Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1852/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1675/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1852

Ședința publică de la 17 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI împotriva sentinței comerciale nr.2301/28.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, intimata creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca A JUDETULUI I și intimata pârâtă -.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 23 noiembrie 2009, intimata pârâtă a depus precizări.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin sentința comercială nr. 2301/28.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI I, în contradictoriu cu pârâta -, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei, conform articolului 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Pentru pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta creditoare s-a rezumat la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile articolului 138 din Legea nr. 85/2006 fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții, nefăcând dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic și nefiind arătate și dovedită legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal și motivat creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI I care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în motivele de recurs că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei, conform articolului 138 lit. d din Legea nr.85/2006, fiind îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv, fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

S-a mai invocat că starea de insolvență a debitoarei este rezultatul managementului defectuos efectuat de pârâtă, că aceasta din urmă, în calitate de administrator al societății, a ținut o contabilitate fictivă și că fapta ilicită este materializată - sub forma omisiunii depunerii actelor prevăzute de legea insolvenței

La dosarul cauzei s-a depus întâmpinare de către pârâta -.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile articolului 304 și următoarele Cod procedură civilă.

Examinând recursul declarat de către creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI I în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, de dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă, ale Legii nr.85/2006 și celelalte prevederi legale incidente în speță, Curtea apreciază că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Pentru angajarea răspunderii, potrivit articolului 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale, respectiv existența unui prejudiciu, fapta ilicită a unei persoane, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a - g ale articolului 138 din lege.

Răspunderea persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, poate fi atrasă numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu; astfel natura juridică a răspunderii persoanelor prevăzute de articolul 138 alin. 1 din Legea nr.85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale ce a împrumutat caracteristicile răspunderii delictuale.

Față de cele arătate rezultă că existența raportului de cauzalitate între faptele persoanelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii și starea de încetare de plăți trebuie dovedită în fața instanței, nefiind prezumată.

În speță, răspunderea nu este de natură contractuală, ci răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală, și pentru a putea fi antrenată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform dispozițiilor articolelor 998 - 999 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.

Legea nu prezumă niciunul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată în baza articolului 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform articolului 1169 Cod civil.

Așa cum corect a reținut și instanța de fond, împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de articolul 28 din Legea nr. 85/2006 în termenul prevăzut de articolul 35 din lege, ori nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitatea cu legea, în lipsa unor dovezi certe.

Simplul fapt că pârâta nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu conduce în mod automat la angajarea răspunderii sale patrimoniale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, în speță nefăcându-se dovada acestui raport, existența lui nefiind prezumată.

Motivele invocate de recurenta - creditoare privind acuzele aduse pârâtei invocate și în fața instanței de fond și în recurs, privind dezinteresul în administrarea firmei și neplata datoriilor către creditori, un management defectuos, nedepunerea rapoartelor de administrare financiară, neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de buget, nu sunt de natură a conduce la incidența dispozițiilor articolului 138 din lege. iar jurisprudența nu a validat astfel de cereri.

Conform dispozițiilor legale, măsura atragerii răspunderii patrimoniale a administratorilor este lăsată la aprecierea judecătorului-sindic, care poate să dispună ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, numai în situația în care se face dovada existenței cerințelor expres prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii delictuale, nefiind cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI I cu sediul în B, sector 3,-, împotriva sentinței comerciale nr.2301/28.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR cu sediul în com. sat, Com.,-, Județ I și în B, sector 3,-, -. 1,. 4,. 9, intimata creditoare INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA A JUDETULUI I cu sediul în B, sector 6, nr. 6-8 și intimata pârâtă - domiciliat în B,-, -. 2,. 25, Județ

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică din data de 17 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red. Jud.

Tehnored.

2 ex.

29.12.2009

.

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic: -

Președinte:Carmen Mihaela Negulescu
Judecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1852/2009. Curtea de Apel Bucuresti