Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1346/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1346/
Ședința publică din data de 02 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții și împotriva sentinței comerciale nr. 1135/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății debitoare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 02.11.2009, cerere de amânare formulată de către avocat -, în calitate de apărător al recurentului, în care se arată că este în imposibilitate de a se prezenta la acest termen.
Față de cererea de amânare formulată, Curtea o apreciază ca fiind neîntemeiată și o respinge, întrucât în cauză a mai fost acordat un termen, la solicitarea aceluiași apărător al recurentului, pentru aceleași motive și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1135/03.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea comercială exercitată de reclamanta, în calitate de lichidator judiciar al - SRL împotriva pârâților și și a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 4.242.423 lei în averea debitoarei - SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin acțiunea înregistrată la data de 5.11.2008, reclamanta A, în calitate de lichidator judiciar al - SRL Aac hemat în judecată pârâții și pentru atragerea răspunderii administratorilor în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în calitate de foști administratori și împotriva persoanei care a condus în fapt activitatea debitoarei, solicitând instanței să dispună ca suma de 4.242.423 lei sumă care reprezintă prejudiciul cauzat creditorilor - să fie suportată din averea personală de către pârâți, în solidar, care în calitate de administrator și conducător în fapt al activității debitoarei falite au contribuit la ajungerea debitoarei la insolvență și faliment prin faptele săvârșite, prevăzute de art.138, alin. (1), lit. d) din Legea 85/2006.
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă a judecătorului sindic nr. 2546 din 01.11.2006 data in dosarul 5746/2005, societatea profesională de lichidări SA Aaf ost numită lichidator judiciar; că, administratorul numit și înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad la data deschiderii procedurii prevăzute de Legea 85/2006, adică 09.11.2005 era, dar activitatea în fapt a fost condusă de domnul ; că, pe baza declarațiilor de creanță depuse la dosar de către creditorii care au aflat de deschiderea procedurii, lichidatorul judiciar a întocmit tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei însumând 4.242.423 RON și că nu a putut să notifice toți creditorii debitoarei, datorită faptului că nu se cunoșteau, neprimind lista creditorilor de la fostul administrator al debitoarei sau de la cel care a condus în fapt activitatea debitoarei.
A precizat că, nu a primit de la fostul administrator sau de la cel care a condus în fapt activitatea debitoarei acte ale debitoarei din ultimii 3 ani înainte de deschiderea procedurii și nu s-a putut face o analiză a activității debitoarei din care să rezulte alte incidente ale art. 138 din Legea 85/2006, dar a susținut că faptele acestora se încadrează la prevederile art. 138 alin (1) lit. d) - "au făcut să dispară unele documente contabile" precum și continuarea acestui articol "nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea" având în vedere faptul că nu au depus actele contabile la lichidator și nici nu au mai depus raportările la Administrația Finanțelor Publice in conformitate cu prevederile legale.
Așa fiind, a considerat că fostul administrator și cel care a condus în fapt activitatea debitoarei se fac vinovați de faptul că au făcut să dispară unele documente contabile și nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea și consideră că sunt pe deplin incidente prevederile art.138 alin (1), lit. d) din Legea 85/2006, solicitând ca pasivul societății debitoare - SRL, respectiv suma de 4.242.423 RON, să fie suportată de către pârâți,în solidar, care au contribuit la ajungerea debitoarei la insolvență și faliment.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii arătând că, nu este incident în cauză art. 138 al. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, arătând că, din informațiile primite de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad rezultă faptul că, administratorul societății la data deschiderii procedurii era, adică acesta reprezenta societatea în fața terților. Ca atare, a considerat că acestuia îi revenea obligația să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele prevăzute de art. 28 în termenul prevăzut de lege și nu acestuia care se ocupa în fapt de activitatea firmei.
A solicitat să se constatate că materialele documentare utilizate de reclamantă în analiza efectuată asupra societății debitoare sunt doar datele de identificare ale societății primite de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad și bilanțul depus la Administrația Finanțelor Publice A în anul 2004 și chiar în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență lichidatorul judiciar a susținut că, aceste date nu au relevanță nemaifiind evidențe din care să se poată face o analiză sau să poată aprecia starea patrimoniului acesteia. Ca atare nu se poate antrena răspunderea acestuia cu patrimoniul propriu pentru pasivul societății. A mai arătat că, reclamanta nu a dovedit în cauză raportul de cauzalitate între fapta acestui pârât și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență și chiar dacă aceste fapte ar fi existat aceste fapte ar fi trebuit să fie săvârșite în mod intenționat.
