Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1464/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial (Jurindex)

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 1464/

Ședința publică din 12.11.2009

PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

S-u luat în examinare recursurile declarate de creditoarele L și AVAS B, împotriva sentinței comerciale nr. 1110/S/14.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SA, prin lichidator judiciar, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

În deliberare constată următoarele:

Soluția primei instanțe:

Prin sentința comercială nr. 1110/S din 14.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a închis procedura insolvenței față de debitoarea SC SA și s-a dispus radierea acesteia din evidențele Registrului Comerțului - ORC de pe lângă Tribunalul Timiș, s-a respins cererea de angajare a răspunderii personale patrimoniale formulată în baza disp. art. 138 din lege, s-a constatat că o parte din documentele aflate în arhiva debitoarei au fost selecționate și eliminate cu acordul Arhivelor Statului iar o parte din acestea au fost predate Direcției Județene Ta A rhivelor Statului, restul arhivei debitoarei, cu acceptul comitetului creditorilor întrunit în data de 19.03.2009, fiind predat Arhiv SRL, jud. T conform contractului nr. 72/24.03.2009.

Prin aceeași hotărâre a fost descărcat lichidatorul T de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și s-a dispus notificarea sentinței tuturor părților interesate și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin Sentința Civilă nr. 407/PI/22.07.1997 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3067/COM/1997, s-a dispus declanșarea procedurii prevăzută de Legea 64/1995 republicată, față de debitoare, cu luarea tuturor măsurilor prevăzute de această lege față de debitoare.

La data de 28.05.1998, Tribunalul Timișa dispus prin încheierea dată în dosarul nr. 25/S/1997, intrarea în procedură de faliment prevăzută de Legea 64/1995 republicată (abrogată) și continuată de Legea 85/2006.

Prin încheierea din data de 08.10.1999, a fost numită în calitate de lichidator Trans SRL T, reprezentată de ec. -, pentru a desfășura activitatea de lichidare prevăzută de Legea 64/1995 republicată (abrogată) și continuată de Legea 85/2006, la debitoarea SA.

În baza Ordonanței de Urgență nr. 86/2006, privind organizarea activității practicienilor în insolvență, s-a înființat Societatea Civilă Profesională T, înregistrată la Filiala T, cu nr. de înregistrare 0242/31.12.2006, succesoare în domeniul lichidărilor Trans SRL Astfel, în dosarul nr-, procedura insolvenței a fost administrată în continuare de, cu sediul în T,-,. 1, jud.

În perioada 2000 - 2009, în care s-a desfășurat activitatea de lichidare, s-au realizat o serie de activități în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea 64/1995 (abrogată) și art. 25 din Legea 85/2006 intrată în vigoare de la data de 21.07.2006.

La începutul procedurii de faliment, s-a procedat la inventarierea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei SA, iar pe parcursul procedurii s-au organizat licitații în cadrul cărora au fost vândute toate bunurile debitoarei.

De la începutul procedurii s-a procedat la efectuarea publicității în vederea vânzării bunurilor din averea debitoarei, prin afișare la ușa sediului SA și publicarea periodică a unui anunț în două ziare de largă difuzare, în conformitate cu art. 116 din Legea 64/1995 în vigoare până la data de 21.07.2006.

În perioada 01.06.1998 - 31.12.1999 s-au vândut la licitații o parte din bunurile debitoarei, încasându-se suma de 95.214,83 lei, din care s-a virat la bugetul statului TVA (19%) în sumă de 15.202,37 lei.

În perioada 2000 - 2006 s-au organizat la sediul debitoarei SA, un număr total de 135 de licitații pentru vânzarea integrală a patrimoniului și s-a încasat suma totală de 3.810.485,67 RON, din care s-a virat la bugetul statului TVA (19%) în sumă de 608.396,87 RON.

Astfel, din vânzarea la licitație a tuturor bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei pe parcursul întregii proceduri de faliment, a fost încasată suma totală de 3.905.700,50 lei RON, aferent căreia s-a achitat către bugetul statului TVA (19%) în valoare totală de 623.599,24 lei RON.

