Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1375/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1375/R-COM

Ședința publică din 16 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gina Achim judecător

JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu

JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva deciziei nr. 903/R-COM din 07 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE V, domiciliată în, str. -, -.E,.2,.8, județul V, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, SC SRL, cu sediul în str. -,.2,.2,.8, județul V și RM., cu sediul în str. G-ral nr. 17, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic C-tin pentru intimata V și avocat pentru intimata SC SRL, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Contestația este scutită de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul intimatei V arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Apărătorul intimatei SC SRL depune la dosar întâmpinare, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.

Reprezentantul intimatei V, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare.

Apărătorul intimatei SC SRL, av., având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare, ca fiind inadmisibilă pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și susținută oral în ședință.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față, curtea constată următoarele:

La data de 8 2008, debitoarea prin administrator -, precum și aceasta din urmă în nume propriu, au formulat contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor, întocmit de lichidatorul judiciar Rm.V depus la data de 13 noiembrie 2008, contestând creanța în sumă de 3.529 lei, pretinsă de creditoarea B, motivat de lipsa titlului de creanță.

Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal prin sentința comercială nr.825/C/11 iunie 2009 respins contestația și a autorizat pe creditoare să promoveze cerere pentru antrenarea răspunderii personale a administratorului debitor.

Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin cererea din data de 27 octombrie 2008, creditoarea Bas olicitat admiterea creanței de 3.528,19 lei împotriva debitoarei preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate V, potrivit nr.OUG95/2003.

Creditoarea a depus la dosar protocolul intervenit între și Casa de Sănătate V la data de 3 martie 2004 având ca obiect transferul creanțelor bugetare, potrivit actului normativ menționat. În consecință, a reținut că există titlu de creanță, așa că înscrierea în tabelul preliminar a sumei de 3.529 lei solicitată de creditoarea B, se justifică.

Debitoarea, prin administrator - și aceasta personal au declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care au criticat-o invocând motivele prev.de art.304 pct.7, 8 și 9 și art.3041Cod procedură civilă.

În dezvoltarea recursului au susținut că respingerea contestației s-a făcut prin încălcarea legii și prin neobservarea probelor depuse la dosare, respectiv a dovezilor de plată a sumei în discuție, prin poprire.

Prin decizia nr.903/07.10.2009 CURTEA DE APEL PITEȘTI SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL a admis recursul împotriva sentinței nr.825/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - creditori AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ V și lichidatorul RM Curtea a odificat sentința iar pe fond a admis contestația și a înlăturat creanța creditoarei în sumă de 3.529 lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în temeiul nr.OUG95/2003, creditoarea a preluat creanțele bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, printre care și creanța în sumă de 3.528,19 lei pe care Vod eținea către debitoare. În acest sens, preluarea s-a făcut conform art.2 din Protocolul nr.36/30 martie 2003. Creditoarea justifică un titlu de creanță pentru înscrierea în tabelul preliminar, însă suma de 3.528,19 lei a fost achitată prin poprire, potrivit înscrisurilor depuse la dosar. În acest sens este extrasul de cont din data de 6 mai 2004 (fila 17), precum și adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice V - Administrația Finanțelor Publice a Orașului B din data de 10 august 2009, din care rezultă că debitoarea a plătit sumele de 18.066.710 lei și 18.599.567 lei reprezentând prin virare către, urmare adresei de înființare a popririi nr.5407/23 aprilie 2004.

Împotriva acestei decizii AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS a formulat contestație în anulare.

În motivare s-a arătat că decizia este rezultatul unei greșeli materiale săvârșite de instanța de recurs.

Între contestatoare și CNAS și CAS V s-a încheiat Protocolul nr.36/03.03.2004, prin care a fost preluată creanța față de debitoarea SC SRL în cuantum de 3.528,19 lei. AVAS s-a subrogat în drepturile și obligațiile CAS V atât în temeiul protocolului, cât și în baza nr.OUG95/14.10.2003, aprobată prin Legea nr.557/2003.

Decizia atacată este netemeinică, apreciind greșit din probele administrate că s-a efectuat plata creanței AVAS în contul DGFP V prin extrasul de cont din 06.05.2004.

Plățile efectuate de debitoare în conturile B la 23.04.2004, ulterior încheierii Protocolului nu puteau face obiectul acestuia.

Greșeala materială este esențială, determinând soluția pronunțată, fiind astfel îndeplinite cerințele art.318 Cod procedură civilă.

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de prevederile art. 318.proc.civ. curtea constată că cererea de contestație în anulare nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 318.proc.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prima teză a textului a fost invocată de către contestatoare, în sensul că instanța a săvârșit greșeli materiale, care au dus la dezlegarea greșită a pricinii. Contestatoarea susține că instanța a greșit când a apreciat că suma a fost achitată de către debitoare prin poprire, plata nefiind posibilă după preluarea creanței prin protocolul încheiat la 03.03.2004.

Însă în temeiul art. 318 teza I proc.civ. se pot invoca greșeli materiale nu eventuale greșeli de judecată, săvârșite de instanța a cărei hotărâre se atacă. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată numai pentru motivele expres prevăzute de lege, ale cărei dispoziții, dat fiind caracterul lor special, nu pot fi extinse prin interpretare. O interpretare extensivă a acestora ar transforma această cale de atac într-un veritabil recurs, care nu poate fi exercitat de două ori, unicitatea acestei căi de atac fiind recunoscută la nivel de principiu.

Așa fiind, în noțiunea de eroare materială sunt incluse acele greșeli evidente, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei.

Nu se încadrează aici interpretarea greșită a probelor sau a actelor normative aplicabile în cauză, în speță fiind invocată aprecierea greșită a probelor existente la dosar, care nu atrage aplicarea art. 318 teza I proc.civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 318.proc.civ. curtea va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva deciziei nr. 903/R-COM din 07 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE V, domiciliată în, str. -, -.E,.2,.8, județul V, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, SC SRL, cu sediul în str. -,.2,.2,.8, județul V și RM., cu sediul în str. G-ral nr. 17, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

/4 ex/18.12.2009

Președinte:Gina Achim
Judecători:Gina Achim, Andreea Tabacu, Constantina Duțescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1375/2009. Curtea de Apel Pitesti