Spete drept de autor si drepturi conexe. Decizia 204/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.204
Ședința publică din data de: 26.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
GREFIER -- -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de către apelanta - pârâtă S & H împotriva deciziei civile sentinței civile nr. 1430/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scris a amânat pronunțarea la data de 26.11.2009 când în aceeași compunere a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1389/2005 pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă, reclamanții și au solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii drepturilor patrimoniale actualizate decurgând din dreptul de autor aferent programelor de calculator create de autorul lor, și folosite în activitatea societății SRL. Reclamanții au estimat provizoriu, până la determinarea exactă a acestora pe calea expertizei contabile, contravaloarea drepturilor patrimoniale solicitate la suma de 500 milioane lei vechi (50.000 RON).
Prin încheierea pronunțată la data de 22.09.2005 în dosarul nr. 1389/2005 a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, dispunându-se respingerea cererii având ca obiect plata drepturilor patrimoniale actualizate decurgând din dreptul de autor aferent programelor, versiunea A și versiunea B pentru autoritate de lucru judecat (în raport de sentința civilă 277/2003 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă).
Prin Sentința civilă nr. 1455/23 noiembrie 2006 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă același dosarul cu nr. 1389/2005, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile care vizau perioada anterioară datei de 4.04.2002, și a obligat pârâta la plata despăgubirilor pentru folosirea fără drept a programului de calculator -, pentru perioada ulterioară datei menționate.
Recursul declarat de împotriva acestei hotărâri a fost constatat nul.
Recursul declarat de către și de către împotriva încheierii din data de 22.09.2005 cât și a sentinței civile nr. 1455/23 noiembrie 2006 fost admis în tot, cu consecința casării în tot a încheierii atacate și casării în parte a sentinței primei instanțe. A reținut instanța de recurs că în mod greșit s-a constatat existența autorității de lucru judecat în privința pretențiilor referitoare la folosirea fără drept a programelor de calculator versiunea A, versiunea B și.
Primind cauza spre rejudecare, la Tribunalul Bucureștis -a format dosarul nr-, înregistrat pe rolul secției a Iv-a civilă.
Prin sentința civilă nr. 1430/23.09.2008 pronunțată în acest din urmă dosar, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtei SC SRL, dispunându-se obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 405.582 lei, reprezentând despăgubiri pentru folosirea fără drept a programelor de calculator, A și B, create de și folosite în activitatea societății pârâte în perioada 17.08.2001-31.12.2007.
A mai fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 7805 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de rejudecare a reținut în esență că:
În anul 1993, autorul pârâților și numitul, au înființat societatea comercială SRL, având ca principal obiect de activitate "cercetare, proiectare, producție, service și consultanță pentru produse electrotehnice, electronice, de tehnică de calcul și informatică".
În cadrul societății nou-create, urma să activeze exclusiv în producția software, prin crearea de programe pentru calculator, în vreme ce urma să activeze exclusiv în activitatea de hardware, prin efectuarea de activități de întreținere, vânzare și închiriere a componentelor de calculator.
a creat în perioada 1993-1996 toate programele de calculator necesare desfășurării activității societății, faptul că este autorul programelor de calculator utilizate în interesul societății la care el era asociat fiind dovedit prin mai multe mărturii ale unor foști colaboratori ai acestuia, precum și prin mai multe hotărâri judecătorești irevocabile.
În urma decesului asociatului ( la 17 august 2001) părțile sociale deținute de acesta la societatea menționată, respectiv 50%, s-au transmis prin moștenire legală soției și fiului defunctului, aceștia devenind și titulari ai drepturilor patrimoniale de autor ce au aparținut defunctului.
La data de 20 septembrie 2001 fost încheiat contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor între moștenitorii lui și. Prețul plătit de cesionar a fost de 4.000 lei.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 7127/2002 pe rolul Tribunalului București, Secția IV-a Civilă, și au solicitat, în contradictoriu cu, anularea contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor încheiat la 20 septembrie 2001, sub considerentul existenței cauzei ilicite și imorale, la data nașterii contractului.
Cererea a fost soluționată în primă instanță prin Sentința civilă nr. 180/28 februarie 2003 Tribunalului București, Secția a IV -a Civilă, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanți și anulării contractului de cesiune încheiat la 20 septembrie 2001 între reclamanți și pârâți, având ca obiect plata drepturilor de autor. Această sentință a devenit irevocabilă, prin respingerea apelului și recursului, conform dec. civ. nr. 336/2003 a secția a III-a civilă și dec. civ. nr. 6430/2004 a ÎCCJ.
Din sentința civilă nr. 180/28 februarie 2003, rezultă că titularii acestor drepturi sunt și.
Astfel, s-a reținut că instanțele de judecată (prin sent. civ. nr. 180/2003 și dec. civ. 336/2003) s-au pronunțat deja cu autoritate de lucru judecat cu privire la calitatea defunctului de titular al dreptului de autor asupra programelor de calculator în raport de care reclamanții au formulat pretențiile deduse judecății.
Acțiunea formulată de către reclamanți a fost apreciată ca întemeiată și pentru următoarele argumente: prin Sentința civilă nr. 1455/23 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor pentru folosirea fără drept a programului de calculator -; în soluționarea recursului aceste dispoziții au fost menținute, intrând astfel în puterea lucrului judecat, ceea ce înseamnă că rațiunile avute în vedere de către instanța de judecată pentru pronunțarea soluției trebuie și ele menținute în rejudecarea după casare, când instanța are a se pronunța cu privire la folosirea fără drept a programelor de calculator, A și
A reținut instanța că este nefondată susținerea pârâtei conform căreia în cauză ar trebui să opereze prezumția instituită de art. 74 din Legea nr. 8/1996.
În susținerea acestei afirmații, pârâta a invocat faptul că între și a fost încheiat la data de 21 septembrie 1994 un contract de muncă, în virtutea căruia, drepturile patrimoniale de autor create în exercitarea atribuțiilor de serviciu aparțin angajatorului.
Susținerea astfel formulată nu poate fi primită pentru că principiul în cauză este inaplicabil speței de față, întrucât contractul de muncă invocat a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996. Ținând cont de principiul neretroactivității legii în timp, prezumția instituită de art. 74 din Legea nr. 8/1996 este inaplicabilă în speță, întrucât nu a existat la momentul la care a fost încheiat contractul între și pârâtă.
În al doilea rând, la data încheierii contractului era încă în vigoare Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor, care în art. 2 statua că: "Este autor persoana care a creat o operă. Autorul se bucură pe tot timpul vieții sale de dreptul de autor. Dreptul de autor ia naștere din momentul când opera a luat formă de manuscris, schiță, temă, tablou ori altă formă concretă".
Așadar, pârâta nu poate invoca cu succes principiul în cauză, întrucât acesta este inaplicabil speței de față, pentru argumentele arătate mai sus.
A fost apreciată nefondată și susținerea pârâtei potrivit căreia prin Contractul încheiat la data de 20 septembrie 2001 s-ar fi avut în vedere plata drepturilor de autor către reclamanți, și nu cesionarea drepturilor patrimoniale de autor reținând instanța că o astfel de plată a drepturilor de autor pentru activitatea prestată în calitate de angajat și asociat ar fi fost inutilă, fiind recompensat pentru cele două calități prin salariu, respectiv prin dividende. Dealtfel, contractul a fost calificat prin hotărâre irevocabilă (sent. civ. 180/2003) ca fiind unul de cesiune a drepturilor de autor.
Reclamanții au dovedit existența dreptului lor de autor asupra programelor de calculator create de către.
A reținut instanța fondului că,tot ca efect al unui principiu al nulității - resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis - actele subsecvente obținute de pârâtă în ceea ce privește dreptul de autor asupra programelor de calculator (certificatul, obținut în baza contractului de cesiune a dreptului de autor) au fost anulate, acestea urmând a nu produce nici un efect juridic în ceea ce privește raporturile de drept pe care le constată.
În temeiul calității lor de titulari ai drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator, reclamanții beneficiază de drepturi exclusive asupra acestora, potrivit dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 8/1996.
Folosirea de către a programelor nu a fost niciodată autorizată în mod valabil de către reclamanți.
Prin urmare, reclamanții si numai ei, în calitatea lor de moștenitori ai autorului programelor de calculator au calitatea cerută de lege pentru a permite utilizarea operei de către terțe persoane, inclusiv de către și societatea la care în prezent este unic asociat.
În urma anulării contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, societatea pârâtă este obligată, dacă vrea să își întemeieze legal activitățile de exploatare a programelor de calculator, să prezinte instanței un act juridic în baza căruia să își întemeieze legal activitățile de exploatare. Câtă vreme pârâta nu prezintă nici un asemenea act care să ateste legitimitatea utilizării programelor de calculator, se prezumă că între reclamanți și societatea pârâtă nu există nici un acord referitor la programele de calculator în baza căruia aceasta să exercite activitățile de exploatare, respectiv de vânzare și de închiriere a programelor de calculator.
Cum consimțământul la care se referă articolul 12 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe lipsește, a apreciat instanța că este nelegală utilizarea programelor de calculator de către
Pârâta, a utilizat fără drept programele de calculator create de, prin această atitudine aducând prejudicii importante reclamanților.
Temeiul juridic al acțiunii reclamanților este de găsit în dispozițiile articolului 138 ind. 7 alineat 1 și art. 139 alin. 1 din Legea 8/1996.
Despăgubirile prevăzute de legea specială sunt o aplicațiune pe dispozițiilor din Codul Civil referitoare la răspunderea civilă delictuală reglementată prin art. 998-999.civ.
A reținut instanța că prima condiție a răspunderii civile delictuale - existența prejudiciului - este îndeplinită întrucât rec1amanții au dovedit că sunt titularii dreptului de proprietate intelectuală asupra programelor de calculator și au demonstrat că exploatează fără drept programele de calculator create de. Efectul negativ suferit de către rec1amanți prin atitudinea pârâtei de vânzare, închiriere și distribuire a programelor de calculator îl constituie pierderea materială rezultată din încălcarea dreptului subiectiv de proprietate intelectuală asupra programelor de calculator. Condițiile cerute pentru a se putea obține repararea prejudiciului - și anume, prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat încă - sunt îndeplinite, întrucât prejudiciul este actual și nereparat de către pârâtă.
Exploatarea programelor de calculator îndeplinește condiția de a fi o faptă ilicită - în sensul prevăzut de Codul civil - atunci când o altă persoană decât titularul dreptului de autor asupra programelor îl realizează fără a avea acordul celei dintâi. După cum s-a reținut anterior, această condiție este întrunită, motiv pentru care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a societății pârâte, Fapta pârâților de vânzare, închiriere și distribuire a programelor de calculator este ilicită nu numai pentru că s-a produs o încălcare a dreptului subiectiv al rec1amanților, ci și pentru că a fost prejudiciat interesul acestora de comercializa în nume propriu programele de calculator create de către autorul lor.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtei, respectiv fapta de a utiliza fără titlu programele de calculator și beneficiul nerealizat de rec1amanți este evident: privarea acestora de beneficiile utilizării programelor e cauzată tocmai de activitatea pârâtei de exploatare a programelor de calculator.
În ce privește cea de-a patra condiție privind răspunderea civilă delictuală - vinovăția utilizatorului - aceasta rezultă din faptul că pârâta cunoștea foarte bine că nu are niciun titlu în baza căruia să exercite exploatarea programelor de calculator.
Mai mult decât atât, el a cesionat aceste drepturi, a avut deci reprezentarea că nu este titularul acestora. De asemenea, ca parte în litigiu, îi este opozabilă hotărârea instanței judecătorești potrivit căreia contractul de cesiune a fost anulat si o dată cu acesta si titlul de proprietate pe care îl avea asupra programelor de calculator. Or, el a continuat să utilizeze programele de calculator, în perfectă cunoștință a faptului că nu are nici un drept asupra acestora.
Așa fiind, sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile care angajează răspunderea civilă delictuală a societății pârâte față de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SRL.
În motivarea apelului se susține în esență:
1. Excepția lipsei calității procesuale active
a) Intimații-reclamanți nu sunt titularii drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator versiunea A, versiunea B,.
Nici defunctul nu a fost titularul acestor drepturi și pe cale de consecință, nici moștenitorii acestuia nu sunt titularii drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator anterior menționate pentru că în niciunul din litigiile desfășurate până acum între părți, și cu atât mai puțin în prezentul proces, nu a fost stabilit irevocabil faptul că defunctul ori reclamanții din prezenta cauză ar fi titularii unor astfel de drepturi de autor asupra programelor de calculator.
Oricum, în acest dosar reclamanții nici nu au solicitat recunoașterea ori constatarea drepturilor lor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator, astfel încât acordarea unor despăgubiri pentru o pretinsă folosire fără drept a programelor de calculator este mai mult decât nelegală în contextul în care nu s-a dovedit că reclamanții ar fi titularii acestor drepturi de autor.
b) S-a statuat cu putere de lucru judecat, prin sentința nr. 277/23.04.2003 a Tribunalului București secția a V-a civilă, faptul că intimații-reclamanți nu sunt titularii drepturilor de autor asupra programelor de calculator care fac obiectul prezentului proces, prima instanță nesocotind puterea de lucru judecat a sentinței menționate (prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamanților și formulată împotriva pârâților SC SRL, și, de anulare a certificatului de înregistrare în Registrul Programelor pentru nr. 0385/19.09.2001 și a tuturor anexelor acestuia, precum și de constatarea faptului că programele de calculator, A, B au fost elaborate de și că reclamanților în calitate de succesori legali ai acestuia, li se transmite dreptul de autor asupra programelor de calculator).
Sentința nr. 277/23.04.2003 (irevocabilă) își produce în prezentul proces efectul de putere de lucru judecat sub aspectul obligativității.
Or, prin această sentință s-a statuat irevocabil faptul că reclamanții din prezentul proces nu sunt titularii dreptului de autor asupra programelor de calculator respective. Pe cale de consecință, aceștia nu au nici dreptul de a solicita contravaloarea pretinselor drepturi patrimoniale de autor care de fapt nu le aparțin. Nu se poate ajunge pe o cale ocolita la un rezultat ilegal.
În același sens, sentința 277/2003 își produce pe deplin efectele în prezentul proces deoarece, astfel cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza Amurariței contra României, instanțele trebuie să țină cont de constatările din procedurile judiciare anterioare. sentinței anterioare în litigiul de față ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil de care trebuie să beneficieze SRL, drept prevăzut de art. 6 par. I din CEDO.
Pe de altă parte, prin aceeași sentință irevocabilă s-a statuat faptul că certificatul de înregistrare a programelor de calculator pe numele pârâtei SRL este valabil, astfel încât și din acest punct de vedere nu se poate nesocoti un act perfect valabil și care statuează că titular al drepturilor de autor cu privire la programele de calculator în speță este apelanta - pârâtă, iar nu intimații - reclamanți.
c) Apelanta - pârâtă este titulara dreptului de autor asupra programelor de calculator astfel cum rezultă și din prezumția instituită de art. 74 din Legea nr. 8/1996.
Defunctul a fost angajat cu contract individual de muncă al pârâtei SC SRL, înregistrat sub nr. 40455/21.09.1994, care a încetat la data de 01.09.2001, ca urmare a decesului angajatului.
Din cuprinsul și interpretarea contractului individual de munca (pct. B) și a Statutului SC SRL (pct. II), rezultă că a fost angajat al și a avut printre atribuțiile de serviciu și pe aceea de creare de programe de calculator. În calitatea sa de angajat, în activitatea desfășurată în cadrul SC SRL defunctul împreună cu alți angajați și alte persoane care și-au desfășurat activitatea în cadrul, au creat programe pentru calculator.
În baza art. 74 din Legea nr. 8/1996, toate drepturile patrimoniale de autor asupra programelor de calculator au aparținut și aparțin numai angajatorului SC SRL. Aceste drepturi patrimoniale de autor nu s-au aflat niciodată în patrimoniul defunctului și pe cale de consecință nu au putut fi transmise moștenitorilor acestuia - reclamanții din prezentul litigiu.