Concluzionând, în lipsa vreunui document contabil al societății din care să rezulte un minim de vinovăție în modul de conducere a activității debitoare de către acesta, a apreciat că este imposibil să se discute despre atragerea răspunderii acestuia cu patrimoniul propriu pentru starea în care se află societatea la data deschiderii procedurii. A mai considerat că, nedepunerea bilanțului nu poate echivala cu sintagma folosită de legiuitor în cadrul art. 138 al. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 și anume "au făcut să dispară", pentru incidența acestui articol trebuia dovedit în mod expres existența intenției de a dosi sau sustrage respectivele documente din arhiva societății.
În ceea ce privește afirmația reclamantei că nedepunerea bilanțului se poate asimila faptului că, nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, a considerat că acest aspect nu este relevant întrucât societatea SRL avea persoană specializate în acest sens care se ocupau de contabilitatea acesteia.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că, acțiunea a fost formulată împotriva fostului administrator și împotriva persoanei care a condus în fapt activitatea debitoarei în ultima perioadă de funcționare, adică pârâtul, în temeiul art. 138 alin (1), având în vedere faptul că acesta din urmă a condus în fapt activitatea debitoarei, deși celălalt pârât reprezenta debitoarea în fața terților.
Referitor la cele susținute de pârâtul prin întâmpinarea depusă la dosar, se desprinde faptul că acesta se ocupa, în fapt, de activitatea firmei și că a promovat această acțiune atât împotriva fostului administrator înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, cât și împotriva persoanei care a condus în fapt activitatea debitoarei.
În ceea ce privește aprecierile legate de faptul că menționarea articolului în baza căruia s-a promovat acțiunea de atragere a răspunderii, s-a arătat că actele debitoarei nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar, deși a fost promovată și plângere penală împotriva acestora și susținerile că actele debitoarei au fost lăsate în altă locație, nu consideră că este scuză pertinentă, în condițiile în care actele debitoarei trebuie să se găsească la sediul societății.
Întrucât acesta nu a primit de la fostul administrator și nici de la cel care a condus în fapt activitatea debitoarei, acte ale debitoarei din ultimii 3 ani înainte de deschiderea procedurii, a susținut că faptele acestora se încadrează la prevederile art. 138 alin (1) lit. d) - au făcut să dispară unele documente contabile, iar în continuarea acestui articol, adică faptul că nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, având în vedere că raportările contabile nu au fost depuse nici la Administrația Finanțelor Publice în conformitate cu prevederile legale.
Ținând cont de cele prezentate, lichidatorul judiciar a considerat că sunt pe deplin incidente prevederile art. 138 alin. (1), lit. d) din Legea 85/2006 și a solicitat ca pasivul debitoarei - SRL, respectiv suma de 4.242.423 RON, să fie suportată de pârâți în solidar.
Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 1424 din 9 noiembrie 2005 fost deschisă procedura împotriva debitoarei - SRL I, fiind numit administrator judiciar - SA A, iar prin sentința civilă nr. 2546 din 9 noiembrie 2006 fost deschisă procedura falimentului împotriva debitoarei fiind desemnat ca și lichidator judiciar - SA A, actuală.
Administratorul înregistrat la ORC A la data deschiderii procedurii prevăzute de Legea 64/1995 republicată și modificată este.
Din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de încetare de plăți, s-a reținut că debitoarea a funcționat până în anul 2005 când s-a constatat o reducere de activitate, precum și o imposibilitate de a-și achita datoriile care au determinat deschiderea procedurii de insolvență.
Prin raport, lichidatorul judiciar a învederat că la ora actuală nu mai există nici o evidență scriptică din care să se poată trage niște concluzii asupra stării patrimoniului debitoarei, dar practic societatea debitoare mai are în averea sa un număr de 3 mașini a căror stare de uzură este foarte avansată și din declarațiile fostului conducător al societății, acestea nu mai erau funcționale înainte de a se opri activitatea debitoarei.
Din raport s-a mai reținut de către prima instanță și că nu s-au formulat acțiuni în vederea recuperării creanțelor neîncasate, neexistând nici o evidență a acestora, nici acte în baza cărora să se poată formula astfel de acțiuni, nefiind astfel posibil să se recupereze nici o sumă din recuperări de creanțe, deși în conformitate cu bilanțul încheiat la 31.12.2004, existau creanțe în valoare mare de 456.597 RON, iar în ceea ce privește pasivul debitoarei, din evidențele contabile existente la 31.12.2004, valoarea acestora era de 3.221.724 lei, dar de asemenea nu existau acte nici pentru identificarea acestora.