În perioada 01.06.1988 - 31.12.2006 s-au vândut stocurile de materiale și produse finite, fiind încasată suma totală de 1.004.708,49 RON, aferent căreia s-a achitat către bugetul statului TVA (19%) în valoare totală de 160.415,64 RON.

Pe baza declarațiilor de creanță depuse la Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, de către creditorii SA, jud. T, precum și a evidențelor contabile, s-a întocmit Tabelul preliminar al creanțelor, precum și Tabelul definitiv al creanțelor, tabele depuse de lichidator la dosarul cauzei, suma totala a creanțelor fiind de 4.174.314,53 RON.

Pe parcursul procedurii, sumele obținute din vânzarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei SA, au fost distribuite către creditorii înscriși în Tabelul definitiv al creanțelor, într-o serie de 12 tranșe de distribuiri, conform prevederilor Legii 64/1995 cu toate modificările ulterioare și Legii 85/2006, în vigoare din data de 21.07.2006.

Situația centralizată a distribuirii sumelor către creditori pe parcursul întregii proceduri de faliment, a fost întocmită de către firma lichidatoare, aceasta fiind în cuantum de 2.520.306,20 RON.

definitiv inițial al creanțelor s-a modificat pe parcursul procedurii, prin transferarea unor creanțe bugetare la Administrația Finanțelor Publice L și prin transferarea unor creanțe bugetare și chirografare la B, precum și prin achitarea integrală a creanțelor către unii creditori, înscrierea unor creditori care s-au adăugat pe parcurs și eliminarea altor creditori.

Având în vedere că, au fost valorificate integral bunurile aflate în patrimoniul debitoarei SA, iar toate sumele obținute din vânzarea acestora au fost distribuite către creditori, și ținând cont de toate modificările înregistrare pe parcursul întregii proceduri de lichidare, a fost întocmit Tabelul definitiv actualizat al creditorilor, anexat la raportul final de închidere a procedurii.

Conform raportului final de închidere a procedurii, pe parcursul întregii proceduri de faliment (31.05.1998 - 30.04.2009) s-au realizat încasări în sumă totală de 5.588.431,49 RON și s-au efectuat plăți în valoare totală de 5.596.924,48 RON.

În ceea ce privește arhiva debitoarei, judecătorul sindic a constatat că o parte din documentele aflate în arhiva debitoarei SA au fost selecționate și eliminate cu acordul Arhivelor Statului, iar o parte din documente au fost predate Direcției Județene Ta A rhivelor Statului, astfel:

1) pe anii 1962 - 1997 - pentru dosarele cu termen expirat (adresa nr. 789/30.12.2000) - selecționate și eliminate;

2) pe anii 1950 - 2. 1990 - 1997 - pentru dosarele cu termen expirat (adresa nr. 223/24.04.2002) - selecționate și eliminate;

3) pe anii 1950 - 1997 - pentru dosarele cu termen expirat (adresa nr. 383/01.07.2003) - selecționate și eliminate;

4) Predarea către cumpărătorii aflate în patrimoniu debitoarei a documentației tehnice referitoare la acestea - PV nr. 15.336/2001, 15.393/2003, 15.027/2004, 36/2004;

5) e pe anii 1988 - 2001 - termene expirate, care au fost eliminate (adresa nr. 768/22.06.2006. - adresa nr. 781/10.11.2006).

6) pe anii 1868 - 2001 - cu dosarele care se păstrează permanent și care au fost predate la Arhivele Naționale ale Statului T - Proces Verbal nr. 15.004/08.01.2004;

7) PV nr. 94523/09.08.2006 de predare primire inventar permanent bilanțuri contabile - 1986 - 1998, încheiat cu Direcția Județeană Ta A rhivelor Statului;

Restul arhivei debitoarei cu acceptul comitetului creditorilor întrunit în data de 19.03.2009, a fost predat Arhiv SRL, jud. T, conform contractului nr. 72/24.03.2009.