Prezumția instituită de art. 74 din Legea nr. 8/1996 nu a fost răsturnată de reclamanți ori de instanță în baza unor probatorii solide, astfel încât în mod nelegal prima instanță a statuat că reclamanții ar fi titularii drepturilor de autor cu privire la programele de calculator.
Precizează apelanta că drepturile de autor asupra programelor de calculator în litigiu s-au născut sub imperiul legii noi - Legea nr. 8/1996, legea anterioară - Decretul 321/1956 nefiind aplicabilă.
d) Contractul încheiat la data de 20.09.2001, anulat prin sentința 180/2003, nu a fost un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor.
Natura juridică a acestui contract a fost stabilită și interpretată în mod greșit de primă instanță, contractul nefiind unul de "cesiune a drepturilor patrimoniale de autor", întrucât era de fapt un act juridic prin care se stabilea plata, remunerația cuvenita lui pentru activitatea desfășurată ca angajat și asociat al SC, în cadrul căreia a participat la crearea unor programe de calculator.
Prin anularea acestui contract pretinsele drepturi patrimoniale de autor NU au revenit de drept in patrimoniul reclamanților, întrucât: acestea nu au fost niciodată nici în patrimoniul autorului reclamanților și cu atât mai puțin în patrimoniul reclamanților; prin respectivul contract nu putea să înstrăineze ceva ce nu avea, întrucât drepturile de autor aparțineau (și aparțin în continuare) SC SRL; contractul a fost încheiat de, iar respectivul proces a fost purtat în contradictoriu cu, iar nu cu S& H SRL; prin simpla anulare a contractului, pretinsele drepturi patrimoniale de autor nu s-au întors de drept în patrimoniul reclamanților, doar că un efect al nulității contractului. Pentru a opera acest lucru era nevoie de pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile care să constate cu autoritate de lucru judecat (și care să fie opozabilă și apelantei pârâte) ca pretinsele drepturi patrimoniale de autor aparțin intimaților reclamanți.
e) Inopozabilitatea sentinței 180/28.02.2003 ca urmare a faptului că SC SRL nu a fost parte în acel proces.
Sentința 180/2003 invocată atât de intimații - reclamanți cât și de prima instanță nu este opozabilă apelantei-pârâte SC SRL, în conformitate cu principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, întrucât aceasta este opozabilă doar părților din procesul în care a fost pronunțată.
Pentru toate aceste motive, susține apelanta că rezulta fără putință de tăgadă faptul că reclamanții din prezentul proces nu sunt titularii dreptului subiectiv dedus judecății, întrucât nu sunt titularii drepturilor patrimoniale de autor pretins a fi fost încălcate de apelanta pârâtă și prin urmare nu au calitatea de a sta în prezentul proces în calitate de reclamanți.
2. Excepția lipsei calității procesuale pasive
Pârâta SRL nu este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, în sensul că a exploatat programele de calculator care fac obiectul prezentului proces cu titlu, fiind pe deplin îndreptățită la aceasta, în raport de faptul că este singurul titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator. astfel
Pentru aceste motive în speță nu există identitate între persoana pârâtei și subiectul pasiv din raportul juridic dedus judecății, și SC SRL nu are calitatea de a sta în prezentul proces în calitate de pârâtă.
3. Excepția inadmisibilității
Reclamanții nu au deschisă calea unei acțiuni în despăgubiri câtă vreme nu sunt titularii drepturilor patrimoniale de autor pretins a fi încălcate, deci nu sunt titularii niciunui drept protejat de dispozițiile Legii nr. 8/1996.
Câtă vreme reclamanții nu sunt în posesia vreunui "titlu" - certificat de înregistrare, hotărâre judecătorească irevocabilă care să constate cu autoritate de lucru judecat (deci în dispozitiv) faptul că aceștia sunt titularii dreptului de autor asupra programelor de calculator pretins a fi în proprietatea lor, aceștia nu pot pretinde despăgubiri de la alte persoane care cu drept folosesc acele programe de calculator. Procedând în acest mod și fiindu-le acordate aceste despăgubiri reclamanții s-au îmbogățit fără justă cauză.
Neputând să exhibe niciun titlu al dreptului lor, reclamanții se folosesc de calea ocolită a sentinței 180/2003, care însă nu le conferă niciun drept întrucât nu constată faptul că aceștia ar fi titularii drepturilor patrimoniale de autor.
Nefiind titularii drepturilor de autor asupra programelor de calculator rezultă că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 73, 138/7 alin. 1, 139 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 și nici dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil, invocate de prima instanță.
Mai mult, faptul că intimații - reclamanți nu au deschisa calea prezentei acțiuni în pretenții, respectiv faptul că nu pot solicita despăgubiri pentru încălcarea unor drepturi care nu le aparțin, rezultă și din interpretarea literară a art. 139 alin. 1 din Legea nr. 8/1996.
În raport de acest text inadmisibilitatea acțiunii reclamanților se desprinde din:
- Faptul că reclamanții nu sunt titularii drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator în litigiu și prin urmare ai niciunui drept recunoscut si protejat de Legea nr. 8/1996;
- În niciun litigiu nu li s-au recunoscut reclamanților pretinsele drepturi patrimoniale de autor asupra cărora se pretind în mod nejustificat a fi titulari;
- Posibilitatea acordării de despăgubiri este conferită de Legea nr. 8/1996 numai titularilor unor drepturi protejate de aceasta;
- În prezentul proces reclamanții nu au solicitat nici recunoașterea, nici constatarea încălcării vreunui drept.
4. Cu privire la fondul litigiului, susține apelanta că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii în timp, în mod nelegal și netemeinic reținând că ar fi aplicabil Decretul 321/1956, respectiv inaplicabilitatea Legii nr. 8/1996.
În mod greșit a reținut prima instanță faptul că existența contractului individual de muncă al defunctului încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, respectiv în 1994 ar înlătura de la aplicare Legea nr. 8/1996 și implicit prezumția instituită prin art. 74 din aceasta.
i) Dispozițiile Legii nr. 8/1996 erau aplicabile în speță în raport de principiul aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia de îndată ce a fost adoptată legea civilă nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechii. Se reține de asemenea în doctrină faptul că legea nouă se va aplica de la data intrării ei în vigoare fără a putea fi considerată retroactivă și efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute (racta rutura), cât și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare.
C mult, prima instanță ar fi putut reține că cele două acte normative sunt aplicabile succesiv, respectiv pentru perioada 1993 - 1996 este aplicabil Decretul 321/1956, iar pentru perioada 1996 până în prezent este aplicabilă Legea nr. 8/1996.
Dispozițiile art. 2 din Decretul 321/1956 invocate de prima instanță nu au relevanță sub aspectul aici analizat;
În conformitate cu art. 4 din Legea nr. 8/1996, "se prezuma a fi autor persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștință publică".
Or, programele de calculator au fost aduse la cunoștință publicului prin încheierea de contracte de distribuție cu terți clienți de către SC SRL, deci sub numele SC S& H SRL, iar nu sub numele lui.
Greșita aplicare a legii în timp și greșita înlăturare de la aplicare a prezumției instituite de Legea nr. 8/1996 rezultă - în susținerea apelantei - și din dispozițiile legislației comunitare.
Dispozițiile legale relevante în cauză sunt cele prevăzute de art. 74 din Legea nr. 8/1996, care instituie prezumția apartenenței drepturilor patrimoniale de autor angajatorului, în timp ce instanța de apel a invocat în motivare art. 2 din Decretul nr. 321/1956.
Însă și din dispozițiile legii anterioare rezultă că și în baza Decretului 321/1956, se instituia o prezumție de apartenență a drepturilor de autor tot în favoarea angajatorului în cazul în care opera respectivă era folosită pentru "scopuri strâns legate de activitatea sa", cum a fost cazul în speța de față.
Pe lângă aceasta însă, în speță prezintă relevanță și dispozițiile art. 2 alin. 3 din Directiva nr. 91/250/CEE din 14 mai 1991 privind protecția juridică a programelor pentru calculator, potrivit cărora: "Daca un program pentru calculator este creat de un salariat în exercițiul atribuțiilor de serviciu sau în conformitate cu instrucțiunile angajatorului său, numai angajatorul este abilitat să-și exercite toate drepturile patrimoniale aferente programului pentru calculator astfel creat, cu excepția unor clauze contractuale contrare".
Precizează apelanta că dispozițiile Directivei - sunt de directa și imediată aplicare în speță întrucât:
- În 1994 - la momentul încheierii contractului de muncă al defunctului - era în vigoare directiva menționată care conține dispoziții diferite față de dispozițiile Decretului 321/1956. Pe cale de consecință, vor fi aplicabile în acest caz prevederile Directivei;
- Chiar dacă aplicarea acestei Directive privește raporturi juridice născute înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, chiar dacă procesul de față a început de asemenea înainte de anul 2007, din jurisprudența CJCE rezultă că aplicarea directă și imediată a dreptului comunitar și înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor din legea națională contrare acestuia sunt posibile și în aceste cazuri.
Mai arată apelanta că motivarea sentinței primei instanțe este contradictorie.
Deși prima instanță a înlăturat dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind prezumția instituită de art. 74 din această lege, considerând că ar fi aplicabile dispozițiile Decretului nr. 321/1956, totuși în motivarea soluției de admitere a acțiunii a invocat ca temei juridic dispozițiile Legii nr. 8/1996.
Dacă ar fi considerat că în speță este aplicabil Decretul nr. 321/1956, pe cale de consecință prima instanță ar fi trebuit să fie consecventă și să urmeze această cale și în motivarea admiterii pretențiilor reclamanților.
Nu se poate admite că pentru înlăturarea apărărilor pârâtei să se invoce dispozițiile legii vechi, iar pentru motivarea admiterii pretențiilor reclamanților să se aplice dispozițiile legii noi. Procedând astfel prima instanță a încălcat atât dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod proc. civ. potrivit cărora "hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", precum și principiul "egalității armelor" ca aspect al dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 par. 1 din CEDO și de jurisprudența CEDO.
Este de subliniat faptul că a contribuit în activitatea sa desfășurată în cadrul societății SC SRL la crearea mai multor programe de calculator nu numai în perioada 1993 -1996, ci până la data decesului său în 2001.
Prima instanță a apreciat în mod greșit faptul că titularii drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator ar fi reclamanții ți.
În mod greșit a reținut prima instanță faptul că ar fi autorul programelor de calculator, respectiv în mod nelegal și netemeinic a reținut faptul că acest fapt ar fi dovedit prin mai multe mărturii ori hotărâri irevocabile.
În acest dosar nu a fost administrată proba cu martori din care să rezulte cele reținute de instanță și nici din vreo altă hotărâre judecătorească (ori din alte probatorii) nu rezultă acest lucru.
Procedând în acest mod prima instanță a încălcat principiul nemijlocirii prevăzut de art. 169 alin. 1 Cod proc. civ. principiu care presupune obligația instanței de a cerceta direct și nemediat toate elementele care interesează dezlegarea pricinii
În acest sens, opinează apelanta că greșit a apreciat prima instanță că instanțele ar fi reținut cu putere de lucru judecat că defunctul ar fi fost creatorul programelor de calculator. Instanța nu se putea pronunța decât în baza unor probe direct administrate în prezentul dosar, iar nu în baza unor depoziții testimoniale administrate într-un alt dosar în care apelanta - pârâtă SC S& H SRL nu a fost parte.
De asemenea se arată că greșit a reținut prima instanță autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 180/2003 și greșit a reținut că instanțele de judecata s-ar fi pronunțat deja irevocabil cu privire la titularul dreptului de autor asupra programelor de calculator.
Sentința 180/2003 nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză întrucât în procesul în care a fost pronunțată apelanta pârâtă SC SRL nu a fost parte.
Din acest punct de vedere, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1201 Cod civil, respectiv art. 166 Cod proc. civ. fiind fără putință de tăgadă faptul că în speță nu este îndeplinită condiția identității de părți.
De asemenea nu sunt îndeplinite nici condițiile identității de obiect și de cauza întrucât procesul anterior a avut ca obiect anularea "contractului de cesiune de drepturi patrimoniale", în timp ce prezentul proces are ca obiect solicitarea reclamanților de obligare a SC SRL la plata contravalorii actualizate a drepturilor patrimoniale de autor (subl. ns.), prin urmare obiectul și cauza sunt total diferite.
De aceea, pe de o parte constatările instanței din respectiva sentință nu se pot impune în prezentul proces nici cu autoritate de lucru judecat dar nici cu putere de lucru judecat iar pe de altă parte, considerentele unei hotărâri nu au autoritate de lucru judecat, ci numai dispozitivul acesteia.
Susține apelanta că în mod greșit a înlăturat prima instanță apărarea potrivit căreia contractul din 20.09.2001 nu reprezintă un contract de cesiune de drepturi patrimoniale de autor.
"cesiune a drepturilor patrimoniale de autor" nu apare nicăieri în cuprinsul contractului, astfel încât în raport și de argumentul anterior și din interpretarea contractului în conformitate cu art. 977 cod civil - intenția comună, reală a părților și art. 982 Cod civil - interpretarea sistematică, rezultă concluzia potrivit căreia părțile nu au dorit să încheie un contract "de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor", ci un act juridic prin care s-a stabilit o remunerație (ajutor) pentru activitatea desfășurată de ca angajat și asociat al pârâtei SRL;
Fundamentarea sentinței primei instanțe pe acest contract este oricum principial greșită ab initio întrucât prin anularea sa irevocabilă, contractul nu mai există, deci nu mai produce efecte;
Nu este corect - în susținerea apelantei - argumentul primei instanțe în sensul că această plată ar fi fost inutilă, deoarece pe lângă dividende (în calitate de asociat) și salariu (în calitate de salariat), părțile au putut conveni în mod legal să încheie respectivul contract pentru plata sumei menționate în contract pentru activitatea desfășurată în cadrul societății;
Nu se poate reține nici că acest contract ar fi primit o calificare juridică în mod irevocabil, deoarece, după cum s-a menționat anterior, sentința 180/2003 nu poate avea în prezenta cauză nici autoritate de lucru judecat, nici putere de lucru judecat, iar pe de altă parte considerentele nu au autoritate de lucru judecat.
Prima instanță a făcut o greșită aplicare a principiului efectului nulității potrivit căruia "anularea actului inițial atrage și anularea actului subsecvent" și a reținut în mod greșit faptul că certificatul ar fi fost anulat.
Este profund aprecierea primei instanțe potrivit căreia certificatul de înregistrare în Registrul Programelor pentru nr. 0385/19.09.2001 ar fi obținut în baza contractului de cesiune a dreptului de autor încheiat în 20.09.2001.
După cum rezultă și din datele celor două acte este evident că mai întâi a fost obținut certificatul iar ulterior a fost încheiat contractul "de cesiune", astfel încât certificatul nu este un act juridic subsecvent contractului de cesiune.
Pe de altă parte, certificatul de înregistrare nu a fost obținut de S & H SRL în baza contractului de cesiune, ci ca urmare a creării programelor software în cadrul societății;
În fine, chiar și în ipoteza unui act juridic subsecvent este nevoie de o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se constate că un act subsecvent este nul, neputând fi acceptată teza instanței de fond în sensul anulării de drept a certificatului.
Prin urmare, consideră apelanta că prima instanță a înlăturat în mod nejustificat din probatoriul cauzei certificatul de înregistrare, care atestă fără putință de tăgadă faptul că titular al drepturilor de autor pentru programele de calculator în litigiu este SC S& H SRL.
Prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la apărarea apelantei - pârâte SC SRL privind faptul că programele de calculator create în cadrul activității la această societate reprezintă o operă colectivă, și nici cu privire la apărarea întemeiată pe sentința nr. 277/2003.
