Spete procedura insolventei. Decizia 1292/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1292
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea C împotriva sentinței comerciale nr. 1095 din 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic pentru debitoarea intimată, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu suma 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatei depune întâmpinare, la care a atașat două înscrisuri, și arată că nu are alte cereri.
Nemaifiind formulate alte cereri, se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1095 din 9 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa admis contestația formulată de debitoarea, respingând, totodată, cererea creditoarei C având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 4 martie 2009 creditoarea Cac hemat în judecată debitoarea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se deschidă procedura insolvenței împotriva societății debitoare, invocând o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum total de 201.727,79 lei, compusă din 152.832,83 lei debit principal și 48.894,96 lei penalități de întârziere calculate până la 15 februarie 2009, arătând în motivare că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 518/ 23.01.2008 având ca obiect materiale de instalații termice și sanitare în cantitățile și la prețurile prevăzute în facturile emise de vânzător. Prețul acestor materiale a fost de 152.832,83 lei, inclusiv, sumă pe care debitoarea s-a obligat să o achite, iar penalitățile sunt de 0,3% pe zi de întârziere, conform art. 7 din contract, valoarea acestora putând depăși cuantumul obligației de plată. A precizat, de asemenea, că în urma convocării la conciliere directă debitoarea a recunoscut debitul de 152.832,57 lei, comunicând prin adresa nr. 100/04.02.2009 că nu deține resurse în vederea achitării acestuia, în speță fiind îndeplinite toate condițiile cerute de Legea nr. 85/2006.
Debitoarea a formulat contestație, solicitând respingerea cererii introductive, cu motivarea că nu se află în incapacitate de plată, putând să-și onoreze datoriile din fonduri bănești proprii, atașând în probațiune instrumente de plată care atestă efectuarea de operațiuni financiare, menționând că achitarea cu întârziere a debitelor este o situație temporară, care urmează că fi înlăturată prin recuperarea creanțelor de la propriii săi debitori.
În urma analizei cererii de chemare în judecată, a motivelor în fapt și în drept invocate de creditor, a actelor depuse la dosar, văzând apărarea formulată de debitoare prin contestație, judecătorul-sindic a constatat că societatea debitoare are încasări și efectuează plăți, dispunând de fondurile necesare plății datoriilor sale la scadență, chiar dacă în prezent se confruntă cu o jenă financiară de moment, indusă de contextul economic actual, ceea ce însemnă, așadar, că nu se află în stare de insolvență pentru a-i fi aplicabile prevederile Legii nr. 85/2006. Totodată, tribunalul a apreciat că nu se poate utiliza acest mijloc procedural - cererea de deschidere a procedurii insolvenței - într-un scop deturnat de la cel pentru care a fost reglementat, respectiv pentru constrângerea debitorului de a-și achita datoriile sub presiunea falimentului, impunându-se admiterea contestației și respingerea cererii creditoarei.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea C, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul Timiș în vederea deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea intimată, pentru următoarele motive:
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și cele prevăzute de art. 304 pct. 9 din același cod.
Creditoarea recurentă arată că deși a făcut dovada relațiilor comerciale dintre ea și debitoare, precum și a unei creanțe certe, lichide și exigibile, conform facturilor fiscale necontestate de intimată, instanța de fond în mod greșit i-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței cu motivarea că societatea debitoare dispune de fondurile necesare plății datoriilor sale de scadență. Aceasta, deși intimata nu și-a achitat datoria necontestată, în cuantum de 201.727,79, de peste șapte luni de zile. Analizând atât situația de fapt, respectiv existența relațiilor comerciale dintre cele două societăți, existența unei creanțe în cuantum de 201.727,79 lei, scadentă de mai mult de 30 de zile și neachitată de către intimată, conform înscrisurilor depuse în probațiune, dar și faptul că debitoarea nu a făcut dovada existenței fondurilor bănești, atât la momentul scadenței obligației de plată, cât și la data judecării contestației, rezultă fără dubiu că în speță sunt întrunite cerințele legale pentru declanșarea procedurii insolvenței. Așadar, deși societatea debitoare nu a contestat suma datorată (existând înscrisuri însușite de reprezentanții persoanei juridice - contract, facturi, proces-verbal de conciliere), la scadența obligației de plată nu a avut disponibilul bănesc pentru a-și achita datoria, acest lucru perpetuîndu-se până în prezent, trecând mai bine de șapte luni de la momentul scadenței.