În ceea ce privește cauzele ajungerii debitoarei în încetare de plății și angajarea răspunderii personale patrimoniale, Tribunalul Timișa dispus prin Încheierea de ședință din 26.05.2004 numirea în calitate de expert contabil a ec. Bunii -, în vederea efectuării unei expertize contabile judiciare, având ca obiect întocmirea unui raport privind cauzele care au dus la apariția stării de insolvență față de SA și stabilirea persoanelor vinovate de această stare.

La termenul din data de 10.03.2005, expertul contabil Bunii -, a depus la dosar, raportul de expertiză contabilă judiciară pentru care a fost desemnat.

Prin concluziile sale, expertul a prezentat factorii și cauzele ce au determinat ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, astfel:

- producției vândute și implicit a cifrei de afaceri, ca urmare a pierderii unor contracte importante cu mare pondere în veniturile societății, cum ar fi cele de lanț minier;

- Lipsa acută de lichidități, ce a determinat creșterea datoriilor, care nu au putut fi achitate;

- Plata unor importante sume ca penalități sau amenzi pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, bugetul local și alte fonduri;

- galopantă din economie, care a obligat la luarea unor credite pentru acoperirea nevoilor de producție, cu dobânzi tot mai mari și care nu au mai putut fi plătite la termen;

- Apariția blocajul economic, situație care a determinat ca beneficiarii produselor, să nu poată plăti la termenul scadent sau deloc produsele achiziționate, și în consecință să nu mai facă noi comenzi;

- Creșterea accentuată a prețului materiilor prime și materialelor consumabile, al energiei electrice, gazului metan, etc. influențând direct asupra creșterii costurilor de producție;

- Reducerea considerabilă a producției unor produse, datorită prețurilor relativ mari de livrare sau a cererii mici;

- Imposibilitatea realizării unor produse ce aveau desfacerea asigurată conform programului de producție, generată de oprirea livrării materiilor prime necesare de către furnizori, din cauze independente de acțiunile întreprinse de societate (monopolul furnizorilor de materii prime);

- Situația financiară a debitoarei pe toată perioada analizată este caracterizată prin lipsa permanentă a resurselor financiare necesare desfășurării în condiții normale a activității, deci prin lipsa capitalului de lucru;

Expertul contabil a mai arătat prin raportul întocmit că în perioada analizată pentru întocmirea expertizei (31.12.1994 - 1997), adică pe perioada celor trei ani anteriori deschiderii procedurii, cursul leu/USD a variat foarte mult, astfel că, la sfârșitul anului 1997, precedent declanșării falimentului, pierderea debitoarei înregistra o creștere de 4,54 ori față de sfârșitul anului 1994, fără ca acest lucru să poată fi imputat vreunei persoane din conducerea sau administrarea debitoarei.

Un alt factor al ajungerii debitoarei în stare de insolvență, indicat de către expertul contabil a fost declinul industriei bunurilor de consum în România, în special în industria metalurgică și siderurgică.

Ca o concluzie a expertizei judiciare, expertul contabil a subliniat natura obiectivă a cauzelor ce au dus la incapacitatea de plată și intrarea în faliment a debitoarei.

Având în vedere răspunsurile oferite în expertiza judiciară, creditoarea L, a formulat și depus obiecțiuni împotriva acestei expertize.

La termenul de judecată din data de 14.04.2005, expertul contabil a revenit cu răspuns la obiecțiunile formulate de către creditoarea

Din documentele aflate la dosarul cauzei și documentele contabile ce i-au fost puse la dispoziție, expertul contabil nu a putut constata comiterea faptelor prevăzute de art. 124, al. 1, lit. a-g din Legea 64/1995 republicată (abrogată), actualul art. 138, al. 1, lit. a-g din Legea 85/006, cu privire la răspunderea organelor de conducere ale debitoarei SA, sau a oricăror altor persoane.

Din punct de vedere patrimonial, nu s-au reținut fapte de natura celor specificate de art. 138 din Legea 85/2006, deficiențele semnalate având caracter formal, asupra cărora nu s-a mai putut acționa.