Din sentința 277/23.04.2003 pronunțată de Tribunalul București Secția V Civilă în dos. 6272/2002, care își produce efectul de putere de lucru judecat în prezentul proces, rezultă că: programele de calculator, versiunea A, versiunea B sunt opera colectivă a asociaților și angajaților apelantei - pârâte SRL, inițiativa aparținând acesteia și fiind create sub responsabilitatea și sub numele acestei societăți; aceste programe de calculator nu au fost realizate în exclusivitate de defunctul.
Această concluzie rezultă și prin aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 8/1996.
Prin nepronunțarea asupra acestor apărări prima instanță a încălcat dispozițiile imperative ale art. 261 pct. 5 Cod proc. civ. deoarece nu a arătat motivele pentru care a înlăturat această apărare, lipsind pârâta de posibilitatea de a exercita calea de atac cu privire la acest aspect, încălcându-i practic dreptul la apărare și lipsind instanța de control judiciar de posibilitatea controlului hotărârii atacate.
În speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Întrucât în mod greșit a reținut prima instanță că reclamanții ar fi dovedit existența dreptului lor de autor asupra programelor de calculator și pentru că titularul drepturilor patrimoniale de autor este chiar apelanta - pârâtă, rezultă că pentru folosirea de către apelanta pârâtă SRL a acestor programe nu era necesară autorizarea reclamanților. Întrucât reclamanții nu sunt titularii drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator, SC nu este obligată să prezinte vreun act care să ateste legitimitatea activităților de exploatare. Oricum, acest act este constituit de Certificatul de înregistrare. Prin urmare, în mod greșit a reținut prima instanță faptul că pârâta ar fi utilizat fără drept programele de calculator.
1. În speță nu există faptă ilicită.
Exploatarea programelor de calculator de către apelanta pârâtă Bancar s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 8/1996 iar legitimitatea exploatării acestora este dată de faptul că este titulara drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator, astfel cum am arătat în cele ce preced.
Prin urmare, prin exploatarea programelor de calculator nu a încălcat drepturile de proprietate intelectuală ale reclamanților astfel cum în mod greșit a reținut prima instanță.
2. În speță nu există prejudiciu.
Inexistenta prejudiciului este corolarul faptului că reclamanții nu sunt titularii drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator. Așa fiind, reclamanții nu pot pretinde încălcarea vreunui drept subiectiv de proprietate intelectuală care să le fi adus vreo vătămare.
Prin urmare, reclamanții nu au suferit nici un prejudiciu, astfel încât prejudiciul nu este cert, nefiind îndeplinită una din condițiile esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
3. În consecință, nu există nici legătura de cauzalitate.
4. În speță nu există nici vinovăția apelantei pârâte SRL.
În mod greșit a reținut prima instanță faptul că apelanta - pârâtă SRL nu ar fi avut niciun titlu în baza căruia să exploateze programele pentru calculator. Apelanta - pârâtă cunoștea foarte bine faptul că, în baza certificatului de înregistrare, avea dreptul să exploateze programele pentru calculator în calitate de titular al drepturilor patrimoniale de autor, certificat care nu a fost anulat cum eronat a reținut prima instanță.
Invocarea de către prima instanță a contractului "de cesiune" este greșită întrucât acesta a fost încheiat de, iar nu de SRL, iar prin acest contract nu s-au cesionat drepturile patrimoniale de autor.
Prima instanță a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză și a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică în lipsa unor probe suficiente și solide deoarece: nu există probe din care să rezulte că reclamanții sunt titularii drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator în litigiu; prima instanță a ignorat probatoriul administrat din care rezultă contrariul, respectiv faptul că intimații - reclamanți sunt titularii acestor drepturi patrimoniale de autor asupra programelor de calculator; expertiza contabilă efectuată constituie o probă inutilă în raport de inexistența în patrimoniul reclamanților a vreunui drept de autor asupra programelor de calculator în litigiu.
Apel legal timbrat.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare în cauză, pe această cale susținând în esență netemeinicia apelului.
Arată intimații că este neîntemeiată excepția privind lipsa calității procesuale active în condițiile în care litigiul se află în etapa rejudecării după casare, iar rațiunile care au condus (în primul ciclu procesual) la soluția de admitere a pretențiilor reclamanților pentru programului de calculator - trebuie să fie reținute cu putere de lucru judecat și în rejudecare, temeiurile avute în vedere de către prima instanță fiind aceleași.
Reclamanții se prevalează în speță de beneficiul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat produs de sentința civilă nr. 1455/2006 cât și de sentința civilă nr. 180/2003, prin această din urmă sentință fiind recunoscut de către instanțe faptul că este creatorul programelor de calculator asupra cărora poartă pretențiile reclamanților.
În ce privește beneficiul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 277/2003 - invocat de către apelantă - precizează intimații că prin decizia civile nr. 303R/2007 instanța a constatat că nu poate exista autoritate de lucru judecat între menționata sentință și prezenta cauză. Mai mult, prin sent. civ. 277/2003 s-a reținut că, față de dispozițiile sent. civ. 180/2003, reclamanții pot recupera sumele încasate de către pârâta-persoană juridică ca urmare a utilizării programelor realizate.
Prin sent. civ. 180/2003 și dec. civ. 336/2003, instanțele s-au pronunțat deja cu privire la titularul dreptului de autor asupra programelor de calculator menționate.
Menționează intimații că prevederile art. 74 din Legea 8/1996 sunt inaplicabile în cauză, față de data încheierii contractului de muncă între autorul lor și societatea apelantă (21.09.1994) și ținând cont de principiul neretroactivității legii în timp.
Cu privire la natura juridică a contractului încheiat la data de 20.09.2001, se arată că a fost stabilită prin decizia civilă nr. 303/2007 a, în sensul că respectiva convenție conține clauze care îi conferă natura juridică a unui contract de cesiune de drepturi de autor.
Susțin intimații că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive în condițiile în care, pe de o parte, cauza se află în faza rejudecării după casare (parțială), iar pe de altă parte instanțele s-au pronunțat cu autoritate de lucru judecat în litigiile anterioare referitor la calitatea defunctului de creator al programelor de calculator. Prin urmare, este evident că problema calității procesuale pasive a societății apelante-pârâte este de netăgăduit, intrând sub autoritatea lucrului judecat.
Excepția inadmisibilității acțiunii este - în susținerea intimaților - de asemenea neîntemeiată față de împrejurarea că prin sent. civ. 180/2003 s-a stabilit că reclamanții-intimați sunt titularii dreptului de exploatare a programelor de calculator asupra cărora au formulat pretențiile din litigiul pendinte.
Cu privire la fondul litigiului, intimații expun aceleași argumente legate de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârilor judecătorești menționate anterior, susținând temeinicia pretențiilor lor.
Se arată că reclamanții au dovedit existența dreptului lor de autor asupra programelor de calculator create de, astfel cum s-a reținut prin sentința apelată, cât și că nu este fondată susținerea apelantei în sensul că respectivele programe ar constitui opera comună a mai multor angajați, în acest sens evocându-se declarațiile unor martori audiați pe aceste aspecte.
Totodată precizează intimații că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, reiterând sub acest aspect raționamentul instanței de fond.
În apel, părților le-a fost încuviințată proba testimonială pe aspectul întinderii contribuției autorului reclamanților-intimați la crearea programelor de calculator, versiunea A și versiunea B, și proba cu înscrisuri.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele impuse prin art. 295 alin. 1.pr.civ. Curtea constată caracterul nefondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
1-2.Calitatea procesuală activă este acea condiție de exercițiu al acțiunii civile care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și aceea care se pretinde titularul dreptului dedus judecății.
Calitatea procesuală pasivă este condiția de exercițiu al acțiunii civile care impune existența identității între pârâtul chemat în judecată și persoana despre care se pretinde a fi obligată în raportul juridic dedus judecății.
Potrivit art. 109 alin. 1.pr.civ. "oricine pretinde un drept împotriva altei persoanetrebuie să facă o cerere înaintea instanței competente".
Astfel cum reiese chiar din conținutul normei menționate, calitatea cerută pentru a putea exercita acțiunea în justiție trebuie să corespundă cu aceea de pretins titular al dreptului afirmat prin respectiva acțiune civilă. Existența sau neexistența dreptului subiectiv civil pretins/afirmat se va constata prin hotărârea judecătorească prin care instanța va soluționa fondul litigiului, iar nu în contextul unei analize relative la legitimarea procesuală a celui care se pretinde a fi titular al dreptului.
Tot astfel, calitatea cerută pentru justificarea legitimării procesuale pasive apare ca fiind în legătură necesară cu afirmația relativă la dreptul a cărui valorificare/protecție se urmărește prin acțiunea civilă promovată, iar nu cu stabilirea existenței sau nu a dreptului material reclamat și, implicit a obligației corelative pretins a aparține celui chemat în judecată (pârâtului).
În speță, reclamanții au pretins - prin cererea de chemare în judecată - că sunt titulari ai drepturilor de autor asupra programelor de calculator, A și B, programe de calculator care sunt exploatate de către societatea pârâtă și că, în această calitate, sunt îndreptățiți să pretindă pârâtei sumele obținute din respectiva exploatare.
În raport de afirmarea în acest mod a drepturilor patrimoniale legate de drepturile de autor pretinse, dar și de obligațiile (corelative acestor drepturi) imputate pârâtei, Curtea apreciază că este deplin justificată legitimarea procesuală activă și pasivă în cauză, instanța având a cerceta - în baza probatoriului administrat - natura raporturilor juridice existente între părțile aflate în proces și, în raport de acestea, existența sau nu a drepturilor și obligațiilor disputate între reclamanți și pârâtă.
Argumentele dezvoltate de către apelantă în susținerea excepțiilor privind lipsa calității procesuale active și pasive constituie veritabile apărări de fond, și vor fi analizate ca atare. Dealtfel, apelanta însăși reia aceste argumente și în susținerea criticilor prin care afirmă netemeinicia soluției pronunțate de prima instanță asupra fondului pricinii.
3. Excepția inadmisibilității unei acțiuni civile presupune un fine de neprimire a acesteia, echivalent cu reținerea instanței de la orice analiză asupra existenței, conținutului și efectelor raportului juridic relevat de către cel ce a înțeles să o promoveze.
Un asemenea fine de neprimire poate fi privit ca unul compatibil cu principiul liberului acces la justiție (consacrat prin art. 21 din Constituția României) și cu acela al dreptului la un proces echitabil (care rezidă din art. 6 alin. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale) numai în situațiile în care instanța constată că cel ce reclamă protecția unui drept sau interes legitim are la îndemână, prioritar, o altă cale procedurală susceptibil a fi analizată de o instanță judecătorească.
Argumentele dezvoltate de către apelantă în susținerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii pendinte nu relevă vreun impediment în sensul celor expuse, ci se referă la lipsa unui titlu care să le confere reclamanților-intimați calitatea de titulari ai drepturilor de autor pretinse.
Asemenea argumente se circumscriu însă unor apărări care vizează tocmai netemeinicia pretențiilor concret deduse judecății prin acțiunea formulată de reclamanții-intimați, deci privesc fondul litigiului, și vor fi analizate ca atare (ele fiind reluate dealtfel și în conținutul criticilor relative la soluția pronunțată de prima instanță asupra fondului pricinii).
4. În ce privește sentința civilă nr. 180/2003, este de observat că litigiul în care a fost pronunțată s-a purtat între reclamanții și și pârâtul, și a privit o convenție încheiată în data de 20.09.2001 referitor la drepturile de autor ale defunctului asupra programelor de calculator create în activitatea SC SRL.
n procesul verbal al adunării generale a asociaților din data de 20.09.2001 și în Actul Adițional la Statutul și Contractul SC SRL, încheiat la data de 20.09.2001, acte asumate prin semnătură de asociații de la această dată (respectiv reclamanții și numitul ) - filele 70, 71, 73 din dosarul primei instanțe - este consemnat acordul asociaților referitor la cesiunea către a celor 10 de părți sociale dobândite de reclamanți prin succesiune de la defunctul, drepturile bănești pentru această cesiune fiind cuantificate la suma de 178.964.039 lei și,distinctde această operațiune juridicăși subsecventei,este consemnată și convenția între asociatul (devenit unic) și succesorii și de "plata drepturilor de autor aferente tuturor programelor de calculator create în activitatea societății până la data decesului defunctului ".
Potrivit art. 35 alin. 1 și 2 din Decretul 31/1954 "Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși".
În raport de calitatea numitului de asociat unic al SC SRL cât și de funcția de director deținută de acesta în cadrul societății menționate (potrivit contractului de muncă aflat la fila 69 din dosarul 27787/2007 al secției a IV-a a TB), Curtea apreciază că, în puterea normelor enunțate, actele juridice consimțite de acesta în legătură cu drepturile și obligațiile derivând din activitatea societății comerciale sunt acte ale persoanei juridice însăși și, tot astfel, participarea lui în procesul în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 180/2003 a fost realizată în calitate de reprezentant al societății comerciale. Aceasta cu atât mai mult cu cât actul juridic constatator al convenției a cărei valabilitate s-a analizat în respectivul litigiu era unul pe care semnătura lui era însoțită de ștampila SC SRL.
Așa fiind, Curtea constată nefondată apărarea apelantei potrivit căreia sentința civilă nr. 180/2003 nu i-ar fi opozabilă.
Pe de altă parte, Curtea reține că menționatei sentințe civile i s-a dat eficiență prin sentința civilă nr. 277/2003 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă (aceasta din urmă pronunțată în litigiul referitor la nulitatea certificatului de înregistrare în registrul programelor de calculator a drepturilor de autor asupra programelor de calculator, A și B), în ale cărei considerente instanța a reținut că "față de dispozițiile sentinței civile nr. 180/28.02.2003 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă, reclamanții pot recupera doar sumele încasate de pârâta persoană juridică urmare a utilizării programelor realizate".
În mod neechivoc (și necontestat), apelanta-pârâtă SC SRL a fost parte în procesul în care s-a pronunțat sent. civ. nr. 277/2003, astfel că menționatele considerente - intrate și ele în puterea lucrului judecat atâta vreme cât sprijină soluția ce se regăsește în dispozitivul hotărârii - conferă opozabilitate față de aceasta hotărârii la care face trimitere, chiar dacă s-ar accepta ipoteza potrivit căreia anterior nu îi era opozabilă pentru că nu a fost parte în procesul în care a fost dată.
Puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 277/2003 - sub aspectul efectului ei pozitiv - nu se limitează la dispozitivul acestei hotărâri, ci și considerentele ei se bucură de același efect în măsura în care sprijină soluția adoptată de instanță.
Astfel cum s-a reținut anterior, în analiza cererii prin care reclamanții solicitau anularea Certificatului de înregistrare în Registrul programelor de calculator a celor 3 programe menționate anterior, instanța a stabilit pe de o parte că este vorba de o operă colectivă iar pe de altă parte că, distinct de dreptul de autor conferit de acest certificat titularei SC SRL, există dreptul patrimonial recunoscut reclamanților prin sentința civilă nr. 180/2003 de a pretinde sumele încasate de acest titular ca urmare a utilizării programelor realizate de autorul lor.
În consecință, susținerea apelantei în sensul că instanța ar fi statuat (prin sentința civilă nr. 277/2003) cu putere de lucru judecat faptul că reclamanții nu sunt titulari ai vreunor drepturi asupra celor 3 programe de calculator este vădit nefondată.
În ce privește reglementarea din art. 74 din Legea 8/1996, instanța de fond a apreciat că aceasta nu ar fi aplicabilă speței pornind de la o premisă greșită, și anume aceea că momentul încheierii contractului de muncă al defunctului coincide cu momentul creării programelor de calculator, A și
Ori, niciuna dintre probele administrate nu atestă o atare coincidență a celor două momente, chiar prin considerentele sentinței apelate reținându-se că cele trei programe de calculator au fost create în perioada 1993-1996.
