Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 169/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2829
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 169/COM
Ședința publică din 21 februarie 2008
Completul de judecată compus din
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Cătălin Nicolae
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 2901/12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 4301/2005, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL G, lichidatorul A, administratorul, creditorii intimați A și Fundația
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, verificându-se actele și lucrările de la dosar se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către creditoarea recurentă, astfel că instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2901/12.12.2007 judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL G și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 1026/27.07.2005 s-a admis cererea formulată de creditoarea A, s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 republicată față de debitoarea - SRL și s-a numit administrator judiciar - Insolvency Management SRL T, în prezent
Prin sentința civilă nr. 438/29.03.2006 s-a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei - SRL și s-a desemnat ca și lichidator judiciar - Insolvency Management SRL T în prezent
Având în vedere împrejurarea că toate demersurile efectuate de către lichidatorul judiciar privind identificarea bunurilor debitorului au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat starea de insolvență a debitorului și din conținutul rapoartelor de activitate prezentate.
Văzând că, nici un creditor nu s-a oferit să avanseze cheltuielile administrative necesare continuării procedurii;
Apreciind că, poziția exprimată de către reprezentantul creditorului B privind necesitatea continuării desfășurării procedurii pentru a putea fi aplicate prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006 este neîntemeiată întrucât acest temei de drept se referă chiar la ipoteza în care s-a dispus închiderea procedurii falimentului și executarea silită, privește răspunderea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Având în vedere și împrejurarea că, prin sentința civilă irevocabilă nr. 1409/21.06.2006 pronunțată în dosarul nr. 2060/2006 al Tribunalului Arad foștii administratori ai debitoarei și au fost obligați să suporte o parte din pasivul debitorului - SRL G și că, în această situație, potrivit temeiului de drept mai sus indicat închiderea procedurii nu constituie un impediment în calea executării silite, sunt aplicabile prevederile art. 131 din legea nr. 85/2006.
Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs creditoarele B și
În recursul său, creditoarea Bas olicitat admiterea acestuia, casarea sentinței, continuarea procedurii falimentului, și declanșarea în cadrul procesului a executării silite împotriva persoanelor responsabile de insolvența falitei - SRL, arătând în motivare că sentința recurată este criticabilă sub aspectul neconcordanței dispozitivului hotărârii cu prevederile art. 142 alin 2 din Legea nr. 85/2006 care devin aplicabile în condițiile descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
De asemenea consideră că prin închiderea procedurii anterior desemnării unui executor judecătoresc care să execute silit patrimoniul persoanelor culpabile de insolvența societății, creditorii fiind puși în imposibilitatea de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, neavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile acelor persoane.
Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006.
Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membri organelor sale de conducere pentru sumele pe care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate.
Sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate în caz de faliment, pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 123 din Legea nr. 85/2006. În acest context legislativ, nu subzistă nici un motiv legal de a se da curs propunerii lichidatorului de închidere a procedurii, întrucât din analiza textelor de lege susmenționate rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.
Astfel sentința recurată nu precizează cum va fi pusă în executare sentința de atragere a răspunderii, stabilind de asemenea și procedura exactă a acesteia, și nu precizează de asemenea destinația sumelor recuperate, de care Legea nr. 85/2006 dispune potrivit art. 140 că "vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment, acoperirii pasivului". Prin urmare caracterizează "autorizarea" creditorilor să pună în executare dispoziția anterioară conform art. 142 din Legea nr. 85/2006, ca fiind insuficientă și inoperantă practic.
Prin modificarea art. 142 alin. 1 în care se dispune că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform codului d e procedură civilă, legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor de la debitorii falitului, și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură.
Din analiza gramaticală a dispozițiilor art. 142 alin 2 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidatorul judiciar", rezultă că acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.
La rândul său, creditoarea a Jud. Aad eclarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul continuării procedurii. În motivare se arată că sentința pronunțată este neîntemeiată.
Art. 131 din Legea nr. 85/2006 prevede că "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sun insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul comerțului", coroborat cu art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 "O procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora".
Având în vedere conținutul dispozițiilor exprese arătate mai sus, consideră că nu suntem în situația prevăzută de lege, care ar justifica închiderea procedurii insolvenței.
Recurenta consideră că nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul societății debitoare.
