Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1349/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date - 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1349/

Ședința publică din data de 02 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

JUDECĂTOR 3: Anca Buta

Grefier: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 1716/01.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1716/01.07.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a închis procedura prevăzută de prezenta lege împotriva debitoarei - SRL și în consecință: a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A si ORC de pe lângă Tribunalul Arad; descărcarea administratorului judiciar al debitoarei, respectiv A, de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; radierea debitoarei - SRL din evidențele Registrului comerțului; precum și plata din fondul lichidării potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 a onorariului administratorului judiciar în cuantum de 2.000 lei pentru toată perioada, în contul deschis la Bank A nr. -U-.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 1 iulie 2009 lichidatorului judiciar A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei - SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a faptului că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri mobile/imobile de valorificat, disponibilități bănești sau drepturi de creanță de încasat, că a notificat pe unicul creditor al debitoarei cu mențiunea de a își exprima punctul de vedere cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii iar unicul creditor al debitoarei nu și-a manifestat intenția de a avansa sumele necesare continuării procedurii.

Judecătorul sindic a mai constatat că procedura a fost deschisă prin sentința comercială nr. 352 din 25 februarie 2009, fiind desemnat administrator judiciar A, reținând că administratorul judiciar a notificat pe unicul creditor al debitoarei cu mențiunea de a avansa sume necesare continuării procedurii dar acesta nu și-a manifestat intenția de a avansa aceste sume.

Din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitoarei s-a reținut că nu au putut fi identificate acte sau operațiuni juridice care să atragă incidența prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar în situația în care în decursul administrării procedurii vor apărea elemente noi legate de acest aspect se va proceda la sesizarea instanței.

Din rapoartele prezentate în fața judecătorului sindic, s-a reținut că administratorul judiciar nu a învederat existența unor elemente noi care să atragă răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere; că în speță, creditorul din procedură Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului Aaf ost notificat de către administratorul judiciar ca până la data de 30.06.2009 să își exprime poziția cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii, aducându-i-se la cunoștință împrejurarea că debitoarea nu deține bunuri mobile sau imobile de valorificat iar în averea debitoarei nu există disponibilități bănești și nici drepturi de creanță de încasat.

De asemenea, i s-a adus la cunoștință împrejurarea că, în cazul în care nu dorește să avanseze sumele necesare continuării procedurii, administrator judiciar va propune închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, dar creditoarea nu și-a manifestat intenția de a continua procedura în sensul avansării de sume.

Având în vedere aceste considerente, și pentru că în speță creditoarea nu și-a exprimat intenția de a avansa sumele necesare continuării procedurii, precum și luând în considerare faptul că debitoarea nu deține bunuri mobile sau imobile de valorificat, nu au fost identificate de către administratorul judiciar drepturi de creanță de încasat și disponibilități bănești în conturile debitoarei și nu există nici o altă sursă de acoperire a cheltuielilor cu procedura, judecătorul sindic, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul continuării procedurii, motivat de faptul că sentința atacată este nelegală și neîntemeiată și invocând prevederile art. 131 din Legea 85/2006, conform cărora: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Se mai arată că aceste dispoziții sunt exprese, considerând că în speță nu ne aflăm în situația prevăzută de lege care ar justifica închiderea procedurii de lichidare, deoarece nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul debitoarei. Se mai arată că lichidatorul a arătat prin raportul de activitate de la data de 20.05.2009, că "o rudă a fostului administrator al debitoarei a predat o parte din documentele contabile ale societății", iar în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, din data de 20.05.2009, se arată că "în situația în care în decursul administrării procedurii vor apare elemente noi legate de acest aspect, vom proceda la sesizarea instanței, în condițiile stabilite de lege".

Astfel, consideră că închiderea procedurii ca prematură în acest stadiu, că se impune mai întâi obținerea tuturor actelor, iar dacă este cazul și formularea unei plângeri penale. Arată că în aceste condiții lichidatorul judiciar va putea identifica fapte care s-ar circumscrie dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 privind răspunderea membrilor organelor de conducere sau supraveghere, ori a altor persoane, recurenta considerând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006.

În drept, recurenta a invocat art. 131 și 147 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.

Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurente, a întâmpinării formulate de către lichidator și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.

Lichidatorul judiciar al debitoarei a efectuat demersuri pentru identificarea bunurilor mobile sau imobile supuse impozitării, constatându-se că societatea debitoarea nu desfășoară activitate și nu deține bunuri în proprietate.

Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei a fost întocmit în lipsa documentelor financiar contabile, inclusiv a celor primare, astfel că lichidatorul s-a aflat în imposibilitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei.

În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței.

Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că, fiind prematură închiderea procedurii, nu s-a promovat o acțiune pentru a fi fost atrasă răspunderea persoanelor fizice din conducerea societății debitoare, în baza art. 138 din Legea 85/2006.

În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi, eventual, angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).

Ori, lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă acesta consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței și nici o plângere penală întemeiată pe disp. art. 147 din aceeași lege.

Ca urmare, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 1716/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02.11. 2009.

Presedinte, Judecător, Judecător

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. /10.11.2009

Tehn. /2 ex./10.11.2009

Instanța de fond - Tribunalul Arad

Judecător -

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1349/2009. Curtea de Apel Timisoara