Din declarațiile martorilor audiați în etapa apelului, Curtea reține că activitatea de creație pentru cele 3 programe de calculator a început în anul 1995 și s-a finalizat ulterior intrării în vigoare a legii 8/1996, respectiv în anul 1997.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din Legea 8/1996 "Dreptul de autor asupra operelor literare, artistice sau științifice, precum și asupra oricăror asemenea opere de creație intelectuală, este recunoscut și garantat în condițiile prezentei legi.de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată", iar potrivit art. 1 din Decretul 321/1956 "dreptul de autor asupra operelor literare, artistice sau științifice, precum și asupra oricăror asemenea opere de creație intelectuală, create pe teritoriul România, este garantat autorilor în condițiile prezentului decret".
Cum, potrivit situației reținute pe baza probatoriului administrat, nu s-a evidențiat existența unui format funcțional al respectivelor programe, care să le fi conferit atributele de opere de creație intelectuală în sensul art. 1 din Decretul 321/1956 - și astfel să fi atras incidența acestui act normativ - Curtea apreciază că momentul ce trebuia avut în vedere era cel a finalizării procesului de creație (cu atât mai mult cu cât menționatul Decret nu conținea o reglementare care să confere protecție formei nefinalizate a operei, așa cum este reglementată în actuala legislație), acest moment situându-se în perioada de activitate a Legii 8/1996.
Cu privire la prezumția legală relativă instituită prin art. 74 din Legea 8/1996 - invocată de către apelanta pârâtă - Curtea apreciază că prin probatoriul administrat a fost răsturnată, fiind dovedit că drepturile patrimoniale de autor asupra celor trei programe de calculator aparține succesorilor defunctului.
Astfel, Curtea reține ca relevante în acest sens situațiile asupra cărora s-a statuat cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 180/2003 a Tribunalului București secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 336/2003 a secția a III-a civilă și prin sentința civilă nr. 277/2003 a Tribunalului București secția a V-a civilă, hotărâri prin care s-a constatat că programele de calculator realizate în activitatea SC SRL au fost create de către și, în egală măsură, s-a stabilit că succesorii acestuia au drepturi patrimoniale legate de exploatarea acestor opere de creație intelectuală.
De asemenea este relevant sub acest aspect conținutul procesului verbal al Adunării Generale a SC SRL, al Actului adițional la Statutul și Actul constitutiv al aceleași societăți din data de 20.09.2001 dar și al convenției materializate prin înscrisul întocmit la data de 20.09.2001 (care, pentru considerentele ce vor fi expuse ulterior, este avută în vedere cu titlu de început de probă scrisă, iar nu de contract de cesiune a drepturilor de autor) care atestă faptul că asociatul a confirmat dreptul patrimonial al fostului său asociat asupra veniturilor obținute din utilizarea programelor de calculator ce s-au realizat până la acea dată în activitatea societății, poziție care este de natură - potrivit prevederilor art. 35 din Decretul 31/1954 - a angaja însăși societatea comercială pârâtă.
Coroborând această atitudine a asociatului defunctului cu împrejurarea că ea a fost exprimată la o dată apropiată de cea a decesului autorului reclamanților - aproximativ o lună - Curtea apreciază că se poate reține, potrivit art. 1203.civ. prezumția existenței prealabile a unei convenții a celor doi foști asociați, în sensul ca drepturile patrimoniale rezultate din utilizare să revină creatorului programelor de calculator, iar nu persoanei juridice în cadrul căreia acesta era angajat.
Concluzionând, Curtea constată că prin probatoriul analizat s-a făcut dovada "clauzei contrare" la care se face referire în conținutul art. 74 din Legea 8/1996, neexistând vreo condiționare legală în sensul ca o atare clauză să fie materializată în înscrisul care stabilește raporturile între angajator și creatorul programelor de calculator.
Cât privește susținerea apelantei-pârâte în sensul că ar fi aplicabile în speță prevederile Directivei 91/250/CEE din 14.05.1991, Curtea o apreciază ca nefondată pentru că situația litigioasă relativă la raporturile de muncă dintre creatorul programelor de calculator și societatea pârâtă s-a petrecut în perioada anterioară datei la care România a dobândit statutul de stat membru al Uniunii Europene, iar dreptul comunitar (aplicabil statelor membre ale UE) nu își putea găsi aplicare, în acea perioadă, pe teritoriul unui stat nemembru.
Principiul obligativității și aplicării directe a dreptului comunitar este operant exclusiv în privința statelor devenite membre ale Uniunii Europene, pentru că numai astfel el poate fi în acord cu principiul teritorialității aplicării legii.
Referitor la contractul din data de 20.09.2001 (care face referire la drepturile de autor aferente programelor de calculator create în activitatea societății pârâte până la data decesului lui ), s-a statuat cu autoritate de lucru judecat (operantă și în litigiul pendinte, pentru considerentele expuse mai sus), prin sentința civilă nr. 180/2003, că nu este valabil ca și contract de cesiune a drepturilor de autor, așa încât nu există temei spre a fi analizat ca un act având o atare valoare juridică în prezenta procedură.
Fiind constatat nul ca și contract de cesiune a drepturilor de autor, înscrisul constatator al convenției dintre reclamanți și numitul - care a acționat în calitate de reprezentant al SC SRL - nu este să producă efectele translative de drepturi specifice respectivului tip de contract, însă el nu își pierde orice valoare juridică, constituind un început de dovadă scrisă cu privire la aspectele (recunoașterile) ce au fost evidențiate prin voința părților, dovadă ce este analizată/completată cu celelalte probe administrate în derularea procesului.
dintre convenția constatată prin respectivul înscris și pretinsa plată a remunerației cuvenite defunctului pentru activitatea desfășurată ca angajat și asociat al societății comerciale pârâte nu este relevantă în analiza pretențiilor formulate - în speță - de reclamanți pentru că acestea nu privesc activități precum cele la care apelanta-pârâtă face referire.
Împrejurarea că societatea comercială pârâtă deține Certificat de înregistrare în Registrul Programelor de pentru programele de calculator, A și B este - așa cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 277/2003 a Tribunalului București secția a V-a civilă - nu poate exclude dreptul patrimonial al reclamanților asupra veniturilor obținute din utilizarea respectivelor programe în condițiile în care prin aceeași hotărâre judecătorească s-a stabilit - cu forță obligatorie pentru procesul pendinte, ca o consecință a autorității de lucru judecat de care se bucură aceasta - faptul că reclamanții sunt îndreptățiți să opună persoanei juridice asemenea drepturi patrimoniale.
Probatoriul administrat în fața instanței de fond, constând în copii ale unor declarații de martori luate de instanțe în alte litigii ce s-au derulat între părți, era susceptibil de valorificare ca dovadă cu înscrisuri, în coroborare cu celelalte mijloace de probă aflate la dosar, prima instanța făcând o evaluare numai în privința probatoriului aflat în dosarul cauzei,cu respectarea prevederilor art. 169 alin. 1.pr.civ. conform căruia "administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel".
De menționat că apelanta-pârâtă, în contextul criticii prin care impută primei instanțe nerespectarea principiului nemijlocirii în administrarea probelor, atribuie art. 169 alin. 1.pr.civ. următorul conținut: "instanța este ținută să administreze în mod direct toate probele din cadrul unui proces", conținut care nu se regăsește ca atare în respectiva normă juridică. Așa fiind, Curtea apreciază că argumentele critice dezvoltate în raport de un asemenea text nu pot constitui suport pentru aprecierea legalității ori temeiniciei sentinței apelate.
În etapa procesuală a apelului a fost administrată proba testimonială pe aspectul legat de întinderea contribuției autorului reclamanților la crearea celor 3 programe de calculator, acest aspect fiind unul asupra căruia se impuneau lămuriri față de constatarea (prin sent. civ. 277/2003) faptului că este vorba de opere colective.
Din declarațiile martorilor audiați, Curtea reține că cele trei programe de calculator menționate anterior au fost create în perioada 1995-1997, autorul reclamanților fiind cel care a coordonat activitatea de creație.
În ce privește programele A și B, martorul (propus de către apelantă) a invederat instanței că a contribuit și el la crearea acestora, alături de, de numitul dar și de alte persoane al căror nume nu și-l amintește. De asemenea a precizat că la crearea programelor au participat inclusiv beneficiarii acestora, prin formularea cerințelor cărora trebuia să le răspundă și prin idei utile dezvoltării lor.