Debitoare intimată, legal citată, s-a prezentat la dezbateri, și formulat întâmpinare (filele 10-11), solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, cu motivarea că datorită crizei economice cu care se confruntă întreaga societate pe plan național și mondial, și intimata s-a confruntat cu unele dificultăți financiare datorate blocajului economic al partenerilor săi contractuali care, la rândul lor, îi sunt datori cu importante sume de bani, sens în care a și întreprins demersuri care să-i restabilească echilibrul financiar. În concluzie, nu poate fi vorba de o stare de insolvență, situația creata constituind doar o întârziere a achitării debitului existent, stare de lucru ce poate fi ușor înlăturată prin recuperarea creanțelor de la clienții săi. Mai mult decât atât, în vederea soluționării litigiului existent debitoarea a încheiat cu creditoarea recurentă o convenție de plată, înregistrată sub nr. 469/19.10.2009, prin care, de comun acord, părțile au stabilit modalitatea și termenele de plată a debitului, ceea ce denotă că însăși societatea creditoare a înțeles că situația creată este doar o întârziere a plății și nu o stare de insolvență.
În drept a invocat prevederile art. 115-118 din Codul d e procedură civilă.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate de creditor, a apărărilor intimatei debitoare, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 31 din Legea nr. 85/2006, modificată, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzută de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, prin creditor îndreptățit înțelegându-se creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile (art. 3 pct. 6).
Insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori (art. 3 pct. 1 lit. a). Dispozițiile legale privind procedura insolvenței se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzute de art. 1 din actul normativ amintit, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate cooperatistă, o organizație cooperatistă, o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în insolvență.
Debitoarea intimată este o societate comercială cu răspundere limitată având stabilită o durată de funcționare nelimitată, și este știut faptul că societățile constituite cu respectarea formalităților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului.
Insolvența debitorului, fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cel care solicită declanșarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadență a datoriilor și lipsa lichidităților. În acest sens, sunt relevante înscrisurile depuse la dosarul de fond de creditoarea recurentă care atestă neachitarea de către debitoare a mai multor facturi fiscale, care în total se ridică la suma de 152.832,83 lei, la care se adaugă și penalitățile de întârziere convenite prin contract.
Potrivit Legii insolvenței creditorul nu poate declanșa procedura decât pentru creanțe certe, lichide și exigibile. Caracterul cert al creanței vizează atât existența acesteia, cât și cuantumul său, iar caracterul lichid al creanței presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanța trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadență.
Sub acest din urmă aspect, Curtea reține că din înscrisurile depuse de către intimată cu ocazia soluționării căii de atac, respectiv convenția de plată nr. 469/19.10.2009 încheiată de reprezentanții celor două societăți comerciale (fila 13), rezultă fără putință de tăgadă că creanța reclamată de recurentă nu mai este exigibilă, părțile, de comun acord, convenind ca debitoarea să plătească debitul principal și penalitățile contractuale aferente în două tranșe, respectiv la data de 18 noiembrie 2009 și la 14 decembrie 2009, pentru prima fiind și emis deja un bilet la ordin (fila 14).
În aceste condiții, este evident faptul că creanța în litigiu nu mai îndeplinește condiția de a fi exigibilă, ceea ce atrage menținerea sentinței tribunalului prin care judecătorul-sindic a dispus respingerea cererii de deschidere a procedurii colective.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea C împotriva sentinței comerciale nr. 1095 din 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /06.11.2009
Dact. /09.11.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