S-a reținut ca principale cauze ale stării de insolvență, că din cauza documentelor insuficiente puse la dispoziția lichidatorului judiciar scăderea drastică a cifrei de afaceri, neținerea contabilității în conformitate cu legea, inexistenta documentelor contabile, acumularea de datorii importante valoric care au determinat ca debitoarea să nu mai facă față acestora, precum și faptul că o mare parte din creditori au început deodată să-și solicite debitele.
În ceea ce privește răspunderea membrilor organelor de conducere, din raport judecătorul sindic reține incidența art. 138 privind unele fapte ale foștilor administratori, care au determinat debitorul să ajungă în stare de insolvență:au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Astfel, lichidatorul judiciar nu a avut la dispoziție documentele debitoarei din ultimii ani, acestea sau nu au fost întocmite în conformitate cu legea sau au fost făcute să dispară, și a apreciat că fostul administrator este responsabil de acest fapt, considerând că se poate face o acțiune de antrenare a răspunderii fostului administrator,a celui care a condus activitatea debitoarei în fapt.
Așa fiind, judecătorul sindic a reținut că lichidatorul judiciar nu a primit de la fostul administrator sau de la cel care a condus în fapt activitatea debitoarei, acte ale debitoarei din ultimii 3 ani înainte de deschiderea procedurii și nu s-a putut face o analiză a activității debitoarei din care să rezulte alte incidente ale art. 138 din Legea 85/2006, rezultând că faptele acestora se încadrează la prevederile art. 138 alin (1) lit. d) - "au făcut să dispară unele documente contabile" precum și continuarea acestui articol "nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea" având în vedere faptul că nu au depus actele contabile la lichidatorul judiciar și nici nu s-au mai depus raportările la Administrația Finanțelor Publice in conformitate cu prevederile legale.
Rapoartele lichidatorului judiciar întocmite în cauză atestă faptul că fostul administrator și cel care a condus în fapt activitatea debitoarei, nu au prezentat actele contabile ale debitoarei, deși împotriva acestora s-a formulat plângere penală de către lichidatorul judiciar astfel cum rezultă din raportul prezentat fila 977 dosar fond.
Ca atare, judecătorul sindic a apreciat că a concluzionat corect lichidatorul judiciar că faptele pârâților se încadrează la prevederile art. 138 alin (1) lit. d) - "au făcut să dispară unele documente contabile" precum și continuarea acestui articol "nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Neconducerea contabilității în conformitate cu legea presupune neîntocmirea oricărui act contabil pentru care legea contabilității prevede obligativitatea existenței acestuia. Aceasta pentru că, prin neîntocmirea actelor contabile menționate în raportul său de către lichidator, pârâții au ascuns situația reală a operațiunilor reale efectuate prin societate și pe cale de consecință la neplata datoriilor și implicit la starea de insolvență.
În acest context, s-a apreciat că fostul administrator și cel care a condus în fapt activitatea debitoarei se fac vinovați de faptul că au făcut să dispară unele documente contabile și nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea și consideră că sunt pe deplin incidente prevederile art.138 alin (1), lit. d) din Legea 85/2006.
Astfel, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 cod civil, existând raportul de cauzalitate care constă în faptele evidențiate și prejudiciu, întinderea răspunderii pârâților, deși art. 138 din legea insolvenței prevede că este o răspundere limitată la o parte din pasivul societății formularea legiuitorului nu exclude obligarea conducătorilor societății la întregul pasiv al acesteia, răspunderea lor rămânând tot limitată, pasivul societății neincluzând și beneficiul nerealizat de societate.
