Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1293/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA | Operator date - 2928 |
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA | |
SECȚIA COMERCIALĂ | Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ -. 1293/
Ședința publică de la data de 27 octombrie 2009 |
Curtea compusă din: |
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu |
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz |
Judecător: - - |
Grefier: - |
Pe rol judecarea recursului declarat de debitoarea TRANSPORT INTERNAȚIONAL SRL împotriva Sentinței civile nr. 1489/ 22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu intimata creditoare OZ MINE SRL, lichidator ACTIV GRUP.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsind:
- Recurenta debitoare TRANSPORT INTERNAȚIONAL SRL;
- Intimata creditoare OZ MINE SRL.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 27.10.2009 s-a depus de către apărătorul debitoarei recurente dovada achitării taxei de timbru, în xerocopie și delegație avocațială, precizându-se că delegația este doar pentru redactarea motivelor de recurs, după care:
Se prezintă d-na av., care depune originalul chitanței de plată a taxei de timbru în cuantum de 19,50 lei - seria - - nr. -/26.10.2009 și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.
Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurentă, în temeiul art. 242 alin. 2.proc.civ. Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin Sentința civilă nr. 1489/ 22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a respins contestația debitoarei, fiind dispusă deschiderea procedurii insolvenței debitoarei TRANSPORT INTERNAȚIONAL SRL; s-a numit administrator judiciar ACTIV GRUP, constatându-se în temeiul art. 47 din Legea nr. 85/2006 că debitorului nu îi este ridicat dreptul de a se administra.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a reținut incidența în cauză a dispozițiilorart. 32șiart. 33 alin. 6 tezadin Legea nr. 85/2006, constatând:
"Creditorul are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum superior sumei de 10.000 lei dovedită cu contractul din data de 08.11.2007, facturile emise și neachitate ce atestă creanța solicitată, minuta calculului penalităților, bonurile colective de alimentare, fotocopia Biletului la ordin emis de debitor și refuzat la plată pentru lipsă de disponibil în data de 10.02.2009 și de justificarea refuzului la plata cecului."
Prin recursul declarat, debitoarea TRANSPORT INTERNAȚIONAL SRL a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9.proc.civ. modificarea sentinței în sensul respingerii cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței; cu cheltuieli de judecată.
A apreciat debitoarea recurentă că în mod greșit s-a dispus deschiderea procedurii, deși prin contestația formulată s-a învederat necomunicarea legală a cererii introductive; astfel cum rezultă din adresa asociației de proprietari, cererea nu a fost afișată pe ușa principală a blocului sau la sediul societății debitoare, motiv pentru care s-a solicitat repunerea în termenul de contestare a insolvenței, cererea fiind nejustificat respinsă. În ce privește creanța, la data formulării cererii creditoarei nu se împlinise termenul de 30 de zile de la scadență; plata făcându-se în termen de 15 zile de la eliberarea facturii, conform art. V pct. 1 Contract și debitoarea primind facturile la 18.03.2009, scadența era la 03.04.2009. Mai mult, nicio factură nu poartă semnătura reprezentantului societății debitoare, ambele semnături de primire a facturilor fiind false iar data emiterii nu este reală. Valoarea facturilor neachitate este de 12.867,39 lei, foarte aproape de pragul minim de la care se poate solicita falimentul, iar pentru dobânda pretinsă nu s-a emis factură, calculul apărând de asemenea a fi greșit raportat la scadența stabilită și comunicarea facturilor. Creanța principală este incertă, existând neconcordanțe între data alimentării autovehiculelor înscrisă pe bonul de casă și data când autovehiculele erau în cursă, multe alimentări nu concordă.
A afirmat debitoarea că, deși creditoarea știe că nu este vorba de insolvență, ci de o situație financiară dificilă pasageră, a formulat cu rea-credință cererea de deschidere a procedurii urmărind constrângerea la plată pe o cale mai puțin costisitoare.
Examinând recursul declarat, în baza art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 și art. 312.proc.civ. prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a-l respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Dispozițiileart. 33 alin. 2 și 6 tezadin Legea nr. 85/2006 sunt în sensul următor:
"(2) În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență. Dacă debitorul contestă starea de insolvență, iar contestația sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară. -
(6) Dacă debitorul nu contestă, în termenul prevăzut la alin. (2), că ar fi în stare de insolvență și își exprimă intenția de a-și reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentință de deschidere a procedurii generale."
Față de dispozițiile art. 100 alin. ultim proc.civ. care menționează că procesul-verbal de îndeplinire a procedurii prin afișare face dovada până la înscrierea în fals, cu privire la faptele constatate personal de cel ce l-a încheiat, acesta își produce efectele până la soluționarea plângerii penale. Această plângere trebuie adresată direct organelor de cercetare penală, deoarece procesul-verbal de îndeplinire a procedurii nu se pretează aplicării dispozițiilor art. 180 - 184.proc.civ.
Deși a afirmat necomunicarea cererii și prin urmare falsul procesului-verbal de îndeplinire a procedurii, debitorul nu a înțeles să formuleze o plângere penală referitoare la acest aspect, limitându-se a solicita judecătorului-sindic repunerea în termenul de formulare a contestației.
ormele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 alin.2 din Constituția României.
Cât timp cererea de repunere în termen nu a fost însoțită de soluția pronunțată în litigiul penal ce ar constata pretinsa infracțiune de fals, în mod corect instanța civilă nu s-a considerat învestită în judecarea contestației debitorului, formulată cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Întrucât în calea de atac debitoarea a reluat susținerile din prima instanță fără a face dovada falsului constatat cu respectarea normelor procesuale, Curtea reține că hotărârea judecătorului-sindic este temeinică și legală și în conformitate cu prevederile art. 312.proc.civ. urmează a respinge recursul debitoarei TRANSPORT INTERNAȚIONAL SRL, ca nefondat.
În temeiul art. 274.proc.civ. reținând culpa procesuală a recurentei debitoare, va fi respinsă cererea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitoarea TRANSPORT INTERNAȚIONAL SRL, cu sediul în A, STR. - -.6-12. BL.5, ET. 4, AP.68, JUD. A împotriva Sentinței civile nr. 1489/ 22.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL ARAD în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea OZ MINE SRL, cu sediul în COM., DN 7 KM.6.+2. FN, COD POȘTAL -, JUD. A, LICHIDATOR ACTIV GRUP, cu sediul în A, STR. - - -.1, AP. 1, JUD.
Respinge cererea recurentei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
GREFIER, |
Red. RS - 18.11.2009
Thred. MM - 2 ex - PRINTDATE @ "dd.MM.yyyy" * MERGEFORMAT 18.11.2009
Primă instanță - TRIBUNALUL ARAD
Judecător-sindic IOAN FOLTEAN
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz