dintre creditori, deși legal notificați de către practician, nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei fiind neîntemeiate. Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
În speță ambele cerințe pretinse de legiuitor sunt îndeplinite, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite, iar creditorii, deși notificați de către practician pentru a arăta dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii, fie nu au răspuns acestei solicitări, fie au arătat că nu se opun propunerii practicianului, ceea ce echivalează că refuzul de a avansa respectivele sume.
În atare condiții în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, respectivele organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către lichidatorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor (care a fost desemnat prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2008 - fila 181 din dosarul primei instanțe) avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat.
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar ACTIV GRUP UR. A A, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea A, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Pe de altă parte, recurenta a avut cunoștință despre raportul lichidatorului judiciar prin care acesta propunea închiderea procedurii colective față de debitoarea A, instituția creditoare fiind notificată în acest sens de practician, astfel cum s-a arătat mai sus, efectuarea unor investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori ori promovarea unor acțiuni oblice neimpunându-se a fi întreprinse în condițiile în care în speță nu s-a pus problema antrenării răspunderii acestora. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea creanțe de recuperat sau ce anume consideră că mai trebuia făcut în concret în cauză.
Nici critica referitoare la neîntocmirea raportului privitor la cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței nu este întemeiată, iar în ceea ce privește nedesemnarea administratorului special, această împrejurare nu constituie un motiv de casare, cum fără nici un temei susține recurenta, practicianul îndeplinindu-și obligațiile prevăzute de lege.
Așadar, lichidatorul judiciar și-a îndeplinit atribuția prevăzută de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, iar prin faptul că la respectiva adunare nu s-a prezentat nicio persoană nu i se poate reproșa acestuia vreo lipsă de diligență în desemnarea administratorului special, deoarece desemnarea nu este o îndatorire a practicianului, ci un drept al asociaților/acționarilor persoanei juridice ajunsă în stare de insolvență.
Nu în ultimul rând, nu i se poate reproșa practicianului lipsa de diligență în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina sa, mai exact neformularea unei plângeri penale întemeiată pe art. 147 din Legea nr. 85/2006 împotriva fostului administrator social atâta timp cât toți creditorii, inclusiv instituția recurentă, nu au uzat de prerogativa oferită de art. 17 alin. 1 lit. d) din lege.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 1835 din 6 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a jud. A împotriva sentinței comerciale nr. 1835 din 6 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /27.11.2009
Dact. /02.11.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
