Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1629/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 1223/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1629

Ședința publică de la 23.11.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimatele, GH., SC SRL - prin lichidator judiciar și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței comerciale nr.1652/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 1652 din 20.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe dispozițiile articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, formulată de lichidatorul judiciar - în contradictoriu cu pârâții G și, reținând în esență faptul că în cauză nu s-a făcut dovada existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe comerciale, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în termenul legal prevăzut de articolul 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006 a declarat recurs, pentru soluționarea căruia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială la data de 22.05.2009 a fost înregistrat Dosarul nr-.

Recurenta consideră că sentința atacată este nelegală deoarece instanța de fond a încălcat dispozițiile articolului 25 alineat 1 litera a și articolului 55 din Legea nr.85/2006 în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a depus în cadrul procedurii insolvenței un raport amănunțit privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență (articolul 304 punctele 6,8 și 9 Cod procedură civilă) solicitând în final admiterea recursului, casarea sentinței recurate și redeschidere a procedurii insolvenței, și nu a formulat o acțiune în temeiul articolului 138 din Legea nr.85/2006.

Intimatele legal citate prin lichidator judiciar au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Nu au fost administrate probe noi în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă.

Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor articolului 25 alineat 1 litera a din Legea nr.85/2006 printre atribuțiile principale conferite de legiuitor lichidatorul judiciar se numără și aceea referitoare și obligativitatea întocmirii unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, a menționării persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora în condițiile articolului 138.

Lichidatorul judiciar respectând dispozițiile menționate a întocmit 5 rapoarte de activitate, dintre care ultimul (raportul nr. 5 filele 208 - 212) prezintă în mod detaliat stadiul îndeplinirii atribuțiilor conferite de Legea nr.895/2006, referitor la verificarea debitoarei, la efectuarea notificărilor, la deplasările făcute la sediul debitoarei,la verificarea creanțelor, la cheltuielile efectuate, la formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, la cererea creditorilor, a administratorului - G și asociatului, în temeiul dispozițiilor articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006.

Un raport mai amănunțit decât acesta, lichidatorul judiciar nu avea cum să întocmească în raport de datele furnizate și de constatările făcute personal.

În consecință, Curtea va respinge această susținere ca nefondată.

Referitor la motivul de recurs potrivit căruia lichidatorul judiciar ar fi încălcat dispozițiile articolului 138 alineat 1 din Legea nr.85/2006 în sensul că nu a formulat o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a intimaților, Curtea îl va respinge ca nefondat, întrucât așa cum se poate observa din înscrisul existent la fila 197, lichidatorul a formulat o astfel de cerere întemeiată pe dispozițiile articolului 138 litera d din respectivul act normativ, cerere respinsă ca neîntemeiată la data de 20.03.2009, de către judecătorul - sindic prin sentința comercială recurată, nr. 1652, analizată sub aspectul îndeplinirii condițiilor de legalitate.

Având în vedere toate aceste aspecte, constatând că în cauză au fost respectate prevederile articolului 25 alineat 1 litera a și articolul 138 alineat 1 din Legea nr.85/2006, Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă raportat la articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu intimatele, GH., SC SRL - prin lichidator judiciar și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței comerciale nr.1652/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 23.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

11.12.2009

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic: -

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1629/2009. Curtea de Apel Bucuresti