Referitor la cauzele ajungerii în stare de insolvență a debitoarei, lichidatorul judiciar consideră că organele de conducere ale SC "" SA, jud. T, nu au contribuit la aducerea debitoarei în aceasta situație, și nu se impune atragerea răspunderii acestora, prin niciuna din prevederile art. 138, lit. a-g, din Legea 85/2006.

În raport de cele arătate, judecătorul sindic în temeiul art. 132 din Legea privind procedura insolvenței, a aprobat raportul final al lichidatorului privind închiderea procedurii insolvenței și a dispus închiderea procedurii față de debitoare ca urmare a înstrăinării tuturor bunurilor din averea acestei și radierea debitorului din evidențele

Întrucât, din raportul de expertiză contabilă întocmit de expert Bunii -, din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar și nici din restul probelor administrate în cauză nu a reieșit că persoanele de conducere, reprezentare sau alte persoane se fac vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plății, instanța a respins, ca neîntemeiată cererea de angajare a răspunderii personale patrimoniale formulată în baza disp. art. 138 din lege.

Recursurile

Recursul creditoarei L:

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea L, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de închidere a procedurii, admiterea obiecțiunilor formulate împotriva raportului final privind debitoarea SC SA și refacerea acestuia în sensul antrenării răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății debitoare.

În motivare, se arată că, în administrarea procedurii insolvenței debitoarei, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea și comunicarea către creditori a raportului final, iar la pct. 13 din acesta a arătat cauzele ajungerii în insolvență a debitoarei. Cu privire la aceasta, creditoarea a formulat și depus la dosarul cauzei obiecțiuni arătând că referitor la cauzele insolvenței lichidatorul a preluat integral concluziile expertizei întocmite în cauză tocmai cu privire la aceste aspecte, solicitând refacerea acestuia prin prisma celor constatate de lichidator de-a lungul desfășurării procedurii, raportat la contribuția administratorilor societății la activitatea desfășurată și măsurile întreprinse pentru buna administrare a societății.

Astfel, recurenta arată că împotriva concluziilor expertului numit în cauză cu privire la cauzele ajungerii în insolvență, instituția a formulat obiecțiuni după întocmirea expertizei. În acest sens s-a constatat de-a lungul desfășurării activității societății debitoare producerea de mărfuri care ulterior au fost stocate, fără a avea asigurată o piață de desfacere iar un număr însemnat de procese de recuperare a unor datorii de la debitori nu au fost finalizate întrucât nu s-a achitat taxa judiciară de timbru, acestea constituindu-se în cauză ale ajungerii în insolvență. De asemenea, raportat la prevederile legii insolvenței la data deschiderii procedurii cât și în modificările ulterioare, administratorii societății aveau obligația de a solicita deschiderea procedurii la momentul la care societatea nu mai putea face față datoriilor exigibile tocmai pentru a nu permite acumularea unor obligații impresionante către bugetul consolidat de stat și către creditori (respectiv în sumă de 2.399.890 lei înscriși la masa credală).

Creditoarea recurentă consideră că administrarea unei societăți comerciale presupune îndeplinirea unor obligații complexe prevăzute de Legea societăților comerciale nr. 31/1990 modificată, precum și asumarea riscului comercial raportat la obiectul de activitate. În conducerea unei societăți comerciale, activitatea administratorilor este supusă regulilor contractului de mandat comercial, conform art. 72 din legea societăților comerciale, activitatea acestora este remunerată iar răspunderea acestora este agravată în sensul că aceștia răspund și pentru culpain abstracto, aceștia fiind ținută a-și executa obligațiile conform etalonului maximei diligențe, prin raportare la diligența unui bun administrator. Motivația reținută referitoare la inflația din economie, plata unor penalități către bugetul de stat sau local, lipsa de lichidități și blocajul economic reținute de expertul numit în cauză și de lichidatorul judiciar nu sunt de natură a exonera administratorii societății de răspundere ce le revine în această calitate.

