Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1656/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Operator date - 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1656 /

Ședința publică de la data de 15 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Suciu

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 3: Csaba

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, recursului declarat de creditoare AUTORITATEA DE VALORIFICARE A ACTIVELOR STATULUI împotriva Sentinței comerciale nr. 2417/22.09.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SERVICII SRL PRIN LICHIDATOR SC - AR & SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsind părțile.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 15.12.2009 s-a depus întâmpinare de către lichidator SC - AR & SRL, după care:

Constatând că recurentele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, AUTORITATEA DE VALORIFICARE A ACTIVELOR STATULUI au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.242 alin. 2.proc.civ. Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin Sentința comercială nr. 2417/22.09.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a admis propunerea lichidatorului SC - AR & SRL, dispunându-se închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SERVICII SRL.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada reținut că sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, practicianul desemnat neidentificând bunuri în averea debitoarei și niciunul dintre creditori neavansând cheltuielile necesare continuării procedurii.

Prin recursul declarat, creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței și continuarea procedurii.

Făcând referire la dispozițiile art. 5, 129, din Legea insolvenței, creditoarea a apreciat că nu se justifică închiderea procedurii, în cauză practicianul nedepunând "toate diligențele" pentru identificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei, nu s-a formulat plângere penală împotriva fostului administrator. Nu s-a comunicat raportul final și bilanțul de închidere și nu s-a convocat adunarea creditorilor, pentru a da posibilitate acestora să formuleze obiecții la acest raport.

Creditoare a AUTORITATEA DE VALORIFICARE A ACTIVELOR STATULUI a solicitat admiterea recursului declarat și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul continuării procedurii.

Criticile recurentei vizează necomunicarea raportului final, făcându-se totodată referire la dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței, creditoarea afirmând că deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS; deturnarea sumelor, privită în contextul stării de insolvență a debitoarei, prezumă administrarea cu rea-credință sau cu neglijență a societății debitoare.

Prin întâmpinare, practicianul SC - AR & SRL a solicitat respingerea recursurilor, având în vedere demersurile lichidatorului în vederea intrării în posesia actelor societății, inclusiv formularea acțiunii prevăzute de art. 138.

A precizat lichidatorul că, în adunarea creditorilor de la data de 2 iulie 2007, creditorul majoritar A nu a contestat activitatea lichidatorului și nu a avut nicio propunere concretă cu privire la desfășurarea procedurii insolvenței, iar tăcerea creditorilor față de propunerea de închidere a procedurii, notificată recurentei prin adresa nr.96482/18.05.2009, nu poate fi interpretată decât ca o acceptare a propunerii.

Examinând recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A, AUTORITATEA DE VALORIFICARE A ACTIVELOR STATULUI, prin raportare la dispozițiile art. 304 ind. 1, 304 pct. 9.proc.civ. Curtea constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Din analiza art. 2 din Legea insolvenței rezultă că scopul acestei legi îl reprezintă instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. Organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, astfel cum prevede art. 5, prin urmare adunarea creditorilor nu este organ al procedurii, însă realizarea drepturilor și obligațiilor creditorilor este asigurată de organele de procedură, a căror obligație primordială este de a asigura cu celeritate derularea procedurii. Se observă totodată că, legea oferă creditorilor dreptul de a individualiza practicianul în insolvență, judecătorul-sindic fiind ținut de hotărârea adunării creditorilor prin care se alege practicianul; cu toate că practicianul este interfața judecătorului-sindic în raport cu ceilalți participanți la procedura colectivă, astfel încât exercițiul atribuțiilor sale presupune o relație de colaborare și coordonare cu judecătorul-sindic, bazată pe încredere, legea nu permite judecătorului să refuze creditorilor desemnarea practicianului pe considerente de oportunitate.

Contestând activitatea organelor de procedură, creditorii sunt ținuți a proba încălcarea obligației prevăzute de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, în sensul că trebuie demonstrat ceea ce nu a făcut organul procedurii în cauză pentru a îndeplini obligația de asigurare a celerității și a realizării drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la procedură. Nimic nu împiedică creditorii ca, afirmând neexecutarea conformă a obligației practicianului în sensul art. 5 alin. 2, să solicite judecătorului-sindic în temeiul art. 20 înlocuirea acestuia, obligarea la plata amenzii ori la plata despăgubirilor.

În speță, recurentele creditoare au preferat să conteste activitatea practicianului direct în calea de atac, afirmând omisiunea acestuia fie de a identifica bunurile aflate în patrimoniul debitorului, fie de a formula plângere penală în condițiile art. 147 din lege, fie de a formula acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale în baza art. 138 alin. 1.

Într-adevăr, practicianul este obligat, conform art. 20 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, să examineze situația economică a debitorului și a documentelor depuse conform prevederilor art. 28 și 35, art. 25 alin. 1 lit. a obligând la examinarea activității debitorului asupra căruia se inițiază procedura în raport cu situația de fapt și întocmirea un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora în condițiile art. 138. Conform art. 20 alin. 1 lit. i, practicianul este obligat să sesizeze de urgență judecătorul-sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative, dispoziții legale menite a evita cheltuielile suportate din fondul de insolvență prevăzut de art. 4, inutile în raport de situația de fapt și scopul declarat al procedurii - acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.

În exercitarea acestor atribuții, practicianul a învederat, prin raportul de activitate depus la dosarul cauzei încă de la data de 12.06.2007, notificarea societăților bancare de pe raza municipiului, notificarea Primăriei în vederea obținerii de informații referitoare la bunurile mobile și imobile supuse impozitării aparținând debitorului. Propunerea de închidere a procedurii a fost formulată în condițiile inexistenței în patrimoniul debitoarei a unor bunuri valorificabile și respingerii cererii lichidatorului, de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorilor societății debitoare, propunerea fiind notificată creditorilor la data de 7 iulie 2009, fără ca creditoarele recurente să avanseze cheltuielile administrative ce ar fi permis continuarea procedurii.

Conform art. 723.proc.civ. drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. În condițiile în care creditorii nu au înțeles să uzeze, anterior închiderii procedurii, de niciun mijloc pus la dispoziție de legea insolvenței pentru a cenzura activitatea practicianului, modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii colective nu se justifică.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea judecătorului-sindic este temeinică și legală, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 312.proc.civ. urmează a se respinge recursurile creditoarelor ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A și AUTORITATEA DE VALORIFICARE A ACTIVELOR STATULUI, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, AUTORITATEA DE VALORIFICARE A ACTIVELOR STATULUI împotriva Sentinței Civile nr. 2417/22.09.2009 pronunțată de TRIBUNALUL ARAD în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SERVICII SRL PRIN LICHIDATOR SC - AR & SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 decembrie 2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER,


Red. - 02.02.2010

Thred. - 5 ex - 03.02.2010

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD

Judecător sindic: CARMEN STANCU

Președinte:Raluca Suciu
Judecători:Raluca Suciu, Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1656/2009. Curtea de Apel Timisoara