Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1469/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 1150/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1469

Ședința publică de la 9.11.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 3: Iulica

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta CENTRAL EUROPEAN REAL BV -, în contradictoriu cu intimatele SC SA - prin lichidator judiciar SC CONSUL-, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, DISTRIGAZ SUD SA, BV, SC SA, SC EN SRL, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - SUCURSALA SECTOR 4 și BANK, împotriva încheierii de ședință din data de 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta prin avocat care depune împuternicire avocațială comună la dosar, lipsind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa de procedură constatată cu intimatele SC EN SRL și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - SUCURSALA SECTOR 4.

Recurenta prin avocat învederează că a preluat creanța BCR, motiv pentru care consideră că nu este lipsă de procedură cu aceasta, iar în ce privește intimata SC EN SRL, solicită aplicarea disp.art. 98 civ. întrucât aceasta nu și-a indicat noul sediu.

Curtea constată procedura completă cu intimatele.

Recurenta prin avocat învederează că pe 18 mai 2009 s-a rectificat încheierea atacată cu recurs, motiv pentru care prezentul recurs a rămas fără obiect, nemaifiind interesată în susținerea acestuia. Depune un certificat de grefă emis de TB - Secția a VII-a Comercială.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta prin avocat solicită respingerea recursului ca fiind rămas fără obiect și lipsit de interes.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 16.02.2009 judecătorul - sindic (Secția a VII a Comercială a Tribunalului București ) a pus în vedere lichidatorului judiciar al debitoarei SC SA să continue activitatea de arhivare, valorificare a bunurilor debitoarei și să finalizeze contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea servituților celor care folosesc imobilul.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea Central European Real BV (""), recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 14.05.2009.

În motivarea recursului s-a arătat că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură, întrucât au fost încălcate, pe de o parte, dispozițiile articolului 268 alineat 3 Cod procedură civilă privind obligativitatea încheierilor interlocutorii iar, pe de altă parte, au fost nesocotite efectele autorității de lucru judecat ale încheierii din data de 28.11.2008.

C de al doilea motiv de recurs critică încheierea atacată pe faptul că instanța de fond a acordat ce nu s-a cerut, judecătorul - sindic trebuia să se limiteze doar la a dispune continuarea activității de finalizare a contractului de vânzare-cumpărare, fără a face alte adăugiri în condițiile în care prin ultimul raport de activitate lichidatorul judiciar solicitase acordarea unui termen pentru continuarea negocierilor și finalizarea contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile aprobate de Adunarea creditorilor.

În drept, dispozițiile articolului 304 punctul 5, articolului 304 punctul 6 și articolului 3041Cod procedură civilă.

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

În ședința publică de la 9.11.2009 recurenta creditoare a depus un certificat de grefă eliberat de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială din care rezultă că prin încheierea de ședință din 18.05.2009 a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de creditoarea și rectificată încheierea pronunțată la data de 16.02.2009, ce formează obiectul prezentei cauze, în sensul dispunerii ca lichidatorul judiciar să finalizeze contractul de vânzare-cumpărare, înlăturându-se sintagma "cu respectarea servituților celor care îl folosesc".

În această situație, recurenta a învederat faptul că recursul nu mai prezintă interes, fiind lipsit de obiect, dată fiind rectificarea erorii materiale din dispozitivul încheierii recurate, din 16.02.2009.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a susținerilor recurentei din ședința publică de la 9.11.2009 constată următoarele:

Încheierea recurată, pronunțată la data de 16.02.2009 a fost îndreptată în baza dispozițiilor articolului 281 Cod procedură civilă, în sensul celor solicitate de către creditoarea recurată, în sensul că s-a dat dispoziție lichidatorului judiciar al debitoarei SC SA să finalizeze contractul de vânzare-cumpărare cu cumpărătorul cunoscut la prețul negociat, astfel cum a fost hotărât de către adunarea creditorilor din data de 28.11.2008, hotărâre de care judecătorul - sindic luase act printr-o încheiere anterioară.

Cum recursul împotriva încheierii din 16.02.2009 fusese promovat tocmai pentru modificarea încheierii în sensul înlăturării sintagmei "cu respectarea servituților celor care îl folosesc", sintagma ce a fost înlăturată de către judecătorul - sindic prin încheierea de rectificare eroare materială pronunțată la data de 18.05.2009, recurenta creditoare nu mai are interes în susținerea recursului de față, interesul acestuia în susținerea recursului de față nemaifiind actual, dată fiind schimbarea situației juridice existente la momentul promovării recursului.

Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă respinge recursul ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta CENTRAL EUROPEAN REAL BV -, în contradictoriu cu intimatele SC SA - prin lichidator judiciar SC CONSUL-, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, DISTRIGAZ SUD SA, BV, SC SA, SC EN SRL, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - SUCURSALA SECTOR 4 și BANK, împotriva încheierii de ședință din data de 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 9.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

2.12.2009

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Maria Speranța Cornea
Judecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1469/2009. Curtea de Apel Bucuresti