Față de aceste considerente, judecătorul sindic a apreciat că, pârâții cu bună știință au creat un prejudiciu societății pe care au administrat-o și condus-o, prejudiciu care a condus în cele din urmă la starea de insolvență a debitoarei, că faptele descrise mai sus se încadrează în prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, pârâții nerăsturnând prin nici un mijloc de probă prezumția de vinovăție ce li s-a atribuit în cadrul acestei acțiuni, necontestând prejudiciul ce li s-a reținut în sarcină de către reclamată, drept pentru care a apreciat întemeiată acțiunea reclamantei și în consecință a obliga pârâții la plata sumei de 4.242.423 lei, sumă rezultată din tabelul definitiv al creanțelor în averea debitoarei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții și, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul formulat, pârâtul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în ce-l privește pe acesta, în sensul de a nu fi obligat la suportarea, cu patrimoniul propriu, a prejudiciului cauzat creditorilor, de către firma
În ce privește motivarea primei instanțe referitor la incidența art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 și anume, că ar fi "ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea", pârâtul apreciază că acest lucru nu este deloc dovedit, întrucât prima instanță a reținut în mod greșit vinovăția sa cu privire la aceste documente contabile, considerând că nedepunerea bilanțului nu "poate" echivala cu sintagma folosită de către legiuitor în cadrul art. 138 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 85/2006 și anume "au făcut să dispară". Pentru incidența prezentului articol din lege, trebuie dovedit în mod expres că persoana respectivă ar fi acționat cu intenție în acest sens, adică ar fi dosit sau sustras respectivele documente din arhiva societății.
Se mai arată că nedepunerea acestor documente nu se datorează refuzului pârâtului de a le depune, ci faptului că la acea dată, toată arhiva societății I, se afla la punctul de lucru al acesteia în depozitul situat în loc, nr. 190, jud. A, punct de lucru care, în prealabil a fost pis și sigilat de către o altă societate lichidatoare,. Așadar, lichidatorului i s-a adus la cunoștință acest aspect și, ca urmare, ar fi trebuit să se adreseze în acest sens celeilalte societăți lichidatoare, lucru pe care nu l-a făcut. Arată că din informațiile primite de la ORC, rezultă faptul că administratorul societății, la data deschiderii procedurii prevăzute de Legea 85/2006, era, adică acesta reprezenta societatea în fața terților, astfel că acestuia îi revenea obligația să pună la dispoziția lichidatorului documentele prevăzute la art. 28 alin (1) lit. b), c), e) și h), în termenul prevăzut de lege și nicidecum recurentului, care se ocupa, în fapt, de activitatea firmei.
Pârâtul recurent consideră că pentru incidența acestui articol, trebuia dovedit și faptul că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, aspect care nu a fost dovedit, întrucât societatea avea persoane angajate care se ocupau de contabilitatea acesteia, neavând niciun incident major semnalat de către organele abilitate în acest domeniu, la controlul contabilității firmei.
Referitor la susținerea judecătorului sindic cu privire la răspunderea civilă delictuală, prevăzută de art. 998 Cod civilă, respectiv ca pârâții ar fi creat un prejudiciu societății, recurentul apreciază că nu au fost identificate faptele culpabile care să fi fost reținute în sarcina sa, că în aceste condiții ar fi trebuit să existe și o legătură de cauzalitate, astfel că fără o dovadă în acest sens și fără să se arate în mod concret aceste fapte, prima instanță a antrenat răspunderea recurentului cu patrimoniul propriu pentru prejudiciul cauzat creditorilor societății și, implicit pentru starea de insolvență a acesteia. Dacă totuși aceste fapte ar fi existat, ar fi trebuit ca ele să fie săvârșite în mod intenționat, respectiv, lichidatorul să dovedească, în mod expres, acest fapt. Arată că în general, culpa, ca o condiție a răspunderii personale, presupune implicit, ca activitatea acestuia să se bazeze pe convingerea și libertatea sa de deliberare și rezoluție, care să fi dus în mod voit și direct la dispariția acelor documente sau la o activitate de contabilitate neconformă cu dispozițiile legale și, implicit, la crearea stării de insolvență a societății, ceea ce în cazul de față, se apreciază că nu este dovedit.
Pârâtul recurent mai arată că astfel, prima instanță a reținut în mod greșit vinovăția sa, în ce privește incidența art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 și astfel, apreciind că acesta nu poate fi obligat să răspundă personal cu patrimoniul propriu, pentru prejudiciul creat creditorilor și, implicit pentru starea de insolvență în care se află societatea.
Se susține că materialele documentare utilizate de către lichidator în analiza efectuată asupra societății, sunt datele de identificare ale societății primite de la ORC și bilanțul depus la Administrația Financiară, în anul 2004. Ori, în Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, chiar lichidatorul a susținut faptul că "Aceste date nu au relevanță, nemaifiind evidențe din care să se poată face o analiză sau să poată aprecia starea patrimoniului acesteia." Având în vedere că "nu există nicio situație scriptică, din care să se poată trage niște concluzii asupra stării patrimoniului debitoarei", așa cum susține, de fapt, și lichidatorul, acest lucru nu înseamnă că se poate antrena răspunderea recurentului (în solidar cu administratorul societății ), cu patrimoniul propriu, pentru pasivul societății, în sumă de 4.242.423 lei. Deci, în lipsa vreunui document contabil al societății, din care să rezulte un minim de vinovăție în modul de conducere a activității societății de către recurentul, acesta apreciază că este imposibil să se discute despre atragerea răspunderii acestuia cu patrimoniul propriu, pentru starea în care se afla societatea, la data deschiderii procedurii.
Prin recursul formulat, pârâtul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate de - A împotriva sa, sentință prin care am fost obligat solidar cu la plata sumei de 4.242.423 lei.
În motivarea recursului se arată că prin sentința atacată s-a admis cererea lichidatorului privind atragerea răspunderii administratorilor conform art. 138 din Legea 85/2006, deși se recunoaște chiar în sentință, că subsemnatul nu a exercitat acte de administrare, toate aceste acte fiind făcute de că recurentul de față ar fi vinovat de "dispariția unor documente contabile", precum și faptul că "nu s-a ținut contabilitatea conform legii".
Se invocă faptul că sentința atacată este netemeinică și nelegală, conform art. 304 și 304 Cod procedură civilă, că a fost o persoană fictivă în societatea înființată fără voia sa de către, că sub pretextul că semnează pentru deschiderea unor carduri sau al acordării unui împrumut, a semnat actele constitutive le societății, pe care arată că nu a administrat-o niciodată, nu a încasat nici un, nu a făcut acte contabile întrucât a aflat ulterior că societatea avea și contabil.
Se menționează de către recurent că prin cererea adresată Tribunalului Arad lichidatorul judiciar a solicitat ca suma de 242.423 lei să fie suportată de și persoana care a avut în realitate firma, respectiv, cel care a făcut toate actele, întrucât se pretinde că ar fi săvârșit una din faptele prevăzute de art.138 lit. d din Legea 85/2006, respectiv ar fi făcut "să dispară unele documente". Lichidatorul recunoaște la pct. 1.2 că din Ordonanța dată de Poliție rezultă că "activitatea în fapt a debitoarei a fost condusă de ", tot acesta fiind amendat pentru că nu a depus actele societății. Lichidatorul a recunoscut că nu a văzut nici un act al societății, nu a studiat nici un document iar in Raportul preliminar, atunci când analizează pretinsele fapte pentru antrenarea răspunderii organelor de conducere ale debitoarei - raportat la art. 138 din Legea 85/2006 - a răspuns că nici o faptă imputată nu poate fi reținută.
Recurentul mai susține că atunci când a analizat dispozițiile art.138 lit. d din lege, a arătat că nu există nici o probă că ar fi săvârșit o astfel de faptă, limitându-se să spună că această faptă va fi analizată de lichidator împreună cu adunarea creditorilor. Cu toate că apreciază că nu i se poate imputa nimic, recurentul arată că lichidatorul a susținut că în ceea ce privește art. 138 lit. d, "documentele sau nu au fost întocmite conform legii sau au făcut să dispară unele documente", fără a arăta în concret despre ce document este vorba, dar apreciind că această activitate este imputabilă celui care a condus activitatea debitoarei în tot, adică lui și nicidecum lui, care susține că nu a făcut nici o operațiune comercială, nu a depus nici un in capitalul social și nici nu a făcut acte de comerț, motiv pentru care consideră că susținerile lichidatorului sunt neîntemeiate, antrenarea sa în proces fiind pur formală și fără consecințe practice. Arată că potrivit art.138 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de o altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una dintre următoarele fapte: lit. d - au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea."
Având în vedere acest text legal, lichidatorul a depus prezenta acțiune, cu toate că în raportul întocmit a arătat că nu se evidențiază nici una din faptele prevăzute de lege. Arată că a aflat că s-a deschis procedura simplificată a falimentului debitoarei, fără ca să i se comunice ceva în acest sens, că lichidatorul - SRL nu l-a contactat și nu l-a informat și cu toate acestea, fără a cunoaște dosarul și fără nici o vinovăție a sa, s-a solicitat angrenarea răspunderii acestuia, invocându-se textul art. 138 lit. d din Legea 85/2006. Mai arată că din raportul de activitate al lichidatorului nu reiese în nici un mod vreo culpă a sa, iar faptul că nu are în posesie documentele contabile nu-i poate fi imputat, întrucât niciodată aceste acte nu au fost în posesia sa, singurul care avea aceste documente fiind cel care administra societatea, adică. În chiar acțiunea sa, lichidatorul arată că societatea nu a mai depus bilanț contabil începând cu anul 2005, fapt cu privire la care recurentul arată că nu este responsabil, deoarece nici nu se ocupa de societate.
Consideră că cererea lichidatorului este nelegală în ceea ce îl privește, întrucât nu are nicio vină că societatea a ajuns în stare de faliment, invocând Decizia 2/2006 a Curții de Apel București, în care s-a reținut că pentru a fi angajată răspunderea patrimonială, reclamanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către persoanele indicate în text a uneia sau mai multor fapte prevăzute de art.138 din lege, cât și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență. Dovada trebuie făcută în concret, nefiind suficientă o simplă afirmație pentru angajarea răspunderii administratorilor. În această decizie se arată că "împrejurarea că registrele de contabilitate precum și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate nu au fost depuse la dosar nu echivalează cu vreuna dintre ipotezele prevăzute în art.138 lit. " Tot în această decizie s-a mai arătat că trebuie dovedit "raportul de cauzalitate între o pretinsă neținere a contabilității în conformitate cu legea și ajungerea debitoarei în stare de insolvență", iar afirmații de genul "dezinteresului manifestat de intimat au un caracter mult prea general ca să atragă în concret răspunderea". Într-o altă decizie, nr. 787/2007 a Curții de Apel București, s-a arătat că acuzația referitoare la faptul că cei responsabili nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea trebuie probată. Simpla invocare că nu s-au depus raportări contabile la administrația financiară, la Oficiul registrului comerțului nu echivalează cu neținerea contabilității.
De asemenea, susține că trebuie dovedit că acest fapt a contribuit la intrarea debitoarei în insolvență. Referitor la nedepunerea raportărilor contabile s-a arătat că acestea pot avea eventual consecința unei răspunderi contravenționale însă, prin ea însăși, această faptă, în mod obiectiv, nu poate constitui temei legal și duce la răspunderea patrimonială a administratorilor pentru suportarea pasivului debitoarei ajunsă în stare de insolvență. Nimeni din conducerea societății nu și-a însușit bunuri ale acesteia, nu a dispus discreționar de averea societății și nu se poate afirma și dovedi că vreo persoană din conducere a acționat în scop personal.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurenți și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt întemeiate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente:
răspunderii recurenților a fost motivată de prima instanță prin aceea că lichidatorul judiciar nu a primit de la fostul administrator sau de la cel care a condus în fapt activitatea debitoarei acte ale debitoarei din ultimii 3 ani înainte de deschiderea procedurii și nu s-a putut face o analiză a activității debitoarei, că faptele acestora se încadrează la prevederile art. 138 alin (1) lit. d) - "au făcut să dispară unele documente contabile", precum și că "nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea" având în vedere faptul că aceștia nu au depus actele contabile la lichidator și nici nu au mai depus raportările la Administrația Finanțelor Publice in conformitate cu prevederile legale, reținându-se prezumția de vinovăție a acestora.
Curtea reține că răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului societății sau a altei persoane din cadrul debitoarei. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii institute de art. 138 din Legea insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, respectiv greșeala de gestiune (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficiența activului. Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență. Răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă (greșeală de gestiune) a administratorului.
În cauză nu s-a dovedit ce fapte de natura celor prevăzute de art.138 din Legea 85/2006 au fost săvârșite de recurenți și nici că aceștia le-ar fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele arătate de legiuitor în textul de lege incident.
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea insolvenței nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestuia, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Împrejurarea că registrele de contabilitate, precum și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate nu au fost depuse la dosar nu echivalează cu vreuna dintre ipotezele prevăzute în art.138 lit. d din Legea insolvenței, mai ales că, așa cum recurenții au susținut și în primă instanță, toată arhiva societății debitoare se afla la punctul de lucru al acesteia în depozitul situat în loc., nr. 190, jud. A, punct de lucru care, în prealabil a fost sigilat de către alt lichidator al debitoarei.
Acuzația referitoare la faptul că cei responsabili nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea trebuie probată, iar simpla invocare că nu s-au depus raportări contabile la administrația financiară nu echivalează cu neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Față de cele de mai sus, reținând că în mod greșit a fost antrenată răspunderea recurenților de către prima instanță, Curtea va admite recursurile declarate de pârâții și și va odifica sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul A împotriva pârâților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții și împotriva sentinței comerciale nr. 1135/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul A împotriva pârâților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.11.2009.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /23.11.2009
Tehn. /2 ex./23.11.2009
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