Același martor a arătat că programul de calculator a fost creat printr-o contribuție esențială a autorului reclamanților și a numitului.
Pe de altă parte, martorul - audiat la propunerea intimaților - a declarat că el nu a avut nicio contribuție în procesul de creație intelectuală a celor trei programe de calculator, cât și că a fost, la nivel de concepție, creatorul exclusiv al acestora.
Coroborând depozițiile martorilor, Curtea apreciază că se poate concluziona că, la nivelul concepției în crearea celor trei programe de calculator, nu se poate reține contribuția altor persoane decât autorul reclamanților.
Martorul și-a declinat orice contribuție la crearea lor, deși fusese indicat ca având o atare calitate de către celălalt martor audiat în cauză.
În ce privește declarația martorului, Curtea constată că și acesta a relevat faptul că aproximativ 60% din creație reprezintă contribuția lui, iar diferența de 40% ar constitui contribuție a altor persoane, printre care se numără și martorul.
Nu numai că nicio altă probă nu relevă contribuția efectivă a acestui martor la procesul de creație-concepție, dar felul în care el a descris activitățile pe care le percepe ca și contribuții sub acest aspect dovedește faptul că pune în același plan identificarea problemelor tehnice cărora trebuia să le răspundă programele în discuție, execuția soluțiilor găsite acestor probleme cu opera de creație intelectuală constând în găsirea soluțiilor necesare și transpunerea (la nivelul concepției) acestora în limbaj informatic.
Potrivit art. 7 din Legea nr.8/1996 " constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific" iar potrivit art. 73 din Legea 8/1996 "Prin prezenta lege, protecția programelor pentru calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicație și sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepție pregătitor, precum și manualele.
Ideile, procedeele, metodele de funcționare, conceptele matematice și principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfețelor sale, nu sunt protejate".
Prin raportare la normele juridice enunțate, Curtea constată că activitățile evocate de către martorul propus de apelantă ca reprezentând contribuții (ale altor persoane decât autorul reclamanților) la crearea programelor de calculator A și B sunt, potrivit celui de-al doilea alineat al art. 73 din Legea 8/1996, exceptate de la protecția conferită de acest act normativ autorilor de programe de calculator și, ca atare, ele nu pot fi reținute ca generatoare de drepturi de autor pentru persoanele indicate de martor.
Nu în ultimul rând, în analiza declarației acestui martor Curtea are în vedere existența (și în prezent) a raporturilor de muncă cu societatea apelantă, raport juridic ce este de natură a afecta obiectivitatea martorului.
Pentru considerentele expuse relativ la declarația martorului propus de către apelantă, Curtea apreciază că aceasta nu confirmă, prin ea însăși, teza potrivit căreia la crearea celor trei programe de calculator ar fi contribuit - la nivelul concepției lor - și alte persoane decât autorul reclamanților.
Este în vădită contradicție cu efectul pozitiv al autorității de lucru judecat de care se bucură sent. civ. nr. 277/2003 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă concluzia primei instanțe în sensul că ar fi lovit de nulitate Certificatul de înregistrare în Registrul Programelor de eliberat de, ca și consecință a anulării contractului din data de 20.09.2009 (având ca obiect plata drepturilor de autor) în condițiile în care prin menționata sentință s-
statuat asupra faptului că valabilitatea respectivului Certificat nu este afectată de sancțiunea nulității contractului din data de 20.09.2001.
Pe cale de consecință, Curtea constată că se impune înlăturarea din considerentele hotărârii apelate a raționamentului expus de prima instanță sub acest aspect.
Însă, prin aceeași sent. civ. 277/2003 s-a stabilit - astfel cum s-a reținut anterior - dreptul patrimonial al reclamanților în legătură cu veniturile obținute din utilizarea programelor de calculator, astfel încât înlăturarea argumentelor anterior menționate din sentința apelată nu este de natură a afecta substanța dreptului a cărui valorificare o urmăresc reclamanții.
Drepturile patrimoniale ale reclamanților asupra programelor de calculator create de autorul lor fiind dovedite, potrivit considerentelor expuse în prezenta decizie, Curtea apreciază că refuzul pârâtei de a-și îndeplini față de aceștia obligația corelativă de a le plăti sumele ce corespund respectivelor drepturi constituie o încălcare a acestora și atrage incidența prevederilor art. 139 alin. 1 din Legea 8/1996.
Această normă constituie o aplicație specială, în materia răspunderii pentru încălcarea drepturilor de autor, a răspunderii civile delictuale de drept comun care își găsește reglementarea în prevederile art. 998-999.civ.
În aplicarea principiului general de dreptspecialia generalibus derogant,în materia răspunderii civile delictuale pentru încălcarea drepturilor de autor își găsește aplicare reglementarea specială din art. 139 al Legii 8/1996, fiind astfel suficient să se verifice elementele din conținutul acestei norme, fără a fi necesară extinderea analizei la ansamblul elementelor ce rezidă din reglementarea generală.
Instanța fondului a analizat răspunderea pusă în sarcina pârâtei prin raportare la prevederile art. 998-999.civ. lipsind astfel de eficiență tocmai reglementarea specială proprie acestei materii.
În condițiile în care s-a reținut că reclamanții sunt titulari ai atributelor patrimoniale ale drepturilor de autor asupra programelor de calculator, A și B, iar pârâta le-a refuzat plata sumelor ce corespund acestor drepturi, Curtea constată că se verifică întru totul elementele prevăzute de art. 139 alin. 1 din Legea 8/1996 pentru angajarea răspunderii civile a societății pârâte.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată că este corectă soluția primei instanțe, de admitere a pretențiilor formulate de reclamanți, urmând se completa considerentele sentinței apelate cu cele ale prezentei decizii.
Pe cale de consecință, în baza art. 296 raportat la art. 295 alin. 1.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul, astfel cum acesta a fost susținut prin criticile analizate.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către intimații-reclamanți, Curtea constată că aceștia nu au produs, în condițiile art. 1169.civ. dovezi cu privire la cuantumul unor asemenea cheltuieli efectuate în legătură cu apelul pendinte.
Potrivit art. 274 alin. 1.pr.civ. " partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", reglementare în puterea căreia intimații (față de soluția de respingere a apelului) apar ca fiind părți îndreptățite să li se acorde cheltuielile de judecată ocazionate de judecata acestei căi de atac.
Prin raportare la aceeași normă, cheltuielile de judecată efectuate în ciclul procesual anterior și în faza judecății în fond puteau fi solicitate și acordate de instanțele care s-au pronunțat în fiecare dintre etapele procesuale parcurse.
Cererea de apel formulată de către apelanta SC SRL a fost înregistrată la instanța de fond la data de 13.12.2008, astfel că intimații nu sunt îndreptățiți a pretinde - în condițiile art. 274 alin. 1.pr.civ. - alte cheltuieli decât cele efectuate ulterior acestei date.
Chitanțele depuse de către intimați în dovedirea achitării unor onorarii avocațiale (filele 236-250) și taxă de timbru datează din perioada 16.05.2006 - 24.10.2007, respectiv 09.06.2008, perioadă care este anterioară datei menționate și, ca atare, nu pot fi reținute ca probe ale cheltuielilor legate de judecata apelului pendinte.
Concluzionând, Curtea constată că probele depuse de către intimați nu relevă cheltuieli ocazionate de judecata cererii de apel formulate de partea (adversă) căzută în pretenții în fața acestei instanțe, situație față de care nu există temei spre a se dispune obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată corespunzător prevederilor art. 274 alin. 1.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de către apelanta - pârâtă S & H cu sediul în B,-, sectorul 3, B, cu sediul ales la & în, nr. 143, sector 1, împotriva deciziei civile sentinței civile nr. 1430/23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și cu domiciliul în B, str. -. -, nr. 8, -. B,. 53, sector 3 și în -. -, nr. 2, -A,. 1,. 3,. 15, sector 3, ca nefondat.
Respinge ca nefondată cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.GS
.red.
5 ex./06.01.2010
Jud Fond Secția a IV-a Civilă
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Antonela Cătălina Brătuianu
