Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1646/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1646

Ședința publică de la 26.11.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Aurică Avram

JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu

JUDECĂTOR 3: Iulia Prelipcean I -

GREFIER - - -

Pe rol soluționarea recursului declarat de către recurenta (TRANSPORT, împotriva sentinței comerciale nr. 248/F/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, prin administrator judiciar CC, filiala

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că, prin Serviciul Registratură, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, stabilită prin rezoluție.

Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat ca recursul să fie judecat și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 248/F/04.06.2009, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis excepția tardivității declarației de creanță depuse de către TRANSPORT și, în consecință, a respins cererea de creanță a acestei părți, ca tardivă.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut că TRANSPORT a depus declarația de creanță după expirarea termenului-limită stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, în condițiile în care procedura notificării, evocată de art. 61 din Legea nr. 85/2006, a fost îndeplinită legal prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, potrivit art. 7 alin. 3, întrucât administratorul judiciar s-a aflat în imposibilitatea de a cunoaște creditorii debitoarei.

Împotriva acestei sentințe, (TRANSPORT a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii sale de creanță.

În motivare, recurenta a arătat că hotărârea pe care o atacă a fost dată cu aplicarea greșită a legii; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.; totodată, cum sentința atacată nu este supusă apelului, recurenta a solicitat Curții ca, în temeiul art. 3041.proc.civ. să examineze cauza sub toate aspectele.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a arătat că nu i s-a notificat deschiderea procedurii împotriva debitoarei, astfel încât nu cunoscut termenul limită stabilit de judecătorul-sindic pentru depunerea declarațiilor de creanță.

Pe de altă parte, recurenta a citat prevederile art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și a solicitat înscrierea creanței sale în tabelul obligațiilor debitoarei, chiar dacă este decăzută din dreptul de a participa și a vota în cadrul adunării generale a creditorilor, de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării și falimentului și de a-și realiza creanța împotriva debitoarei sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai acesteia.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1365/01.10.2008, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, stabilind data de 25.11.2008, ca termen-limită pentru declararea creanțelor, potrivit art. 62 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006.

Creditoarea (TRANSPORT a depus declarația de creanță după data limită fixată prin sentința de deschidere a procedurii, expediind-o prin poștă la data de 15.04.2009.

Este reală susținerea recurentei, potrivit căreia nu i s-a notificat deschiderea procedurii, în conformitate cu art. 61 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Curtea subliniază însă că textul legal la care însăși recurenta s-a referit mai sus prevede obligația administratorului judiciar de a trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor potrivit art. 28 alin. 1 (în cazul cererii introductive a debitorului) sau art. 32 alin. 2 (în cazul cererii introductive a unui creditor). În speță, însă, debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a depune lista cuprinzând numele și adresele creditorilor săi, așa încât administratorul judiciar s-a aflat în imposibilitate de a le notifica acestora deschiderea procedurii și a procedat, potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, la publicarea notificării în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4174/30.10.2008.

Or, conform art. 7 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 85/2006, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Așa fiind, legea leagă în mod expres termenul limită în care creditorii își depun declarațiile de creanță de data fixată în acest sens prin hotărârea judecătorului-sindic.

Prin urmare, în măsura în care nu se face dovada - ca în speță - a prelungirii termenului în condițiile art. 62 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 ori a notificării nelegale a deschiderii procedurii, Curtea constată că recurenta, care și-a declarat tardiv creanța, urmează să suporte consecințele prevăzute de art. 76 din aceeași lege.

În acest context, ia act de solicitarea acesteia de a fi înscrisă în tabel, cu toate că operează sancțiunea decăderii din drepturile de a participa și a vota în cadrul adunării generale a creditorilor, de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării și falimentului și de a-și realiza creanța împotriva debitoarei sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai acesteia.

O astfel de cerere nu poate fi, însă, primită, de vreme ce înscrierea în tabel este, prin ea însăși, de natură să înlăture consecințele decăderii; o asemenea concluzie rezultă din însăși definiția pe care art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006 o dă "creditorului îndreptățit să participe la procedura insolvenței".

Așa fiind, rezultă că în mod legal judecătorul-sindic a respins, ca tardivă, cererea de creanță a recurentei (TRANSPORT motiv pentru care, apreciind că argumentele acesteia nu justifică o casare a sentinței atacate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta (TRANSPORT cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr. 248/F/04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, cu sediul în C,-, -. 3,. 2,. 5, jud. C, prin administrator judiciar CC C - Filiala C, cu sediul în C,-, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - I -

GREFIER,

- -

Red. Jud. /5 ex./18.12.2009

Judecător-sindic -

Tribunalul Călărași - Secția Civilă

Președinte:Aurică Avram
Judecători:Aurică Avram, Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1646/2009. Curtea de Apel Bucuresti