Cu privire la raportul de cauzalitate între faptele prejudiciabile săvârșite și ajungerea societății în insolvență, cu consecința prejudicierii creditorilor, față de cele arătate și de existența riscului comercial în conducerea unei societăți, raportul de cauzalitate se constituie într-o condițiesine qua non, în lipsa acțiunilor și inacțiunilor administratorilor societății nu s-ar fi ajuns în situația prejudicierii creditorilor cu sumele neachitate conform tabelului de creanțe al debitoarei privind obligațiile neacoperite prin valorificarea bunurilor debitoarei. Astfel se regăsește o legătură de cauzalitate între măsurile luate de administratorii societății și starea de încetare a plăților la care a ajuns debitoarea. Pentru aceste considerente a stabilit legiuitorul răspunderea patrimonială a persoanelor care au administrat societatea conform art. 138 lit. a-g în legea insolvenței iar față de prevederile art. 72 din Legea 31/1990 modificată, soluția corectă este modificarea raportului final întocmit de lichidator, admiterea obiecțiunilor în sensul atragerii răspunderii administratorilor pentru obligațiile neachitate către creditori.

Se arată că închiderea procedurii, astfel cum s-a dispus de judecătorul sindic, este de natură a prejudicia interesele creditoarei, în condițiile în care radierea societății o lipsește practic de orice posibilitate de recuperare a debitului, iar scopul procedurii insolvenței este acoperirea datoriilor înscrise în tabelul de creanțe inclusiv prin posibilitatea acordată de legiuitor de atragere a răspunderii administratorilor.

În drept, invocă Legea insolvenței, proc.civ. Legea nr. 31/1990.

Recursul creditoarei AVAS

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere care au cauzat starea de insolvență, invocând în drept dispozițiile art. 299-316.proc.civ. Legea 85/2006.

În motivare se arată că, fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), neaplicând corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele. Este evidentă că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți.

Se arată că, prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe.

Recurenta a mai arătat că Statul român, pe care îl reprezintă în cauză, a suferit un prejudiciu, a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului. Menționează că, în calitate sa de creditor este în situația imposibilității recuperării sumei cu care s-a înscris la masa credală, ceea ce constituie o premisă concretă pentru a determina instanța să oblige persoanele responsabile la plată, aspect necercetat de către instanța a cărei sentință o atacă, în acest sens subliniind reaua-credință de care a dat dovadă administratorul debitoarei în exercitarea atribuțiilor sale atunci când a dus SC SA spre o incapacitate de plăți de natură a prejudicia creditorii, persoane de bună-credință, printre care se află și recurenta AVAS.

Recurenta precizează că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului. Arată că prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, "această omisiune nu este întâmplătoare, ci vine să sublinieze regimul agravat al răspunderii acestor membrii ai organelor de conducere". Astfel, recurenta evidențiază faptul că legiuitorul în textul legii, folosește expresia "au contribuit" la ajungerea societății în stare de insolvență, sugerând aplicabilitatea textului și când fapta a constituit numai condiția favorabilă pentru realizarea efectului.

Având în vedere documentele depuse de către părți, recurenta apreciază că se impune concluzia existenței unei cauzalități necesare și indivizibile cu faptele ilicite, fiind evident că faptele săvârșite de către intimați au favorizat apariția prejudiciului, chiar dacă nu l-au produs în mod nemijlocit. Consideră că, față de reglementările Legii 85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este prevăzută de art. 138 din lege, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței, mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea în tot sau în parte a activului debitorului.

În acest context, recurenta consideră că responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară, este una integrală, atât pentru damnum emergens, cât și pentru lucrum cessans, iar sfera persoanelor chemate să răspundă patrimonial pentru falimentul societății, când activele sociale sunt insuficiente, este circumscrisă categoriei administratorilor în funcțiune la data încetării plăților sau persoanelor din conducerea debitoarei care s-au comportat în fapt ca veritabili administratori, obligație care subzistă dacă situația care a dus la insuficiența activului a luat naștere în timpul exercitării mandatelor.

Întâmpinarea lichidatorului judiciar:

Debitoarea, prin lichidator judiciar, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și întemeiată, invocând pe cale de excepție lipsa calității procesual active a recurentelor, cu motivarea că în urma modificărilor aduse art. 138 din Legea 85/2006, legiuitorul recunoaște în mod limitativ doar calitatea procesuală activă a administratorului judiciar, respectiv lichidatorului judiciar în formularea acțiunii de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, cu excepția prevăzută la art. 138 al. 3 din lege, care nu se verifică în speță. Invocă totodată și prescripția dreptului la acțiune.

Soluția Curții

Asupra excepțiilor ridicate de lichidatorul judiciar

În ceea ce privește cele două excepții, Curtea reține că ele nu au legătură cu cauza, întrucât ele privesc exercitarea acțiunii în antrenarea răspunderii, conform art. 138 din Legea 85/2006, ori în prezenta cauză, nu s-a exercitat o asemenea acțiune.

Într-o succesiune normală a procedurilor judiciare speciale în materia răspunderii membrilor fostelor organe de conducere și de control ale unei debitoare, asemenea excepții s-ar putea ridica numai după promovarea unei acțiuni în răspundere. Numai ca urmare a respingerii acestor excepții în primă instanță, problematica lor poate fi reluată în recurs și numai sub forma criticilor din cadrul recursului, iar nu ca excepții în recurs.

În speță însă, o asemenea acțiune nu a fost promovată, astfel că excepțiile nu au legătură cu cauza.

Judecătorul sindic numai în mod eronat, prin dispozitivul sentinței recurate, a respins cererea de angajare a răspunderii, pronunțându-se astfel pe o cerere care nu a existat și cu a cărei soluționare nu a fost învestit.

Soluționarea recursurilor pe fond

Recursul creditoarei

Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

În speță, lichidatorul judiciar a depus la dosarul primei instanțe, conform art. 129, alin. 1 din Legea 85/2006, Raportul final și situațiile financiare finale (filele 114-137), acestea fiind comunicate tuturor creditorilor.

Prin acest raport, lichidatorul judiciar a arătat că nu mai există bunuri în patrimoniul debitoarei, astfel că se impune închiderea procedurii.

De asemenea, prin același raport, lichidatorul a prezentat și cauzele ajungerii în insolvență, considerând că acestea au fost obiective și au ținut de mediul economic neprielnic, de blocajul financiar și economic, de imposibilitatea recuperării creanțelor și de imposibilitatea plății datoriilor.

Ca o concluzie, lichidatorul judiciar a arătat că fostele organe de conducere ale debitoarei nu au contribuit la aducerea acesteia în starea de insolvență, astfel că nu se impune atragerea răspunderii lor, conform art. 138 din Legea 85/2006.

Conform art. 138, alin. 3 din Legea 85/2006, în forma de la data pronunțării sentinței recurate, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în atragerea răspunderii, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor membrilor fostelor organe de conducere sau de supraveghere ale debitoarei amenință să se prescrie.

Având în vedere că poziția lichidatorului judiciar a fost neechivocă, în sensul că, în cuprinsul raportului final (care a fost comunicat creditorilor) a afirmat că nu se impune atragerea răspunderii respectivelor persoane, comitetul creditorilor avea posibilitatea să solicite judecătorului sindic autorizarea, lucru pe care însă nu l-a făcut.

Considerațiile acestei creditoare, legate de existența unor fapte ce sunt încadrabile în cazurile de antrenare a răspunderii prevăzute de art. 138, alin. 1 din Legea 85/2006, de prejudiciul suferit și de legătura de cauzalitate dintre ele nu pot fi analizate în recurs, atâta timp cât nu au fost analizate de judecătorul sindic, prin soluționarea unei acțiuni în răspundere.

Mai mult, aceste critici sunt doar generale, de natură teoretică și nu vizează aspecte concrete și, în același timp, pertinente de nelegalitate sau de netemeinicie a hotărârii atacate.

Radierea societății debitoare este o urmare firească a închiderii procedurii insolvenței, în condițiile art. 132, alin. 2 din Legea 85/2006 și nu poate fi de natură a prejudicia interesele acestei creditoare, atâta timp cât procedura a fost corect închisă.

Recursul creditoareiAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

Și acest recurs este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Această creditoare critică faptul că lichidatorul judiciar nu a întreprins toate măsurile pentru găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de neplata contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale de stat.

Curtea constată însă că, în cauză, judecătorul sindic, prin încheierea din data de 26.05.2004, a dispus efectuarea unei expertize contabile, având ca obiect întocmirea unui raport privind cauzele care au dus la apariția stării de insolvență față de debitoare.

Prin raportul de expertiză, au fost identificate cauzele apariției stării de insolvență, acestea fiind:

- producției vândute și implicit a cifrei de afaceri, ca urmare a pierderii unor contracte importante cu mare pondere în veniturile societății, cum ar fi cele de lanț minier;

- Lipsa acută de lichidități, ce a determinat creșterea datoriilor, care nu au putut fi achitate;

- Plata unor importante sume ca penalități sau amenzi pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, bugetul local și alte fonduri;

- galopantă din economie, care a obligat la luarea unor credite pentru acoperirea nevoilor de producție, cu dobânzi tot mai mari și care nu au mai putut fi plătite la termen;

- Creșterea accentuată a prețului materiilor prime și materialelor consumabile, al energiei electrice, gazului metan, etc. influențând direct asupra creșterii costurilor de producție;

- Reducerea considerabilă a producției unor produse, datorită prețurilor relativ mari de livrare sau a cererii mici;

Toate aceste cauze exclud ideea că, din cauza neplății contribuțiilor la fondul asigurărilor sociale de stat, s-a ajuns la starea de insolvență. acestor contribuții este, dimpotrivă, efectul stării de insolvență.

Plecând de la acest raport de expertiză, lichidatorul judiciar a arătat, în raportul final, că nu a identificat persoane cărora să le fie imputabilă ajungerea în insolvență și nu a identificat nici elemente de natură să conducă la formularea unei acțiuni în atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere.

În aceste condiții, se poate aprecia că lichidatorul judiciar a analizat atât contextul general în care a survenit starea de insolvență, cât și cauzele acestei stări.

Lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate, pentru a plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori, pentru că acesta este tocmai scopul procedurii insolvenței, însă, în speță, recuperarea (parțială) s-a făcut din lichidarea averii debitoarei.

Este nefondată critica acestei recurente, conform căreia judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 din Legea 85/2006, întrucât Curtea reține că, în speță, nu a existat o cerere de antrenare a răspunderii.

Chiar dacă lichidatorul judiciar a considerat că nu se impune antrenarea răspunderii, afirmând-o în mod neechivoc, comitetul creditorilor avea suficient timp pentru a se întruni și a hotărî să solicite judecătorului sindic autorizarea, în vederea formulării acțiunii în răspundere, conform art. 138, alin. 3 din Legea 85/2006.

Atâta timp cât nu a fost formulată o acțiune în răspundere, toate considerațiile acestei recurente, privind regulile antrenării răspunderii, sunt doar de ordin teoretic și străine de aspectele cuprinse în sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentelor L și AVAS și excepția prescripției dreptului lor la acțiune, excepții ridicate de intimata SC "" SA, prin lichidator judiciar.

Respinge recursul formulat de creditoarele L și AVAS împotriva sentinței comerciale nr. 1110/S/14.07.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Dr.

GREFIER

RED./17.11.2009

TEHNORED. /17.11.2009/2 ex.

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ

JUDECĂTOR SINDIC:

Președinte:Cătălin Nicolae Șerban
Judecători:Cătălin Nicolae Șerban, Dorin Ilie Țiroga

#Judecator Catalin Nicolae Serban

Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1464/2009. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1464/2009. Curtea de Apel Timisoara