Lichidatorul judiciar al debitoarei - SRL Gaf ormulat întâmpinare la recursul declarat de B solicitând respingerea acestuia. În motivare se arată că din cuprinsul art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 se poate observa că nu este imperios necesară continuarea unei proceduri deschise împotriva averii debitoarei pentru a se putea pune în aplicare titlul executoriu deținut împotriva averii personale a membrilor organelor de conducere ale societății falite și implicit repartizarea către creditori a sumelor rezultate din executarea titlului respectiv. Este de subliniat faptul că sumele încasate în urma executării titlului deținut împotriva unor persoane fizice, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu sunt menite să întregească masa activă a debitorului, ci să acopere în tot sau în parte prejudiciul suferit de aceștia ca urmare a îndeplinirii defectuoase de către membri organelor de conducere ale debitoarei falite a atribuțiilor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, cauzând starea de insolvență a acesteia.
În ce privește susținerile recurentei cu privire la faptul că se află în imposibilitatea executării sentinței ca urmare a nedesemnării unui executor judecătoresc în cauză, anterior închiderii procedurii, bazându-se pe prev. art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă" este de evidență faptul că potrivit art.136 (6) Cod procedură fiscală "în cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu disp. cap. IV din Legea nr. 85/2006, și pentru creanțele fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006, executarea silită se efectuează de organul de executare în condițiile prezentului cod". Astfel, ținând cont de faptul că recurenta, în calitate de creditor bugetar deține organe proprii de executare silită, apreciază că desemnarea sau numirea unui executor judecătoresc în cadrul procedurii falimentului nu este o condiție necesară și nici obligatorii pentru a se putea pune în discuție închiderea procedurii.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoarea B, dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos, că recursul declarat nu este fondat, urmând a fi respins.
Actele dosarului confirmă că împotriva debitoarei - SRL Gaf ost declanșată procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, iar prin sentința civilă nr. 1409/21.06.2006 pronunțată în dosarul Tribunalului Arad nr. 2060/2006 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta B împotriva foștilor administratori ai debitoarei, u și u cu obligarea acestora la plata sumelor de 1298,92 USD și 25593 RON, reprezentând parte din pasivul debitoarei.
Având în vedere împrejurarea că, toate demersurile efectuate de lichidatorul judiciar privind identificarea bunurilor debitoarei au rămas fără rezultat și nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze cheltuielile administrative necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, propunere care a fost supusă aprobării judecătorului sindic.
Critica recurentei referitoare la faptul că prin închiderea procedurii anterior desemnării unui executor judecătoresc care să execute silit patrimoniul persoanelor culpabile de insolvența societății, creditorii sunt puși în imposibilitatea de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, este nejustificată.
Textul art. 142 al legii privind procedura insolvenței prevede că executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. Prevederile alin. 2 al aceluiași articol sunt categorice, în sensul că misiunea executorului judecătoresc începe după închiderea procedurii, deși sumele obținute intră în averea debitorului. Textul stabilește în atribuția executorului judecătoresc repartizarea sumelor obținute luând în considerare ordinea plăților din tabelul definitiv consolidat. Față de dispozițiile imperative ale legii, solicitarea de către recurentă a continuării procedurii și declararea în cadrul ei a executării silite apare ca nefondată.
Pentru aceste considerente recursul declarat de creditoarea B urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
În ce privește recursul declarat de creditoarea a jud. A, Curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins. Pe celor analizate, instanța apreciază că judecătorul sindic a stabilit în mod corect starea de fapt și a aplicat tot astfel dispozițiile Legii nr. 85/2006, în speță nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocat de recurentă.
Față de raportul prin care lichidatorul judiciar a propus închiderea procedurii declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, întrucât în averea debitoarei nu există bunuri iar creditorii, deși notificați nu au înțeles să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, în mod corect judecătorul sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 dispunând închiderea procedurii.
Acest text de lege statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Prin urmare, dispozițiile art. 132 al.2 la care face referire recurenta nu sunt incidente în cauză critica acesteia fiind neîntemeiată.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea recurentei potrivit căreia nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor întrucât actele și lucrările dosarului confirmă că lichidatorul judiciar a întreprins toate demersurile pentru identificarea bunurilor debitoarei, însă aceste demersuri au rămas fără rezultat.
Având în vedere considerentele de mai sus, hotărârea judecătorului sindic apare ca legală și temeinică, recursul creditoarei urmând a fi respins ca nefondat potrivit art. 312 al.1 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurentele declarate de recurentele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. A împotriva sentinței comerciale nr. 2901/12.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 4301/2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red./19.03.2008
Dact. /25.03.2008/2 ex.
Prima instanță - Trib.
Judecător -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae
